TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 


Pământul Sacru

 

Un grup de 200 studenți români, făcând o călătorie de studii la Grenoble în Franța, sub conducerea d-lui Șerban, profesor la Universitatea din Iași, au avut frumoasa idee de a duce într`o urnă, pământ luat de pe mormintele eroilor francezi care dorm în pământul românesc.
Această ideie, care ar părea bizară multora la noi, a produs o puternică impresie în Franța. Guvernul francez a decis ca acest puțin pământ sfințit de sângele și trupul ostașilor francezi morți în România, să fie primit cu mare ceremonie și a delegat pe d-l Honnorat ministrul instrucțiunei publice să asiste la acest act.
În aceste condițiuni, solemnitatea a luat în ziua de 19 Sept. 1920 un caracter înalt. Urna a fost așezată pe o estradă în amfiteatrul din strada vechiului Templu (Vieux Temple) în care se adunase o asistență extrem de numeroasă. Sala era încadrată cu tricolorul francez și român, iar studentele române purtau frumoase costume naționale.
Sau pronunțat înălțătoare discursuri pentru România, de d-nii: Honnorat, Ministrul instrucțiunei publice, Dumas rectorul Universităței din Grenoble, General Marioulet, guvernatorul orașului și al regiunei Lyon, iar pentru Franța au vorbit d-nii Take Ionescu, dr. Profesor Șerban și studentul Popa.
Muzica a intonat „La Marseillaise“, iar corul studenților români imnuri patriotice.
S`a format apoi imens cortegiu, cu o muzică militară în frunte, care a purtat în mod  solemn urna cu pământul sacru, în biblioteca Universității, unde se va păstra totdeauna.
Studenții români au lăsat cu acest prilej, cea mai bună amintire populațiunei din Grenoble.
Fie ca faptul acesta să rămână pentru noi toți un frumos exemplu de modul cum se respectă de celelalte națiuni, pământul în care dorm eroii lor. 

1) Societatea Mormintele Eroilor prin atașatul nostru militar din Varșovia face cuvenitele cercetări pentru identificarea acestor morminte românești.

 
 
România Eroică, Nr. 1/1921, p 15.

 



TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 


 

La data de 23 octombrie 1916, au debutat amplele operațiuni militare pentru apărarea defileului Jiului, în contextul desfășurării Primului Război Mondial. Sacrificiul suprem al generalului Ioan Dragalina, comandantul Armatei Române, precum și implicarea întregii populații civile, femei și copii din orașul Târgu Jiu, în luptele de pe Valea Jiului sunt descrise în articolul publicat de România Eroică în anul 1929, pe care îl redăm mai jos.

 
VICTORIA DELA JIU
 

Situația, în sectorul Jiului, era îngrijorătoare, pe frontul românesc, către sfârșitul lunii Octombrie 1916.
Comanda armatei 1-a fusese încredințată generalului Dragalina dela Cerna.
Bănățean de fel, blând și prietenos, adânc pătruns de simțul datoriei și al răspunderii, generalul Dragalina era chemat să facă față primejdiei ce apăsa la Jiu.
Ideea lui dominantă era să pronunțe o contra ofensivă viguroasă cu trupele disponibile ale diviziei XI, isbind inamicul de front și să`l lovească de flanc, cu un detașament mixt, ce era să vină din direcția Cerna-Baia de Aramă.
La comanda trupelor grupului Jiu era colonelul Anastasiu.
Deși obosit de drum și de lucru, după o noapte întreagă, Dragalina pornește în susul apei Jiului, în dimineața zilei de 25 Octombrie 1916, ca să îmbărbăteze luptătorii. La Lainici, în munții Gorjului știri vin că patrulele inamice pătrunseseră și se găseau spre sud, între Lainici și Bumbești.
La înapoere în îngustimea defileului, automobilul generalului merge cu năprasnică iuțeală prin locul primejduit al gloanțelor inamice. Patrulele trag, de zor, în generalul curagios și din sutele de gloanțe iată brațul drept lovit. Bravul general se împotrivește să fie evacuat și întârzie pe front: dar nevoit fu trimes în grija spitalului din palatul regal din Capitala țării unde, pansat și operat prea târziu, moare, curând, în ziua de 9 Noiembrie 1916, după celălalt viteaz general Praporgescu.

 
*
*          *
 

Inamicul își urma înaintarea spre sud.
În seara zilei de 26 octombrie, infanteria inamică scobora prin potecile munților Gorjului; capetele coloanelor zăreau orașul Târgu-Jiu, unde după ordinele lui Falken-hayn, avea să între în ziua de 27 Octombrie.
Trupele românești executau planul rânduit de viteazul general Dragalina, rănit, care se găsea grav bolnav cu harta întinsă pe patul suferinței sale, de unde conducea victoria trupelor dela Jiu, – ce era să-i ilumineze ultimele-i zile și ceasuri, întru realizarea visurilor sale pentru reîntregirea neamului.
Trupele noastre erau așezate în forma unei semi-cerc, în a căruia concavitate intrau trupele inamice. Centrul semicercului era la Turcinești pe apa Jiului de unde trupele românești se întindeau spre răsărit și spre apus.
Aci, la centru, se găsea brigada XXII mixtă, a inimosului colonel Obogeanu, care trebuia să împingă și să străpungă frontul inamic în direcțiunea Tetila-Sâmbotin-Schela.
Pe stânga Jiului spre răsărit era brigada XXI mixtă colonel Jipa, întinsă până la Bumbești care avea să atace inamicul în flancul stâng, fața la vest.
Batalionul maior Trușculescu avea să acopere Târgul-Jiu în spre nord, și să țină legătura cu detașamentul Dejoianu.
Acest detașament, tare de 4 batalioane infanterie, un escadron cavalerie și 2 baterii artilerie venea din direcțiunea Cerna-Baia-de-Aramă: primise însărcinarea să cadă în flancul drept și în spatele inamicului.
Ziua de 27 Octombrie 1916 va rămâne înscrisă, cu litere de aur, în istoria războiului nostru de întregire.

 

Oșteni români, olteni, par mai îndârjiți ca nici odata: sunt hotărâți să răsbune pe bravul general Dragalina.
Dis de dimineață, inamicul reîncepe mișcarea, spre sud, pe un front larg. E ceață. De abia la ora 10 dimineața, orizontul se limpezește.
Dela această oră începe contra-atacul de front și de flancuri de partea trupelor noastre.
Artileria română bate cu preciziune și cu un real efect în văzul tuturor.
Inamicul e sguduit, e turburat; caută să se împotrivească cu îndârjire.
Năvală oștenilor olteni e năpraznică.
Inamicul se clatină pretutindeni. La centru, bavarezii părăsesc arme; fug în spre Sâmbotin-Schela; cad prizonieri din parte-le.
La dreapta românilor, inamicul e gonit în munți.
La fel se petrec lucrurile în stânga noastră; impetuosul Dejoianu, cu detașamentul său, după un mars de 100 km, făcut în două nopți și o zi, cade în flancul și în spatele inamicului care e silit la retragere și la părăsire de material.
Inamicul, pretutindeni, e silit să se retragă și să lase prizonieri și material pe câmpul de luptă, refugiindu-se în munți.
Sublocotenentul de rezervă Pătrășcoiu, din satul Arsuri, cere voe dela comandantul său pe care o obține, ca să pună mâna pe artileria inamică, care trăgea din acel sat, – ceea ce și isbutește, în cât o capturează noaptea și întoarce tunurile spre inamic, cu care trage.

 *
*          *

O mică unitate germană se strecurase, din întâmplare, în dimineața zilei de 27 Octombrie în spre vestul orașului Târgu-Jiu.
Orașul era aproape pustiu. Puținii militari rămași, bătrâni, femei și copii erau în case cu polițiștii localității; mai se găseau și răniții din spital.
O vorbă își face drum, în auzul tuturor acestora, ca un curent electric ea străbate prin inimă: cu toții sar în afara orașului ca să răpună dușmanii cari încercau să pătrundă.
Subcomisarul Popilian își adună gardienii, cercetașii și elevii liceului iau arme dela spital dela răniții mai grav; femei, bătrâni, fete, băieți iau ce găsesc în curți; răniții din spitale părăsesc paturile. În fruntea tuturor acestora pune un căpitan rănit la picior, ce se găsea în spital, – cu toții pornesc la pod, pentru apărarea orașului.
Între cercetașii, care au luat parte la această luptă, se afla și cercetașa Ecaterina Teodoroiu care rămânând în rândurile oștirii, a fost înaintată în 1917, la gradul de sub-locotenent, în urma bravurii dovedită și în alte lupte, la care a luat parte.
Lupta îndârjită se deslănțue. Femeile îndeaproape cu bărbații; copiii aduc gloanțe; luptătorii trag și sgomot infernal se aude. Inamicul e zăpăcit că nu-i succede nici o încercare de a pătrunde în oraș.
Sublocotenentul Popilian dă asalt podului cu gardiștii și cercetașii; căpitanul rănit face o întoarcere a inamicului peste apa Jiului cu milițieni.
Răniții sunt transportați pe brancarde, de femei care vin pe linia de foc.
În după amiaza zilei, o companie a Comandamentului 59, din Romanați, aleargă la pod și fugărește inamicul; un grup de cavalerie din detașamentul Dejoianu face prizonieri.
Inamicul de pretutindeni e fugărit sau capturat. A doua și a treia zi, trupele române continuă urmărirea victorioasă. Inamicul perde, treptat, treptat, tot terenul câștigat, e silit la retragere grăbită, care se schimbă în o totală zăpăceală. Până în ziua obștescului sfârșit al viteazului Dragalina, care se interesa de mersul operațiunilor dela Jiu, armata noastră fugărise pe dușman!
Inamicul pierduse mult material de război, mulți prizonieri, avusese mulți morți și mulți răniți.
Victoria noastră dela Jiu a fost recunoscută și de inamici.

                                                                                                           N.N.
România Eroică Anul X, 1929, Nr. 11-12, p.p.25, 26, 27.

 




TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

 

Luna aceasta se împlinesc 93 de ani de la dezvelirea, în data de 13 octombrie 1929, a monumentului dedicat eroului Lt. Victor Ioachimovici, căzut în luptele desfășurate la Turtucaia, în timpul Primului Război Mondial, la data de 24 august 1916. Evenimentul, la care au participat membrii Societății „Cultul Eroilor“, ai Baroului Ilfov și ai Ministerului Armatei, a fost prezentat în articolul publicat de România Eroică în numărul său din anul 1930, pe care îl redăm mai jos.


Un monument simbolic

La cimitirul militar Belu, în ziua de 13 Octombrie 1929, a avut loc pioasă solemnitate, pentru desvelirea monumentului ridicat de d-l Emil Ioachimovici, avocat, pentru cinstirea Eroului Locot. Victor Ioachimovici, fiul său, mort în luptele dela Turtucaia la 24 August 1916, cât și pentru amintirea tuturor Eroilor căzuți în aceleași lupte, ale căror trupuri luate de apele Dunării au rămas fără morminte. Monumentul simbolizează aceste morminte.
La această solemnitate au asistat: familia Eroului, reprezentanți din partea Societății „Cultul Eroilor“, Baroului Ilfov, Ministerului Armatei și un public foarte numeros.
Un Escadron de onoare pe jos din Regimentul 9 Roșiori cu drapel și muzică a dat onorurile militare.

*
*          *

Victor Ioachimovici, doctor în drept dela Paris, locot. în rezervă  în Regimentul 36 Vasile Lupu, pleacă la decretarea mobilizării în 1916 să-și facă datoria pe câmpul de luptă atât de însuflețit, încât ultimele cuvinte ce-l despart de cei dragi de acasă, sunt de un eroism impresionant: „De va fi să fim împresurați, eu n`am să mă predau“. Ș`a plecat.
Aceste cuvinte sunt gravate și pe monument. Se avântă aprig în sângeroasa bătălie dela Staroselo. Bulgarii împresoară armata română. Alături de Victor Ioachimovici luptă vitejește Curtovici și Feraru și mulți alții, dar aceștia cad întâi.
Eroul continuă lupta, dar e prea slab față de cei ce-l înconjoară, și preferă moartea decât predarea. Își rupe sabia, iar cu revolverul își descarcă două gloanțe în inimă și se prăbușește în Dunăre.
Acesta îi este mormântul. Ultimele lui cuvinte au fost: „Trăiască România Mare“.

*
*          *

Tatăl Eroului a realizat o operă de artă adevărată, cât și de pioasă solicitudine creștinească, înălțând un monument, nu numai în amintirea fiului său, ostaș fără mormânt, dar și întru amintirea și gloria tuturor luptătorilor dela Turtucaia.
Monumentul, prin înfățișarea lui, prin totalitatea imaginelor ce reprezintă, și a simbolurilor cu înțeles adânc ce poartă – el însuși simbolic – este un exemplu și un isvor de inspirație, nu numai pentru operele comemorative pentru Eroi, dar și pentru cultul morților în general.
Această valoare a monumentului, cât și dorința de a pune un model deosebit, la îndemână celor ce vor să comemoreze un scump dispărut, fie din lumea Eroilor, fie din lumea tuturor, ne-a îndemnat să publicăm acest supliment al revistei „România Eroică“, cu descrierea monumentului, explicarea imaginelor și simbolurilor ce poartă, cât și cuvântările înălțătoare ținute la solemnitatea desvelirei.
 
România Eroică, Supliment 1930, p. 2.

 


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC


 

În toamna anului 1916, a avut loc bătălia de la Brașov pentru apărarea trecătorilor din Munții Carpați. În acest context, s-au desfășurat luptele de la gara Bartolomeu, pe care Gazeta Transilvaniei le invoca în articolul publicat în anul 1921, și pe care urmează să îl redăm în continuare.

                                                          
„O SERBARE PIOASĂ
 

Ținutul Bârsei ca și orașul Brașov, au fost în toamna anului 1916 teatrul unor lupte sângeroase și disperate. Nevoită să se retragă în fața inamicului superior ca număr și armament, unitățile armatei Române, au susținut o luptă pe viață și pe moarte, cedând numai după sângeroase ciocniri terenul.
Mulți eroi, în cea mai mare parte necunoscuți și-au găsit moartea pe aceste câmpii, în luptele din preajma Brașovului și mai ales în luptele de la Gara Bartolomei.
Osemintele acestor eroi au fost adunate de mâini pioase într`un cimitir comun lângă gara Bartolomei pentru aducerea aminte a generațiilor de mâine, pentru recunoștința ce o datorăm celor ce s`au jertfit pentru neam.
Cea mai grăitoare dovadă, despre recunoștința ce o datorăm desrobitorilor Ardealului, au dat-o însăși iubiții noștri Suverani, cari au ținut să fie de față la această serbare pioasă.

 
Baia de sânge de la Bartolomei
 

Unul din cele mai sângeroase episoade ale luptelor din toamna lui 1916, s`a petrecut fără îndoială la Bartolomei. Armata a II română fiind în retragere, o companie din regimentul 45 infanterie (Vlașca) primise ordinul să oprească înaintarea inamicului desfășurându-se în linie de trăgători dealungul liniei ferate, iar o altă jumătate de companie sub conducerea căpitanului Christescu, dincolo de gara Bartolomei.
Armatele inamice înaintau din trei direcții din spre Făgăraș, Sf. Gheorghe și Feldioara.
Timp de 2 zile unitățile românești așezate dealungul liniei ferate, au susținut lupta care se desfășurase între Sf. Petru și Brașov, oprind înaintarea dușmanului și înlesnind astfel retragerea grosului armatei Române.
A fost o lupta uriașă, în cursul căreia compania și jumătate din regimental 45 își cheltuise întreaga muniție.
Inamicul văzând rezistența îndârjită ce i se opunea, crezu că are în fața sa o puternică ariergardă românească. Concentră deci forțe și mai mari și în noaptea spre 10 Octombrie, efectuă trecerea liniei ferate mai sus de Bartolomei, silind jumătatea de companie să se retragă din fața inamicului.
Prin retragerea aceasta subită, în decursul nopței, aripa stângă a liniei de trăgători care se află înșirată dealungul căei ferate de dincoace de gară rămase descoperită și neînștiințată de cele întâmplate.
Inamicul care trecuse astfel linia ferată folosindu-se de întunericul nopței, a strecurat două mitraliere într-un canton de lângă gară, așezându-le într`un canton de lângă gară, așezându-le într`un geam spre flancul stâng al liniei de trăgători, iar în spatele chiar al liniei românești se furișaseră soldați germani înarmați cu granate de mână.
În zorile dimineței de 10 Oct. compania s`a trezit deodată luată din flanc de un foc ucigător de mitraliere. Mulți soldați au căzut chiar în primele momente.
Cei rămași în viață au început să se retragă. Făcând însă câți-va pași înapoi au fost întâmpinați cu granate de mână. Din cei 250 de soldați câți se găseau acolo nici unul nu a scapat cu viață. Toți au fost uciși în mod barbar din flanc și din spate.
Actul acesta de cruzime pe care-l recunoaște și inamicul în descrierea luptei de la Bartolomei, a fost fără de îndoială un act de răzbunare pentru lupta de 2 zile pe care au susținut-o eroii români căzuți.
Imediat după luptă un ofițer inamic a fotografiat linia de trăgători cu soldați români uciși, pe care o reproducem.

 
Cimitirul și monumentul
 

Când treci bariera Brașovului vechiu spre drumul Stupinei; ochiul ți se oprește asupra unui nou cimitir care se înalță la dreapta dealungul liniei ferate, pe locul unde acum 5 ani sângele a curs șiroaie...
Este cimitirul eroilor de la Bartolomei, care cu ajutorul d-lui căpitan Iorga, un om de inimă și de inițiativă, a luat în scurt timp ființă devenind un loc pios de pelerinaj pentru toți cei cari știu să prețuiască și să cinstească jertfa neprihănită a mucenicilor unui neam, scăpat prin jertfa lor din lanțurile robiei.
Cimitirul a fost ridicat cu multă trudă deasupra liniei ferate și are o lungime de 250 metrii. Sunt 18 morminte înzestrate cu ornamente, cu straturi de flori și de verdeață.
În mijlocul cimitirului se înalță un monument masiv de o înălțime de aproape 3 metrii. Pe un piedestal masiv, construit din blocuri de piatră, este fixat un vultur – simbolul gloriei veșnice. – Monumentul e încadrat de 8 obuze mari de piatră legate cu lanțuri mari de fer.

 
Serbarea
 

Cu toată vremea rece și ploioasă, brașovenii au venit în număr mare la serbarea pioasă pentru inaugurarea monumentului eroilor de la gara Bartolomeiu. Orașul a fost frumos pavoazat – în special calea Victoriei (str. Fântânei) și str. Lungă erau ornate cu verdeață și steaguri.
Ordinea polițienească era ținută de jandarmi și sergenți călări. Serbarea s`a desfășurat impunătoare și în perfectă ordine.
MM, LL, Regele și Regina, însoțiți de A.S.R. Principle Moștenitor și Principesa Maria au sosit în gara de Nord la ora 11, primiți de d-nii prefect al județului, primarul orașului și prefectul poliției. Primarul orașului d-l dr. Schnell, a salutat pe Suverani, oferindu-le tradiționala pâine și sare.
Dela gară s`a format un cortegiu regal de automobile, în cap cu două automobile în cari se aflau șefii autorităților civile.
Sosirea MM, LL la Bartolomeiu a fost salutată cu mii de urale entuziaste. Regele și Principele Moștenitor au trecut în revistă gărzile de onoare ale celor 15 regimente, reprezintate la serbare. În mormintele dela Bartolomeiu sunt eroi, soldați și ofițeri din (..0) regimente, cari au trimis steagurile lor să fâlfâie deasupra monumentului ridicat pentru glorificarea faptelor lor.
Suveranii iau loc în tribună și serviciul divin începe, oficiat de protopopii dr. V. Saftu și Borzea de la Făgăraș și Comănescu dela Codlea, înconjurați de preoții Prișcu și Stinghe (Sf. Nicolae) Maximilian (Brașovul – vechi), Mereț (Cetate), Greceanu (Herman), Simption (Săcele) și Furnica.
Protopopul Brașovului, dr. V Saftu ridică o înălțătoare rugăciune pentru sănătatea MM. LL.și a întregei dinastii, – apoi, inspirit de glasurile eroilor, serafimii în Ceruri, amintește porunca lor la iubire, pace și muncă pentru refacerea țărei.
Prefectul județului, d-l V. Mateescu, într`o descriere a luptelor după un scriitor german, predă monumentul în grija orașului. Termină strigând Trăiască MM. LL. Regele și Regina și Principele Moștenitor.
Primarul Brașovului, Dr. Schnell, citește în românește, angajamentul pios de-a păstra cu sfințenie monumentul eroilor dela Bartolomeiu și aduce omagiul orașului Suveranilor.
D-na general Dragalina, membră a Soc. Mormintele eroilor, aduce mulțumiri pentru felul cum Brașovul știe să aducă recunoștință eroilor. Arată care este datoria noastră față de aceia cari au repus cununa gloriei unui neam întreg.
Cel din urmă ia cuvântul d-l (…) Găvănescu care aduce într`o (…) mai cuvântare, salutul oștirei din corpul VII de armată și încredințarea dragostei și supunerei soldatului față de MM. LL. Regele și Regina. Dovezile acestora sunt jertfele eroilor cari au fost și astăzi sărbătoriți pios în prezența Suveranilor.
Apoi, MM. LL. Principele Moștenitor și Principesa Maria însoțiți de suită depun crini albi pe morminte. M.S. Regele cere să-i fie prezentat căpitanul I. Iorga pe care-l felicită călduros. M.S. Regina, de-asemenea mulțumește căpitanului Iorga pentru ceea-ce a făcut la Bartolomeiu ca să eternizeze sacrificiul eroilor.
Serbarea s`a terminat prin defilarea trupelor și a gărzilor de onoare cu cele 15 drapele. În ovațiuni nesfârșite Suveranii au plecat la ora 1 la gara mare, de unde cu un tren special s`au dus la București.“


(După Gazeta Transilvaniei)
România Eroică nr. 3 din 1921 p.p. 7,8,9.

 



TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

 

Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea, la data de 9 octombrie 1932, a monumentului eroilor din Comuna Fratoștița, Jud. Dolj. Cu acest prilej, redăm articolul publicat în numărul 10-12, Octombrie-Decembrie 1932 al revistei România Eroică despre acest eveniment.
 
MONUMENTUL EROILOR DIN COMUNA FRATOȘTIȚA
(fragment)
 
În ziua de 9 Oct, 1932 s`a serbat desvelirea monumentului eroilor din Comuna Frătoșița, Jud. Dolj, în prezența clerului și autorităților, cu această ocaziune s`a relevat activitatea culturală depusă de această comună.
Datorită membrilor „Casei Naționale de sfat și citire“ din această comună, s`au strâns până în prezent peste 1500 de cărți, 10 reviste populare în abonament anual, etc.
În cadrul frumoasei activități, s`a instalat un aparat de Radio, se urmărește apoi promovarea și întreținerea obiceiurilor românești în port, jocuri și cântece, se caută reînvierea cusăturilor românești prin instituire de premii pentru cele mai bune realizări.
Frumoasele rezultate căpătate în urma  muncii depuse de cetățenii acestei Comune și mai ales de D-l Căpitan Ureche, președintele Casei de Cetire și al Comitetului de Construcție al Monumentului, pot servi drept pildă tuturor locuitorilor acestei țări.
[…]
E.M.K.
România Eroică Anul XIII – Nr. 10-12, Octombrie-Decembrie 1932, p. 18.


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

 

Voluntara  
Episod din luptele de la Mărășești de R.M.
 
 În cripta eroilor din Mausoleul Neamului dela Mărășești, printre osemintele eroilor cunoscuți și necunoscuți așezate acì, spre veșnică odihnă, sunt și o mână de oseminte mici, ale unui copil, să tot fi avut 16 ani.
Aceste oseminte încununate și ele de aureola zilelor de glorie ale Neamului Românesc, sunt ale fecioarei Maria Ion Zamfir din Mărășești, iar împrejurările în care această copilă a căzut jertfă nechemată dar primită pe altarul de sacrificii al răsboiului nostru de întregire, sunt pe cât de simple pe atât de duioase și iată cam cum se toarce firul povestirei acestor împrejurări.
Erà în preajma luptelor dela Mărășești. La observatorul dela Rateșul lui Haret (Putna), nu departe de Răzoare, erau 2 ostași. Unul se urcase într`un copac înalt de unde putea să vadă mai bine mișcările inamicului și comunica cele ce vedeà celuilalt soldat, care în genunchi, lângă copac, le transmiteà prin telefon la postul de comandă.
Bombardamentul era rar și de o parte și de alta; când și când câte o vâjâitură urmată de trăznetul exploziei, pe când gloanțele, țiuiau și sbârniau într`una ca niște roiuri amestecate de țânțari și albine uriașe.
Deodată ostașul din copac băgă de seamă că vorbește singur și că tovarășul lui de jos nu mai comunicà nimic la telefon. În acelaș moment telefonul prinse a sbârnâi, dar înăbușit, ca și cum ar fi fost închis într`o cutie. Fără a se uità în jos, spre a nu pierde din ochi mișcările dușmanului, strigă la el:

”Mă, da tu de ce taci? N`auzi cum sbârnâe telefonul? Hai! Spune că și pe sub geana
delușorului din dreapta au prins a se strecurà infanteriști… Hai zi! Ce taci?...D`apoi tu ăi fi dormind acù? Și de data asta uitându-se în jos își văzù tovarășul răsturnat peste telefonul care sbârnâià într`una.
Cam pricepù el ce s`a întâmplat și cu o strânsoare de inimă își mai aruncă odată ochii de cercetă zarea și se coborî repede din copac.
Telefonistul căzut peste aparat, era mort. Un glonț îl răzbise drept în inimă și se stinsese fără strigăt, fără gemet, așà deodată cum ai stinge o lumânare... Și telefonul sbârnâia într`una… Pe semne comandantul aveà zor să știe ce mai face inamicul. Dar ostașul coborît din pom, lasă că erà amărât de moartea camaradului, dar știà și nu prea știà bine seama telefonului și luându-l în mână începù a-l sucì și a-l învârtì doar de i-o aflà meșteșugul. Tot strângându-l de ici, apăsându-l colo și vorbind în pâlnie se pomeni ca o nemerì, căci fu auzit și întrebat ce s`a întâțmplat și ce mai este, iar el raportă scurt și repede cele văzute și întâmplate, cerând un om în locul celui căzut.
Dar oameni pentru telefon nu mai erau, toți cei rămași până acum teferi stau cu arma în mână, gata să năvălească în dușman, așà că ostașul nostru primì ordinul de a observà și comunicà singur cum va putea mai bine.
Tocmai se uità să-și aleagă un loc unde să poată vedeà bine și de jos, când, zări pe cineva din spre sat alergând spre dânsul, și rămase uimit, când se pomeni lângă el cu o fată, cam bălae, chipeșă și vioaie care-i zâmbià cu prietenie, dar care încremeni și lăcrăma când dădù cu ochii de cel întins fără suflare lângă copac.
Ostașul încremenì și el o clipă cu ochii la fată, că erà mândră și-i aminteà pe         soru-sa și pe toate fetele de o seamă rămase acolo în satul ocupat de dușman. Dar își reveni și reamintindu-și însărcinarea ce avea și care nu suferea întârziere, întrebă pe fată, ca una ce cunoșteà locul mai bine, de unde s`ar vedeà de jos mai bine zarea spre dușman.
Pe semne că fata erà deșteaptă și curagioasă și pricepù numai decât ce s`a întâmplat și încurcătura ostașului, că răspunse:
Apoi numai din copacul ăsta se poate vedeà bine, dar d-ta cu telefonul nu te poți suì
și eu la telefon nu pot vorbì, așà că am să mă sui eu în copac și ți-oi spune tot ce oi vedea câtu-i e zarea.
Ostașul vru să se împotrivească, mai ales că gloanțele roiau acum mai dese și
bombardamentul de artilerie se întețise și el, dar rămase pe buze cu cuvintele:
Nu te urcà, că te împușcă..., pe când fata sprintenă se și cățără ca o pisică în copac
și cât ai clipì fu în vârf de unde-i strigă:
Nu te teme că mă împușcă, că ori nu mă vede, ori de m`or vedeà, vede că`s femee
și doar nu se răsboiesc ei cu femeile…
Socoteală copilărească, dar nu erà vremea acum de nici un fel de tocmeală. Ostașul tăcù și fata cercetând zarea începù să spuie ce vede, însă în loc să stea mai ascunsă, în frunziș, sau după tulpină, ea se tot aplecà, se cățărà tot mai sus, dând crengile și frunzele la o parte spre a vedea mai bine mișcările de împotrivire ce făceau ai noștri, și care-i bucurau sufletul de-i luminà fața ca la îngeri.
Un obuz căzut în apropiere explodă cu o detunătură ca de trăsnet...
Dă-te jos!, strigă soldatul către fată, îngrijat acum mai mult de soarta ei.
Fata râse:
Nu mă dau, că nu mi-e frică, și apoi ia te uită ce de mai Nemți vin dinsprte colțul
pădurii. Rânduri, rânduri ies și se tot avântă spre ai noștri!!...
Înmărmurit de curajul fetei, ostașul nu-i mai zise nimic, ci comunică la telefon spusele fetei.
Dar, un alt obuz venì urlând ca o spaimă de cutremura cu el întreg văzduhul și se abătu cu un trăsnit mai năprasnic, de data asta chiàr în fața copacului la câțiva pași...
Sfărâmăturile împreună cu pământul răscolit împroșcă tot copacul și ... telefonul sbură împreună cu mâna ce-l țineà...
Când ostașul se deșteptă din emoțiunea în care-l aruncase explozia și durerea ranei sale, se uită în copac. Fata nu mai erà. Îngrozit plecă ochii în jos spre a vedeà ceiace ghicise: Fata zăceà jos într`un lac de sânge ce-i curgea din cap. O schijă de obuz o lovise în frunte.
Se târî până la ea. Era fără suflare. Câteva raze de soare strecorate printre frunzele copacului îi mângâiau obrajii.
Atât a fost...
Postul de observație dela rateșul lui Haret își făcuse până la sfârșit datoria, iar duhul răsboiului primise pe lângă jertfele ce-și alesese și pe aceia ce se oferise singură.
... Nu i-a fost dat să trăiască, să fie soață, să fie mamă duioasă cum e chemarea femeilor în lume, ci în locul îmbrățișării mirelui, i-a fost dat copilă încă, îmbrățișarea de foc a glontelui ucigător, iar din sângele ei nu i-a fost dat să nască prunci, ci nevinovat și generos a curs pe pământul iubit ce până ieri cutreerase și însemnase cu toate amintirile copilăriei ei.
Odihnește-te în pace copil viteaz care ai nesocotit moartea, la loc de cinste, alături de camarazii tăi căzuți ca și tine vitejește pe câmpiile străbune, pentru apărarea și întregirea lor și fiți siguri cu toții că dacă toate trec și toate se uită în lumea asta, sacrificiul vostru glorios este veșnic, fiind pecetluit cu sângele vostru pe pământul ce ați apărat și înscris cu litere de văpae în chiar veșnicia în care ați intrat.
VII 1.24   R.M.

 
România Eroică Nr. 5-6/1924 pp.2-3.
 


La trei ani de la înființarea sa, la 12 septembrie 1919, Societatea „Mormintele Eroilor căzuți în Război“ publica în numărul III al revistei România Eroică, Darea de Seamă a Adunării Generale a Societății, cuprinzând un rezumat al bilanțului activității pentru anii 1921-1922. După cum reiese din prezentarea de mai jos, materialul reprezenta un volum de 80 de pagini, conținând toată activitatea depusă de către membrii societății, în cei doi ani de referință.
 
Asupra Adunărei Generale a Soc. Mormintele Eroilor Căzuți în Războiu
 
Joi, 15 iunie trecut, la ora 4 după prânz, a avut loc în sala de arme a Cercului Militar din Calea Victoriei, București, Adunarea Generală a Soc. Mormintele Eroilor, căzuți în războiu, sub preșidenția I.P.S. Mitropolit Primat al României, Miron Cristea, care e și Președintele activ al Societăței.
Membrii fiind în numărul cerut de statute, s`a dat lectură Dărei de Seamă a Comitetului Central al Societăței asupra activităței ei pe anul 1921-1922, care activitate este rezumată într`un  volum de aproape 80 de pagini imprimat, unde se găsesc toate datele și toată munca depusă în cursul anului 1921-22 atât de Comitetul Central cât și de către toate Comitetele filiale din țară, cum și rezultatele și succesele dobândite în misiunea propusă prin statutele și regulamentul Societăței.
Spre a se vedea toată desfășurarea de energii și sacrificiile făcute de Societate în misiunea ei, nu se poate vedea mai esplicit și documentat decât procurându-ți această Dare de Seamă.
Totuși, de și spațiul nu ne îngăduie a reda și noi cifrat această nobilă și înălțătoare activitate a ei, vom da numai un scurt rezumat în aceea că, în cursul anului budgetar, trecut, al Societăței, Comitetul Central împreună cu Comitetele din provincie, a înființat un număr destul de însemnat de cimitire, împrejmuindu-le și înfrumusețându-le cu plantații de arbori și flori și cu aleie; iar în unire cu Comitetele Mormintelor Eroilor din Străinătate, și a delegațiilor Crucei Roșii Franceză, Engleză și Americană, a înființat și sprijinit la îngrijirea cimitirelor de eroi prizonieri români din Italia, Franța, Germania, etc., și care cimitire după ilustrațiile redate în revista noastră, nu pot face decât cinste atât sprijinitorilor noștri aliați, cât și Comitetului nostru Central.
Tot societatea, ca și în exercițiile trecute, a procedat la deshumarea a zeci de mii de eroi români, francezi, etc., căzuți pentru patrie pe meleagurile pământului românesc: pe cei ceruți de familii i-a transportat la cimitirele din localitățile cerute, iar restul, pe acei împrăștiați sau acoperiți de tranșee i-a îngropat la cimitirele de Eroi. Tot societatea a încurajat ridicarea de monumente pentru comemorarea actelor de vitejie și a marelor jertfe a armatei noastre pentru înfăptuirea marelui nostru ideal istoric;  a ridicat un număr însemnat de troițe pe mormintele ofițerilor și a vitejilor morți, care s`au deosebit prin actele lor de bravura pe câmpul de luptă. Afară de aceasta, Comitetul Central a încurajat și partea sufletească a operei sale, sprijinind și un organ de publicație, care azi ca tehnică și ca conținut și-a dobândit un loc de cinste printre publicațiile de educație națională dela noi și care organ e însuși revista noastră și în care redăm această lămurire asupra Adunărei Generală a Societăței Mormintele Eroilor.
 
Ioan Dragoslav
România Eroică Nr. 3, iunie 1922
 




În contextul sărbătoririi, în luna septembrie a.c., a 103 ani de la înființarea, la data de 12 septembrie 1919, a Societății „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ (denumită societatea „Cultul Eroilor“, începând cu anul 1927), prezentăm, în continuare, articolul publicat în revista România Eroică la împlinirea a 10 ani de activitate a societății, cu prilejul organizării – la data de 16 mai 1929 – a unei expoziții omagiale pe această temă.
 
Expoziția Societății ”Cultul Eroilor”
(PARCUL CAROL I PAVILIONUL BANAT)
 
În cursul acestui an Societatea împlinind 10 ani de activitate a organizat o expoziție în legătură cu cultul eroilor.
Această expoziție s`a inaugurat la 16 Mai a.c. în prezența  A.S.R. Principesa Elena și a Î.P.S.S. Patriarhului Dr. Miron Cristea, Înalt Regent, Președintele Soc. „Cultul Eroilor“.
Guvernul a fost reprezentat prin Domnul Iuliu Maniu președintele Consiliului de Miniștri, general Cihoski Ministrul de Răsboi, Costăchescu Ministrul Instrucțiunii, Gr. Iunian Ministrul Justiției, I. Mihalache Ministrul Domeniilor, Pan Halipa Ministrul Lucrărilor Publice, Mironescu Ministrul Afacerilor Străine, Eduard Mirto Subsecretar de stat la Interne. Din partea armatei au asistat d-nii: G-ral de Corp de Armată, Mărdărescu, G-ral de Divizie Petalla G-ral de Divizie Rudeanu, G-ral D. Popescu Secretar General al Ministerului de Răsboi, General Panaitescu Comandantul Corpului II Armată, General Eracle Nicoleanu Prefectul Poliției Capitalei, General Manolescu directorul general al Societății, General N. Negreanu director superior și Lt.-Colonel Makarovitsch director, D-nul Căpitan Vittorino Vespassiani de la Legația Italiană.
Î.P.S.S. Patriarhul, Președintele Societății a ținut următoarea însuflețită cuvântare:
 
ALTEȚĂ REGALĂ ȘI
IUBIȚI CREDINCIOȘI
 
Înțeleptul Solomon în ale sale „Proverbe“, ne spune: ”Până ajungi la cinste, trebuie să suferi mult”.
Tot astfel datu-i-a fost poporului nostru românesc să sufere nesfârșit de mult, timp de veacuri, până să ajungă la cinstea de care se bucură astăzi printre popoarele europene.
Și drept răsplată a îndelungatelor și grelelor noastre suferinți, bunul Dumnezeu ne-a făcut parte să ne vedem visul nostru împlinit, sub sceptrul prea gloriosului adormit întru Domnul Rege Ferdinand   I.
Sângele din belșug jertfit al ostașilor vechiului Regat frământatu-s`a cu glia strămoșească, formând temelia solidă, pe care s`a ridicat edificiul mândru al României Mari.
O nobilă și pioasă și patriotică datorință ne îndemna, să cinstim memoria celor ce prin jertfa lor ne-au adus întregirea Neamului.
Din nevoia de înfăptuire a acestei înalte îndatoriri naționale, a luat naștere în 1919 Soc. „Mormintele Eroilor“, devenită azi „Cultul Eroilor“, chemată fiind ca prin opera sa să vorbească viitorimii despre jertfele și izbânzile noastre, despre frumusețea virtuților ostașilor noștri, despre nezdruncinata tărie din toate timpurile ale sufletului românesc, unul și indivizibil deapururi.
Pornită după îndemnul și sub înalta oblăduire a M.S. Reginei Maria, Soc. „Cultul Eroilor“ capătă în curând o estindere nebănuită.
Din toate colțurile Țării întregite răsar energii nouă pentru închegarea și desăvârșirea operei M. Sale.
Chemat să prezidez activ această societate, am primit fiind convins că pilda de jertfire pentru mântuirea altora, a lui Hristos – Dumnezeu omul care stă la temelia creștinismului, nicăieri n`a fost mai mult urmată decât prin înălțătoarele jertfe ale ostașilor noștri răsărite din iubirea de lege, de rege, de glia strămoșească și din iubirea cătră frații, cari așteptau să fie mântuiți de perzania lor în massa străinilor.
Opera Soc. „Cultul Eroilor“ nu este dar numai împlinirea unei îndatoriri de pietate și recunoștință față de cei căzuți, ci și de concentrare a acestor pilde la locuri de onoare, de unde să influențeze educativ generațiile viitoare. Ea este piedestalul, pe care trebuie să se edifice întreaga noastră conștiință națională, pentru ca la lumina trecutului glorios, să pregătim temeinic viitorul sufletesc al Neamului, a cărui unitate sufletească odată desăvârșită să nu poată fi sfărâmată de nici-o putere pământească.
Crezul acesta moral, inspirat din adâncimea învățăturilor creștine, atât de glorios ilustrate de atâția eroi, ale căror morminte le îngrijim formează piatra din capul unghiului operii noastre.
Și trebue să mărturisesc, că ostenelile noastre de 10 ani n`au fost zadarnice.
„Ziua Eroilor“, sărbătorită cu atâta însuflețire în toate colțurile Țării noastre și de toate popoarele cu care conviețuim pe pământul nostru strămoșesc, este o luminoasă dovadă că roadele osîrdiilor noastre sunt frumoase.
Această înfrățire între toți cetățenii acestei Țări, fără nici-o deosebire de origine etnică, sau confesiune, este o indicație destul de vorbitoare despre spiritul înțelept ce însuflețește poporul românesc în cele mai înalte manifestări ale sale.
Deși cu mijloace materiale restrânse, Soc. „Cultul Eroilor”a reușit să-și îndeplinească în cursul celor 10 ani de activitate de până acum o foarte bună parte din înaltele sale îndatoriri.
Opera este nesfârșit de vastă, dar munca necurmată ce se desfășoară de Societatea noastră și în întreaga Țară este o chezășie că în scurt timp vom izbândi pe deplin.
Nevoind a lăsa nici acest prilej să treacă, exprim recunoștința noastră tuturora acelor care s`au învrednicit a sluji opera sfântă ce urmărim, ușurându-ne sarcina.
Spre a înfățișa tuturor în pilde vii opera sa, Soc. „Cultul Eroilor“, cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate, a organizat această expoziție, în care sunt realizate, atât cât mijloacele o permit, modele din lucrările sale executate pe teritoriul Țării, cât și manifestările stârnite în opinia publică prin activitatea societății.
Osebit prin această expoziție se urmărește să se facă cât mai cunoscută opera societății și modul său de a lucra.
Doresc ca munca noastră de până acum să constituie un imbold pentru toți de a ne ajuta în greaua dar nobila sarcină ce ne-am luat, pentru ca opera noastră să fie desăvârșită, arătând tuturor, că țara n`a dat uitării nici după moarte pe aceia, cari i-au dat ei totul: viața. Slavă lor!
 
Apoi Domnul general Manolescu Directorul General al Societății a dat lămuriri asupra obiectelor expuse în legătură cu cultul eroilor și activitatea Societății.
În ziua de 18 Mai expoziția „Cultul Eroilor“ a fost vizitată de M.S. Regina Maria. Atât M.S. Regina Maria cât și A.S. Princepesa Elena au rămas foarte impresionate în fața troițelor executate în Atelierele Societății, a fântânelor comemorative de eroi, semnului aducerii aminte ce se așează pe fațadele caselor, unde au trăit și unde au învățat să-și facă datoria ostașii români căzuți în răsboi, cât și a diapozitivelor ce reprezentau cimitire de onoare și lucrări comemorative, precum și a tuturor obiectelor expuse în legătură cu cultul eroilor.
Atât M.S. Regina și A.S.R. Principesa Elena, cât și membrii Guvernului, apreciind activitatea înălțătoare desfășurată de Societate au exprimat mulțumiri și felicitări conducătorilor pentru modul cum au înțeles să desăvârșească această pioasă operă națională, spre cinstirea memoriei ostașilor căzuți în răsboi și spre mângâerea urmașilor lor.
Expoziția rămâne deschisă până la 19 Iunie și poate fi vizitată de oricine. În interiorul expoziției se află lucrările menționate în următorul program.
 
  1. Cartea Neamului 1916-1919.
  2. Relicve dela eroii răsboiului de întregire.
  3. Cărți vechi și Hrisoave din trecutul românesc.
  4. Proiect de osuar monumental pentru eroi.
  5. Așezarea eroilor în osuar.
  6. Model de sarcofag.
  7. Fântâna Eroilor din Toplița (miniatură).
  8. Cimitirul Eroilor (miniatură).
  9. Proect de troiță cișmea pentru comemorarea eroilor.
  10. Semnul «Aducerii Aminte» aplicat pe o casă.
  11. Proect de banchetă de odihnă cu «Semnul Aducerii Aminte».
  12. Macheta Mausoleului de la Mărăști (Soc. Mărăști).
  13. Diapositive – Vederi de Cimitire de Eroi și Monumente comemorative.
  14. Câți-va oameni de seamă din trecutul Neamului Românesc.
  15. Proect de Fântână monumentală pentru comemorarea eroilor.
  16. Proect pentru «Cartea de Aur».
  17. Proecte de «Iconostas» pentru Cartea de Aur.
  18. Albume de Troițe Cimitire și Monumente existente.
  19. Publicațiunile Societăței ”Cultul Eroilor”.
  20. Diagrame rezumative.
  21. Diferite proecte de Monumente și Troițe comemorative.
  22. Harta României întregite cu arătarea stadiului lucrărilor de centralizări de eroi și organizări de cimitire.
  23. Harta României întregite cu arătarea stadiului lucrărilor comemorative.
  24. Fotografii de Eroi (Colecția Societăței în curs de complectare).
  25. Diferite machete de Troițe și Monumente comemorative.
  26. Câteva Registre de Cimitire de Onoare.
  27. Macheta Mausoleului eroilor italieni Ghencea.
  28. Modele de Troițe comemorative de stejar, marime naturală.
  29. Modele de Troițe comemorative de piatră marime naturală.
  30. Modele de poartă românească (miniatură).
  31. Tabloul situației Mausoleelor din Țară.
  32. Flori și plante din sera Societății.
 
Toate modelele expuse sunt executate în atelierele Societății Cultul Eroilor Ghencea.
Expoziția Cultul Eroilor este realizată cu concursul artistic al Domnului Pictor Gh. Chirovici.
La această expoziție expun lucrări și proecte următorii artiști sculptori și arhitecți:
 
S. Baloșin             P. Șerbănescu           Burcă                Mățăuanu
C. Nanescu           Stopa                         Bârlad              Mac Constantinescu
G. Simota             V. Ștefănescu            Becker              Onofrei
Fl. Stănculescu      I. Ștefănescu             Bordenache      Tudor
Cristinel                 Babic                        Hette                 Var
 
România Eroică Anul X – Nr. 5 Mai 1929 p.p.19, 20.
 



La sfârşitul Primului Război Mondial, România a obținut în urma acordurilor de pace semnate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, recunoaşterea internaţională a înfăptuirii unui deziderat naţional, făurirea României Mari. La acest moment de împlinire naţională s-a ajuns datorită jertfei a peste 330.000 de militari români căzuţi la datorie pe teritoriul Patriei şi în străinătate.
Cultul eroilor români devenise o datorie morală a statului român, o responsabilitate pe care România şi-o asumase prin semnarea tratatelor de la Versailles şi St. Germaine en Laye, care prevedeau printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor militarilor îngropaţi pe teritoriile statelor foste beligerante – inclusiv mormintele prizonierilor şi internaţilor civili morţi în captivitate – precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora.
În acest context, prin Decretul regal nr. 4106 din 12 septembrie 1919, sub direcţia Ministerului de Război, s-a înființat Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“, având scopul de a identifica, centraliza şi amenaja pe teritoriul României, mormintele tuturor militarilor români sau străini, „căzuţi în timpul şi din cauza războiului”, precum şi a tuturor celor care „au căzut, îndeplinind un serviciu comandat, la oricare din formaţiunile armatei”. Ulterior, prin Legea din 02 iunie 1927, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor“
Scopul înființării societății a fost expus pe larg de generalul N. Negreanu în numărul 1-2 din 1934 al revistei România Eroică, din care redăm un fragment.
 
Societatea ”Cultul Eroilor”
– La împlinirea a 15 ani de activitate –
(fragment)
 
Ființa și rostul societății noastre au fost determinate ca urmare a războiului mondial, la care și țara noastră a participat. Din prevederile art. 225 și 226 ale tratatului de pace dela Versailles rezultă câteva principii cardinale cu privire la opera Cultul Eroilor:
Să se impună națiunilor foste beligerante întreținerea tutulor mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile țărilor respective.
Să se recunoască orice comisiune însărcinată cu identificarea mormintelor, sau cu ridicarea monumentelor comemorative și înlesnirea acestora, ca atare, pentru îndeplinirea acestor misiuni.
Să se înlesnească repatrierea osemintelor, cu respectarea, bineînțeles, a legislațiilor naționale și a normelor higienice.
Mormintele foștilor prizonieri de război și ale foștilor internați sunt asimilate mormintelor militare.
Să se procure națiunilor interesate listele complecte ale morților în timpul războiului, cu toate informațiunile trebuitoare pentru identificare: numele, gradul, regimentul, numărul mormântului, locul înhumării (cimitirul, situația), data morții, etc.
Pentru aplicarea principiilor enunțate mai sus s`au creiat diferite instituțiuni, după cum suntem informați, până acum, în următoarele țări:
Belgis: una, la ministerul apărării naționale, serviciul geniului; alta la acelaș departament, la serviciul mormintelor de război.
Germania: are două asociațiuni care sunt patronate de Reich.
Anglia: are o comisiune patronată de Stat.
Franța: are una oficială, la Ministerul pensiunilor; alta, particulară.
Italia: are una la ministerul de război, în Roma; alta, la Padova.
Jugoslavia: are una oficială, la ministerul justiției; alta particulară.
Austria: are nouă comisiuni patronate de Stat.
Polonia: are una la ministerul muncii.
Cehoslovacia: are una oficială, la ministerul apărării naționale; alta particulară.
Ungaria: are una, la ministerul de război.
România: are una oficială, la ministerul apărării naționale, secretariatul general: societatea ”Cultul Eroilor”.
 
*
*                  *
 
Iată, pe scurt, istoricul societății noastre:
În 1919, o comisiune, instituită ad-hoc, de către ministerul de război, elaborează un proect de instrucțiuni, prin care se fixează norme pentru organizarea cimitirelor militarilor morți în război (”Monitorul Oficial”, Nr. 99, din 21.VIII.1919 pag. 5481/2).
Prin decretul-lege Nr. 4106, din 1919, sub înaltul patronaj al M. S. Reginei Maria, se înființează societatea Mormintele Eroilor căzuți în război, întocmind și statutul acestei instituțiuni (”Monitorul Oficial”, Nr. 123. din 1919). Tot atunci i s`a recunoscut, acestei societăți, și calitatea de persoană morală; iar, în 1924, calitatea de persoană juridică.
La 29 Aprilie, decretul-lege Nr. 1693 statornicește problema exproprierilor și a lucrărilor comemorative.
În 1927 sunt modificate unele articole din statutul arătat mai sus.
Abrogându-se decretele-legi, mai suscitate, rămâne în vigoare ”Proectul de lege asupra regimului mormintelor de război din România”, care e votat în ședința Camerei dela 19 Maiu 1927 (”Monitorul Oficial” Nr. 119, 2.VI.1927).
Această lege se ocupă cu următoarele puncte:
Ocrotirea mormintelor de război (art. 1), Asimilarea, ca morminte de război, a mormintelor cercetașilor, a surorilor de caritate, a invalizilor și a Românilor căzuți în decursul veacurilor pentru dezrobirea și înălțarea Neamului românesc (art. 2). Punerea, sub aceleași condițiuni, a Eroilor naționali și foști beligeranți, foști prizonieri și internați (art. 3). Socotirea de monumente publice a tutulor monumentelor, a construcțiilor și a edificiilor înfăptuite pentru comemorarea Eroilor (art. 4). Se legiferează îngrijirea și păstrarea mormintelor de război (art. 5-7).
Se legiferează modalitatea comemorării ”Ziua Eroilor, la Înălțarea Domnului, care este la 40 de zile după Paști; asemenea construirea cenotafului pentru ”Eroul Necunoscut”, Cartea de Aur, etc, (art. 8-12).
Se legiferează expropierea terenurilor necesare pentru mormintele de război și pentru lucrările comemorative. (art. 13-23).
Se reglementează normele privitoare la subvenții, taxe, impozite, acțiuni, acte, convențiuni, donațiuni, etc, pentru”Cultul Eroilor”.
Ministerul apărării naționale pune la dispoziție personalul necesar. În timp de război societatea ”Cultul Eroilor” trece la armată.
Se legiferează obligativitatea întreținerii și a pazei mormintelor și a cimitirelor zise de război de către județe și comune. (art. 24-29).
Totodată, se schimbă denumirea societății numită, până atunci, Mormintele Eroilor căzuți în război, în Cultul Eroilor (art. 24 din legea 1927).
 
                                                                                                                    General N. Negreanu
 

 


Cuvântarea Președintelui consiliului de miniștri, I.C. Brătianu 1923
România Eroică  Nr. IV Aprilie-Mai 1923, p.p. 12-13
 

”Ție, care ai împărtășit și care pe veci întrupezi puterea înviorătoare a sublimelor aspirațiuni, credința mântuitoare a truditelor înfăptuiri, rodirea înălțătoare a nețărmuritelor jertfiri, un popor recunoscător îți închină prinosul său de dragoste, de venerațiune și de slăvire, prinos datorit vitezei și scumpei noastre oștiri, fală a neamului și chezășie a viitorului său.
Pentru noi cei de astăzi, de sub piatra ta se ridică, măreață și cutremurătoare, viziunea vremurilor sfințite de avântul epic al supremelor hotărîri, de jertfele fără preget, de suferințele și veghélé din restriște, stăpânite de obștească credință și neînfrântă stăruință.
Mormântul tău, izvor de viață ca și crucea Mântuitorului, dă viață fără sfărșit acelor pentru care te-ai jertfit și cărora vitejia ta le-a dobândit, dreptatea după veacuri de urgie. Răsplata necurmatelor dureri și neclintitelor credințe.
Către tine se îndreaptă toată dragostea celor cari au plâns, toată mândria celor cari n`au desnădăjduit.
În jurul tău se întinde, în largele-i hotare, adevăratul monument al gloriei tale, România Mare, întemeiată de însușirile de viață și de propășire ale neamului și neperitoare ca și ele.
De lângă tine, care ești al nimănui și ești al tuturor, mântuirei a Unirei și a solidaritățeì, răsare mai limpde și mai stăpânitoare conștiința marilor datorii.
În mersul ei ascendent, cu puteri neîncetat sporite, patria își va îndeplini marea ei misiune în viața de frăție și de civilizație a Dunărei și a Orientului.
Cu cât mai măreț va rodì munca ei însuflețită, cu atât mai tare va străluci amintirea celor ce i-au îngăduit-o. Iar la zile de cumpănă și de răstriște pilda lor va fi sprijin pentru cei care ar slăbì, izvor de îmbărbătare pentru cei care ar șovăì.
Pe acest deal al Filaretului, câmpie a Libertăței, unde la 1848 s`au proclamat principiile Renașterei române, și unde 58 de ani mai târziu s`au serbat odele Domniei Regelui Intemeetor – în tine, într-al cărui nume necunoscut se cuprinde întreaga jertfă adusă desăvârșitei unităței naționale urmașii fără sfârșit vor slăvì toată energia creatoare a României, - în tine ei vor cinstì pe toți acei cari cu cugetul și cu trupul au trudit fără preget, și au izbândit în seculara și dramatica epopee a Neamului.
Prin opera ta se încunună virtutea națională de pretutindeni și de totdeauna.
De lângă tine se desprind în lungul șir al vremurilor, păstorii și plugarii, sfetnicìì și vìtejì, Voivozii și Regii, femei și bărbați, ceì carì au muncit, ceì carì au rostit, cei care au luptat toți câți au perit cu statornicie, sau au biruit cu jertfă pentru a păstra ființa Neamului și a-i asigura întregi destinele lui.”

Pentru eroi
de F. Ghenadie, Episcopul Buzăului.
Mărășești, 24 Septembrie 1924
România Eroică – Cultul eroilor noștri, Revista Societății ”Mormintele Eroilor”, Nr. 7-8/1924, p.p. 3-4.
 
Frați Români,
Față de veșnicia lumei, viața noastră este prea scurtă, dar poate devenì mare, dacă lasă urme adânci în istoria neamului prin sublimitatea jertfei ce o putem face.
Jertfa ce o poate face cineva arată superioritatea la care s`a ridicat.
Jertfa de sine este semnul după care cunoaștem că un om a atins cea mai înaltă treaptă a superiorității omenești.
Jertfa de sine pentru țară și neam este cununa cea mai frumoasă a gloriei de care cineva se poate învrednicì, pe această lume.
Suntem azi în mijlocul unei lumi de eroi, cari s`au jertfit pentru țară și neam și care s`au învrednicit de cea mai frumoasă cunună a gloriei omenești.
Țara și poporul recunoscător a zidit acest locaș de veci, unde oasele lor, scumpe reliqve pentru noi, să se odihnească în pace până la ziua cea de apoi, când dreptul judecător va răsplătì toată jerfa lor.
Jertfa lor a trezit admirațiunea lumii întregi, încât sufletele noastre tresaltă de o sfântă mândrie. Jertfa lor în ceasurile grele a dovedit lumei superioritatea rasei și a neamului nostru.
Înțeleagă oricine cât de milostiv a fost Dumnezeu cu noi, când ne-a dat atâția eroi, cari au înscris cu sângele lor pagini așa de glorioase în istoria marelui răsboiu, pentru întregirea neamului.
Adunați aci în mijlocul acestei lumi de eroi, nu trebue să ne întristăm, nici să plângem ca cei ce n`au nădejde în venirea dreptului judecător; căci nu sunt de plâns eroii, ci sunt de plâns orbii păcatelor și fărădelegilor.
Adunați acì în mijlocul acestei lumi de eroi, să preamărim pe Dumnezeul dreptății, care a fost îndurător cu neamul nostru, scuturând robia seculară a dușmanilor nesățioși.
Veniți acì în fața acestui altar, să mulțumim Dumnezeului milelor, căci a plămădit în neamul nostru atâțea eroi, cari la plinirea vremei a fost la înălțimea chemării, jertfindu-se pe altarul Patriei.
Veniți acì, să nu turburăm liniștea acestei lumi de eroi, intrată în veșnicul ei repaos, ci să învățăm școala înțelepciunii și pilda datoriei.
Adunați acì la criptele lor, vrednice temple de închinare păstrătoare a celor mai frumoase virtuți, să declarăm și să ne legătuim că vom înlătura dintre noi toată vrajba și toată ura, care ne slăbește în folosul altora.
Adunați acì, să jurăm că ne vom silì să ne curățim viața de toate păcatele aducătoare de moarte și că nu vom da ascultare vântului turbat, care se află la urechile noastre. 
Adunați acì să îngenunchem în fața acestui altar și a acestor cripte sfințite și să rugăm pe Dumnezeul nostru cel milostiv să ne aibă în sfânta sa pază și pe viitor, oțelind sufletele noastre, ca și noi la rândul nostru să fim la înălțimea chemării, făcându-ne datoria cu aceiaș putere de jertfire, ca și acești eroi, în mijlocul cărora ne găsim.
Doamne Dumnezeul nostru, precum ai auzit cu milă rugăciunile părinților noștri când chemau ei ajutorul și îndurările tale asupra țării noastre, trimite-ne totdeauna dregători însuflețiți de Duhul cel sfânt al iubirii de oameni și al înțelepciunii, care întărește popoarele și le înalță.
Insuflă tineretului nostru duhul lepădării de sine și pre noi toți ne învrednicește a sporì în faptele cele mântuitoare, care fac pe oameni după chipul și asemănarea ta, spre mărirea numelui tău între noi. Amin!
 
Mărășești, 24 septembrie 1924
România Eroică – Cultul eroilor noștri, Revista Societății ”Mormintele Eroilor”, Nr. 7-8/1924, p.p. 3-4.

România Eroică  Nr. IV Aprilie-Mai 1923
Evocațiuni eroice
La mormântul eroului necunoscut

 

 
...Când ochii umeziți de lacrimi, se ridică peste mormântul eroului necunoscut, spre nesfârșit, un vis măreț pare că luminează perspectivele imensului parc.
Strejuită de plopi, apa ce se întinde domoală pare Neajlovul revărsat, sau cotitura Dunării: Călugărenii sau Rovine...
La dreapta, cetățile cu ziduri tari, din bolovani de munte, din care dinții distrugătoarei vremi au ros cu lăcomie, evocă Hotinul și Suceava, Neamțul sau Chilia, străvechiul Chilomast sau Lizostom.
În stânga, mari, solemne auguste ca și Roma, Arenele Romane, vorbesc de noblețea strălucitei noastre origini.
Și`n jur, în rânduri dese, nenumărate tunuri, duse în triumf după toate fronturile legate de victorii, - dovedesc vitejia care nu piere.
În străbune reliefuri și`n marmora dela Adam Klisi, cutezătorii Daci amestecați cu zeii, stau răzimați de zidurile tari cu strașnic aspect de parapete.
Pretutindeni trecutul cu măreția lui!
Din muzeul militar, solemnul și impunătorul altar al vredniciei și geniului nostru războinic, în care drapelele glorioaselor regimente și trofeele izbânzilor de pretutindeni păstrează neatinsă ”Gloria Țării” veghiază sufletul Istoriei, imortalizat înăuntru. Veghiază trecutul, cu înțelepciunea ce se desprinde din marile lui fapte, tare și înarmat, căci în juru-i fiecare tufiș ascunde un tun stropit cu sânge și plătit cu scumpe vieți de ostași.
Târziu, când peste această lume de fapte și legende se lasă umbra serii,... târziu, când bătrânii întârziați plâng încă rezimându-și capul greu de recile lespezi ale mormântului și când la fel suspină alături cu copii, îndurerate mame și soțiile ce nu se`ndur să plece, - târziu, când se stinge obosită asurzitoarea larmă a marelui oraș, aici, în liniștea deplină, din ce în ce mai solemnă, se aude numai murmurul apei din peștera de sub terasă.
Atunci sufletul nostru simte fiorul primitivelor mistere ale Cabiriei. Atunci statuile Dace, înveșmântate`n alb prind viață și cu ele se`nsuflețesc și zeii – ca odinioară, când din peșterile Carpaților stâncoși, preoții acestor netemători strămoși, îi trimiteau la moarte, încredințându-i de tovărășia lor veșnică cu zeii.
E liniște, dar totuși o întreagă lume de veșminte albe răsar de pretutindeni într`un ciudat amestec de scurte cămeși dace și togi romane, pletoși fiind unii cu tufișurile pădurilor sălbatice, liniștiți și albi ceilalți ca și columnele de marmoră ale tempelelor antice.
Dispar sau se topesc acum copacii parcului și din ei se desprind ostași de-ai trecutului noștri, plăeși și arcași din plaiurile Moldovei și meleagurile Nistrului, roșiori și verzișori, panduri și călăreți, cu săgeți în loc de ramuri, ca și cum atât ar fi de adevărat că toți ne-am născut din acest pământ strămoșesc, zăcământ de comori străbune și obârșie de fapte mari, la fel cu brazii și stejarii ce-i acopăr întinderile.  
Nu lipsesc nici buciumările prelungi și chemătoare din turnul cetății din dreapta. E semnul pornirii alaiului domnesc, ce se apropie domol, ca dela un drum obositor și lung.
Și tunurile parcă au prins viață. Din trupul lor se desprind acum ființe omenești. Ținteș neuitat tunar, îndemnând ”curcanii”, -- Ferraru de la Turtucaia, închizând în privirea-i visătoare icoana țării îndurerate, -- iscoditorul Mucea, topitorul clopotelor din Sodol spre a făuri tunuri tribunilor lui Avram Iancu, și mulți alții, nenumărați de mulți necunoscuți celor ce nu știu că toți aceștia au murit îmbrățișându-și tunul, și și-au stins firul viaței și glasul lor spre a mai putea auzi încă odată glasul tunului țării lor.
Se strâng mereu grupurile de ostași, se adun de pretutindeni și printr`o frățească îmbinare, se înșiruie și așteaptă ceva.
Larg se deschid acum porțile muzeului, lăsând să treacă Gloria Țării! În frunte e vexila regilor Daci purtată de aprigi stegari, balaurul albastru cu solzi tremurători și cap de lup, căscat să șuere năpraznic în dârjile vârtejuri ale luptei. Purtate de legionari, vin acviile Romei.
Mușatinii și Basarabii au flamuri cu șoimi și capete de bouri. Liniștiți și cu priviri îngândurate Voevozii merg alături. În zale-s primii Domni, și`n strae scumpe Domnitorii darnici și pioși, până când pete de lumină desprind sub steagul sfântului Gheorghe, înfățișarea cruntă a pandurului Oltean, și-a revoltatului conducător din munții Apuseni.
Pășesc cu toții spre vastele Arene, și sunt atât de mulți că te miri cum poate să-i încapă scările palatelor, amfiteatrul arenelor, și nesfârșita `ntindere a grădinilor.
E Capitoliul Romei sau capitala Țării noastre?
În tăcerea ce stăpânește pretutindeni, așa cum Roma își sărbătorea eroii necunoscuți, așa e serbat acum de marii înaintași necunoscutul strănepot al Romei.
”Aici la porțile Orientului nostru” – răsună un singur glas din mulțime – vei întrupa stâlpul de virtute al puterii latine!
Ca și camaradul tău de sub Arcul de triumf din Place de Etoile, ca și fratele tău din Capitoliul Romei eterne, tu care ai murit în aceiași zi la Cerna și la Jii, la Bran și Dragoslave, Amzacea și Topraizar, spre a reînvia apoi la Mărășești și la Oituz, la Nistru și la Tisa, fii preamărit ca urmaș și vrednic fiu al neamului nostru!
Fii liniștit acum, tu care n`ai cunoscut niciodată liniștea!
Fii liniștit și veghiază, căci mormântul tău va fi de acum înainte altarul conștiinței de neam, în care va trăi vie amintirea sacră ce va răspândi peste mulțimile neamului un simbol de iubire umană, de dragoste de țară și de nesfârșită înfrățire.
Întăreșteți Țara, întărind pe cei slabi și îndeamnă-i la fapte mari, nu prin cuvinte pieritoare, ci prin exemplul jertfei tale sfântă și nemuritoare!
George Lungulescu, România Eroică Nr. IV Aprilie-Mai 1923 p.p. 15-16.
 

"TRADIȚIA CULTUL EROILOR ÎN INTERBELIC"
 


 

OPRIȚI-VĂ O CLIPĂ!...
 

”Opriți-vă o clipă din goana fără răgaz a vieței de muncă înfrigurată pe care zi cu zi o înșirăm cu toții, mai aprig dela războiul cel Mare încoace.
Opriți-vă o clipă – și după chipul pe care apusul l`a ales ca să-și cinstească morții; clipa tăcerei în care contenește tot lucrul – dela mașinile grozave până la lucrătorul cu mâna, din uzine și până la școale – pentru ca în liniștea aceea deplină de o minută, gândul să sboare liniștit la cei căzuți pe câmpul de luptă.
Opriți-vă o clipă! Și cugetați la adevărul pios și îndemnul cinstit al acelor rânduri: E vorba de morții noștri.
Au murit în spitale unii, au putut fi îngropați cu grijă alții chiar pe câmpul de luptă; cei mai mulți și-au lăsat leșurile anonime, sub o mână de țărână aruncată în grabă. Și locul acela în care trupul lor s`a plămădit cu țarina acestei țări, poate n`a fost însemnat nici cu o cruce, umil monument pe care ultimul creștin și-l pune la căpătâiul mormântului său și de care aceia cărora se cuvine toată cinstea și tot prinosul nostru, sunt lipsiți.
Opriți-vă o clipă voi toți aceia cărora munca vă rodește; opriți-vă toți aceia care vă bucurați de un trai tihnit, gândiți-vă că tot temeiul vieței voastre de astăzi așezată pe temelii trainice, se datorește în primul rând acelora care zac dealungul munților și drumurilor noastre fără un semn la căpătâiu.
Toate neamurile și toate timpurile au cunoscut cinstirea celor morți; în tot sufletul a licărit odată o clipă de bunătate, de milă și de supunere când fiorul morței a străbătut prin gând.
Și`n clipele acelea de apropiere și de înțelegere a ultimului sfârșit, au priceput și pricepem cu toții că în afară de traiul nostru tihnit, viața ne îndatorează și moartea ne obligă să răscumpărăm cu jertfe și cu milă slobozenia sufletului nostru.
Străbunii, pentru liniștea sufletului lor, de nu puneau temeliile unei biserici, de nu atârnau după puterile lor o candela sau un sfeșnic într`o mănăstire, de nu prindeau intr`un jgheab mai trainic un isvor; puneau la o răscruce de drum o troiță lucrată cu toată cuvioșia sau din sărăcia lor împărțiau o colivă pentru cei ce s`au dus.
Oprește-te o clipă cetitorule și gândește-te și tu la deslegarea sufletului tău.
Drămuește câștigul tău și cată de nu poți desprinde din el o fărâmă cu care s`ar putea pune un semn la căpătâiul unui soldat căzut în războiul acesta.
Gândește-te cât de pios va fi gestul tău; cugetă la mulțămirea sufletească ce-ți stă la îndemână, când vei putea să-ți zici că în locul în care a căzut un ostaș și o viață de om s`a stins, ai înfipt tu un semn pentru cinstirea și aducerea lui aminte.
Soc. ”Mormintele Eroilor” cu ajutorul Guvernului a întreprins, se străduiește și înfăptuiește cimitire de eroi. Vremurile însă sunt grele, ajutorul statului fără sprijinul particularilor nu-i îndestulător.
De aceea, voi toți cei cărora vă prisosește, voi toți acei care veți fi priceput și sufletul vi se va fi pătruns de umanitarul gând sublim al cinstirei morților, voi toți acei cari vreți să puneți un dram de frumos și de bunătate în mersul aspru al vieței zilnice, voi toți acei cari vreți să vă plătiți o datorie dreaptă față de cei cari au apărat această țară și au căzut pentru ea, – trimiteți obolul vostru cu mențiunea ”pentru semn de căpătâiu” Soc. ”Mormintele Eroilor”, Comitetul central, Palatul Mitropoliei, București – și fiți încredințați că însăși sufletul vostru vi l`ați cinstit în chipul acesta.
Hotarele morții nu poartă peceți deosebite, ofrandele se primesc și semnele vor fi puse indiferent de religie sau naționalitate.
Oprește-te cititorule și fă o faptă bună!”  
 
Președintele Soc. ”Mormintele Eroilor” Patriarhul Dr. Miron Cristea
Directorul Soc. ”Mormintele Eroilor” General I. Manolescu
România Eroică Nr. 3-5/1926, p.48
Top