Noutati
  • Actualitate

    Ziua Eroilor
    citeste...
  • Stire noua

    Norme privind constatarea și sancționarea contravețiilor la nerespectarea reglementărilor referitoare la construirea, reamenajarea, modificarea, strămutarea, întreținerea și administrarea mormintelor si operelor comemorative de război
    citeste...
  • Stire actuala

    Cimitirul Eroilor Valea Uzului
    citeste...

 
Cimitire militare românești din Ucraina

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în satul Uppa, Peninsula Crimeea

 
În vara anului 1942, sub numele de cod „Storfang”, a început a doua bătălie pentru cucerirea Sevastopolului, una dintre cele mai puternice fortăreţe maritime din lume la acea dată.
Astfel, pe un front de peste 40 kilometri, şapte divizii germano-române, Corpul 8 aerian german, numeroase tancuri şi unităţi de artilerie de mare calibru au acţionat pentru fixarea inamicului în zona centrală a frontului şi cucerirea regiunii întărite exterioare.
Asaltul final a început la 7 iunie 1942, după o pregătire de artilerie de cinci zile, şi a durat până la 4 iulie 1942, când au fost lichidate ultimele puncte de rezistenţă inamică, grupate în peşteri greu accesibile.
Acţiunile trupelor române, subordonate Corpului de Munte, au fost extrem de eficiente, acestea cucerind prin forţe proprii o serie de înălţimi fortificate din zona Dealului Capela, din valea Tunnelschluht şi din masivul Gaitanî.
Pierderile în vieţi omeneşti suferite de cele trei divizii româneşti implicate în lupte însumează peste 1.500 morţi de război. Peste 60 dintre aceştia au fost înhumaţi într-un cimitir de campanie amenajat în satul Uppa (în prezent Rodnoe), localitate situată la aproximativ 30 kilometri vest de Sevastopol.
Odată cu ocuparea Sevastopolului de către trupele sovietice, la 10 mai 1944, mormintele morţilor de război din satul Uppa au fost distruse de unităţile Armatei Roşii.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Uppa (Peninsula Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi în comuna Klein Liebental, regiunea Odessa, Ucraina

 
Din iunie 1941 şi până în mai 1944, Armata română a fost încadrată în planul de operaţiuni al Wermacht-ului german, luptând pe flancul sudic al Uniunii Sovietice.
În acest context, unele dintre cele mai dure bătălii s-au purtat pe teritoriul regiunii Odessa, din Ucraina, puternic fortificată de inamic.
În acest spaţiu, în perioada august – octombrie 1941, Armata a 4-a română a luptat pe un front de aproximativ 250 kilometri, desfăşurând toate operaţiile militare care au condus la ocuparea oraşului Odessa, la 16 octombrie 1941.
Numărul mare de morţi în rândul trupelor române, peste 20.000 de eroi, a determinat apariţia în regiune a sute de cimitire de campanie, printre cele mai mari numărându-se şi cel amenajat în comuna Klein Liebental (în prezent, Malodolinskoe), unde au fost înhumaţi peste 600 morţi de război români, majoritatea din regimentele 14 şi 33 Dorobanţi.
Odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, cimitirele de campanie din spaţiul ex-sovietic, inclusiv Cimitirul eroilor români din comuna Klein Liebental, au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Klein Liebental, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în comuna Berezeni, (raionul Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina)

 
În perioada august 1941 - mai 1944, în contextul operaţiilor militare desfăşurate pe flancul sudic al Uniunii Sovietice, teritoriul Ucrainei de astăzi a devenit teatru de război.
Unele dintre cele mai dure lupte au fost purtate de Armata a 4-a română, între 8 august şi 16 octombrie 1941, şi s-au soldat cu cucerirea Odessei. Efortul trupelor române a fost cu atât mai greu cu cât au trebuit să înfrunte rezistenţa îndârjită a armatei sovietice, care îşi fortificase poziţiile, pe un teren de aproximativ 250 km, cu şanţuri anticar, tranşee, cazemate, reţele de sârmă ghimpată, mine antitanc şi antiinfanterie.
În cele din urmă, în după-amiaza zilei de 16 octombrie 1941, unităţile române au intrat în Odessa. Preţul victoriei a fost însă uriaş; dintr-un efectiv de peste 340.000 militari angrenaţi în lupte, şi-au pierdut viaţa aproape 18.000.
Numărul mare de victime a determinat apariţia în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, printre aceste numărându-se şi cele din comuna Berezeni, al Diviziei a 5-a şi al Regimentului 14 Dorobanţi, în care au fost înhumaţi peste 800 morţi de război români. Situate în partea de sud a localităţii şi în zona şoselei Berezeni-Văcărjani, acestea au fost amenajate cu gard din scândură şi sârmă ghimpată, cruci de lemn la fiecare mormânt şi troiţă pe fundaţie de beton.  
Odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, cimitirele de campanie din comuna Berezeni au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Berezeni (raionul Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în comuna Malaia Belozerka (raionul Vasilevski, regiunea Zaporojie, Ucraina)

 
În contextul bătăliei de la nord de Marea de Azov, între 24 septembrie şi 3 octombrie 1941, pentru controlul asupra localităţii Malaia Belozerka, situată la nord de Marea de Azov, s-au confruntat, pe de-o parte, opt batalioane de infanterie sovietice (sprijinite de artilerie, aruncătoare, brandturi, care de luptă şi aviaţie), iar pe de altă parte, Brigada 2 Munte română (cu batalionele 7, 9, 10, 15, 16 şi 20 vânători de munte).
Ostilităţile au fost declanşate de inamic, pe un front de 7 km lungime şi 3 km lăţime, cu o puternică acţiune ofensivă, în urma căreia a fost încercuit flancul stâng al Batalionului 10 Vânători de Munte, care a pierdut în lupte 20 de ofiţeri şi peste jumătate din efectivele trupei. Aceeaşi soartă a avut-o şi postul de comandă al Grupului 7 Vânători de Munte, care a reuşit să se elibereze doar prin efortul întregului personal disponibil şi prin introducerea în luptă a Batalionului 20 Vânători de Munte. Cu mari eforturi, care au presupus inclusiv implicarea în luptele din linia întâi a comandanţilor, alături de trupă, unităţile române au restabilit frontul la 800 metri sud de sat.
La 28 septembrie, dispozitivul de apărare a vânătorilor de munte a rezistat unui nou atac al forţelor sovietice, fapt ce a permis Regimentului 401 Infanterie german şi Batalionului 20 Vânători de Munte să ocupe comuna Malaia Belozerka. Sub presiunea inamicului, trupele române şi germane s-au repliat din nou la câteva sute de metri de localitate, frontul fiind menţinut şi prin precizia tragerilor executate de artileria română. În noaptea de 2 spre 3 octombrie, forţele sovietice s-au retras.
În luptele de la Malaia Belozerka, Brigada 2 Munte română a înregistrat pierderi de peste 1.500 militari (morţi, răniţi şi dispăruţi); cei căzuţi la datorie au fost înhumaţi în diferite cimitire de campanie de pe raza comunei. Ulterior, odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, acestea au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Malaia Belozerka (raionul Vasilevski, regiunea Zaporojie, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în localităţile Sudak şi Taraktaş (raionul Sudakski Gorsovet, Crimeea)

 
La 5 noiembrie 1941, Brigada 1 Munte română a reuşit să cucerească portul Sudak, situat pe litoralul de sud-est a Peninsulei Crimeea, la poalele Munţilor Crimeea.
Două luni mai târziu, la mijlocul lunii ianuarie 1942, forţele sovietice au reuşit să debarce, în Sudak, importante trupe de desant. Iniţial, acţiunea inamicului a fost stopată de Compania „Tomescu”, din Brigada 4 Munte, aceasta fiind nevoită, însă, să se retragă ulterior pe înălţimile situate la sud de Taraktaş şi spre Otusî.
Situaţia a fost stabilizată prin sosirea în zonă a Batalionului 13 Vânători de Munte român, a unui batalion şi a altor subunităţi germane. În dimineaţa zilei de 17 ianuarie, aceste forţe au trecut la contraatac şi au recucerit, pe flancul stâng, partea de est a satului Taraktaş. Pe flancul drept, din cauza rezistenţei îndârjite a inamicului, luptele pentru cucerirea definitivă a Taraktaşului au căpătat un caracter de uzură, inamicul fiind înfrânt definitiv, la 27 ianuarie, abia în urma atacurilor date cu sprijinul aviaţiei şi artileriei. A doua zi, o companie comandată de către căpitanul Ghertner a ocupat portul Sudak.
În urma luptelor din zona Sudak-Taraktaş, forţele sovietice au pierdut peste 1.500 militari, căzuţi în prizonierat sau morţi pe câmpul de luptă. De celalată parte, militarii români căzuţi la datorie au fost înhumaţi în diferite cimitire de campanie de pe raza celor două localităţi menţionate. În mai 1944, acestea au fost distruse de inamic, odată cu ocuparea întregii zone.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în localităţile Sudak şi Taraktaş (raionul Sudakski Gorsovet, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.
 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în cimitirul comunei Mihailovka (regiunea Zaporojie, Ucraina)

 

 

Eugen Ispir, „Un călăreţ căzut”
 

În dimineaţa zilei de 3 septembrie 1941, forţele sovietice au forţat fluviul Nipru şi s-au baricadat în clădirile şi magaziile de la debarcaderul comunei Mihailovka.
În această situaţie, unităţi ale Brigăzii 6 Cavalerie, sprijinite de un divizion de artilerie călăreaţă şi de două baterii de artilerie grea, au reuşit să oprească înaintarea inamicului şi au contraatacat pentru a-l arunca dincolo de Nipru.
 Sovieticii au rezistat până în noaptea de 5 spre 6 septembrie, când clădirile în care se refugiaseră au fost distruse de o secţie de artilerie călăreaţă. Acţiunea de forţare a inamicului a fost reluată, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, când a reuşit să infiltreze din nou o companie în Mihailovka. Abia în noaptea următoare localitatea a fost recucerită de unităţile române, acestea respingând, până la 18 septembrie, toate încercările de debarcare ale inamicului.
În aceste lupte, Brigada 6 Cavalerie a pierdut peste 90 de militari. O parte a acestora au fost înhumaţi în cimitirul comunei Mihailovka, distrus ulterior de unităţile armatei sovietice, odată cu ocuparea localităţii, în octombrie 1943.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în cimitirul comunei Mihailovka (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în Cimitirul eroilor din localitatea Bahcisarai (raionul Bahcisaraiski, Crimeea)
 

După eliminarea prezenţei militare sovietice din peninsula Kerci, comandamentul Armatei 11 germane a dispus şi lichidarea frontului de la Sevastopol, care dura de mai bine de şase luni.
Astfel, în zona Sevastopol au fost concentrate şapte divizii germane, trei divizii româneşti, numeroase tancuri şi unităţi de artilerie de mare calibru; la asediul Sevastopolului au fost folosite unele dintre cele mai mari tunuri construite vreodată, printre care şi tunul pe cale ferată „Dora”, de 800 mm, instalat în palatul fostului han al tătarilor din Bahcisarai şi deservit de câteva mii de soldaţi.
Operaţia purta numele de cod „Storfang” şi prevedea fixarea inamicului în zona centrală a frontului, cu forţele Corpului de munte român, şi cucerirea regiunii întărite exterioare.
Asaltul final a început la 7 iunie 1942, după o pregătire de artilerie de cinci zile, şi a durat până la 4 iulie 1942, când a fost cucerit farul de la Kap Hersones şi au fost lichidate  ultimele puncte de rezistenţă inamică grupate în peşteri greu accesibile.
O parte a militarilor români căzuţi la datorie au fost înhumaţi în Cimitirul eroilor din Bahcisarai, din apropierea căii ferate şi a şoselei Simferopol - Sevastopol, unde au fost amenajate morminte pentru 198 morţi de război români.
Odată cu ocuparea Sevastopolului de către trupele sovietice, la 10 mai 1944, Cimitirul eroilor români din Bahcisarai a fost distrus de unităţile Armatei roşii.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în Cimitirul eroilor din localitatea Bahcisarai (raionul Bahcisaraiski, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

   

 Leonid Bulencea, „Lovit de glonţ”


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în Cimitirul eroilor din satul Bikeci (raionul Leninski, Crimeea)
 

La începutul lunii mai 1942, comandamentul german a decis să elimine prezenţa militară sovietică din peninsula Kerci, pentru a trece apoi la atacul final asupra Sevastopolului. Ofensiva forţelor principale germane şi române a fost direcţionată către flancul drept al peninsulei, unde densitatea trupelor inamice era mai mică.
Tactica folosită s-a dovedit de succes. În perioada 8 - 11 mai 1942, Corpul 30 armată german a încercuit opt divizii sovietice, înlesnind Brigăzii motorizate „Grodek”, în compunerea căreia se afla şi Detaşamentul motorizat „Colonel Korne”, ocuparea  satului Bikeci, situat la 35 km sud-vest de oraşul Kerci.
În dimineaţa zilei de 11 mai, grupul germano-român de la Bikeci a fost atacat puternic de forţele inamice care veneau dinspre satul Markovka. În urma intervenţiei energice a trupelor româno-germane, sovieticii s-au retras în dezordine lăsând în urmă numeroşi morţi şi prizonieri.
De cealaltă parte, militarii români şi germani căzuţi la datorie au fost înhumaţi la nord de satul Bikeci, într-un cimitir de onoare sfinţit la 7 august 1942, în prezenţa generalilor Mitrănescu Florea (comandantul Corpului 7 Armată) şi Georgescu Octavian (comandantul Diviziei a 10-a Infanterie).
Cimitirul era împrejmuit cu sârmă ghimpată şi cuprindea 75 de morminte şi o troiţa din lemn, pe care erau gravate cuvintele: „PRINOS DE RECUNOŞTINŢĂ ADUS DE OFIŢERII REG. 6 ROŞIORI EROILOR DET. COL. KORNE (REG. 6 ŞI 10 ROŞIORI) CĂZUŢI ÎN LUPTELE DIN PENINS. KERCI  9-15 MAI 1942”.
În mai 1944, satul Bikeci avea să fie ocupat din nou de trupele sovietice, care au distrus cimitirul.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în Cimitirul eroilor din satul Bikeci (raionul Leninski, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 

Gh. Teodorescu Romanaţi, „A început lupta”


 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în localitatea Karlovka (raionul Kirovski, Crimeea)

 

În timpul desfăşurării primei bătălii pentru cucerirea fortăreţei Sevastopolului, din perioada 21 noiembrie - 26 decembrie 1941, batalioanele de vânători de munte din Divizia 1 Munte, comandată de generalul Mihail Lascăr, au reuşit pătrunderea în dispozitivul de apărare inamic, la sud-est de oraş, acolo unde au cucerit pe rând localităţile Karlovka, Nij. şi Verh. Ciorguni şi înălţimile din zonă, inclusiv Dealul Capela.
Dramatismul luptelor din zilele de 17 şi 18 decembrie 1941, pentru ocuparea localităţii Karlovka, puternic apărată de către inamic, a fost descris în jurnalul de operaţii al Batalionlui 2 Vânători de Munte, astfel: „În linia întâi, încleştarea corp la corp atinge maximum dârzeniei. Moartea seceră luptătorii dintr-o parte sau alta. În acel moment, o lovitură de brandt loveşte mortal pe cel mai brav erou al batalionului, maiorul Gheorghe Stancu”, comandantul batalionului, care a refuzat evacuarea spunând: „Este un moment critic care cere prezenţa mea aici”.
La 19 decembrie, printr-o abilă manevră de învăluire, executată pe la vest, trupele române au izbândit, Karlovka fiind cucerită „casă cu casă”, prin lupte „la grenadă şi baionetă”.
În urma ostilităţilor de la Karlovka şi-au pierdut viaţa peste 200 de militari români. Pentru înhumarea acestora, pe teritoriul localităţii au fost amenajate, până la 30 august 1942, două cimitire de campanie: Cimitirul eroilor din Grupul 2 Vânători de Munte şi Cimitirul eroilor din Batalionul 3 Vânători de Munte.
Odată cu ocuparea Sevastopolului de către trupele sovietice, la 10 mai 1944, cele două cimitire de campanie româneşti au fost distruse de unităţile Armatei Roşii.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în localitatea Karlovka (raionul Kirovski, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 



Autor necunoscut – „Cimitir de campanie”

 
 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în satul Artelnoje, regiunea Harkov, Ucraina

 

Petre Sutianu, „Infanterişti în lupte de stradă”

În primăvara anului 1942, subunităţile Regimentul 21 infanterie se aflau în ofensivă, aproape de litoralul Mării Azov, urmărind inamicul spre râul Doneţ.
În momentul în care Batalionul 1 Infanterie a ajuns pe înălţimile situate la sud de satul Artelnoje, la 24 mai 1942, a fost primit de forţele sovietice cu foc de arme automate şi branduri. A reuşit însă să pătrundă în localitate, printr-o manevră de învăluire a inamicului executată, pe la vest de sat, cu compania a 5-a. Trupele inamice au fost respinse pe înălţimile situate la 1,5 km nord de Artelnoje.
În cursul luptelor de curăţire a satului au fost neutralizaţi mai mulţi partizani care trăgeau de la ferestrele caselor.
Militarii decedaţi în urma luptelor din zona satului Artelnoje au fost înhumaţi într-un Cimitir de campanie. Între cei ucişi în timpul luptelor s-a numărat şi un ofiţer, sublocotenentul Ion Duţescu, din compania a I-a.
După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, acest cimitir a fost distrus de unităţile armatei sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie româneşti de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Artelnoje (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA

Morţii de război români înhumaţi  în cimitirul comunei Akimovka, regiunea Zaporojie, Ucraina

 

Aurel Diaconescu - „Patrulă de cavalerie”

În dimineaţa zilei de 26 septembrie 1941, pe aliniamentul Radianovka – Akimovka - Kol. Kaiserthal, Brigada 5 Cavalerie a fost atacată de două regimente sovietice, care au creat o  breşă în frontul românesc, cu o adâncime de 4 km. Puternic presate de inamic, regimentele 7 şi 8 roşiori s-au repliat la sud-vest de Akimovka şi Radianovka.
Având în vedere gravitatea situaţiei, au fost introduse în luptă toate unităţile disponibile, localitatea Akimovka rămânând sub controlul trupelor române.
Pentru modul în care au acţionat, militarii români au fost decoraţi cu patru ordine „Mihai Viteazul” şi 41 de decoraţii „Crucea de Fier”. De altfel, pierderile în morţi, răniţi şi dispăruţi ale brigăzii au fost pe măsura durităţii luptelor, ridicându-se la 30 ofiţeri, 12 subofiţeri şi peste 800 soldaţi. Rămăşiţele pământeşti ale militarilor morţi au fost înhumate în Cimitirul comunei Akimovka.
Odată cu ocuparea localităţii Akimovka, la 26 octombrie 1943, de către unităţile armatei sovietice, mormintele eroilor români au fost distruse, asemenea tuturor cimitirelor de campanie româneşti de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în cimitirul comunei Akimovka (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA

Morții de război români înhumați  în Cimitirul eroilor din Ojevo, regiunea Cernăuți

 

Foto: Leonid Bulencea, „În marș”


În timpul acțiunilor militare din nordul Bucovinei, din perioada 2 - 26 iulie 1941, fluviul Nistru a fost forțat de trupele române, simultan, pe întregul front. Constituind un obstacol serios, Nistrul fusese fortificat de inamic pe trei linii de apărare, care includeau numeroase cazemate din beton, apărate de cuiburi de mitraliere.
În sectorul Corpului de Munte, Brigăzile 1 și 4 munte au primit ordin să acționeze în zona satului Kozlov și între colonia Vișnievo și satul Ojevo. Pentru îndeplinirea misiunii au fost constituite detașamentele „Colonel Mociulschi” și „Colonel Focșeneanu” și au fost puse la dispoziție 32 de nave cu echipaj și 24 punți de asalt.
Acțiunea de forțare a fluviului a început în dimineața zilei de 17 iulie 1941, iar până seara, cu toate greutățile întâmpinate, cele două brigăzi au reușit să constituie un cap de pod, pe care l-au menținut și l-au lărgit în zilele următoare, în pofida numeroaselor și puternicelor atacuri executate de diviziile de infanterie sovietice. La 19 iulie acțiunea inamicului a slăbit în intensitate, iar la 20 iulie și-a retras forțele principale spre est.
Pierderile în vieți omenești ale trupelor române s-au ridicat la peste 500 de militari, osemintele acestora fiind centralizate în Cimitirul eroilor din satul Ojevo,  amenajat, în noiembrie 1942.
Spre deosebire de alte cimitire de campanie amenajate de autoritățile române pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, care au fost distruse de unitățile militare sovietice după retragerea trupelor române, necropola din Ojevo s-a păstrat, până în prezent, datorită comunității românești locale, care a vopsit însemnele de căpătâi cu straturi succesive de var, pentru a ascunde identitatea eroilor.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în satul Ojevo (regiunea Cernăuți, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați  în satul Freudental, regiunea Odessa, Ucraina

 

 
Foto: Petre Brudea, „Cercetaș”

La 27 august 1941, Diviziile 8, 14 și 21 infanterie române au atacat pe direcția generală Freudental – Dalnik – Tătarca. Ofensiva trupelor române a întâmpinat  rezistența puternică a inamicului, care a contraatacat violent cu infanteria, sprijinită de care de luptă și artilerie. După trei zile, apărarea forțelor sovietice a fost înfrântă, fapt ce a permis Armatei a 4-a române să înainteze aproximativ 6 km spre Odessa.
În urma ostilităților, mai multe regimente ale Armatei a 4-a române au suferit însemnate pierderi în vieți omenești. Victimele au fost înhumate pe teritoriul mai multor localități ucrainene, printre acestea numărându-se și satul Freudental (actual Mirnoe), unde au fost amenajate nu mai puțin de  nouă cimitire de campanie, în care au fost îngropați peste 900 de morți de război români.
După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, toate aceste locuri înhumare au fost distruse de unitățile armatei sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în satul Freudental (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în satele Spiridonovka și Bujalik, regiunea Odessa

 
În după-amiaza zilei de 15 august 1941, regimentele 10 Vânători și 2 Roșiori au atacat forțele sovietice dintre pârâurile Bol. Adjalîk și Mal. Adjalîk, cele mai grele lupte înregistrându-se în zona comunei Spiridonovka.
În seara aceleiași zile, ofensiva celor două unități române a fost oprită pe aliniamentul dintre H. Buldinovka și Kol. Mal. Bujalik, eșecul acțiunii determinând înlocuirea Regimentului 2 Roșiori cu Regimentul 35 Infanterie.
În următoarele două zile, ambele forțe beligerante au executat o serie de atacuri și contraatacuri, totul culminând cu bombardamentul de aviație a satului Spiridonovka, în urma cărora frontul s-a stabilizat temporar pe lina Dufinka, la înălțimea cu cota 58. Trupele române au primit ordin să păstreze cu orice preț poziția cucerită, pentru a nu permite inamicului să-și concentreze forțele la nord de pârâul Bol. Adjalîk.
În urma acestor dramatice cofruntări și-au pierdut viața peste 300 de militari români, aceștia fiind înhumați, în 10 cimitire și grupuri de morminte, pe raza satelor Spiridonovka (în prezent, Stepanovka) și Bujalik (în prezent, Sverdlovo). După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, toate aceste locuri înhumare au fost distruse de unitățile militare sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați pe teritoriul localităților ucrainene Spiridonovka și Bujalic (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 
 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din satul Leninthal, Ucraina

 
Începând cu data de 22 iunie 1941, trupele române au participat la operațiunile militare desfășurate de Wermacht în sudul Uniunii Sovietice.
La 11 septembrie 1941, Regimentul 7 Vânători din Divizia 8 Infanterie a creat o breșă în liniile de apărare inamice, în zona satului Leninthal, reușind să înainteze adânc în dispozitivul sovietic. Forțele sovietice au răspuns printr-un atac în umerii pungii create de trupele române, încercuind batalioanele 2 și 3.
A doua zi,  sesizând gravitatea situației, Regimentul 29 Infanterie a constituit un culoar de aprovizionare, cu muniție și hrană, a unităților încercuite și a declanșat o acțiune de despresurare a acestora, finalizată cu succes, după lupte grele, duse în cursul întregii zile.
Pentru bravura dovedită în luptele de la Leninthal, Regimentul 7 vânători a fost citat prin Ordin de Zi, pe 14 septembrie 1941, de către comandantul Corpului 1 armată, generalul Teodor Ionescu.
Cei peste 700 de militari români, din Divizia 8 Infanterie, morți în zona Leninthal au fost înhumați, de unități specializate, în șase cimitire de campanie, situate la marginea de sud a localității. După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, cimitirele de pe teritoriul satului Leninthal (actualul Libental) au fost distruse de unitățile militare sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Vigoda (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din comuna Vigoda, Ucraina

 


În dimineața zilei de 28 august 1941, Divizia 5 Infanterie a atacat, pe direcția Vigoda-Odessa, la sud de gara Vigoda, de-a lungul căii ferate din această localitate. Unitățile române au reușit să înainteze aproximativ 2,5 kilometri, în condițiile în care au avut de înfruntat puternicele rezistențe inamice din satul Octiabry și au fost în permanență contraatacate de infanteria inamică, sprijinită de care de luptă și de aviație.
A doua zi, după lupte la fel de grele, unitățile diviziei au ajuns la circa 300 metri vest de pantele situate la un kilometru de satul Gniliakovo, dar au fost respinse de forțele sovietice, fiind nevoite să se replieze la sud de Vigoda.
Din cauza pierderilor mari înregistrate, au fost introduse în luptă toate rezervele, iar Divizia 5 infanterie a fost înlocuită, la 31 august, cu Divizia 11 Infanterie.
Luptele de la Vigoda au luat sfârșit odată cu căderea Odessei, în ziua de 16 octombrie 1941, după aproape două luni de lupte. Urmare a acestor lupte, în zona comunei Vigoda, câmpurile erau pline de cadavrele militarilor români. Pentru înhumarea acestora, unitățile specializate au amenajat mai multe cimitire de campanie, cele mai importante fiind grupate în zona fermei „Sevcenco”, a gării Vigoda sau a satului Vigoda Nemțească, în aceste locuri fiind înhumați peste 2.000 de militari români.   
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din comuna Vigoda.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Vigoda (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA

Morții de război români din comuna Văcărjani, Ucraina
 


Trupele române au ocupat Odessa în data de 16 octombrie 1941, după două luni de lupte, în timpul cărora forțele române s-au confruntat cu rezistența îndârjită a armatei sovietice, care își organizase defensiva pe un teren, de aproximativ 250 km, fortificat cu șanțuri anticar, tranșee, cazemate, rețele de sârmă ghimpată, mine antitanc și antiinfanterie.
Pierderile uriașe în vieți omenești înregistrate în urma luptelor purtate pentru cucerirea Odessei, aproape 18.000 de morți, au dus la apariția în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, unele dintre cele mai importante fiind amenajate pe teritoriul comunei Văcărjani (în prezent comuna Kurgan, raion Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina), unde au fost aproape în totalitate decimate unitățile Diviziei de Grăniceri, comandată de generalul Gheorghe Potopeanu.
În perioada septembrie-noiembrie 1941, la marginea din sud a acestei localități, în dreapta șoselei Odessa-Tiraspol, pe o suprafață de peste șapte hectare, autoritățile militare române au amenajat cinci cimitire de campanie românești, în care au fost înhumați peste 1.100 de militari români, majoritatea foști combatanți în regimentele 1, 2 și 5 grăniceri operativ.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din comuna Văcărjani.
 În anul 2009, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pe teritoriul actualei comune Kurgan, fostă Văcărjani, a fost instalat un însemn comemorativ, de tip cruce, în memoria tuturor militarilor români căzuți la datorie pe aceste locuri.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Văcărjani (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din municipiul Odessa, Ucraina

 

În perioada 8 august - 16 octombrie 1941, pe flancul sudic al Frontului de Est, Armata 4 română, comandată de generalul Nicolae Ciupercă, a desfășurat Operațiunea „Odessa”, având ca obiectiv cucerirea orașului Odessa, important port la Marea Neagră.
Timp de peste două luni de lupte, extrem de grele, forțele române s-au confruntat cu rezistența îndârjită a armatei sovietice, pe un teren de aproximativ 250 km, fortificat cu șanțuri anticar, tranșee, cazemate, rețele de sârmă ghimpată, mine antitanc și antiinfanterie.
Pe fondul presiunii puternice exercitate de trupele române, inamicul a evacuat populația Odessei. În acest context, în după-amiaza zilei de 16 octombrie 1941, unitățile române au intrat în oraș.
Pierderile uriașe în vieți omenești înregistrate în urma luptelor purtate pentru cucerirea Odessei, aproape 18.000 de morți, au dus la apariția în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, unul dintre cele mai importante fiind amenajat chiar în partea de nord a orașului, în cartierul Slobodka.
În acest cimitir au fost centralizate osemintele militarilor morți în urma campaniei de cucerire a orașului, dar și militarii decedați ulterior, în urma rănilor căpătate pe front. Tot aici au fost centralizate și rămășițele pământești ale celor 86 de militari români și germani, morți în urma exploziei de la Comandamentul Militar al Odessei, provocată de partizanii sovietici, la 22 octombrie 1941. Inițial, aceștia fuseseră înhumați în partea de est a orașului, în apropierea țărmului Mării Negre, în Parcul Șevcenko.
 Cimitirul eroilor din cartierul Slobodka a fost amenajat în perioada octombrie 1942 - iunie 1943, aici fiind înhumați un număr total de 419 militari români, germani și italieni. La căpătâiul fiecărui mormânt au fost instalate cruci de lemn, iar întregul ansamblu a fost împrejmuit cu zid de piatră și beton.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din municipiul Odessa.
În anul 2011, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și a Consulatului General al României la Odessa, în Cimitirul militar german din Odessa a fost instalat un însemn comemorativ, în memoria tuturor militarilor români căzuți la datorie pe teritoriul acestui oraș.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în municipiul Odessa (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din municipiul Cernăuți, Ucraina

 

 
În timpul acțiunilor militare din nordul Bucovinei, din perioada 2 - 26 iulie 1941, ofensiva Armatei Române spre orașul Cernăuți s-a efectuat cu forțele principale ale Brigăzii 1 mixtă munte. Înaintarea energică a acestora a înfrânt rezistența opusă de inamic în fața orașului, astfel încât, în după-amiaza zilei de 5 iulie 1941, primele unități române au pătruns în oraș.
Militarii români care au murit la datorie în timpul acestor lupte, precum și cei decedați în Spitalul militar de zonă interioară nr. 129, au fost înhumați în Cimitirul militar de garnizoană din Cernăuți. În parcela eroilor din cadrul acestui cimitir au fost înmormântați, în total, 26 morți de război români. Mormintele acestora au fost așezate pe trei rânduri, în spatele acestora fiind înhumați, în două gropi comune, între 400 și 700 civili români, executați de sovietici în timpul evacuării orașului Cernăuți, în iulie 1941.
După retragerea trupelor române din Cernăuți, necropola românească s-a degradat treptat. În perioada 1965-1974, aceasta avea să fie înglobată treptat prin extinderea cimitirului evreiesc. În anii `90 mai rămăseseră în picioare doar trei cruci, care, împreună cu un monument ridicat de Societatea „Golgota“, pe 20 mai 2006, mai aminteau de mormintele militarilor și civililor români.
În anul 2008, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a finanțat lucrările de reconstrucție a fostei necropole de război, ca parcelă de onoare distinctă în cadrul Cimitirului Evreiesc.  În urma acestor lucrări a rezultat o parcelă, cu o suprafață de peste 300 metri pătrați, străjuită de o cruce comemorativă, înaltă de trei metri, la baza căreia este amplasată o placă cu textul: „IN MEMORIAM/MILITARILOR ROMÂNI CĂ‚ZUȚI ÎN LUPTELE DIN REGIUNEA CERNĂ‚UȚI/1941-1944“.
Evidența morților de război români înhumați în municipiul Cernăuți (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA

Mormintele eroilor români din satul Petersthal, raion Oviodopolski
 


La 22 iunie 1941, sub numele de cod „Operațiunea Barbarossa”, granițele Uniunii Sovietice au fost străpunse de forțele Axei, pe trei direcții: spre nord, pentru ocuparea orașului Leningrad, către centru, pentru cucerirea capitalei sovietice - Moscova și către sud, pentru cucerirea Ucrainei, a zonelor bogate în petrol din Caucaz și a orașului Stalingrad.       
Trupele române, acționând sub comandament româno-german, au participat la operațiunile militare desfășurate de Wermacht în sudul Uniunii Sovietice. Armatele 3 și 4 române au fost angrenate, inițial, cu scopul declarat al eliberării Basarabiei și a nordului Bucovinei (intervalul 22 iunie – 26 iulie 1941). După atingerea acestui obiectiv, considerente de ordin strategic și politic au determinat înaintarea trupelor române dincolo de Nistru.
 În acest context, în perioada august 1941- mai 1944, teritoriul Ucrainei de astăzi a devenit teatru de război.
Unele dintre cele mai dure lupte, purtate de Armata a 4-a română, între 8 august și 16 octombrie 1941, s-au soldat cu ocuparea Odessei. Prețul victoriei a fost însă uriaș: dintr-un total de peste 340.000 militari angrenați în luptă, au fost consemnați: 17.729 morți, 63.345 răniți și 11.471 dispăruți.
Printre protagoniștii acțiunilor care au condus la cucerirea Odessei s-a aflat și Divizia 14 Infanterie. La 23 august 1941, subunitățile acesteia au atacat în direcția satelor Freundenthal și Petersthal, fiind întâmpinate de inamic cu o devastatoare canonadă. Aflate în impas, în fața unui impenetrabil baraj de foc, executat cu armament greu de infanterie și de artilerie, trupele române au fost revitalizate prin introducerea în linia întâi a Regimentului 13 Dorobanți. Din acest moment, în pofida numeroaselor atacuri executate de sovietici, înaintarea s-a reluat, până la ocuparea unei părți a satului Petersthal și a înălțimii situate la est de Valea Baraboi. A doua zi,  Gruparea „colonel Alexandrescu” a definitivat acțiunea prin ocuparea integrală a localității.
Bilanțul bătăliei a fost unul tragic pentru trupele române angrenate în lupte, cele mai multe pierderi în vieți omenești fiind înregistrate de regimentele 13 Dorobanți, 8 Vânători, 39 Infanterie, 1 Vânători Gardă nr. 2 „Regina Elisabeta” și 1 Infanterie Fortificații. În total, peste 400 de combatanți și-au pierdut viața în această încleștare. Cei mai destoinici dintre aceștia au fost recompensați, post-mortem, cu diferite distincții și medalii militare, precum locotenentul Ioan Bucățică, decorat cu Coroana României clasa a V-a cu spade și panglici de Virtute Militară, sau soldatul Florian Dumitru, decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”, cl. II-a cu spade Post-Mortem.
Date fiind circumstanțele speciale, generate de faptul că Armata a 4-a română se afla în plină ofensivă, trupurile neînsuflețite rămase pe câmpul de luptă au fost îngropate în cimitire de campanie amenajate în grabă. Ulterior, în perioada, 10-17 septembrie 1943, prin grija Comandamentului Etapelor de Est, osemintele eroilor de la Petersthal au fost reînhumate în conformitate cu normele impuse, din anul 1941, de Regulamentul pentru aplicarea în timp de campanie a Legii asupra regimului mormintelor și operelor comemorative de război.
Prin aplicarea prescripțiilor stipulate în documentul menționat, au rezultat șapte cimitire și trei grupuri de morminte, amenajate în diferite puncte ale satului Petersthal, principiul de bază al organizării acestora fiind acela de a se evita, pe cât posibil, amenajarea unor morminte izolate, care puteau să dispară cu timpul, căutându-se a se grupa mai multe la un loc. Din acest punct de vedere, cele mai importante locuri de înhumare fuseseră amenajate în cimitirul civil și pe liziera satului.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv pe cele din satul Petersthal, în prezent comuna Petrodolinskoe (raion Ovidiopolski, regiunea Odessa, Ucraina).
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, centralizați pe teritoriul satului Petersthal (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.






 
Top