Noutati
  • Actualitate

    Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a VI-a ediţie a concursului Eroul meu de ieri şi de azi!
    citeste...
  • Stire noua

    Noaptea Muzeelor la Castelul Ţepeş
    citeste...
  • Stire actuala

    Finanţarea restaurării mormintelor şi operelor comemorative de război
    citeste...

 
CIMITIRE MILITARE ROMÂNEŞTI DIN AUSTRIA

Parcela eroilor români din Primul Război Mondial
Cimitirul Central Viena


Parcela eroilor români are numărul 68 A. Este alcătuită din două monumente şi 12 însemne de căpătâi. Monumentul central are forma unei cruci, pe acesta aflându-se inscripţia: „Urmaţi legea Domnului. Unii pre alţii iubiţi-vă”. La baza acestuia s-au fixat în ciment două plăci de marmură pe care sunt inscripţionate, în ordine alfabetică, numele a 98 eroi români. Al doilea monument, de dimensiuni mai mici, este amplasat în partea stângă a parcelei româneşti, având inscripţionate numele a 19 eroi români.

Cimitirul militar din Primul Război Mondial
Lebring, St. Margareten


Este amplasat la la 1,5 km de benzinăria din St. Margareten. Are o suprafaţă de 6.000 m2. În cadrul cimitirului au fost înhumaţi 1.233 soldaţi austro-ungari, 805 bosnieci, 437 italieni, 39 români prizonieri şi un număr neprecizat de militari ruşi şi sârbi. Cele 39 însemne de căpătâi ale eroilor români sunt amplasate în 3 parcele aflate în dreapta aleii centrale.

Monumentul eroilor din Primul Război decedaţi în prizonierat 
Neusiedl am See, Burgenland


Amplasat vis-a-vis de biserica localităţii, în cimitirul civil, la extremitatea stângă a acestuia. Obeliscul are frontal o inscripţie în limba sârbă, iar lateral-dreapta o inscripţie în limba germană.
 





Parcela eroilor din Primul Război Mondial 
Leoben, landul Styria


Amplasată în cimitirul civil, pe Scheiterbodenstrße, nr.1, parcela reuneşte 40 însemne de căpătâi, distribuite pe 2 rânduri. Între cei înhumaţi aici au fost identificaţi şi 5 eroi români. Starea de conservare a parcelei este bună. [foto1, foto2]

 

Parcela mixtă româno-rusă din Primul Război Mondial 
Trofaiach, landul Styria


Se găseşte în cimitirul localităţii, la intrare, pe partea stângă. Parcela este alcătuită din 50 de însemne de căpătâi, dintre care 36 distribuite pe 10 rânduri, restul înconjurând monumentul central. Însemnele de căpătâi sunt inscripţionate cu câte două-trei nume faţă/verso. Între acestea au fost identificate şi numele a 88 de eroi români. Parcela este împrejmuită cu un gard viu şi este foarte bine întreţinută.
 



Parcela eroilor din Primul Război Mondial 
Donawitz, land Styria


Amplasată în cimitirul localităţii. Monumentul central este o cruce masivă cu inscripţia: „1914 – 1918.Her Ruhen Soldaten“, iar de-o parte şi de alta a acesteia, sunt câte două plăci de marmură pe care sunt înscrise numele eroilor. Au fost identificaţi 30 de eroi români. 

 


Top