Noutati
  • Actualitate

    Oficiul Național pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a VIII-a ediție a concursului Eroul meu de ieri și de azi! în perioada 15.05 - 15.11.2019 Oficiul Național pentru Cultul Eroilor lansează concursul cu premii "Să nu ne uităm eroii!" CUNOAȘTE-I PE CEI CARE AU LUPTAT PENTRU TINE
    citeste...
  • Stire noua

    LOCURI DE GLORIE. MORMINTELE MARELUI RĂZBOI
    citeste...
  • Stire actuala

    Cimitirul Eroilor Valea Uzului
    citeste...

 

Morţii de război români de la Worms, Germania
 

Într-un lagăr de prizonieri români administrat de germani, ofiţerii români au avut ideea de a serba, la 30 august 1917, ziua căderii Griviţeri (30 august 1877).
La masa de seară, ofiţerii români au început să cânte, iar comandantul lagărului le-a adus la cunoştinţă să-şi întrerupă activitatea. Cum ofiţerii români au ignorat cerinţa căpitanului german, acesta a intrat în sala unde cântau prizonierii. Atitudinea lipsită de tact a ofiţerului german i-a determinat pe toţi prizonierii din cameră să înceapă să cânte „La Marseillaise”, imnul naţional al Republicii Franceze.
A doua zi, cinci dintre prizonierii români au fost trimişi la arest, ca o modalitate a comandantului lagărului de a sancţiona purtarea din seara precedentă.
Mulţi dintre prizonierii români nu s-au mai întors din captivitate. Este cazul şi a 168 de morţi de război români, toţi identificaţi nominal, înhumaţi în gropi comune în Parcela eroilor din Worms, landul Renania – Palatinat, Germania, situată în Cimitirul Auf Der Hocheimer Höhe.
La iniţiativa şi prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, în Parcela eroilor din Worms s-a inaugurat, la 9 octombrie 2018, un monument în memoria prizonierilor români.
Opera comemorativă are forma unei cruci creştine, pe latura frontală fiind amplasat Semnul Aducerii Aminte, iar pe laturile acesteia s-au montat două plăci din bronz, inscripţionate cu numele morţilor de război români.

 



Morţii de război români din Cimitirul eroilor „Bolovani”, municipiul Ploieşti

 
Primul bombardament major al aviaţiei americane cu scopul scoaterii din funcţiune a rafinăriilor din regiunea Ploieşti a fost înregistrat la 1 august 1943, având numele de cod Valul Nimicitor.
La raid au participat 162 de bombardiere B-24 Liberator, care au decolat din regiunea Benghazi, Libia.
Americanii au consemnat că au pierdut 53 de avioane, iar 660 de piloţi şi personal navigant au fost declaraţi dispăruţi, din care 444 de militari au fost confirmaţi ca decedaţi.
La sol s-au înregistrat 121 de decedaţi (militari români şi germani, dar şi civili), cei mai mulţi provenind din Penitenciarul Ploieşti (100) peste care s-a prăbuşit un bombardier american.
Militarii care au murit în timpul şi din cauza bombardamentului au fost înmormântaţi cu onoruri militare în Cimitirul eroilor „Bolovani” din municipiul Ploieşti, reconstruit în perioada interbelică.
În total, în cadrul cimitirului eroilor „Bolovani” au fost înhumaţi, în morminte individuale şi în gropi comune, peste 3.800 de morţi de război români, austrieci, bulgari, germani şi sovietici din Primul şi al Doilea Război Mondial.
Evidenţa nominală a morţilor de război români din al Doilea Război Mondial, înhumaţi în Cimitirul eroilor „Bolovani”, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Al Doilea Război Mondial.


Morţi de război români în oraşul german Bad Langensalza
           
La ora nouă dimineaţa, o serie de bătăi cu ciocanele într-un fier de plug agăţat de peretele unei barăci îi cheamă pe prizonieri la apel. Comandantul german al lagărului se plimbă morocănos printre internaţi, în timp ce i se dă raportul, apoi se întoarce în biroul comandaturii.
La ora 5 după-amiază, prizonierii îşi întrerup activitatea şi merg la cantină. Peste o oră, înainte de a se stinge felinarul de la poarta lagărului, câţiva norocoşi sunt chemaţi pentru a li se înmâna scrisorile trimise din ţară.
Apelul de seară are loc la orele 21, fiind precedat de aceleaşi bătăi de toacă.
După alte 60 de minute, lumina se stinge în tot lagărul.
Unul din lagărele de prizonieri administrat de germani în Primul Război Mondial a fost amplasat în oraşul Bad Langensalza, landul Turingia, Germania.
Numărul redus al morţilor de război români din Bad Langensalza, toţi din regimente de infanterie, duc la concluzia că soldaţii români au murit în spitalul oraşului.
Morţii de război români au fost înhumaţi individual în Cimitirul nr. 2 al lagărului, mormintele fiind marcate prin cruci din lemn.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal şi înhumaţi în oraşul Bad Langensalza, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


Colonelul Victor Rusu, spărgătorul de fronturi
 
Caporalul Puşcariu din comuna bistriţeană Parva a revenit, în decembrie 1918, de pe frontul italian, unde a luptat în cadrul armatei austro-ungare.
Ajuns în gara din Budapesta, Ungaria, pe obrajii caporalului Puşcariu au început să curgă lacrimi.
Reacţia emoţională a caporalului a fost determinată de vederea unei gărzi de onoare, care purta pe umeri un sicriu: „Când am văzut numele fostului meu comandant scris pe sicriu m-au năpădit lacrimile şi nu-mi puteam opri plânsul nici după de a plecat trenul”.
Colonelul Victor Rusu se întorcea acasă, pe meleagurile Năsăudului, iar soldaţii pe care i-a instruit şi condus pe front în cadrul „Comandoului Rusu” aveau să relateze despre luptele duse contra armatei ruse, când foloseau deviza: „Am ordin să înaintez şi dacă sunt 10.000 de duşmani îi voi ataca!”.
Cariera militară a colonelului Victor Rusu a început în anul 1906, ca urmare a unui examen susţinut la Academia Militară din Viena, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, fiind avansat la gradul de căpitan şi devenind ofiţer de stat major.
În martie 1907, Victor Rusu a fost condamnat la pierderea gradului de căpitan şi eliminarea din cadrele armatei active şi de rezervă, în contextul în care a fost reclamat că nu a plătit la zi soldele subordonaţilor.
În perioada 1907-1914 a predat lecţii de scrimă la Viena şi a administrat, la Budapesta, ziarele româneşti „Lupta” şi „Foaia Poporului”.
Începând Primul Război Mondial, Victor Rusu s-a înrolat în armata austro-ungară ca simplu soldat, la 1 august 1914, plecând pe front cu Regimentul 32 Dej.
În octombrie 1914, Regimentul 32 Dej a fost trimis în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a lupta împotriva ruşilor. Avansat până la gradul de caporal pentru faptele sale de arme (s-a remarcat atacând patrulele inamice cu o echipă de şase oameni şi capturând material de război), Victor Rusu a fost avansat locotenent, în 1915, la propunerea generalului Pflanyer Batin, pentru modul modul ingenios în care a întocmit un plan de luptă al frontului din sectorul său. De la gradul de locotenent şi până la gradul de colonel, Victor Rusu a fost avansat numai la excepţional.
La solicitarea sa i s-a aprobat să înfiinţeze „Comandoul Rusu”, compus din 1000 de militari. Grupul a acţionat între Munţii Carpaţi şi linia Kolomea-Snyatin, fiind format din militari care intrau în cadrul unităţii în mod voluntar, recrutaţi în mod special din zona Năsăud. În perioada 10 noiembrie 1914-30 martie 1915, „Comandoul Rusu” s-a implicat în 27 de lupte contra unităţile ruse, toate fiind victorioase, fapt pentru care a fost considerat un spărgător de fronturi. Începând cu anul 1918, „Comandoul Rusu” a fost detaşat pe frontul italian, luptând la Asiago, unitatea fiind desfiinţată la 1 noiembrie 1918.           
Ca tactică de luptă, colonelul Rusu prefera să atace în timpul noţii sau în zori. Iarna îşi dota soldaţii în ţinută albă, pentru a se putea camufla uşor, iar pentru a le creşte viteza de deplasare le asigura transportul cu săniile. Înainte de orice atac se folosea de datele primite de la informatorii pe care îi recrutase − adulţi, dar şi copii de 15-16 ani.
Cel mai mare număr de morţi a fost înregistrat în cadrul „Comandoului Rusu” la 22 martie 1915, când 59 de soldaţi au murit în timp ce au atacat trei tranşee la Zaleszczyki (în prezent oraş pe malul Nistrului, în Regiunea Ternopil, Ucraina).
Potrivit colonelului Vasile Mosora, care l-a cunoscut personal, „Victor Rusu a fost un bărbat chipeş, inteligent şi bine pregătit. Un soldat desăvârşit care aplica regulamentele ad literam, explicându-le la instrucţie pe înţelesul tuturora. A fost şi sever, însă drept, binevoitor şi iubit de ofiţeri şi soldaţi”.
După desfiinţarea unităţii pe care a comandat-o, colonelul Rusu a plecat spre Năsăud, însă s-a înbolnăvit de gripă spaniolă şi s-a internat într-un spital dn Budapesta, unde a şi murit. Corpul neînsufleţit a fost transprtat şi înhumat în Cimitirul civil din Năsăud.
Părinţii lui Victor Rusu au fost Nicolae (notar în comuna Prundu Bârgăului) şi Amalia.
Nicolae şi Amalia au avut cinci copii, toţi licenţiaţi în diverse domenii – Valeriu (doctor în ştiinţele naturii la Viena şi profesor la Liceul din Oradea), Victor, Alexandru (medic la Oradea), Nicolae (ziarist la „Universul”) şi Liviu (medic).
Victor s-a născut în 1870, absolvind în anul 1886 clasa a IV-a în oraşul Năsăud.
În prezent, o scurtă biografie a colonelului Victor Rusu se păstrează în cadrul Arhivelor Naţionale ale Românie, la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, în fondul „Scurtu Vasile”.



Căpitanul Grigore Ignat: „Ofiţerii şi gradaţii, la piese!”
 


Mărăşeşti, 6 august 1917.
Militarii germani atacă în latura de sud a Pădurii Răzoare, deplasându-se printr-un lan de porumb.
Pe direcţia de deplasare este dispozitivul Regimentul 51/52 Infanterie, din care făce parte şi căpitanul Grigore Ignat, comandantul Companiei 4 Mitraliere, care ordonă scurt: „Ofiţerii şi gradaţii, la piese!”
Deşi Regimentul 51/52 Infanterie se află de cinci zile la Răzoare, din cauza tirului insistent al artileriei germane nu a reuşit să amenajeze o reţea de sârmă în faţa tranşeelor.
Poziţia defensivă a Regimentului 51/52 Infanterie este ruptă de militarii germani în scurt timp, folosindu-se inclusiv aruncătoare de mine. Breşa creată are un km în adâncime şi doi km în lăţime, inamicul urmărind să învăluie aripa dreaptă a unităţii, unde se află Cota 100, ceea ce ar permite controlarea frontului în zona Mărăşeşti.
Observând intenţia germanilor, căpitanul Săndulescu Cristea, comandantul batalionului 1, cocontraatacă, fiind sprijinit de compania 1 din rezerva batalionului şi prin tirul mitralierei de căpitanul Grigore Ignat.
Timp de câteva minute, lupta se dă la baionetă.
Sublocotenentul Constantin Popescu, care comandă o baterie de artilerie din Regimentul 3 Obuziere Râmnicu-Sărat, observă din locul unde se află, în via Negroponte, modul de desfăşurare a ostilităţilor: „Către ora 11.00, întreaga linie I a diviziei e în mâna inamicului. Rezerva batalionului 1 din Regimentul 51 cu o companie de mitraliere încearcă să stopeze coloana inamică, dar fără succes, căci numărul mare al atacatorilor a zdrobit contraatacul român”.
Căpitanul Grigore Ignat şi oamenii săi mor pe poziţii. Deşi contraatacată rezervele de batalion şi de regiment, atacul german nu este respins decât în momentul în care intră în luptă rezervele Diviziei a 13-a Infanterie. Regimentul 51/52 Infanterie înregistrează pierderi de 26 de ofiţeri şi 1.388 de grade inferioare, cele mai mari dintre toate unităţile române implicate în luptă.
Pentru actul său de eroism, căpitanul Grigore Ignat este citat prin Ordin de Zi: „Căpitanul Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 Infanterie a fost găsit mort, cu mitraliera în braţe, înconjurat de ostaşii săi şi de mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit. Şi-a plătit prea scump viaţa, înconjurat de dragostea şi devotamentul soubordonaţilor săi, care făcând cu piepturile lor zid de apărare în juru-i, i-au dat putinţa să tragă cu mitraliera lui dragă, până la cel din urmă cartuş. Acest sfârşit eroic îi va cinsti pururi memoria şi-l aduc la cunoştinţa ostaşilor ţării drept pildă de sublim sacrificiu al vieţii, pentru Întregirea Neamului.“
Osemintele eroului Grigore Ignat au fost centralizate în Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, într-o firidă individuală, situată în culoarul C.

*

Căpitanul Grigore Ignat s-a născut la 2 august 1889, la Bârlad, fiind fiul lui Enache şi al Elisabetei.
La 1 septembrie 1908 a fost admis la Şcoala Militară de Infanterie, pe care a absolvit-o în anul 1910, împreună cu alţi 124 de elevi.
Avansat sublocotenent, la 1 iulie 1910, este mutat apoi la Regimentul Cantemir nr.12, la 1 august 1910, situat în municipiul Bârlad.
Începând cu 1 decembrie 1912 a fost mutat la Piteşti, la Regimentul Radu Negru nr. 28. În iunie 1913 a fost mobilizat la partea activă a batalionului de rezervă al regimentului, denumit Regimentul 44 Rezervă, participând la al Doilea Război Balcanic.
La începutul anului 1914 a participat la cursul de mitraliere din cadrul Şcolii de Tragere a Infanteriei, iar comandantul şcolii, maiorul Alexiu, a considerat că „I se poate încredinţa comanda secţiei de mitraliere”.
La 1 aprilie 1914 a fost mutat în Regimentul nr. 77 Infanterie din garnizoana Botoşani.
În 1916 s-a căsătorit cu domnişoara Geta Enăşescu.



CIMITIRUL EROILOR DIN ORAȘUL PODU ILOAIEI, JUDEȚUL IAȘI
                              

Cimitirul eroilor din orașul Podu Iloaiei a fost amenajat în curtea bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”.
Amenajarea cimitirului a început în toamna anului 1946, lucrările fiind finalizate în 1948. Cimitirul este organizat în 9 parcele, dispuse în jurul bisericii, având și o criptă monument.
Necropola adăpostește osemintele eroilor români, germani și sovietici, decedați în bătăliile desfășurate în regiune în cel de-al Doilea Război Mondial. Militarii au fost exhumați din cimitirele provizorii amenajate în zonele Hoisești, Horlești, Păușești, Bălțați, Războieni, Sârca, Dumești și Erbiceni.
În necropolă sunt centralizate, în morminte individuale și în osuar, osemintele a peste 700 morți de război.
Intrarea în cimitir se face printr-o poartă monumentală pe frontispiciul căreia s-au inscripționat cuvintele „Cimitirul eroilor”.
Monumentul central este reprezentat de o cruce memorială cu o înălțime 8 m.
Pe soclul monumentului este fixată o placă din marmură, cu următoarea inscripție: „Aici odihnesc osemintele ostașilor necunoscuți căzuți în regiune”.
Evidența morților de război români, germani și sovietici, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din orașul Podu Iloaiei poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


Cimitirul eroilor din municipiul Buzău
  

 

După Primul Război Mondial, în contextul centralizării mormintelor eroilor în cimitire de onoare, osuare și mausolee, pentru o mai bună păstrare a acestora, în municipiul Buzău s-a inaugurat, în anul 1931, Cimitirul eroilor.
În cadrul necropolei, situată în prezent în Bulevardul Unirii nr. 1, a fost amenajat și un osuar, în care au fost depuse osemintele a 7.867 de morți de război, potrivit unor statistici din 1937.
Primăria Municipiului Buzău a demarat lucrările de restaurare a osuarului eroilor în anul 2017, iar la 17 mai 2018, de Ziua Eroilor, a avut loc ceremonia de reinaugurare a Cimitirului eroilor de la Buzău.
Evidența morților de război români, austrieci, bulgari, germani, italieni, ruși și turci, identificați nominal și centralizați în Cimitirul eroilor din municipiul Buzău, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



Parcela eroilor din Primul Război Mondial, Cimitirul „Eternitateamunicipiul Iași, județul Iași

 

 

După încheierea Bătăliei pentru București, armata și administrația s-au retras, începând cu 3 decembrie 1916, la Iași, municipiul devenind capitala României. Zona Moldovei a devenit în scurt timp suprapopulată, peste un milion de refugiați fugind din calea războiului.
Militarii români au fost încartiruiți în municipiul Iași și în zonele limitrofe, în grupuri de câte 15-20 într-o cameră sau într-un bordei în care, de regulă, locuiau maxim cinci oameni. În aceste condiții a izbucnit epidemia de tifos exantematic, decesele din această cauză fiind înregistrate atât în rândul militarilor români, dar și în cadrul civililor.
Militarii și civilii care au murit din cauza tifosului exantematic sau din cauza rănilor au fost înmormântați în Cimitirul ieșean „Eternitatea”.
Morții de război de la „Eternitatea” au fost înhumați în perioada 1916-1918, însă majoritatea au murit în anul anul 1917 (peste 8.000 de eroi). Ca și evoluție a deceselor, cele mai puține au fost consemnate în luna decembrie (157), iar cele mai multe în luna februarie (2.139).
Până în prezent, statistica morților de război din Cimitirul ieșean „Eternitatea” ajunge la peste 10.700 de eroi - militari și civili, peste 9.600 fiind identificați nominal.
Parcela eroilor din Cimitirul „Eternitatea” fost amenajată începând cu anul 1917, aceasta fiind supusă, până la nivelul anului 1945, la o serie de reorganizări și centralizări.
În perimetrul acesteia au fost amenajate, inițial, morminte individuale și comune, însă numărul ridicat al eroilor din necropolă a determinat ca osemintele să fie centralizate în mai multe osuare.
Astfel, în spațiul parcelei au fost construite șapte monumente comemorative, patru dintre acestea având și rol de osuar. În osuare au fost depuse osemintele morților de război români, dar și de alte naționalități.
Osuarul central are înfățișarea unui obelisc, având în terminație o cruce din piatră și înălțimea totală de 10 m. Pe fațada acestuia este montată o placă din marmură cu inscripția: Glorie eroilor căzuți/1916-1918.
Evidența morților de război români, identificați nominal, centralizați în Parcela eroilor din Cimitirul ieșean „Eternitatea”, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de războiPrimul Război Mondial.


CAMPANIA DIN 1919 
Suprema jertfă a sergentului Ilie Popa

 

În ziua de 20 ianuarie 1919, în contextul desfășurării operațiilor militare pentru eliberarea localităților Jibou, Crișeni și Zalău, din județul Sălaj, a căzut eroic sergentul Ilie Popa, din Regimentul 15 Infanterie. Originar din satul Crăcăoani, județul Neamț, acesta a fost înhumat, a doua zi, în cimitirul românesc din Jibou.
La sfârșitul ostilităților, comandantul Gărzilor Naționale Române din plasa Jibou, avocatul Aurel Hrețco, a luat inițiativa ridicării, la mormântul eroului, a unui monument demn de jertfa acestuia.
Operă a arhitectului italian Vincenzo Vecil, monumentul a fost dezvelit în ziua de 15 august 1920, în cadrul unui ceremonial militar și religios, la care au participat autoritățile locale și reprezentanții presei din Jibou, Cluj și București.
La acest eveniment, avocatul Aurel Hrețco a rostit un emoționant discurs:
„Ridicatu-s-a acest monument ca să sfințească locul unde pământul dezrobit al Ardealului adăpostește cu dragoste, sub glia lui, pe unul dintre eliberatorii săi.
Ridicatu-s-a acest monument ca să servească drept piatră de hotar la granițele de vest ale neamului (...).
Ridicatu-s-a acest monument ca simbol al unirii noastre, pe vecie, cu frații noștri dezrobitori de dincolo de Carpați.
Cu această destinație, predau monumentul clerului – pentru binecuvântare, armatei –pentru onoruri și autorităților civile – pentru cinstire și îngrijire“. 

 



Morți de război români la Podmelec, Slovenia
 
 
O santinelă germană primește 500 de mărci de la doi prizonieri, pentru a-i lăsa în curtea lagărului, după lăsarea întunericului, în momentul în care internații sunt obligață să stea în barăci.
Începe apelul de seară. Prizonierii sunt numărați în barăci. Pentru a nu se observa lipsa celor doi captivi, rămași în curtea lagărului, alți doi prizonieri au intrat pe geamul barăcii, pentru a ieși la număr. După încheierea apelului, „intrușii” s-au întors în baraca de care aparțineau.
Prizonierii din curtea lagărului au aruncat două frânghii peste gard, ambele fiind dotate cu căngi la capete, pentru a se înfige în pământ.
O altă santinelă decât cea mituită a sesizat zgomotul produs de cei doi prizonieri, trăgând în direcția acestuia. „Evadații” au fost reținuți și reintroduși în viața lagărului.
Unul din locurile în care au murit peste 40 de militari români, în Primul Război Mondial, a fost identificat în comuna Tolmin, sat Podmelec, Slovenia.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați la Podmelec, Slovenia, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.


Morți de război români la Łambinowice, Polonia

 


 

Un tren se deplasează agale spre satul Lamsdorf.
După trei săptămâni de mers, timp în care au staționat mai multe zile în anumite gări, prizonierii români căzuți pe frontul din Muntenia ajung la destinație, în lagărul administrat de germani.
La fața locului, regulile sunt făcute de prizonierii ruși, internați cu mult înaintea prizonierilor români. Acesta este și motivul pentru care prizonierii români nu sunt lăsați să doarmă în barăci, ci în bordee.
Condițiile de muncă, hrană și încartiruire au determinat o rată crescută a deceselor în rândul prizonierilor de război internați la Lamsdorf. La finele primei conflagrații mondiale, statisticile consemnează peste 6.000 de morți de război de naționalitate română, belgiană, engleză, greacă, italiană, rusă și sârbă.
Înființarea Republicii Polonia, în 1918, a inclus satul Lamsdorf în cadrul noului stat, numele acestuia schimbându-se în Łambinowice.
DimensiuneaCimitirului eroilor de la Łambinowice, care are o suprafață de 4,5 ha, a determinat autoritățile poloneze să-l denumească, în anul 1968, un Monument al Memoriei Naționale.
Până în prezent, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat peste 2.600 de militari români care au murit în lagărul de prizonieri din Łambinowice, din care 2.595 sunt identificați nominal.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din Łambinowice, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 



Morți de război români la Zwickau
  


O sală cu mese înnegrite de fum, în care lumina naturală ajunge cu greutate, este folosită de prizonierii români pentru a-și păcăli foamea. În apa încălzită pe care o primesc plutesc câteva cubulețe de gulii și de sfeclă. În numai o lună, regimul alimentar i-a transformat pe prizonierii români în umbre. Lipsa alimentelor i-a determinat pe militarii români internați în lagărele germane să își fiarbă paiele din perne sau pasta de dinți. Majoritatea celor care merg la apel se sprijină, reciproc, de brațele celor de lângă ei.
Unul din lagărele germane în care au murit prizonieri români în Primul Război Mondial a fost amplasat în orașul Zwickau, landul Saxonia, Germania. Mormintele au fost amenajate într-o parcelă din Cimitirul central, în cadrul acesteia fiind înhumați și militari ruși. În memoria morților de război români de la Zwickau, camarazii acestora care au supraviețuit captivității au dezvelit un monument comemorativ, amplasat în latura stângă a parcelei, cu inscripția: „În memoria iubiților noștri camarazi români, decedați în captivitate în timpul Războiului Mondial 1916-1918”.
Odată cu trecerea timpului, crucea creștină amplasată în terminația monumentului a dispărut. Aceasta a fost refăcută de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, monumentul fiind sfințit și reinaugurat la 5 decembrie 2006, cu prilejul unei ceremonii militare și religioase.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în orașul Zwickau, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.


Morți de război români la Haguenau, Franța
         

Militarii români internați în lagărele germane au primit foarte rar pachete din țară, iar cele aduse de la Crucea Roșie Internațională au fost de multe ori desfăcute sau au fost puși să semneze de primire fără a intra în posesia acestora. Lipsiți și de resurse financiare, militarii români au fost ajutați de ceilalți prizonieri aliați – englezi, francezi și ruși – care i-au împrumutat cu bani și le-au oferit din efectele de lenjerie, îmbrăcăminte și igienă pe care le-au avut (rufe, ciorapi, flanele, săpun etc). De asemenea, pachetele primite de prizonierii aliați de la Crucea Roșie Internațională au fost împărțite inclusiv cu captivii români. Alimentele cele mai bogate au fost primite în toată perioada captivității de prizonierii englezi, încât unul dintre prizonierii români a constatat că mâncarea acestora mirosa așa de frumos încât nici nu s-ar fi supărat dacă nu ar fi fost invitat la masă, dar s-ar fi mulțumit să fie lăsat să culeagă „firimitirile și resturile de la ei”.
Cimitirul eroilor din orașul francez Haguenau a fost amenajat în apropierea cimitirului civil. În cadrul acestuia sunt înhumați morți de război din Primul și al Doilea Război Mondial.
Peste 400 de militari români care au murit în prizonierat sunt înhumați în morminte individuale pe latura din spate a necropolei..
Prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Parcela eroilor români de la Haguenau a fost reamenajată, fiind reinaugurată la 9 aprilie 2011. Cu acest prilej au fost sfințite două troițe tradiționale în stil maramureșean, realizate de meșterul popular Ilie Bența.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Haguenau, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.



Morți de război români la Soultzmatt, Franța
 


Cimitirul eroilor români din comuna Soultzmatt, departamentul Hauth-Rin, regiunea Alsacia, Franța, a fost inaugurat la 9 aprilie 1924, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. În cadrul acestuia sunt centralizate osemintele a 687 de militari români, morți în captivitatea germană în timpul Marelui Război. Pe o placă din marmură albă, amplasată la baza monumentului central din Cimitirul eroilor români, este inscripționat un citat aparținându-i Reginei Maria: „Soldați Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-ați jertfit, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.
Anual, reprezentanțele diplomatice ale României în Franța organizează acțiuni de comemorare a morților de război români centralizați la Soultzmatt. Evenimentele sunt deschise prin slujbe de pomenire a eroilor, oficiate de prelați ai bisericii ortodoxe române din Franța, Germania și Elveția.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Soultzmatt, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.


Morți de război români la Labry, Franța
 

 
În Primul Război Mondial, unul din cimitirele amenajate de germani, în anul 1915, a fost amplasat în comuna franceză Labry. În cadrul acestuia au fost înhumați 1.690 de morți de război. Cel puțin 865 de prizonieri francezi și aliați au murit la Labry, în condiții de captivitate, în timpul Marelui Război. Din totalul menționat, 435 de morți de război au făcut parte din cadrul armatei române.
Osemintele morților de război români sunt centralizate în morminte individuale și într-o groapă comună.
Cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat numele a 262 de morți de război români, decedați la Labry.
Cauzele morții prizonierilor români au fost determinate de alimentația insuficientă, de munca istovitoare, în special la tăiatul pădurilor, dar și de gerul din iarna de la începutul anului 1917, când temperaturile au coborât sub – 20 de grade Celsius.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Labry, departamentul Meurthe-et-Moselle, Franța, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 



CAMPANIA DIN 1919
Tributul de sânge plătit pentru cucerirea defileului Crișului Alb

 

 
Operațiile militare ale Armatei române, din 16 aprilie 1919, desfășurate în Munții Apuseni, au fost încununate de succes. După respingerea atacului trupelor ungare, din noaptea de 15 spre 16 aprilie, forțele române au preluat inițiativa și au înaintat până pe aliniamentul Hodod –Hereclean – Vânători - Dealul Danieli. Confruntări înverșunate au avut loc în zona de operații a Diviziei 2 Vânători, care a avut ca misiune principală cucerirea defileului Ciuci-Gurahonț, de pe valea Crișului Alb.
În zilele următoare, ofensiva forțelor române a continuat, în ciuda numeroaselor încercări ale inamicului de a-și păstra poziția, pe terenul muntos, care îi oferea condiții optime de apărare.
În timpul confruntărilor, din defileul Crișului Alb, mai mulți militari români au făcut supremul sacrificiu. Printre primii ofițeri căzuți la datorie s-a aflat și sublocotenentul Ștefan Bârsan, din Regimentul 9 Vânători, comandant de companie. Originar dintr-o veche familie de oieri ardeleni, stabilită ulterior în regiunea Dobrogei, tânărul ofițer a luptat cu ardoare pentru libertatea fraților de peste munți, fiind grav rănit, pe când se afla în fruntea camarazilor săi, în atacul dat asupra tranșeelor inamice de pe Heread. A fost evacuat la Baia de Criș, pentru îngrijiri medicale, dar a murit înainte de a ajunge la destinație. Bravul ofițer a fost înhumat creștinește în cimitirul din Țebea, localitate cu profunde semnificații în conștiința românilor, aici aflându-și odihna veșnică revoluționarii pașoptiști Avram Iancu și Ioan Buteanu. Pe movila de la Țebea, în vecinătatea mormintelor acestora, își doarme somnul de veci sublocotenentul Ștefan Bârsan.
O altă pildă de eroism a fost dată de către sublocotenentul Ion Șerban, comandantul companiei a V-a din Regimentul 10 Vânători, care a murit în spital, în urma rănilor căpătate în luptele crâncene purtate în fața tranșeelor inamice de pe Vârful lui Dănilă (satul Ciuciu, comuna Noșlac, județul Alba). Originar din Brăila, sublocotenentul Șerban fusese deja rănit în luptele de  la Mărășești, însă suferința fizică nu l-a descurajat, continuând să lupte cu îndârjire pentru Țară și făcând suprema jertfă în Campania din 1919. 14 ani mai târziu, în comuna pe raza căreia și-a pierdut viața, a fost ridicat un momument în memoria eroilor, morți în Războiul de Întregire.
Un al treilea erou, soldatul Constantin Sandu, din Regimentul 2 Vânători, a fost găsit mort la hotarul comunei Zeldiș (azi comuna Iacobini, județul Arad), lângă o mitralieră capturată de la inamic. Numele fiicei sale, însemnat pe o carte de rugăciuni găsită în buzunarul vestonului, a fost probabil ultimul nume rostit de muribund în agonia morții; a fost înmormântat creștinește în cimitirul comunei Zeldiș.
La succesul trupelor române în Campania din 1919, și-a adus contribuția și Corpul voluntarilor ardeleni, format în Siberia, din foști prizonieri de război austro-ungari de origine română. Astfel, în lupta de la Dealul Mare a căzut eroic, ucis de schijele unei grenade, sergentul Adam Băianț, originar din satul Mesteacăn, plasa Brad. O moarte de erou a avut și caporalul Ilie Bota, originar din comuna Ștei, plasa Baia de Criș. Pe când solicita o grenadă, pe care s-o arunce spre pozițiile inamice, a fost grav rănit de un glonț dușman. A decedat la spital, două zile mai târziu, fiind înhumat în cimitirul din Țebea.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din municipiul Odessa, Ucraina

 

În perioada 8 august - 16 octombrie 1941, pe flancul sudic al Frontului de Est, Armata 4 română, comandată de generalul Nicolae Ciupercă, a desfășurat Operațiunea „Odessa”, având ca obiectiv cucerirea orașului Odessa, important port la Marea Neagră.
Timp de peste două luni de lupte, extrem de grele, forțele române s-au confruntat cu rezistența îndârjită a armatei sovietice, pe un teren de aproximativ 250 km, fortificat cu șanțuri anticar, tranșee, cazemate, rețele de sârmă ghimpată, mine antitanc și antiinfanterie.
Pe fondul presiunii puternice exercitate de trupele române, inamicul a evacuat populația Odessei. În acest context, în după-amiaza zilei de 16 octombrie 1941, unitățile române au intrat în oraș.
Pierderile uriașe în vieți omenești înregistrate în urma luptelor purtate pentru cucerirea Odessei, aproape 18.000 de morți, au dus la apariția în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, unul dintre cele mai importante fiind amenajat chiar în partea de nord a orașului, în cartierul Slobodka.
În acest cimitir au fost centralizate osemintele militarilor morți în urma campaniei de cucerire a orașului, dar și militarii decedați ulterior, în urma rănilor căpătate pe front. Tot aici au fost centralizate și rămășițele pământești ale celor 86 de militari români și germani, morți în urma exploziei de la Comandamentul Militar al Odessei, provocată de partizanii sovietici, la 22 octombrie 1941. Inițial, aceștia fuseseră înhumați în partea de est a orașului, în apropierea țărmului Mării Negre, în Parcul Șevcenko.
 Cimitirul eroilor din cartierul Slobodka a fost amenajat în perioada octombrie 1942 - iunie 1943, aici fiind înhumați un număr total de 419 militari români, germani și italieni. La căpătâiul fiecărui mormânt au fost instalate cruci de lemn, iar întregul ansamblu a fost împrejmuit cu zid de piatră și beton.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din municipiul Odessa.
În anul 2011, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și a Consulatului General al României la Odessa, în Cimitirul militar german din Odessa a fost instalat un însemn comemorativ, în memoria tuturor militarilor români căzuți la datorie pe teritoriul acestui oraș.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în municipiul Odessa (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


CAMPANIA DIN 1919                                                                                                                               
Căpitanul Henrich Mathes moare vitejește la Köröm

 


În condițiile în care guvernul comunist ungar se gândea la război față de România, la 16 aprilie 1919, armata română a primit ordinul să declanșeze contraofensiva împotriva armatei ungare, având ca obiectiv să ajungă la râul Tisa, pe toată lungimea frontului. Obiectivul a fost atins în ziua de 1 mai 1919, când trupele române s-au oprit pe malul stâng al Tisei.
A existat o singură excepție, cea a detașamentului Colonel Ioan, care a ocupat un cap de pod la Tokaj, în dreapta râului, în scopul realizării legăturii cu armata cehoslovacă aliată. Profitând de oprirea ofensivei române, Comandamentul armatei ungare și-a regrupat forțele și a declanșat atacul asupra forțelor cehoslovace, la 16 mai 1919, având ca scop crearea unui culoar între pozițiile trupelor române și cehoslovace, care să ducă spre regiunea în care acționau trupele bolșevice ruse și ucrainene, de la care aștepta sprijin.
Comandamentul trupelor din Transilvania, cu acordul Marelui Cartier General, a răspuns solicitării de ajutor a Comandamentului cehoslovac, pregătind un Detașament de intervenție, care a trecut în dreapta Tisei în noaptea de 22 spre 23 mai 1919. În zorii zilei de 23 mai, trupele române au trecut la atac, respingând forțele de la flancul drept inamic până la Puszta Kemely – vest Sajóhad – Köröm (pe teritoriul de azi al Ungariei).
În acest context, a căzut la datorie eroul căpitan Henrich Mathes, din Regimentul 81 Infanterie „Dej“.
La 3 septembrie 1919, comandantul Regimentului 81 Infanterie a adresat o emoționantă scrisoare familiei eroului, din Mediaș, în care este adus un elogiu personalității, vitejiei și spiritului de sacrificiu dovedite pe câmpul de luptă:
„Cu inima înfrântă de durere suntem nevoiți a vă aduce la cunoștința D-Voastră tristul caz, care a rezultat din cercetările făcute, că mult iubitul D-Voastră fiu, Henrich, și adoratul nostru căpitan, a murit moarte de erou pentru Tron și Țară în luptele de la Köröm, care au avut loc la 23 mai 1919, lovit de 3 gloanțe inamice.
Osemintele scumpului nostru defunct sunt așezate spre odihnă vecinică (veșnică) în cimitirul romano-catolic din comuna Köröm. Căpitanul Mathes a fost cunoscut ca unul dintre cei mai buni și destoinici ofițeri, care întotdeauna și-a făcut datoria cu cea mai mare punctuozitate și exactitate, necunoscând oboseală și sacrificii, ceea ce a documentat și în momentul ultim, când a fost înconjurat de aproape un batalion de inamici, nu a cedat, ci cu treizeci de oameni de care mai dispunea au încercat să-și taie drum și să se retragă până la un punct anumit, de unde ar fi putut să dea un contraatac și să nimicească încercările dușmanului de a înainta.
Ne închinăm virtuții și purtării lui ostășești și dorim să mai avem mulți ofițeri, cum a fost căpitanul Mathes, care acum supraveghează munca fiilor săi, crescuți cu atâta zel și pricepere, de-a dreapta Tatălui, unde este locul fiecărui erou, care cade pentru Tron și Patrie.
Dumnezeu să-l odihnească, iar pe D-Voastră să vă mângâie credința că ați avut un fiu atât de brav, care v-a adus numai cinste și onoare numelui D-Voastră.“
Faptele de arme ale căpitanului Mathes au fost apreciate cu cinstea cuvenită bravilor eroi, așa cum rezultă dintr-un ordin de zi al Statului Major General al Armatei:
„Căpitanul Mathes Henrich, din Regimentul 81 Infanterie (...) a murit vitejește rezistând cu îndârjire atacurilor neîntrerupte ale trupelor dușmane, fără a da un pas înapoi. Înconjurat fiind de forțe superioare, a căzut străpuns de baioneta dușmană, sacrificându-se pe el și o parte dintre ostașii săi bravi, asigurând însă retragerea Brigăzii în liniște.
Pentru eroismul cu care a căzut luptând, se citează prin ordin de zi pe întreaga Armată și se decorează cu <ORDINUL MIHAI VITEAZUL> Clasa III.“
Familia îndurerată a primit cu demnitate trista veste a pierderii fiului iubit pe câmpul de luptă, departe de locul natal. La sfârșitul războiului, tatăl eroului a înaintat o cerere de repatriere a rămășițelor pământești ale acestuia, pentru a-și găsi odihna veșnică „acasă, la Mediaș“

 


Morți de război români la Mulhouse (Franța)


Militarii români internați de germani în lagărele de pe actualul teritoriu al Franței, începând cu noiembrie 1916, au fost capturați de armata germană în timpul luptelor din Transilvania.
Prizonierii români au fost folosiți în detașamente de muncă, pentru amenajarea de drumuri, de căi ferate sau pentru demontarea unor frabrici, al căror echipament a fost încărcat în vagoane și expediat în Germania. Un număr redus au reușit să evadeze, trecând în liniile franceze, unde au continuat lupta contra armatei germane sau au fost ajutați să ajungă în România.
În multe cazuri, actele de deces ale prizonierilor români nu consemnează și cauza decesului, iar locul morții indică faptul că nu toți eroii au fost înmormântați în cimitire militare.
Pe raza orașului francez Mulhouse au murit 36 de prizonieri români, în spitalul militar sau în spitalul civil, în cursul anului 1917, fiind înhumați în Cimitirul eroilor.
Evidența morților de război români, identificați nominal, care au murit la Mulhouse în Marele Război, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război din Primul Război Mondial.



Morți de război români la Dieuze, Franța

 
Numeroși prizonieri de război români din Marele Război, capturați în luptele din Transilvania și Muntenia, au fost transportați de germani în lagărele din Alsacia și Lorena.
Din cauza condițiilor grele de muncă și a foametei la care au fost supuși (au mâncat în unele cazuri scoarță de brad sau și-au fiert bocancii) mulți prizonieri români au murit în captivitate. Decesele ar fi avut o rată mult mai mare, dacă o serie de cetățeni francezi nu și-ar fi riscat viețile pentru a le oferi alimente prizonierilor români.
Cimitirul eroilor de la Dieuze a fost amenajat, în anul 1914, ca Cimitir de campanie.
În cadrul acestuia au fost înhumați cel puțin 12.000 de morți de război, din Primul și al Doilea Război Mondial, de naționalitate română, franceză, germană și poloneză.
În Parcela eroilor români de la Dieuze au fost centralizate, în perioada interbelică, osemintele a 943 de morți de război români, exhumate de la Bourg-Bruche, Donnelay, Juvelize, Keskastel, Lezey, Sarrebourg, Sancy și Sarreguemines.
Monumentul central al eroilor români a fost realizat de sculptorul Ion Jalea; fiind dezvelit, în anul 1920, la inițiativa Elenei Văcărescu. Opera comemorativă reprezintă, pe latura frontală, un soldat român în ținută de campanie.
Ultima activitate de comemorare a eroilor români de la Dieuze a avut loc la 11 noiembrie 2018, cu prilejul Zilei Armistițiului, fiind organizată de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu Ministerul Apărării al Republicii Franceze și Primăria Dieuze.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din comuna Dieuze, Departamentul Lorena, Franța, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război din Primul Război Mondial.



Morți de război români la Blaesheim


Condițiile proaste de alimentare și de cazare ale prizonierilor internați în lagărele germane i-au determinat pe mulți dintre aceștia să evadeze.
O tentativă de evadare a unor prizonieri români, francezi și ruși a fost divulgată germanilor de un ofițer rus. Tunelul săpat de prizonieri a fost umplut cu cioburi din sticlă și acoperit cu pământ de santinelele germane.
A doua zi, un consiliu al prizonierilor ruși a stabilit pedeapsa pentru camaradul care i-a anunțat pe germani despre planul evadării. Acesta ar fi trebuit să se sinucidă. Pentru a scăpa de „sentință”, ofițerul rus a sărit în brațele comandantului lagărului, spunându-i că viața îi este pusă în pericol.
Măsura luată de germani a fost de a-l muta pe ofițerul rus în alt lagăr de prizonieri.
Unul din lagărele în care au fost internați militari români în Primul Război Mondial a fost amplasat în localitatea franceză Blaesheim Cercetătorii Oficiului au identificat numele a 32 de prizonieri români, morți în captivitatea germană în lagărul din Blaesheim, în anul 1917.
În memoria morților de război români de la Blaesheim s-a inaugurat, în 1923, o placă comemorativă pe peretele primăriei; aceasta a fost distrusă în al Doilea Război Mondial.
Ca urmare a inițiativei și a suportului financiar al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Consulatului României la Strasbourg și al primăriei din Blaesheim, placa comemorativă a fost refăcută, aceasta fiind dezvelită, la 30 mai 2009, pe amplasamentul originar.
Evidența nominală morților de război români, care au murit în lagărul de prizonieri din Blaesheim, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.

 

Morți de război români la Viena (Austria)
 


Indiferent de lagărele în care au fost internați, prizonierii români din Primul Război Mondial au încercat să evadeze. Uneori, soluția aleasă a fost săparea unui tunel. Pentru a nu fi depistați, prizonierii români săpau la tunel vreme de 3-4 ore, înainte de începerea apelului de dimineață, când majoritatea prizonierilor dormeau și nu se intrigau de absența lor. De multe ori, echipele care au săpat la realizarea tunelurilor au fost formate din prizonieri români, francezi și ruși.
În unele cazuri, prizonierii care au săpat la realizarea tunelurilor au fost divulgați germanilor de alți prizonieri. Au existat și cazuri când prizonierii au renunțat la săparea tunelurilor, în condițiile în care nu au reușit să le ventileze.
Majoritatea prizonierilor care au reușit să evadeze au fost prinși de germani și reinternați în alte lagăre, unde paza avea un regim mult mai sever. Prizonierii care nu au fost prinși au relatat contemporanilor despre calvarul prin care au trecut.
Unul din lagărele în care au murit peste 90 de soldați români în Primul Război Mondial a fost identificat de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor la Viena, Austria. Eroii români au fost înmormântați într-o parcelă distinctă, situată în cadrul Cimitirului Central din Viena. Parcela se învecinează cu parcelele morților de război italieni și ruși, fiind marcată printr-un monument comemorativ central și 12 însemne de căpătâi.
Evidența morților de război români identificați nominal, înhumați în Cimitirul central din Viena, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.

 



Prizonierii de război români înhumați în Cimitirul civil din Tulln an der Donau
 


 

În Primul Război Mondial, în perioada 1916-1918, câteva sute de prizonieri de război români au fost aduși, de Puterile Centrale, să muncească la fabrica de muniție Pulverfabrik Skodawerke - Wetzler AG, din zona localității Moosbierbaum (Austria Inferioară).
Tratamentul la care au fost supuși prizonierii români nu poate fi descris în cuvinte. Hrăniți de multe ori doar cu frunze de sfeclă și câte un codru de pâine, bătuți până la moarte și epuizați de munca silnică, majoritatea internaților mureau din cauza foametei, a dizenteriei sau a tifosului exantematic.
Cei câțiva supraviețuitori puteau fi văzuți, în zilele de duminică, în satele din regiune, cerșind câte o bucată de pâine sau câțiva cartofi fierți, fiind extrem de recunoscători dacă căpătau de pomană o supă fiebinte. În drumul lor către școală, copiii localnicilor se confruntau cu imagini terifiante. În fiecare zi, o căruță trasă de cai traversa satele pentru a aduna morții de prin șanțuri.
Deoarece în cimitirul localității nu mai exista spațiu suficient, trupurile neînsuflețite ale prizonierilor de război români au fost înhumate în localitățile austriece Zwentendorf și Tulln an der Donau.
Dintre aceștia, 46 își dorm somnul de veci într-un colț liniștit, umbrit de arbori, dintr-o parcelă a Cimitirului civil al orașului Tulln an der Donau, din landul Niederosterreich. Majoritatea au murit în perioada martie-aprilie 1917, răpuși de o epidemie de tifos exantematic. În centrul parcelei se ridică un frumos monument de piatră, de tip cruce creștină, decorat cu elemente simbolice florale și gravat, la partea inferioară, cu următorul text comemorativ: „OSTAȘILOR / ROMÂNI / MORȚI / ÎN / RĂ‚ZBOIUL / DIN / 1914-1918”.
Evidența morților de război români identificați nominal, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul civil din orașul Tulln an der Donau, Austria, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



11.01.2019

Generalul Ion Manolescu și Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, în slujba eroilor Patriei
 

 


La sfârșitul Primului Război Mondial, îngrijirea mormintelor celor peste 330.000 militari români căzuți în luptă și în prizonierat, în țară și străinătate, precum și a celor aproape 70.000 militari de diferite naționalități, înhumați pe teritoriul României, constituia o responsabilitate pe care România și-o asumase prin semnarea tratatelor de pace de la Versailles și de la St Germaine en Laye.
Nobila misiune a îngrijirii mormintelor de război a revenit Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, care a funcționat în perioada 1919-1948, sub mai multe denumiri și organizări (Societatea „Cultul Eroilor”, Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor și Așezământul „Cultul Eroilor”), principiile de funcționare, scopul, organizarea, funcționarea, atribuțiile și patrimoniul instituției rămânând însă aceleași.
Societatea a luat ființă prin Decretul Regal Nr. 4106 din 12 septembrie 1919 și a funcționat sub direcția Ministerului de Război, cu scopul de a identifica, centraliza și amenaja pe teritoriul României, mormintele tuturor ostașilor români sau străini, căzuți în timpul și din cauza războiului. 29 de ani mai târziu, Societatea a fost desființată prin Decretul-Lege nr. 48 al Marii Adunări Naționale din 29 mai 1948 și prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 297 din 8 iunie 1948.
Timp de 19 ani, funcțiile de director (1920-1922) și de director general (1923-1939) al Societății au fost îndeplinite, cu profesionalism și abnegație, de către generalul Ion Manolescu, personalitate marcantă a Armatei române, a cărei carieră militară s-a evidențiat printr-o prodigioasă activitate, ca ofițer de stat major, profesor de psihologie și pedagogie militară, editorialist și istoric militar. 
Născut într-o familie prahoveană, din comuna Breaza de Sus, Ion Manolescu a văzut lumina zilei în data de 9 aprilie 1869. Înzestrat cu calități intelectuale și de conducere remarcabile, viitorul director al Societății a parcurs, în anii în care au urmat absolvirii liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, toate etapele dezvoltării sale profesionale: 1887-1889 – și-a satisfăcut stagiul militar; 1894 – a absolvit cursurile Școlii Militare de Ofițeri; 1902-1904 – a urmat cursurile Școlii Superioare de Război; 1904-1912 – a îndeplinit diferite funcții de stat major la mai multe unități (Regimentul 2 Artilerie, Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta” și Regimentul 40 Infanterie „Călugăreni”) și mari unități (Statul Major General și Corpul 3 Armată); iunie-septembrie 1913, a participat la al Doilea Război Balcanic, ca șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie „Buzău”; 1914-1915 – a ocupat funcția de profesor de pedagogie militară în cadrul Școlii Militari de Ofițeri de Infanterie; 1916-1918 – în timpul Primului Război Mondial, a îndeplinit diferite funcții de conducere la Divizia 12 Infanterie, Corpul 4 Armată, Armata a 2-a Română, Comandamentul Militar General al Basarabiei și Inspectoratul Tehnic al Învățământului Militar; 1919-1920 – a ocupat funcția de secretar general al Ministerului de Război; din anul 1929 a fost trecut în rezervă.
Ca editorialist, generalul Ion Manolescu a publicat, începând cu anul 1909, diferite articole de psihologie și pedagogie militară, în publicații precum „Revista infanteriei” și „România militară”, iar ca istoric militar, în perioada 1912-1924, a fost autor sau coautor al mai multor monografii referitoare la Războiul ruso-japonez 1904-1905, Războiul Crimeii 1853-1856, Războiul franco-german 1870-1871, Războiul de Independență 1877-1878 și Marele Război 1914-1919. 
Dovedind vaste cunoștințe și pricepere în executarea lucrărilor de stat major, Ion Manolescu  a fost apreciat la modul superlativ de către superiorii ierarhici, care l-au descris ca pe un „eminent ofițer pentru Statul Major General” și un „excelent profesor, instructor și educator, deopotrivă pasionat de istorie, tactică și pedagogie militară”. Calitățile și faptele acestui acestui brav ofițer român au fost recunoscute și răsplătite, atât prin avansări în grad, la excepțional (1894 – sublocotenent, 1899 – locotenent, 1906 – căpitan, 1912 - maior, 1915 – locotenent-colonel, 1917 – colonel, 1920 – general de brigadă), cât și prin decorarea cu diferite ordine și medalii militare (ordinele „Coroana României” și „Steaua României”; medaliile „Carol I”, „Avântul Țării”, „Victoria”, „Medalia jubliară pentru 25 ani de serviciu”, „Crucea Comememorativă 1916-1918” și „Răsplata Muncii pentru Învățământ”).
Generalul Ion Manolescu a încetat din viață la data de 16 mai 1958, în etate de 89 de ani. În ultimii ani de viață, pe care i-a trăit în suferință și mizerie, a cunoscut persecuția regimului comunist; generalului i s-a tăiat pensia și i s-au confiscat bunurile personale, după cum ne-a mărturisit nepotul său, domnul R. Măianu. În semn de omagiu pentru memoria generalului, domnul Măianu a avut amabilitatea de a pune la dispoziția Oficiului două fotografii, înfățișându-l pe general în uniforma Frontului Renașterii Naționale și alături de soția sa – Elena Manolescu – , la Breaza (în anul 1944).
Destinul generalului Ion Manolescu a interferat, timp de 19 ani, cu Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, la funcționarea și la realizările căreia și-a adus o importantă contribuție. În mandatul de director al generalului Ion Manolescu, Societatea a asigurat îngrijirea mormintelor eroilor, ca un gest de recunoștință al statului român față de cetățenii săi morți la datorie, dar și ca o operă de educație și cultură pentru generațiile contemporane evenimentelor și pentru cele viitoare. Sub conducerea sa, cultul eroilor a devenit o datorie morală a statului român.
Astfel, omagierea eroilor patriei, într-o zi specială și într-un cadru ceremonios, a fost una dintre obligațiile majore ale Societății. Prin Decretul-lege nr. 1693/1920, Ziua Eroilor a fost decretată sărbătoare națională și a fost celebrată, „cu mare fast religios, școlar, militar și național”, în Ziua Înălțării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paște). În această zi erau comemorați „toți Eroii neamului românesc”, din toate timpurile, „precum și toți Eroii căzuți pe teritoriul statului român, fără deosebire de naționalitate sau confesiune”. România a devenit astfel primul stat care a acordat cele mai mari înlesniri și i-a asimilat pe eroii străini celor naționali.
Pentru cinstirea morților de război, Societatea a prevăzut și alte forme de manifestare, precum întocmirea și păstrarea la primăria fiecărei comune a unei „Cărți de Aur”, în care să fie înscrise numele tuturor eroilor de război locali.
Grija pentru reliefarea eroismului românesc s-a tradus și prin amenajarea unui muzeu permanent, în care erau prezentate: obiecte care aparținuseră unor eroi de război, fotografii și machete ale unor cimitire și mausolee existente, modele în miniatură ale unor troițe, medalii comemorative și o valoroasă colecție de cărți și hărți vechi.
În anul 1928, pentru comemorarea eroilor și pentru cinstirea fiecărei familii care avusese un fiu, un soț sau un tată mort în război, Societatea a înființat „Semnul Aducerii Aminte”, care urma să fie așezat, de rudele celor căzuți la datorie, pe fațadele caselor unde trăiseră eroii respectivi, într-un loc cât mai vizibil. Modelul putea fi întrebuințat și ca ornament pentru monumente și porți ale unor cimitire de onoare.
Desemnarea unui erou anonim, ca simbol al tuturor celor căzuți la datorie în anii Primului Război Mondial, a reprezentat o altă modalitate de recunoaștere a sacrificiului făcut de înaintași. Societatea s-a ocupat îndeaproape de materializarea acestei idei, prin organizarea ceremonialurilor din perioada 14-17 mai 1923, care au avut ca punct culminant înhumarea în Parcul Carol I a osemintelor Ostașului Necunoscut.
La finele unei activități prodigioase, Societatea se putea mândri cu realizarea a peste 700 de cimitire de onoare, mausolee, cripte și opere comemorative de război. Prin aceste realizări, Societatea și-a câștigat un binemeritat loc în istoria instituțiilor reprezentative ale statului român, relevând, prin fiecare cimitir de onoare amenajat în țară sau străinătate, istoria unor destine omenești suprimate în floarea tinereții și invitând astfel generațiile contemporane la reflecție și pioșenie atunci când pășesc pe urmele eroilor morți la datorie.



13.12.2018
Morți de război români la Sigmundsherberg (Austria)

 


În Primul Război Mondial au existat numeroase cazuri de prizonieri români care au evadat din lagărele în care au fost internați. Unii dintre evadați au fost prinși și reinternați în lagărele din care au evadat, fiind condamnați de comandantul lagărului la 30 de zile de carceră sau la mutarea într-un alt lagăr, în care măsurile de pază deveneau mult mai aspre.
Prizonierii care nu au fost prinși și au ajuns în România au raportat Ministerului de Război despre condițiile inumane din prizonierat și despre camarazii care au murit. De multe ori, lagărele în care au fost internați prizonierii români nu figurau în informările oficiale transmise Crucii Roșii Internaționale de puterile beligerante, acestea fiind desființate și relocate, după ce prizonierii români evadau și nu erau prinși.
Unul din lagărele din Primul Război Mondial în care au fost internați militari români a fost localizat de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor în localitatea austriacă Sigmundsherberg, în districtul Horn din Silezia Inferioară.
În Cimitirul lagărului de prizonieri din Sigmundsherberg au fost înhumați 2.464 de eroi români, italieni, ruși, sârbi și muntenegreni, morți în perioada 1914-1918.
Toți militarii români înhumați la Sigmundsherberg au murit în anul 1917.
În prezent, la Sigmundsherberg există un memorial pe locul unde au fost înhumați prizonierii de război. Organizarea acestuia a început în anul 1922, când monumentul central a fost introdus în interiorul unei capele, din dorința de a fi protejat.


11.12.2018
Maior Ion Dervescu – ucis mișelește în prizonieratul bulgar


O adevărată catastrofă militară însângera țara, la o săptămână de la intrarea în război (august 1916). După cinci zile de luptă, Turtucaia căzuse în mâna dușmanului.
Militarii români, care au fost luați prizonieri, au fost încolonați și, sub pază, au luat drumul către diferite zone de internare de pe teritoriul Bulgariei. De la locul capturării și până la locul unde se afla lagărul, drumul era străbătut pe jos de către prizonieri. Astfel, au executat marșuri care durau chiar și 15 zile neîntrerupt, fără odihnă, fără hrană, desculți și dezbrăcați. Unii nu au rezistat și au presărat cu trupurile lor acest drum al morții. Uneori, soldații bulgari îi „ajutau” cu lovituri de armă sau de bocanci să se ridice. Dacă victima nu reușea să se ridice era omorâtă cu baioneta sau împuscată.
Articolul 4 din Convenția de la Haga prevedea că: „Prizonierii sunt în puterea guvernului inamic, nu a indivizilor sau a corpurilor care i-au capturat. Ei trebuie să fie tratați cu omenie. Tot ce le aparține personal, în afară de arme, cai și documente militare, rămâne proprietatea lor”. Chiar din momentul predării, ofițerii și soldații români au fost deposedați de bunurile personale. Sub amenințare, soldații bulgari, luau tot ce credeau: portofelul, ceasul, jambiere, haine, mulți erau descalțati și de încălțăminte.
Maiorul Ion Dervescu, din Regimentul 36 Infanterie, în convoiul de prizoinieri fiind, a fost somat de un soldat bulgar să-i predea ceasornicul, pe care îl purta asupra sa. Maiorul refuză, arătându-i că pe dosul capacului era fotografia copiilor săi. Este ucis pe loc în fața celorlalți prizonieri, străpuns cu baioneta. Trupul său a fost aruncat într-o ghețărie, unde a stat până în aprilie 1919, când a fost descoperit de comandantul Regimentului 36 Infanterie, colonelul Atanasie Iliescu.
Regimentul a ridicat osemintele eroului și le-a înmormântat cu cinstea cuvenită, în cimitirul din localitate, unde au stat până la 1 decembrie 1923, când au fost exhumate și reînhumate, în mod solemn, în Cimitirul eroilor din municipiul Călărași, localitatea sa natală.

*

La declararea războiului, maiorul Ion Dervescu a primit, în calitate de comandant de batalion, sarcina să apere la Turtucaia (în prezent Tutrakan) o parte din sectorul Satul Vechi (în prezent satul Staro Selo, în apropiere de orașul Tutrakan, Bulgaria). Acolo a luptat până la 6 septembrie 1916, când a fost luat prizonier.



07.12.2018
 

Morții de război români de la Mauthausen (Austria)


 

Prizonierii români, flămânzi, s-au ridicat de la masă fără să mănânce, deși ar fi dorit, însă stomacul nimănui nu a făcut față la hrana mizerabilă pe care au primit-o.
Apelul de seară s-a realizat în curtea lagărului, fiind prelungit în mod premeditat, frigul și umezeala fiind două elemente care au afectat starea de sănătate a prizonierilor români.
Astfel, din cauza tuberculozei pulmonare, soldat Marin Ioan Diaconu, născut în anul 1892, de profesie plugar, a murit în spitalul lagărului de prizonieri de la Mauthausen, la cca. 20 km de orașul Linz (Austria), la 24 noiembrie 1917. Trupul neînsuflețit al eroului Diaconu a fost înhumat în prezența unui preot și a unui martor.
Ul al doilea soldat român care a murit în spitalul lagărului de la Mauthausen este Ioan Vasilie Mihonciu. Născut în 1892, în comuna Arcani, sat Stroiești, jud. Gorj, de religie ortodoxă, necăsătorit și de profesie plugar, eroul român a fost înhumat în prezența unui preot și a unui medic.
Prizonierii români care au decedat în condiții de captivitate la Mauthausen au fost înmormântați în Cimitirul prizonierilor de război. 



06.12.2018

 

Morții de război români de la Trofaiach (Austria)

 


Un cortegiu format din militari cu uniforme tocite se deplasează în spatele unui sicriu, purtat pe brațe de patru camarazi.
Grupul este urmărit, de la mică distanță, de santinele înarmate.
Odată ajunși în cimitir, prizonierii asistă la o scurtă slujbă religiosă. Unul dintre prizonieri ține o cuvântare. În încheiere, captivii români aruncă bulgări de pământ peste coșgiugul coborât în groapă, iar singura propoziție care se aude în momentul respectiv este „Dumnezeu să-l odihnească!”.
Santinele escortează grupul în lagăr, iar militarii își ocupă locurile în barăcile din lemn. Urmează apelul, prozaica masă de seară, lupta cu frigul din timpul nopții, iar a doua zi o nouă deplasare la locul de muncă, pentru soldați. Probabil se vor deplasa și la cimitirul local, conducând un alt camarad pe ultimul drum, sau vor amâna deplasarea cu câteva zile, dacă destinul va fi îngăduitor cu prizonierii.
Acesta este registrul din viața de zi cu zi a prizonierilor români din Primul Război Mondial. Unul dintre lagărele în care au murit cel puțin 92 de militari români a funcționat pe raza orașului austriac Trofaiach.
Prizonierii români care au decedat în condiții de captivitate au fost înhumați în Cimitirul eroilor, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor identificând nominal numele a 85 de morți de război români.
Evidența nominală a eroilor români înhumați în Cimitirul eroilor Trofaiach se poate consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



08.11.2018
Gl. mr. (rtr.) Ștefan Dimofte: 
„Avioanele nemțești bombardează în picaj, venind de pe aerodromul din Huși”


Numeroși militari români au luptat, în al Doilea Război Mondial (1941-1945), pe două fronturi, de Est și de Vest. Gl. mr. (rtr.) Ștefan Dimofte nu a făcut excepție, fiind implicat în luptele care s-au dat pe teritoriul României, începând cu zona Iași, iar ulterior în Ungaria și în fosta Cehoslovacie.
Regimentul 26 Infanterie, din care a făcut parte gl. mr. (rtr.) Dimofte, a intrat în cantonament în localitatea Slobozia-Piciorul Lupului, majoritatea populației fiind evacuată în Muntenia, în contextul bombardamentelor inamice. În stânga municipiului Iași s-a aflat Divizia 3 Infanterie, venită de la Pitești, aflată, „într-o poziție foarte rea: rușii pe deal, unitățile acestei divizii în vale. Au murit peste 1200 de militari...În Cimitirul eroilor din Lețcani se văd sute și sute de cruci, ale eroilor Diviziei 3 Infanterie Pitești!”.
Luptele cele mai intense s-au dat în perioada 26-28 mai 1944 la Castelul Roznovanu, trupele române și germane acționând pentru scoaterea militarilor sovietici de pe pozițiile înalte și împingerea acestora înapoi, peste râul Jijia. În cele trei zile de luptă, gl. mr. (rtr.) Dimofte a „văzut cum avioanele nemțești bombardează în picaj, venind de pe aerodromul din Huși. Toți arborii din jurul castelului Stânca Roznovanu erau distruși. Tancurile rusești, care au plecat la atac, venind dinspre localitățile Sculeni și Victoria, erau imobilizate pe valea ce mergea către Vânători-Iași, stând ca o turmă de oi...Prin pădurea Cănănău, mai spre front de satul Orzani și Rușenii Vechi/Rușenii Noi, a mirosit a hoituri până prin luna iulie 1944!”.
Începând cu noaptea de 22/23 august 1944, când România a trecut în tabăra Aliaților, comandanții au ordonat militarilor din subordine să se retragă, „care cum puteți”. 
Soldații și ofițerii au rupt actele și legitimațiile pe care le-au avut asupra lor, au îngropat armele în pământ și au fugit spre Huși, pe jos sau cu ajutorul cailor.
Gl. mr. (rtr.) Dimofte a ajuns la București, fugind inițial cu un cal, căutând comandamentul Armatei 4 române, despre care a aflat că este la Făgăraș. Mergând la Slatina, la sediul Regimentului 26 Infanterie, la 7 septembrie 1944, gl. mr. (rtr.) Dimofte a aflat că a fost raportat ca dispărut, împreună cu alți șapte ofițeri și elevi adjutanți.
Pe Frontul de Vest, gl. mr. (rtr.) Dimofte a fost implicat, printre altele, la luptele de cucerire a orașului Torna (Ungaria), la 21 decembrie 1944, unde „am fost atacați cu tancurile de către nemți și trupele noastre au fost încercuite. Militarii din două companii ale Regimentului 3 Dorobanți au fost luați prizonieri. A murit căpitanul Duicu și (...) am pierdut bateria A. C.”
Când s-a anunțat capitularea Germaniei, la 8 mai 1945, militarii români „au tras în văzduh mii de focuri de arme, trasoare, rachete, de bucurie că s-a încheiat al Doilea Război Mondial”, însă gl. mr. (rtr.) Dimofte a continuat să lupte în sectorul Obdekovice, până la 12 mai 1945, având în vedere că unitățile SS aflate pe poziții au refuzat să se predea.
Trupele române aflate în Cehoslovacia au început retragerea în România în iunie 1945. Gl. mr. (rtr.) Dimofte a plecat cu trenul spre Bratislava, la 13 iunie 1945, iar în perioada 19 iunie-18 august 1945 a mărșăluit pe șosea, cu căruța sau călare până la Oradea, unde unitățile române au defilat.
Pentru întoarcerea în țară, gl. mr. (rtr.) Dimofte a trecut prin 287 de orașe, comune și sate din fosta Cehoslovacie, Ungaria și România.
Despre amintirile sale de pe front, gl. mr. (rtr.) Dimofte a relatat pe larg în volumul de memorii „Viața Mea”.
 



01.11.2018
Morți de război români la Graz (Austria)


În primul Război Mondial, cel puțin 235 de de militari români au fost înhumați în orașul austriac Graz, acesta fiind unul din cele peste 50 de locuri de înhumare a morților de război români de pe teritoriul Austriei, din Primul Război Mondial.
Din totalul de 235 de eroi români, un număr de 17 militari români au fost identificați nominal.
Evidența nominală a eroilor români, care au fost înhumați la Graz, poate fi consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


19.10.2018

Morți de război români în orașul austriac Donawitz
 

În primul Război Mondial, o serie de militari români au fost internați în lagărul austriac din Donawitz (S-V de Viena).
Prizonierii români au fost originari din județele Brăila, Botoșani, Gorj, Mehedinți, Neamț, Suceava, Vâlcea și Vrancea, provenind din regimente de infanterie, pionieri și din Coloana Sanitară nr. 1.
Un număr de 26 de prizonieri români au murit din cauza infarctului, tuberculozei sau a unor slăbiciuni fizice nemenționate, în perioada martie-aprilie 1917, fiind înhumați în Cimitirul eroilor.

 



08.10.2018
Morți de război români în orașul austriac Bruckneudorf

După intrarea României în Primul Război Mondial (27/28 august 1916), ca urmare a luptelor din Transilvania, armata română a înregistrat la capitolul pierderi și numeroși prizonieri.
Internați în lagăre temporare, aflate în spatele liniei frontului, prizonierii români au fost transportați cu trenul spre lagărele administrate de armatele germane sau austro-ungare.
Unul dintre lagărele de pe teritoriul actual al Austriei a fost identificat de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor la Bruckneudorf, oraș amplasat în districtul Nieusiedl am See.
Majoritatea prizonierilor români au murit de tuberculoză, alte cauze ale deceselor fiind atribuite infarctului, dezinteriei, gastroenteritei și pneumoniei. 
Cu excepția a doi prizonieri (Sandu Rusu Gheorghe și Ioan Mitroiu), care au decedat în Spitalul din Bruckneudorf în anul 1918, toți ceilalți 99 de prizonieri români au murit în perioada februarie-aprilie 1917.
Evidența nominală a eroilor români identificați nominal, care au fost înhumați în Cimitirul din Bruckneudorf, poate fi consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



08.10.2018
Locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu – „eroul de la Olt”

 


La 14 august 1916, Regimentul III Dâmbovița Nr. 22 se găsea pe frontieră, cu batalioanele II și III la Moroieni și cu Batalionul I la Predeal. 
La ora 20, în seara acelei zile, la comandamentul unității menționate se primește, telegrafic, ordinul nr. 2523/916 al Corpului 2 Armată, comunicat cu ordinul nr. 11 al Diviziei 3 Infanterie, prin care se făcea cunoscută începerea stării de război cu Austro-Ungaria.  
La acea dată, în ordinul de bătaie a Regimentului III Dâmbovița Nr. 22, postul de ajutor de comandant era ocupat de locotenent-colonelul Băltărețu Dumitru, descris de camarazi ca fiind „veșnic în mijlocul ofițerilor și trupei, [...] cu ținuta lui maestoasă, cu vorba-i dulce, care subjugase într-atât ofițerii și trupa, încât la un semn al lui, cu toții erau gata a se arunca în vâltoarea luptei și a-și da viața pentru Neam și Țară”. 
Locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu servea într-o unitate de tradiție a Armatei Române, regimentul fiind creat în anul 1891, prin comasarea Regimentului III Linie cu Regimentul 22 Dorobanți, cu reședința la Târgoviște.  
Conform Ordinului de operație, în noaptea de 1 spre 2 septembrie 1916, Regimentul III Dâmbovița Nr. 22 trebuia să atace prin surprindere inamicul și să-l captureze cu tot materialul său. Ordinul prevedea ca regimentul să treacă Oltul, cu trei batalioane, și să atace în direcția satului Crihalma. Inamicul ocupa malul drept al Oltului, cu grosul armatei pe înălțimile de la nord, organizat cu multe cuiburi de mitralieră care combăteau eficient orice încercare de trecere, malul propriu-zis fiind ocupat de santinele adăpostite de un rând de sălcii, la circa 100 metri de malul Oltului și apărate de o rețea de sârmă ghimpată încurcată printre copaci. 
Deși puternic întărit și cu un plan de foc bine întocmit, totuși, datorită atacurilor viguroase date de batalioanele I, II și III, inamicul a fost silit să-și părăsească poziția și să se retragă către Zsiberg (Seiburg), lăsând în mâna românilor doua mitraliere, multe arme și muniții, precum și 164 prizonieri. 
Datorită întunericului și factorului surpriză, pierderile în rândul regimentului au fost puține, deși lupta a durat 6 ore (de la 3 noaptea la 9 dimineața), dar greu suportate de către combatanții români, deoarece printre cei care și-au găsit sfârșitul în această confruntare s-a numărat și comandantul regimentului, locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu. 
Acesta trecuse Oltul, printre primii, prin apa până la brâu, îmbărbătându-și soldații și antrenând tot regimentul într-un elan eroic. Se găsea pe linia de luptă, însoțit de postul de comandă și de plutonierul de gorniști Ștefan Ștefănescu, când un glonte îl rănește în braț. Pe când plutonierul alerga după brancardieri, un al doilea glonte îl rănește mortal în piept. La înapoiere, plutonierul primește ultimul ordin al viteazului muribund: „Maiorul Georgescu să ia comanda regimentului” și îi încredințează cheile de casa de bani pentru a i le preda acestuia. Ultimul cuvânt, ultimul gest, pentru împlinirea datoriei. 
În anul 1930, din inițiativa colonelului Nicolin Ioan, ajutat de ofițerii corpului și de diverși donatori, în curtea cazarmei Regimentului III Dâmbovița nr. 22 (în prezent incinta Bazei 2 Logistice Sud din garnizoana Târgoviște), situată la marginea de nord-vest a orașului Târgoviște, a fost ridicat un monument comemorativ, operă a sculptorului Vasile Blendea, pentru eroii regimentului, fii ai județului Dâmbovița. Cu această ocazie, bustul de bronz al colonelului Dumitru Băltărețu a fost încastrat în nișa acestui monument, alături de înscrisurile în  marmură a numelor tuturor eroilor acestei unități de glorie a Armatei române. 



Morți de război români în Italia


Militarii români care au murit pe actualul teritoriu al Italiei provin din trei categorii de forțe. În primul rând sunt militarii transilvăneni de naționalitate română, încorporați în armata austro-ungară; în al doilea rând sunt militarii din armata română, luați prizonieri de austro-ungari pe frontul din Transilvania și duși pe linia frontului italian, pentru a lucra la amenajarea tranșeelor și a transporta muniție; în al treilea rând este vorba despre prizonierii români luați de italieni din cadrul armatei austro-ungare, care s-au organizat ulterior în legiuni de voluntari și au luptat în rândurile armatei italiene.
În perioada martie 1916 - noiembrie 1918, militarii transilvăneni din armata austro-ungară au luptat pe frontul italian, remarcându-se cu Regimentul 50 Infanterie, care a cucerit orașul italian Arsiero, în iulie 1916, cu prețul a 184 de morți și a 475 de răniți.
În multe cazuri, după intrarea României în Primul Război Mondial (27/28 august 1916), militarii transilvăneni de pe frontul italian nu au ezitat să strige în prima linie a frontului „Trăiască România Mare!”, fapt care i-a dus în fața Curții Marțiale.
La 1 septembrie 1917, în luptele de la Monte San Gabriele au murit cca. 4.000 de militari transilvăneni sub focul artileriei italiene și a gazelor de luptă. 
Organizarea prizonierilor români din Italia a început la 19 iulie 1918, când profesorul universitar Simion Mândrescu a înființat, în lagărul de la Cittaducale, „Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, compus din prizonieri români din armata austro-ungară, cu scopul de a-i grupa în legiuni, care să lupte împreună cu armata italiană împotriva armatei austro-ungare.
Cel puțin 84 de ofițeri și 17.504 soldați români s-au înrolat în legiune, iar Comitetul a fost recunoscut de guvernul italian. În aceeași lună, 500 de militari români au cerut să fie trimiși pe front, în Armata a 8-a italiană. În acest context, la Ponto din Brenta, la 28 iulie 1918, Compania I-a de alpini români a primit drapelul de luptă, făcând parte din Divizia a 52-a italiană, care a luptat în bătăliile de la Montella și Vittorio Veneto. Combativitatea militarilor români a determinat, în scurt timp, formarea a încă două companii de alpini români, care au fost incluse în Armata a 4-a și a 6-a italiană. De asemenea, câteva batalioane de români, din componența Armatei a 8-a italiană au înregistrat pierderi, în toamna anului 1918, în ofensiva de la Piave și Asigno.
Până în prezent, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat numele a 1.199 de militari români care au murit în Primul Război Mondial pe actualul teritoriu al Italiei. Evidența nominală a acestora poate fi consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


 



CIMITIRUL EROILOR DIN ISMAIL 
- raion Ismailîski, regiunea Odessa, Ucraina –

 
 
În perioada anilor 1929-1930, Societatea „Cultul Eroilor“ a amenajat, pe un platou de pe malul Dunării, în colțul cimitirului mare al orașului Ismail, un cimitir centralizator al eroilor de pe teritoriul județului Ismail, intitulat Cimitirul Eroilor „Regele Ferdinand I“. 
Pe o suprafață de aproximativ 1.000 metri pătrați au fost amenajate patru parcele cu morminte individuale, în care au fost înhumați peste 200 eroi de diferite naționalități (română, rusă, austriacă și poloneză), morți în Primul Război Mondial.
În centrul acestui cimitir a fost construit un monument cu osuar, creația sculptorului român Felice Ruta, în care au fost așezate osemintele a peste 500 eroi necunoscuți. Monumentul era constituit dintr-un soclu de beton armat placat cu piatră naturală, deasupra căruia se înălța un obelisc surmontat de un vultur de bronz cu aripile deschise. La baza obeliscului, pe cele patru laturi, erau fixate plăci cu basoreliefuri ale unor domnitori români (Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Regele Carol I). 
După anul 1941, în cimtir au fost înhumați și militari români morți în al Doilea Război Mondial. 
Începând cu aprilie 1944, armata sovietică a reocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritorii care au rămas în componența Uniunii Sovietice în baza Tratatului de pace de la Paris (10.02.1947). În acest context, majoritatea cimitirelor de onoare românești, din aceste foste teritorii românești, au fost distruse de către autoritățile sovietice, inclusiv Cimitirul Eroilor „Regele Ferdinand I“ din orașul Ismail, dezafectat la sfârșitul anilor `70 ai secolului XX.
În anul 2009, pe locul fostului cimitir autoritățile locale au înălțat un monument intitulat „Crucea Închinării”, iar în anul 2013 a fost construit un monument (asemănător celui din 1930, creat de sculptorul român Felice Ruta), dedicat tuturor militarilor care au fost înhumați în acest cimitir. 
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul Eroilor „Regele Ferdinand I“ din orașul Ismail (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război. 


31.08.2018
Cimitirul eroilor din municipiul Chișinău, Republica Moldova 

 
Cimitirul a fost amenajat, în perioada anilor 1921-1926, de Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, pentru a centraliza osemintele unor militari, de diferite naționalități, morți în Primul Război Mondial pe teritoriul Basarabiei.
Accesul în cimitir se făcea printr-o intrare monumentală, compusă dintr-o scară și un portal arhitectonic constituit din doi piloni, purtând fiecare cîte un vultur cu aripile desfăcute. Necropola avea în centru o capelă în stil bizantin vechi, în jurul căreia au fost amenajate parcele și cripte cu osemintele a peste 600 de eroi români și de alte naționalități.
După anul 1941, în acest cimitir au fost amenajate morminte și pentru militarii români și germani căzuți în al Doilea Război Mondial.
Cimitirul a funcționat până în anul 1959, când a fost demolat de către autoritățile sovietice. În prezent, pe locul fostului cimitir se mai păstrează, parțial, doar construcția monumentală de la intrare și fundația fostei capele.
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul eroilor din municipiul Chișinău, Republica Moldova, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război


10.08.2018


Eroii de la Bolgrad


În perioada anilor 1918-1928, în Cimitirul militar al garnizoanei Bolgrad, localitate situată în perioada interbelică în județul Ismail (în prezent în raionul Bolgradski, regiunea Odessa, Ucraina) au fost amenajate morminte pentru 87 de militari români și un militar francez. 
Militarii înhumați în orașul Bolgrad au murit în timpul și din cauza Primul Război Mondial, pe front sau ca urmare a unor boli, fiind combatanți în regimente de infanterie, artilerie sau de cavalerie. 
Evidența morților de război români identificați nominal, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul militar din orașul Bolgrad, Ucraina, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război. 

Pași prin istorie

General de divizie Alexandru REFERENDARU



Alexandru Referendaru, fiul preotului Mihalache și al Smarandei Tănăsescu Referendaru, s-a născut în București, la 19 octombrie 1866.
După absolvirea ciclului gimnazial a frecventat, în perioada 1885-1887, cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, apoi pe cele ale Școlii de Aplicație de Artilerie, remarcându-se și printr-o bună cunoaștere a limbilor franceză și germană. A fost apreciat cu calificativul „foarte bine”, de către locotenent - colonelul Alexandru Tell, comandantul școlii, care l-a elogiat astfel: „foarte inteligent, educație bună, conduită ireproșabilă”. 
La 1 octombrie 1889, Referendaru a fost repartizat la Regimentul 3 Artilerie, iar în anul următor a fost avansat locotenent și mutat la Regimentul 1 Artilerie, unde a ocupat numeroase funcții, până în anul 1892.
Fiind apreciat ca „ofițer excelent”, i s-a permis să participe la concursul de admitere la Școala Superioară de Război. 
În octombrie 1894, maiorul Alexandru Averescu, director de studii al Școlii Superioare de Război, l-a apreciat pe ofițerul Referendaru „foarte bun, care merită să fie înaintat la alegere”. A primit aprecieri foarte bune și de la generalul Barozzi și de la generalul Lahovari, inspector general.
Prin Înaltul Decret nr. 4701 din anul 1895, Referendaru a fost „brevetat ofițer de stat major”, îndeplinind funcții în cadrul Regimentului 12 Artilerie și a Marelui Stat Major. 
În 1896 a fost numit șef al Biroului Mobilizare, fiind propus pentru decorare cu „Coroana României”, clasa a V-a, în rang de cavaler. 
În 1897 a efectuat un stagiu de un an în armata austro-ungară. Referitor la activitatea căpitanului Referendaru ca atașat pe lângă statul austriac, colonelul Constantin Coandă, comandant al Direcției 2 Artilerie, a menționat: „un ofițer deosebit de capabil, care s-a adaptat condițiilor militare și cunoaște mulțumitor limba germană”.
Reușește la examenul de capacitate pentru gradul de maior, în anul 1900, generalul C. Brătianu propunând-ul pentru înaintare la alegere.
Când s-a pus problema mutării sale în altă funcție, în anul 1903, colonelul Boteanu, șeful Secției a II-a din Marele Stat Major, a apreciat că „plecarea va fi o pagubă pentru serviciul transporturi”.
Ca urmare a calităților, meritelor sale și a experienței acumulate în funcțiile pe care le-a îndeplinit, Referendaru a fost numit, la 1 octombrie 1911, comandantul Școalii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, funcție deținută până în 1912. În această calitate a participat, în cadrul Regimentului 6 Artilerie, cu Brigada 6 Infanterie, la concentrarea din toamna anului 1911, prilej de a fi apreciat de comandantul brigăzii ca fiind un „ofițer de campanie desăvârșit”. 
Referendaru a participat la al Doilea Război Balcanic (1913), având funcția de șef de Stat Major al Comandamentului General al Etapelor, campanie în care Armata Română a înregistrat peste 2.600 de militari morți de holeră.
În 1916, generalul Referendaru a facut parte din Grupul Apărării Dunării și a participat la luptele de la Neajlov, Dunăre și Argeș, comandând Divizia 18 Infanterie, întărită de 4 batalioane de milițieni și rezerviști, un divizion de artilerie cal. 87 mm, două baterii cal. 105 mm și un excadron de cavalerie. 
În dimineața zilei de 23 noiembrie1916, unitățile diviziei au intrat în contact direct cu inamicul, care debarcase pe malul stâng al Dunării, la Caracal, având loc puternice lupte în zona Zimnicea -Turnu Măgurele - Frătești. Divizia 18 Infanterie a suferit pierderi grele, retrăgându-se spre est, iar în ziua de 27 noiembrie, generalul Referendaru a ordonat retragerea trupelor spre comuna Drăgănești (jud. Teleorman). Pentru a deschide comunicația blocată și a asigura retragerea forțelor pe o nouă poziție, generalul Alexandru Referendaru a hotărât să atace inamicul care ocupase satul Prunaru, ordonându-i colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, sa efectueze o șarjă de cavalerie: „Nu putem scăpa decât deschizând linia de retragere. Astfel inamicul va ieși din sat și va căuta să execute o manevră de învăluire. Nu avem informații suficiente despre inamic, nu știm adâncimea dispozitivului de apărare al nemților. Și apoi ambuscade pot fi peste tot printre dealurile și văile din zonă. Nu putem scăpa decât dacă vom executa o șarjă cu hotărâre și mai ales prin surprindere!” 
Deși bolnav, colonelul Naumescu l-a asigurat pe generalul Referendaru de sprijinul cavaleriștilor: „Regimentul 2 Roșiori vă mulțumește pentru onoarea ce-i faceți de a muri pentru Patrie. Fiți sigur că regimentul își va face pe deplin datoria” 
În dimineața zilei de 28 noiembrie 1916, colonelul Naumescu și-a mobilizat subordonații: „A sosit momentul să intervenim în sprijinul diviziei. Va trebui să șarjăm. Vom șarja, dragii mei, cu toate cele trei escadroane ale regimentului. Este modul cel mai drag de manevră și luptă al cavaleriștilor din  totdeauna, deși cel mai periculos. Am încredere în voi, în repeziciunea și curajul vostru, al tuturor ostașilor din subordine!”
Șarja de la Prunaru a fost foarte violentă. Lupte sângeroase, corp la corp, s-au dat pe ulițele satului. Regimentul a fost distrus aproape în totalitate, puțini călăreți scăpând cu viață. Superioritatea inamicului a devenit covârșitoare, iar generalul Referendaru a ordonat retragerea. 
Faimoasa șarjă de la Prunaru a rămas în istorie ca un act de vitejie, ce face onoare cavaleriei. Cu prețul sacrificiului militarilor din Regimentul 2 Cavalerie, Divizia 18 Infanterie a reușit să scape din cercul de foc al inamicului și să se retraga spre nord, în direcția Letca Vech-Mereni-Jilava, în vederea refacerii. 
În anul 1917, generalul Referendaru a participt la Bătălia de la Mărășești (6-19 august 1917), unde Armata 1 Română a pierdut 27.410 de militari, din care 5.125 au fost morți (125 de ofițeri și 5.000 de soldați).
La 28 octombrie 1918, generalul Referendaru îndeplinea funcția de secretar general la Ministerul de Război, iar la 7 decembrie a fost numit inspector general tehnic al artileriei.
A fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă, la 1 octombrie 1928, ca ofițer de rezervă al Comandamentului Corpului 5 Armată. În anul 1934 a fost trecut în retragere.
Pentru cariera și faptele sale de arme, generalul Alexandru Referendaru a primit numeroase distincții, ordine și medalii: „Coroana României”, clasa a IV-a (1906), Medalia jubiliară „Carol I” (1906), „Semnul onorific de aur” (25 de ani în armată), „Steaua României”, clasa a IV-a (1913), „Meritul sanitar”, clasa a I-a (1914) și „Bărbăție și credință” (1914).


23.07.2018
 
Eroii de la Poiana lui Frunză
 
 
 
Începând cu anul 1917, armata germană a amenajat un Cimitir de campanie, în comuna Țifești, sat Bătinești (jud. Vrancea), pe șoseaua Tișița – Panciu, la km 2, cunoscut și cu numele de Cimitirul Poiana lui Frunză.
În morminte individuale și în osuar sunt centralizate osemintele militarilor români, austrieci, cehi, francezi, slovaci, germani, ruși, sârbi și unguri, căzuți în bătăliile din Primul Război Mondial, pe raza unor localități care au făcut parte din fostul județ Putna.
Centralizările eroilor la Cimitirul Poiana lui Frunză au început în anul 1930. Până la nivelul anului 1941 au fost centralizate osemintele a 13.982 de morți de război, identificați nominal și necunoscuți, în morminte individuale și în osuar.
Evidența a 2.992 de morți de război identificați nominal, din Marele Război, centralizați în Cimitirul Poiana lui Frunză, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război
10.07.2018
EROII DIN ROȘIORII DE VEDE 

 

Armata germană a amenajat în Primul Război Mondial, în perioada 1916-1918, în cadrul Cimitirului orășenesc din municipiul Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), o parcelă în care au fost înhumați 91 de morți de război români și germani.
În partea de vest a parcelei este amplasat un monument comemorativ din piatră, cu soclu surmontat de un vultur cu aripile deschise, ridicat în memoria celor care-și dorm somnul de veci în această necropolă.
Evidența morților de război români identificați nominal, din Primul Război Mondial, centralizați în Parcela eroilor din municipiul Roșiori de Vede, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război



CIMITIRUL EROILOR DIN ORAȘUL BREZOI, SAT CĂ‚LINEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA

 


Cimitirul a fost amenajat, în anii ’30, de Societatea „Cultul Eroilor”, în dreptul șoselei Râmnicu Vâlcea-Sibiu.
În această necropolă au fost centralizate osemintele a peste 1.000 eroi români, germani, austrieci și unguri morți, în toamna anului 1916, în luptele purtate pe înălțimile din zona Văii Oltului (Murgașu, Râgla, Măgura, Lespedea, Danu, Veverețu, Sasu, Pocivaleștea).
Cimitirul este împrejmuit cu gard din piatră zidită, iar în perimetrul acestuia sunt amenajate 163 de morminte comune, marcate prin însemne de căpătâi de tip cruce creștină. De asemenea, cimitirul mai cuprinde și o operă comemorativă de război compusă dintr-un soclu (pe care este fixată o placă cu textul „PRO PATRIA”) și o cruce din ciment, pe care sunt inscripționați anii „1916-1918”.
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul eroilor din orașul Brezoi, sat Călinești, județul Vâlcea, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


MORMINTELE EROILOR DIN CIMITIRUL SF. IOAN, DIN MUNICIPIUL  RÂMNICU VÂLCEA

 

Mormintele au fost amenajate, în perioada interbelică, de Societatea „Cultul Eroilor”.
În urma solicitărilor venite din partea unor familii de eroi, originari din Râmnicu Vâlcea, această societate a asigurat exhumarea osemintelor a 12 morți de război români, decedați în perioada septembrie 1916 – iulie 1917, din diferite cimitire din țară (din Iași, Craiova, Medgidia, Botoșani și Câmpurile Putna), reînhumându-le în Cimitirul Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea, în diferite locuri de veci aparținând familiilor respective.
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul Sf. Ioan din municipul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


07.06.2018

Militarii germani centralizați la Mărăști

 

 

 
          În cadrul Bătăliei de la Mărăști (24 iulie – 1 august 1917), Armata a II-a română a înregistrat prima victorie ofensivă a armatei române în Campania anului 1917, marcând, de asemenea, prima înfrângere a armatei germane din anul 1917. După o intensă pregătire de artilerie, Armata a II-a română a rupt linia frontului, determinând inamicul să se retragă, pornind în urmărirea lui; pentru a face față atacului, germanii au adus rezerve pe linia frontului (41 batalioane de infanterie, 45 baterii de artilerie și 41 escadroane). Armata a II-a română a eliberat 30 de sate și a câștigat 500 km.p., făcând 2.748 de prizonieri (Grupul Ruiz a fost desființat) și capturând 47 piese de artilerie și 2.500 de arme.
          Armata a II-a română a înregistrat pierderi de 110 ofițeri și 4.782 de soldați (morți, răniți și dispăruți), iar cele ale inamicului au ajuns la 2.793 de prizonieri.
          Pentru victoria de la Mărăști, Regele Ferdinand I s-a adresat soldaților, transmițându-le „adânca satisfacție și regeasca lui mulțumire”.
          Militarii români, germani și ruși care au murit la Mărăști și Varnița au fost înhumați în Cimitire de campanie. În perioada 1921-1938, la inițiativa Societății Mărăști, al cărui președinte de onoare a fost mareșalul Alexandru Averescu, și prin implicarea financiară a unor personalități (Regele Ferdinand I) și instituții din România (Senatul, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Banca Națională a României și Societatea „Cultul Eroilor”), osemintele a 5.432 morți de război de la Mărăști (4.717 de români și germani) și Varnița (625 de ruși neidentificați nominal) au fost centralizate în criptele Mausoleului eroilor de la Mărăști.
          Lista morților de război români identificați nominal, ale căror oseminte sunt centralizate în Mausoleul eroilor de la Mărăști, a fost publicată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor în august 2017.
          Astăzi publicăm, la secțiunea „Lista morților de război”, lista morților de război germani identificați nominal, ale căror oseminte au fost exhumate din Cimitirul de campanie de la Mărăști și centralizate în două din criptele Mausoleului eroilor de la Mărăști.
          Inamici pe frontul Bătăliei de la Mărăști, morții de război români, germani și ruși își dorm somnul de veci în criptele Mausoleului de la Mărăști, fiind comemorați anual.


 

31.05.2018

CIMITIRUL EROILOR „CETĂ‚ȚUIA”

 

 
Cimitirul a fost amenajat, în anii 1933-1934, de către Societatea „Cultul Eroilor”, în municipiul Râmnicu Vâlcea, lângă cimitirul orășenesc „Cetățuia”. În prezent constituie un sector distinct în cadrul acestuia, compus din trei parcele, cu 161 morminte și un monument comemorativ din piatră, cu  vultur de bronz și placă comemorativă din marmură.
În această necropolă sunt înhumați morți de război, din ambele conflagrații mondiale, de naționalitate română, germană, austriacă, rusă și sovietică, peste 80 dintre aceștia fiind militari români căzuți la datorie în Primul Război Mondial.
Atât cimitirul propriu-zis, cât și monumentul comemorativ, sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice.
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul eroilor „Cetățuia” din municipiul Râmnicu Vâlcea, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 


07.05.2018
CIMITIRUL EROILOR DIN ORAȘUL ZIMNICEA


 

Cimitirul a fost amenajat în perioada anilor 1933-1934, de Societatea „Cultul Eroilor“, în curtea catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Cimitirul este compus din patru parcele cu 48 morminte de război și trei opere comemorative de război.
În acestă necropolă sunt înhumați 108 morți de război de naționalitate română, germană și austriacă, morți în Primul Război Mondial. Tot aici își dorm somnul de veci  peste 1.300 eroi ruși și români, căzuți la datorie în Războiul de Independență – eroii ruși, respectiv al Doilea Război Balcanic – eroii români.
Evidența morților de război români identificați, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul eroilor din orașul Zimnicea, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


18.04.2018

Parcela eroilor din municipiul Turnu Măgurele
 

 

Parcela a fost amenajată, în anii interbelici, de către Societatea „Cultul Eroilor”. În prezent este inclusă în Cimitirul Municipal (strada Alexandriei nr. 1, municipiul Turnu Măgurele, jud. Teleorman).
În parcelă sunt înhumați 29 de morți de război de naționalitate română, austriacă, germană și rusă, morți în Primul Război Mondial. Tot aici au fost îngropați și eroii români din al Doilea Război Mondial, iar în osuarul de la baza monumentului central sunt depuse osemintele unor morți de război români din al Doilea Război Balcanic.
Evidența morților de război români identificați, centralizați în Parcela eroilor din municipiul Turnu Măgurele, poate fi consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


10.04.2018

Cimitirul eroilor din municipiul Alexandria

 

  

 
                Cimitirul a fost amenajat în anul 1921, în imediata apropiere a Cimitirului orășenesc „Sf. Alexandru”, de către Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, pe locul unui cimitir de campanie.
            Înițial, în Cimitirul eroilor din municipiul Alexandria au fost centralizați, în morminte individuale și în cripte comune, peste 650 morți de război de naționalitate română, austriacă, bulgară, germană, franceză, turcă și rusă din al Doilea Război Balcanic, Primul și al Doilea Război Mondial.
            De asemenea, în memoria militarilor români din Reg 19 Artilerie, care au murit de holeră în Campania din 1913 în lazaretul din Alexandria, s-a amenajat o cruce treflată în latura opusă intrării.
            În anul 2013, în contextul pregătirilor pentru Centenarul Primului Război Mondial, Ambasada Franței a exhumat osemintele morților de război francezi (34 identificați nominal și 11 neidentificați nominal), centralizându-le în Parcela eroilor francezi din Cimitirul Bellu Militar (municipiul București, Șoseaua Olteniței 3-5).
            Evidența nominală a morților de război români identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din municipiul Alexandria, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


26.03.2018

Mausoleul eroilor din muncipiul Tulcea
 

 

            Generalul Gh. Avramescu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, și colonelul Vasile I. Rață, comandantul Regimentului 33 Infanterie, s-au implicat personal, în 1938, în amenajarea unui mausoleu în municipiul Tulcea, în care să fie depuse osemintele morților de război tulceni, căzuți pe câmpurile de bătaie din Dobrogea, Transilvania și Moldova „care să servească și de monument simbolic generațiilor de azi și viitoare”.
            Exhumarea osemintelor morților de război a fost supravegheată personal de generalul Avramescu, timp de o lună de zile, pe locurile unde au luptat Regimentele 33 și 37 Infanterie.
            Mausoleul, realizat printr-o contribuție de 700.000 lei a tulcenilor și 1.000 lei alocați de prefectură, a fost construit din beton și cărămidă, având corp de gardă, o troiță în față și un portal la intrare. Osemintele eroilor sunt depuse în două cripte laterale, amenajate în subteran. Pe frontispiciul mausoleului, sub cupolă, sunt inscripționate cuvintele: „EI NU SUNT MORȚI, TRĂ‚IESC ÎN NOI!”
            Mausoleul a fost inaugurat la 2 iunie 1938, în incinta Cimitirului eroilor din Primul Război Mondial, care cuprindea la vremea respectivă mormintele individuale a 82 morți de război tulceni, marcate cu însemne de căpătâi din piatră, patru troițe din lemn și o placă din marmură, inscripționată cu numele a 363 morți de război din Regimentele 33 și 73 Infanterie Tulcea.
            Cu prilejul ceremoniei de la Mausoleul eroilor tulceni, colonelul Vasile I. Rață a menționat că scopul depunerii osemintelor morților de război în cripte a fost pentru liniștea eroilor: „Frați de arme din Regimentele 33 și 73 Infanterie! În 1916 ați plecat voioși la luptă, dispuși pentru sacrificiu și cu convingerea că veți învinge. (...) Între 15 decembrie și 23 iulie 1917 (...) ați cunoscut suferința fără seamăn, pentru că ați avut de luptat cu rănile, foamea, lipsa de îmbrăcăminte și mai ales cu tifosul exantematic; (...) vă oferim cripta în care vă vom coborâ azi după masă, pentru că cel puțin de acum încolo să aveți liniște”.
Evidența morților de război români identificați, centralizați în Mausoleul eroilor din municipiul Tulcea, poate fi consultă pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


15.03.2018

Eroii de la Porumbacu
 


 

           Regimentele 6 Vânători și 21 Infanterie din Divizia a IV-a română pornesc la atac în lupta de la Porumbacu, la 30 septembrie 1916, deși flancul stâng le este descoperit. Forțele germane și austro-ungare părăsesc Oprea-Cârțișoara, fiind atacate la baionetă și respinse din zona Porumbacu. Militarii români capturează o baterie de obuziere de 105 mm, folosind-o pentru a trage în inamicul respins spre vest.
            Sunt luați 200 de prizonieri, iar Batalionul Kühl din Regimentul 236 Infanterie este distrus. Trupe din Divizia 76 infanterie germană aleargă din zona Racovița pentru a restabili linia frontului.
            Colonelul Gheorghe Iacobini, șeful statului major al Diviziei a IV-a, conduce la asalt militarii din regimentul 6 Vânători, mergând în fața liniei de trăgători în timp ce-și ține chipiul ridicat în mâna dreaptă. Colonelul Iacobini cade în timpul asaltului, ca și maiorul Porumbaru, ambii secerați de focul mitralierelor.
            Între timp, ordinul de retragere (transmis în timpul noții, înainte de începerea atacului) a ajuns la Divizia IV Infanterie, care s-a retras pe linia Cincu-Făgăraș, ofensiva Armatei a IX-a germane contra Armatei a II-a române continuând.
Morții de război din luptele de la 30 septembrie 1916 au fost înhumați în Cimitirul eroilor, amplasat în comuna Porumbacul de Jos, satul Porumbacu de Sus, la 1,5 km est de localitate. Necropola cuprinde două parcele, având în total 72 morminte individuale și comune, prevăzute cu însemne de căpătâi din beton, de tip cruce, fără înscrisuri.
Cimitirul a fost amenajat la finele Primului Război Mondial, aici centralizându-se ulterior osemintelor morților de război din zonele limitrofe. Astfel s-a ajuns, în anul 1947, la un total de 253 de eroi.
            Colonelul Gheorghe Iacobini a fost înhumat inițial în Cimitirul eroilor de la Porumbacu de Jos, osemintele acestuia fiind exhumate, la cererea familiei, și centralizate în municipiul București, la Cimitirul eroilor Ghencea Militar (Parcela A, rândul 3, mormântul nr. 3).
            Evidența morților de război români identificați, centralizați în Cimitirul eroilor din satul Porumbacu de Sus, poate fi consultă pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


28.02.2018

Cimitirul eroilor din comuna Boița
 

                                                                                                            

 
Cimitirul este amplasat în vecinătatea DN 7, în comuna Boița, județul Sibiu, pe partea stângă (sensul de mers către Sibiu).
Primele înhumări s-au făcut în anul 1916, ca urmare a luptelor dintre trupele române și cele germane din zona Turnu-Roșu.
După încheierea Primului Război Mondial, până în anul 1928, la Boița au fost centralizate osemintelor morților de război de pe Valea Oltului și din zonelor limitrofe.
În anul 1929, în cimitir figurau înhumați peste 1.400 morți de război de naționalitate română, austriacă, germană și italiană, identificați nominal și necunoscuți, înhumați în morminte individuale și în gropi comune.
În prezent, în spațiul cimitirului există morminte de război cu însemne de căpătâi pentru eroii din Primul și al Doilea Război Mondial.
Necropola de la Boița a fost restaurată în anul 2009, prin inplicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Evidența nominală a eroilor români identificați, centralizați în Cimitirul eroilor din comuna Boița, poate fi consultă pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


15.02.2018

Cimitirul eroilor din municipiul Slatina
 

 

 
În perioada 1929-1930, Societatea „Cultul Eroilor” a centralizat, pe un teren cu o suprafață de peste 4.000 metri pătrați, situat la ieșirea de sud-est a orașulului Slatina (pe șoseaua Slatina-Drăgănești), osemintele eroilor din Primul Război Mondial, morți pe raza județului Olt.
În total, în Cimitirul eroilor din municipiul Slatina au fost reînhumate osemintele a peste 650 de eroi români, germani, unguri și bosniaci.
În prezent, necropola eroilor este situată în cartierul Steaua Roșie, str. Drăgănești nr. 2, peste drum de Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, fiind administrată de Primăria Municipiului Slatina, prin Direcția Patrimoniu.
Evidența nominală a eroilor români înhumați în Cimitirul eroilor din municipiul Slatina poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


29.01.2018

Cinstire și veșnică pomenire eroilor
 

 

 
 
În municipiul Roman (jud. Neamț), în cadrul Cimitirului civil „Eternitatea“, a fost amenajat Cimitirul de onoare al eroilor români și germani din Primul Război Mondial.
 Necropola cuprinde două parcele cu 64 morminte individuale și un osuar, sfințit în 1928, în care au fost depuse osemintele a peste 5.000 eroi români și germani din Marele Război.
Monumentul central este format dintr-un portal așezat pe un postament masiv din beton armat, în patru trepte, pe care se înalță 6 coloane masive din beton de formă dreptunghiulară. Coloanele sunt legate printr-o cupolă din beton. Între coloanele din mijloc, pe un suport din beton mozaicat, se află o cruce cu trei brațe, ce are înfățișarea unui soldat cu brațele întinse în lateral. Crucea este flancată de două candelabre din fier forjat. Pe stâlpii de sub candelabre se găsesc basoreliefuri care înfățișează simbolul aducerii aminte (casca ostășească și sabia). În partea superioară a portalului, pe o placă de marmură, este inscripționat textul: Cinstire și veșnică pomenire eroilor.
Sub postament se află osuarul în care sunt depuse osemintele militarilor centralizați din cimitirele izolate, amenajate în diferite localități de pe raza fostului județ Roman.
Evidența nominală a celor 1.366 eroi români identificați, centralizați în Cimitirul eroilor din municipiul Roman, poate fi consultată pe site-ul oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


16.01.2018

Eroii români de pe raza comunei Strunga
 

 

 
În Primul Război Mondial, peste 150 eroi români au fost înhumați, în morminte individuale și într-un mormânt comun, în cimitirele civile din satele Fedeleșeni și Strunga, pendinde de comuna Strunga, jud. Iași.
Cercetătorii Oficiului au identificat până în prezent, nominal, 184 eroi români.
Evidența nominală a eroilor români înhumați pe raza comunei Strunga poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.



15.12.2017

Eroii de la Valea Plopilor
 

 

 

Cimitirul de onoare din fostul sat Bălăria a fost înființat, în anul 1918, de către armata germană, pentru înhumarea militarilor morți în luptele din „Bătălia pentru București” (30 noiembrie - 3 decembrie 1916). Ulterior, până în anul 1933, au fost centralizate în această necropolă osemintele a peste 1.900 de eroi români, germani, austrieci, unguri, bulgari și turci.
În anul 1942, cimitirul a fost mutat pe actualul amplasament din comuna Ghimpați, sat Valea Polopilor (jud. Giurgiu), în stânga șoselei București-Alexandria Astfel, osemintele eroilor români au fost reînhumate în noul cimitir. Pentru eroii identificați au fost amenajate morminte individuale, iar osemintele a peste 1.750 de eroi neidentificați au fost depuse în osuarul necropolei, situat în fața monumentului central.
Într-o firidă de pe latura stângă a monumentului, pe o placă de marmură, sunt înscrise versurile poetului giurgiuvean Mircea Dem. Rădulescu: „ORICÂTĂ‚ FURTUNĂ‚ ȘI VIFOR PE UMERII TĂ‚I S-OR ABATE/ ORICÂTĂ‚ MÂNIE BARBARĂ‚ VENI-VA ASUPRA-ȚI, ROMÂNE,/ SUS FRUNTEA! CARPAȚII STAU VEȘNIC CU VÂRFURI SPRE CER RIDICATE,/ FURTUNILE TREC, DAR GRANITUL TOT TARE ȘI FALNIC RĂ‚MÂNE”.
Cimitirul eroilor de la Valea Plopilor este protejat de un gard din beton, iar în incintă sunt amenajate alei de acces.
Evidența nominală a eroilor români înhumați în Cimitirul eroilor din satul Valea Plopilor poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


08.12.2017

Eroii din municipiul Calafat 
 

 

 
Osemintele a 93 de eroi români, austrieci, germani, italieni, turci și unguri, morți în Marele Război, au fost exhumate în perioada interbelică din curtea Catedralei și de la Biserica Sf. Nicolae din municipiul Calafat (jud. Dolj) și din comuna Petroviceni (jud. Dolj ), fiind centralizate într-o Parcelă a eroilor, amplasată în incinta Cimitirului civil din Calafat.
Printre morții de război centralizați la Calafat figurează și două orfane de război, Alexandrina Cârstea și Constanța Fuior, decedate în timpul și din cauza conflictului.
În perimetrul Parcelei de onoare sunt amplasate două opere comemorative de război, una fiind dedicată „EROILOR ROMÂNI CĂ‚ZUȚI ÎN LUPTĂ‚ PENTRU LIBERTATEA ȘI APĂ‚RAREA PATRIEI”, iar a doua îl comemorează pe militarul Gogu P. Ciurea (născut în comuna Sintești, sat Osoi, jud. Iași; mort la 11 martie 1917).
            Evidența nominală a eroilor români identificați, ale căror oseminte sunt centralizate în Parcela eroilor din municipiul Calafat, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 


16.11.2017

Calvarul prizonierilor români de la Oranki
 

          În lagărul de la Oranki au fost internați ofițerii români care au fost luați prizonieri la Stalingrad (23 noiembrie 1942). Ofițerii au fost transportați pe jos și cu trenul până la gara din Soniha, cap de linie ferată, amplasată într-o pădure de brad și de molid. De la Soniha și până la Oranki, prizonierii români au mers prin pădure, cca. 7-8 km, ajungând la destinație la 3 ianuarie 1943, într-o zi de duminică.
          Lagărul a fost amplasat în satul Oranki (situat la S-SV de Nijni Novgorod, ex-Gorki, în prezent al cincilea oraș ca mărime din Federația Rusă), fiind compus din case din bârne de lemn. În mijlocul satului se afla o biserică cu cinci turle, crucile din jurul bisericii fiind dărâmate.
          Timp de 20 de zile, prizonierii români au fost ținuți în carantină, câte 125 într-o cameră de 15 m x 4 m. După încheierea carantinei, ofițerii români au fost repartizați în camere de câte cinci oameni, iar din discuțiile cu prizonierii din lagăr au constatat că la Oranki au fost internați, anterior, și prizonieri români care au fost luați în luptele de la Odesa (8 august-16 octombrie 1941), după ce au trecut prin lagărele de la Sevastopol și Karaganda.
          Din punct de vedere alimentar, uneori prizonierii primeau dimineața ceai, 20 g zahăr, 50 g scrumbie (nu se distribuia zilnic) și 600 g pâine neagră, pentru toată ziua. La prânz mâncau o ciorbă de grâu și o cașa de grâu sau mei, iar seara o „ciorbă de nimic” (apă în care se fierbeau castraveți).
          Recrutarea ofițerilor români pentru a se înscrie în formațiuni de luptă împotriva armatei germane a început la Oranki, prin organizarea unor conferințe, prima având loc la 19 ianuarie 1943, prezența fiind obligatorie. Conferințele au fost prezidate de comisarul Codler. Ofițerii care au acceptat să fie recrutați au primit posturi la bucătăria și serviciile lagărului.
          În lagărul de la Oranki au murit, potrivit statisticilor părții ruse, prizonieri aparținând a 12 naționalități, din care cel puțin 444 români, 18 austrieci, un belgian, un ceh, 2 francezi, 27 finlandezi, 482 germani, 389 italieni, un polonez, un suedez, 2 sârbi și 118 unguri.
          Unul dintre primii prizonieri români de la Stalingrad care a murit la Oranki a fost căpitanul Pascu Ștefan, la 7 ianuarie 1943, din cauza cangrenei degerăturilor și de inaniție.
          La 11 noiembrie 1946, 700 de prizonieri români din lagărul de la Oranki au fost trimiși spre România, pentru a fi repatriați. Vagoanele de tren în care au fost închiși prizonierii români au fost completate la periferia Moscovei cu alte vagoane de tren, în care se aflau peste 350 de prizonieri români aduși din lagărele de la Kazan și Elabuga (ambele orașe în Republica Tatarstan).
          Convoiul prizonierilor români a ajuns la Focșani, la 17 noiembrie 1946. Militarii români au mers prin noroi până la lagărul de predare, unde o fanfară, formată din prizonieri germani, le-a cântat marșuri de bun venit. Prizonierii români au fost asistați de militari aduși din Divizia Tudor Vladimirescu (soldați și ofițeri din fosta Armata Regală Română, căzuți prizonieri la sovietici, care s-au înrolat ca voluntari pentru a lupta împotriva armatei germane), pentru a se observa ce stare de spirit au. Mulți dintre prizonierii români au folosit expresii licențioase la adresa militarilor din Divizia Tudor Vladimirescu, din care nu lipsea cuvântul soarele (sigla Partidului Comunist la alegerile din 1946). Pentru a-i determina pe prizonierii repatriați să voteze cu soarele s-au aruncat din avioane manifeste în perimetrul lagărului, în care Iuliu Maniu (1873-1953), membru al Partidului Național Țărănesc, a fost reprezentat la arat, iar pe țigările primite de internați scria: „Votați Soarele!”.
          În contextul în care militarii din Divizia Tudor Vladimirescu au raportat că prizonierii români internați în lagărul din municipiul Focșani sunt reacționari s-a dispus eliberarea acestora la 20 noiembrie 1946, la o zi după încheierea alegerilor parlamentare.


15.11.2017

Eroii români înhumați pe raza județului Iași
 
 
 

Începând cu decembrie 1916, municipiul Iași a devenit capitala României, statut deținut până la finele Primului Război Mondial, în condițiile în care o mare parte din teritoriu țării a fost ocupat și administrat de armata germană.
Dincolo de concentrarea factorilor de decizie din domeniile politic și militar în municipiul Iași, pe raza județului Iași au fost organizate spitale de campanie și au fost amenajate spații de campare pentru militarii români.
Până la încheierea Marelui Război, peste 2900 de militari români au murit din cauza rănilor dobândite în luptă sau din cauza tifosului exantematic pe raza județului Iași.
Unul dintre cele mai importante locuri de înhumare a eroilor români din municipiul Iași este amenajat în Cimitirul „Eternitatea“ (strada Eternității 121).
Parcela eroilor a fost amenajată în perioada 1918-1920, fiind compusă din șapte monumente comemorative, unele dintre ele având și rol de osuar. De asemenea, în perimetrul parcelei există 7 gropi comune, în care sunt înhumați 14 eroi români. Numărul eroilor români ale căror oseminte au fost centralizate în osuare nu este cunoscut.
Osuarul central are o înălțime de 10 m, având în terminație o cruce din piatră.
Evidența nominală a eroilor români înhumați pe raza județului Iași poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


16.10.2017

Parcela de onoare româno-franceză din municipiul Constanța

 

 

 
Amplasată în Cimitirul Municipal Central din municipiul Constanța, Parcela eroilor români și francezi a fost amenajată în perioada anilor ’20 -’30, lucrările propriu-zise de centralizare și amenajare a mormintelor încheindu-se în 1936.
Accesul în interiorul necropolei se realizează printr-o poartă monumentală, mormintele a 112 eroi români și francezi fiind situate în două sectoare distincte, despărțite de o alee.
În parcelă s-au dezvelit monumentul comemorativ românesc, de forma unui obelisc surmontat de un vultur din bronz cu aripile deschise, și monumentul-osuar al eroilor francezi, care adăpostește osemintele unui număr nedeterminat de militari francezi, morți de holeră pe teritoriul dobrogean, în vara anului 1854, în contextul intervenției militare aliate franco-engleze, în Dobrogea, în timpul Războiului Crimeii.
Evidența nominală a eroilor români identificați, înhumați în Parcela eroilor din municipiul Constanța, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista Morților de Război.



09.10.2017

Eroii din municipiul Craiova

 


Militarii români care au murit în luptele de apărare a municipiului Craiova și în spitalele de campanie au fost înhumați în Cimitirul eroilor Sineasca. Cimitirul eroilor a fost transformat într-o parcelă, în anul 1943, fiindu-i redusă suprafața.
În prezent, Parcela eroilor este amplasată în Cimitirul Sineasca din municipiul Craiova.
În parcelă au fost depuse, în morminte individuale, osemintele a 70 eroi români din cele două conflagrații mondiale, iar în osuarul de la baza monumentului central sunt centralizate osemintele a 930 eroi români, cehi, germani și ruși din Primul Război Mondial.
Evidența nominală a eroilor români identificați, înhumați în Parcela eroilor din municipiul Craiova, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista Morților de Război.
 



08.09.2017


Parcela eroilor din municipiul Sfântu Gheorghe
 
 
 
            Osemintele militarilor care au murit în Primul Război Mondial în luptă sau în Spitalul de campanie din municipiul Sfântu Gheorghe (jud. Covasna) au fost centralizate în Parcela eroilor din localitate.
            Amplasată în perimetrul Cimitirului central, Parcela a fost amenajată de „Societatea mormintele eroilor căzuți în război”, în perioada 1921-1935, cu sprijinul primăriei, prefecturii și garnizoanei din localitate.
            În necropolă sunt înhumați 155 eroi identificați – români, austrieci, cehi, germani, ruși, sârbi și unguri – în morminte individuale și comune, iar osemintele a 283 eroi neidentificați au fost centralizate în cripta de la baza monumentului central.
            Necropola a fost restaurată, în anul 2013, de primăria municipiului Sfântu Gheorghe, cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
            Evidența nominală a eroilor români centralizați în Parcela eroilor din municipiul Sfântu Gheorghe poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


04.09.2017

Miron, Patriarhul României:
 
Recunoștința tuturor v-a așezat spre vecinică odihnă în acest loc de cinste
 
 
 
            La inițiativa patriarhului Miron Cristea, în perioada interbelică a fost amenajat, în anul 1925, Cimitirul Toplița română, pe drumul care duce spre Borsec.
          Ulterior, cimitirul Toplița română a fost reorganizat, stabilindu-se ca în cadrul acestuia să fie centralizate osemintele eroilor români din mormintele amplasate pe Valea Tulgheș și între orașul Borsec și comuna Corbu. Decizia a fost motivată de Legea mormintelor de război, „pentru o mai bună îngrijire și păstrare“. Cimitirul de onoare a fost desființat, iar în spațiul acestuia s-a construit un Mausoleu, în al cărui osuar s-au depus osemintele eroilor necunoscuți.
          La baza mausoleului s-a amenajat osuarul ce adăpostește osemintele a 771 de eroi români din Marele Război. Dintre aceștia, 23 au fost identificați nominal, osemintele fiind depuse în firide individuale, iar 748 sunt neidentificați nominal. Numele celor 23 de eroi români și unitățile militare din care aceștia au făcut parte sunt inscripționate individual pe plăci din marmură albă.
          În stânga mausoleului se află o troiță din lemn, construită de Societatea Cultul Eroilor, iar în dreapta s-a amenajat mormântul eroilor Călinescu Trifan, Moldovan Ioan și Truță Irimie, căzuți în al Doilea Război Mondial.
          Pe o placa din marmură, montată pe latura frontală a Mausoleului, sunt inscripționate cuvintele Patriarhului Miron Cristea, ce fac trimitere la sacrificiul eroilor: „Vouă ostașilor români vi s-a ridicat acest monument din partea Societății cultului eroilor în cinstea voastră că ne-ați scos de sub jugul streinilor și ne-ați alipit la țara mamă“Miron, Patriarhul României.
          Pe o a doua placă din bronz, aflată de asemenea pe frontispiciu, preluată de la fostul cimitir Toplița română, se menționează că locul de odihnă al eroilor este veșnic: „Ostași eroi din Vechiul Regat, binecuvântată a fost clipa în care ați trecut în Ardealul fraților voștri dezrobindu-i prin jertfa voastră de mucenici. Recunoștința tuturor v-a așezat spre vecinică odihnă în acest loc de cinste, drept neuitate pilde de iubire de neam și de țară, pentru cei de azi și din viitor. Ardealul vi se închină“ – Toplița– Română 1925 – Miron, Patriarhul României.
          Evidența nominală a eroilor români identificați, ale căror oseminte sunt centralizate în Mausoleul eroilor din Toplița, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



03.08.2017
Regele Ferdinand I:

Onoare celor care și-au lăsat viața pentru apărarea patriei lor!
 
 
 

            În perioada 24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917 s-a desfășurat cea mai importantă încleștare armată de pe frontul românesc, armata germană încercând să spargă, pe o lungime de 35 de km, defensiva armatei române și ruse, în ceea ce a rămas în istorie cu numele de Bătălia de la Mărășești.
           Apogeul luptei a avut loc la 6/19 august 1917, când 5 divizii de infanterie germane, comandate de generalul von Morgen, au atacat între Panciu și Mărășești, zonă apărată de diviziile române.
          La 12/25 august 1917, Regele Ferdinand s-a adresat militarilor care luptau la Mărășești, mulțumindu-le pentru bravură și onorându-i pe cei care au murit: Cu mândrie Mă uit la voi și vă aduc mulțumirile Mele cele mai călduroase și recunoștința Mea ofițerilor și trupei, care v-ați purtat atât de bravi. Onoare celor care și-au lăsat viața pentru apărarea patriei lor. (...)           Vitejia ce ați arătat până aici îmi dă dreptul să privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru bunurile noastre cele mai sfinte și cauza noastră e justă, de aceea și biruința trebuie să fie a noastră.
           După 15 zile de luptă efectivă, în care au realizat peste 60 de contraatacuri, militarii români au rezistat pe poziții cu prețul a 5.125 morți, 12.467 răniți și 9.818 dispăruți. Armata a IV-a rusă a înregistrat 7.083 morți, 10.400 de răniți și 8.167 dispăruți, iar Armata a IX-a germană a raportat pierderi de până la 65.000 de oameni (morți, răniți și dispăruți).
În memoria eroilor români de la Mărășești s-a amenajat un mausoleu, cunoscut în epocă cu numele de Biserica Neamului, din inițiativa Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române. Costurile au fost de cel puțin 5.500.000 lei aur.
          Mausoleul a fost inaugurat la 18 septembrie 1938, în prezența regelui Carol al-II-lea și a unei impresionante asistențe. La realizarea acestui impresionant monument și-au adus contribuția arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel, pictorul Eduard Săulescu și sculptorii Ion Jalea și Corneliu Medrea.
           Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război s-a ocupat, începând din 7 august 1922, cu exhumarea osemintelor eroilor de pe frontul de la Mărășești și depunerea acestora în criptele mausoleului. Criptele au fost inaugurate în prezența reginei Maria, la 27 septembrie 1924.
            În septembrie 1924 a fost depus în capela centrală a mausoleului sarcofagul cu rămășițele pământești ale generalului Eremia Grigorescu (decedat la 21 iulie 1919), comandantul Armatei I-a române pe frontul de la Mărășești.
            În mausoleu sunt depuse osemintele a cca. 5.073 eroi români, din care peste 1.800 sunt identificați nominal.
            Evidențele nominale ale eroilor români identificați, ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul eroilor de la Mărășești, pot fi consultate pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.

17.07.2017

Regele Ferdinand I:

Porniți la luptă cu brațul oțelit!

 
În Bătălia de la Mărăști, 11/24 iulie-19 iulie/1 august 1917, armata română a obținut prima victorie ofensivă în Campania anului 1917, militarii români fiind motivați în luptă de mesajul regelui Ferdinand I: Mult așteptata zi a sosit, când după luni de repaus și refacere, iarăși puteți arăta dușmanului vitejia strămoșească. Porniți la luptă cu brațul oțelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruință, purtați drapelele înainte. Alungați dușmanul din pământul strămoșesc, fiți plini de vitejie, plini de toate virtuțile ostășești.
Infanteriștii români au pătruns 20 de km în dispozitivul german, pe o lungime de 30 de km, luând prizonieri peste 2.700 de militari germani, alți 15.000 de inamici fiind răniți în luptă sau în bombardament.
Prețul succesului a fost plătit cu sângele a 1.469 de militari români, morți în timpul atacului, ca urmare a luptelor care s-au dus pe alocuri la baionetă.
Pe locul desfășurării luptelor, la inițiativa Societății „Mărăști“, înființată la dorința mareșalului Alexandru Averescu, s-a amenajat Mausoleul eroilor de la Mărăști.
Cu o suprafață de 1000 mp, mausoleul a fost construit după proiectul arhitectului Pandele Șerbănescu, sculptura fiind realizată de către Aurel Bordenache.
Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928, la ceremonie participând Regina Maria, Princepele Regent Nicolae, reprezentanți ai Societății „Mărăști“, delegați ai Marelui Stat Major și ai regimentelor care au luptat la Mărăști. Lucrările au fost încheiate în anul 1938.
La subsolul mausoleului sunt amenajate criptele în care sunt depuse osemintele a 5.396 eroi români, ruși și germani din Primul Război Mondial.
Lângă osuarele eroilor sunt amenajate criptele în care au fost depuse osemintele ofițerilor români, căzuți în Bătălia de la Mărăști. Ulterior, aici s-au mai amenajat sarcofagul mareșalului Alexandru Averescu și criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu, participanți la Bătălia de la Mărăști.
Evidențele nominale ale eroilor români identificați, ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul eroilor de la Mărăști, pot fi consultate pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


10.07.2017

Eroii de la Cluj-Napoca
 
 
 

În timpul Primului Război Mondial, eroii de diferite naționalități care au murit pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost înhumați în cimitirul militar de garnizoană.
La finalul conflictului, cimitirul de garnizoană a fost transformat într-un cimitir al eroilor, lucrările de reamenajare fiind coordonate de Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război“. Cimitirul eroilor, amplasat în prezent pe Calea Turzii, nr. 116, a fost compus din 4 parcele, în care au fost amenajate 140 de morminte individuale, marcate prin cruci din beton.
În cripta amenajată sub troiță – monumentul central al cimitirului în perioada interbelică - au fost centralizate osemintele a 602 eroi necunoscuți. Ulterior, în cadrul cimitirului au mai fost înhumați militari care au murit în al Doilea Război Mondial, pentru militarii sovietici fiind amenajată o parcelă suplimentară.
În prezent, în cimitirul eroilor din municipiul Clu-Napoca își dorm somnul de veci 1.657 de eroi români, austrieci, germani, sovietici și unguri, morți în Primul și al Doilea Război Mondial.
Evidența nominală a eroilor români din Primul Război Mondial, inhumați în Cimitirul eroilor din municipiul Cluj-Napoca, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secțiunea Lista morților de război.



06.06.2017

Eroii din municipiul Bistrița
 
 
 
 
            Peste 3.000 de eroi din Primul Război Mondial, morți în spitalele de campanie din municipiul Bistrița, au fost înhumați într-un cimitir al eroilor cu o suprafață de 1.200 m2.
            Din cauza costurilor ridicate de întreținere a cimitirului, acesta a fost reorganizat în perioada 1936-1938, în criptele de la baza monumentului central fiind centralizate osemintele a 3.300 eroi români, austrieci, germani, ruși și unguri neidentificați, iar osemintele a 170 de eroi  identificați au fost depuse în 129 de morminte.
            În prezent, necropola eroilor din municipiul Bistrița este situată în cadrul Cimitirului ortodox.
            Evidența nominală a eroilor român identificați, ale căror oseminte sunt centralizate în municipiul Bistrița, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


24.05.2017

Eroii români din municipiul Făgăraș
 

 

 

 
Eroii români care au murit în Primul Război Mondial pe raza municipiului Făgăraș au fost înhumați în cimitirul ortodox și în cimitirul catolic.
În anul 1932, în cele două cimitire existau mormintele de război a 178 eroi români, majoritatea fiind marcate ulterior cu însemne de căpătâi metalice.
În anul 1940, primăria Făgăraș a planificat să centralizeze osemintele eroilor din cele două cimitire într-o parcelă a eroilor, în care osemintele eroiilor identificați să fie depuse în morminte individuale, iar osemintele eroilor necunoscuți să fie așezate în osuare, însă proiectul nu s-a concretizat.
În prezent, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a avizat amenajarea unei Parcele a eroilor în Cimitirul ortodox nou din municipiul Făgăraș, în cadrul acesteia fiind centralizate osemintele eroilor din Cimitirul ortodox vechi. Inaugurarea parcelei va avea loc mâine, 25 mai 2017, cu prilejul Zilei Eroilor.
Evidența nominală a eroilor români identificați, morți în Primul Război Mondial și înhumați în municipiul Făgăraș, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secțiunea Lista morților de război.


12.05.2017

Eroii români de la Șprenghi

 
 
 
În anul 1916, în cimitirul brașovean de garnizoană Șprenghi au fost înmormântați eroii români care au murit în luptele din Brașov și în împrejurimile urbei. Potrivit mărturiilor scrise „în cimitirul Sprenghi, înaintea războiului se înmormântau soldații morți de morburi lipicioase: holeră, tifos etc, iar în timpul războiului germanii au înhumat eroii căzuți în războiu. Cu intrarea inamicului în Brașov soldații germani și austrieci căzuți au fost înhumați în cimitirul eroilor germani, iar eroii români....cei căzuți la marginea orașului și pe străzile Brașovului erau înhumați în acest cimitir. L-am amenajat și fiind proprietatea orașului, l-au luat orașul mai departe în primire“.
Din inițiativa Societății „Cultul Eroilor“, necropola a fost reamenajată în anul 1929, context în care a fost amplasată o troiță din beton. Astfel, în cimitirul Sprenghi au fost înhumați în total 570 eroi din Primul Război Mondial, iar în al Doilea Război Mondial au mai fost înhumați 78 de militari germani.
În perioada postbelică, numărul mormintelor de eroi a scăzut treptat, locul acestora fiind luat de morminte civile. Din cele 570 de morminte de eroi, în anul 1953 mai existau în cimitir doar 189 locuri de înhumare. În anul 1976, cimitirul eroilor mai cuprindea doar 107 morminte.
Evidența nominală a eroilor români care au fost înhumați în Cimitirul eroilor Șprenghi poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


18.04.2017


Cimitirul eroilor din comuna Oituz (fostă Grozești)
 
 
 

Necropola este situată în centrul comunei Oituz, fostă Grozești (jud. Bacău) și adăpostește osemintele eroilor români și de alte naționalități, căzuți în prima conflagrație mondială. Cimitirul, a cărui construcție a început în anul 1920, a fost reorganizat în perioada 1930-1931.
Eroii identificați sunt înhumați în două parcele, dispuse de o parte și de alta aleii principale. Mormintele au la căpătâi cruci creștine din piatră, pe care sunt inscripționate numele eroilor.
În centrul necropolei a fost construit un impozant monument, iar în fața acestuia a fost amenajat un osuar în care sunt depuse osemintele eroilor necunoscuți.
Pe latura din spate a zidului de incintă sunt montate patru plăci din marmură albă, pe care inscripționate numele eroilor din comuna Grozești, morți în Primul Război Mondial.
Evidența eroilor români identificați, înhumați în cimitirul eroilor din comuna Oituz, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.




7 aprilie 2017

Cimitirul eroilor din municipiul Pitești
 


 

Cimitirul a fost amenajat în perioada 1923-1927, lângă cimitirul ortodox din municipiul Pitești, de către „Societatea «Munții Coți» a Demobilizaților Grade Inferioare Pitești” și reinaugurat, în 1938, de Societatea „Cultul Eroilor”.
În cimitir sunt înhumați 197 de eroi români, germani, austrieci și un francez, iar osemintele a 1.954 de eroi din Primul Război Mondial au fost depuse într-un osuar.
După anul 1945, în cimitir au fost amenajate mai multe însemne comemorative, dedicate unor militari români, decedați în al Doilea Război Mondial.
Evidența nominală a eroilor români înhumați în Cimitirul eroilor din municipiul Pitești se poate consulta pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


13.03.2017

Eroii de la Curtea de Argeș
 


Armata germană a amenajat un cimitir de campanie, în anii 1917-1918, în dreptul șoselei Curtea de Argeș - Aref, în imediata apropiere a Mânăstirii Curtea de Argeș. Necropola a fost reamenajată în forma actuală, în anul 1931, de către Societatea Cultul Eroilor .
În cimitir sunt centralizate osemintele a 506 militari români, germani și austrieci. 
Evidența nominală a eroilor români identificați, înhumați în Cimitirul eroilor de la Curtea de Argeș, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secțiunea Lista morților de război.


10.03.2017

Eroii de la Sebeș
 


 

În cimitirul ortodox din municipiul Sebeș, jud. Alba sunt înhumați 40 de eroi din Primul Război Mondial (38 sunt români și 2 bosniaci) și patru eroi români din Al Doilea Război Mondial. 
Mormintele sunt dispuse pe trei rînduri paralele, fiind delimitate cu borduri din beton. La căpătâiul mormintelor sunt fixate cruci din beton mozaicat, pe care sunt inscripționate datele de identificare ale eroilor. Parcela a fost amenajată în anul 1916. 
Lista eroilor români identificați poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


13.02.2017

Eroii români de la Mircea Vodă
 

 

 

În perioada anilor 1926-1941, Societatea Cultul Eroilor a amenajat lângă gara de cale ferată din comuna Mircea Vodă, jud. Constanța, Cimitirul internațional de onoare Mircea cel Bătrân, în cadrul acestuia fiind centralizate osemintele eroilor care au murit în luptele din Doborogea. 
În cadrul necropolei își dorm somnul de veci 5.360 eroi de diferite naționalități, dintre aceștia 481 fiind înhumați în patru parcele: 120 români (100 identificați și 20 neidentificați), 137 germani (125 identificați și 12 neidentificați), 137 bulgari (125 identificați și 12 neidentificați), 56 ruși (identificați), 3 austrieci (identificați), 2 sârbi (identificați), 2 polonezi (identificați) și 24 necunoscuți. De asemenea, osemintele a 4.879 eroi necunoscuți au fost depuse în cinci osuare – câte un osuar-monument în fiecare dintre cele patru parcele menționate și unul situat sub monumentul central. 
În anul 2007, Cimitirul internațional de onoare Mircea cel Bătrân a fost restaurat, prin cofinanțare, de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Prefecturii și Consiliului Județean Constanța, Arhiepiscopiei Tomisului și Primăriei Comunei Mircea Vodă. 
Evidența nominală a eroilor români identificați, ale căror oseminte sunt centralizate în Cimitirul internațional de onoare Mircea cel Bătrân, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista Morților de Război.


31.01.2017

Eroii români înhumați în municipiul Bacău la Poligonul de tragere și Lazaret
 

 

 

Începând cu toamna anului 1916, în contextul în care Bacăul s-a aflat în apropiere de linia frontului, zeci de case și imobile private au fost transformate în spitale și în infirmerii. De asemenea, din cauza spațiului limitat, militarii valizi au fost încartiruiți câte 10-15 în camere în care, în condiții normale, locuiau maxim cinci persoane. În scurt timp, tifosul exantematic a crescut numărul militarilor care au murit în timpul și din cauza Primului Război Mondial. 
Pe raza municipiului Bacău au fost amenajate două cimitire ale eroilor, Poligonul de tragere și Lazaret. 
Eroii înhumați în Cimitirul eroilor Poligonul de tragere au murit în perioada octombrie 1916 - februarie 1918, în spitale de campanie sau în infirmerii, fiind înhumați în 234 de morminte comune. 
În cadrul necropolei au fost înhumați în total 9.607 eroi, din care sunt identificați nominal 4.056 români, 2 ruși, un civil turc și un prizonier german; 4.000 de ruși sunt identificați după naționalitate, iar 1.547 eroi sunt neidentificați. 
În Cimitirul Lazaret sunt înhumați 54 de eroi identificați nominal, majoritatea provenind din rândul medicilor militari, alte câteva sute de eroi fiind neidentificați. 
Evidențele nominale ale eroilor români înhumați în cimitirele eroilor Poligonul de tragere și Lazaret din municipiul Bacău, jud. Bacău, pot fi consultate pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


04.01.2017

Eroi români la Worms
 

 
 

Începând cu septembrie 1916, prizonierii români de pe frontul din Transilvania au fost încărcați în vagoane de marfă și transportați în lagăre situate pe teritoriile Austriei, Franței, Germaniei, Poloniei și Ungariei. 
Uneori, prizonierii români au ajuns la destinație și după o lună de zile, fiind obligați să aștepte, în vagoanele care staționau în gări, zile la rând. 
Lagărul prizonierilor de la Worms, Germania, a fost folosit în special pentru internarea prizonierilor români și ruși. 
Hrana improprie și lucrul la asfaltarea drumurilor, constuirea liniilor de cale ferată sau secarea unor mlaștini au fost condițiile în care au murit o serie de prizonieri. 
Internați înaintea prizonierilor români, prizonierii ruși au fost înmormântați individual, având și un monument central cu rol comemorativ. 
În schimb, prizonierii români au fost înhumați în gropi comune. 
Până în prezent, în baza certificatelor de deces, specialiștii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat 168 de prizonieri români, care au fost înmormântați în Cimitirul eroilor din Worms. 
Evidența nominală a eroilor români înhumați la Worms poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război. 
Unul din proiectele Oficiul Național pentru Cultul Eroilor în anul 2017 constă în amenajarea unui monument al eroilor români la Worms, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 821/2015, privind aprobarea Programului național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial.
 


12.12.2016

Trupele noastre împing pe inamic pas cu pas
 

 

Retragerea armatei române din Muntenia, la 6 decembrie 1916, și stabilirea unor poziții defensive pe Siret s-a soldat, în a treia decadă a lunii decembrie, cu Bătălia de la Cașin (22-31 decembrie 1916), germanii intenționând să cadă în spatele și în flancul trupelor române și ruse de la Focșani și Siret. 
Deși militarii germani au beneficiat de un avantaj numeric covârșitor, terenul accidentat nu a permis desfășurarea unor lupte pe tot frontul, atacurile și contraatacurile realizându-se cu grupe izolate. 
După patru zile de luptă, germanii au considerat că, deși terenul a fost nefavorabil, „trupele noastre împing pe inamic pas cu pas”, iar la 29 decembrie au concentrat toate forțele disponibile în sectorul Cașin. Militarii români au luptat cu îndârjire, în condiții de ploaie torențială, zăpadă și viscol, unitățile înregistrând pierderi de 75 % , însă germanii au ocupat, la 31 decembrie, Măgura Cașinului. 
Militarii români care au murit în luptele din zona Cașinului au fost înhumați într-un cimitir de campanie. Societatea „Cultul Eroilor“ a reamenajat un cimitir al eroilor pe locul vechiului cimitir de campanie, inaugurându-l în anul 1932. În cadrul necropolei au fost centralizate osemintele a 128 de eroi români, în morminte individuale, iar osuarul, marcat printr-un monument central, conține osemintele unui număr necunoscut de eroi români. 
În prezent, Cimitirul eroilor români din comuna Măgura Cașinului, jud. Bacău, este amplasat în zona de vest a localității. 
Lista morților de război români, înhumați în Cimitirul eroilor români din comuna Măgura Cașinului, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista Morților de Război.



Ultimul Străjer al Capitalei
 

 

 

Bătălia pentru București (29 noiembrie-3 decembrie 1916), desfășurată cu scopul de a apăra Capitala, a avut loc în condițiile în care Grupul Krafft înainta pe ambele maluri ale Argeșului, Grupul Kühne înainta pe frontul Drăgășani-Roșiorii de Vede, iar Grupul Kosh, după ce a trecut Dunărea, înainta spre București. Generalul Presan a conceput planul bătăliei în zona Neajlov, cu scopul realizării unei defensive la nord și la vest și a unei ofensive spre sud, cu scopul respingerii inamicului peste Dunăre. 
Atacul decisiv al armatei române a fost planificat pentru ziua de 30 noiembrie 1916, începând cu ora 3 dimineața. 
În încheierea ordinului de atac, generalul Presan a transmis militarilor români: “Lupta care începe mâine, fiind singura de care depinde soarta Neamului, nu admit retragerea ; de la soldat p ână la general, toți trebuie să moară atacând!”. 
După lupte violente, armata germană și trupele bulgare și turce venite de peste Dunăre au fost determinate să se retragă ușor în stânga Neajlovului, pe linia Mihăilești-Bragadiru. 
La 1 decembrie 1916, la ora 5 dimineața, generalul Falkenhayn a intrat în posesia unui ordin de operații al Armatei I române, potrivit căruia Armata I rămânea în defensivă, iar 3 divizii ale sale și Grupul Apărarea Dunării urmau să atace să atace Grupul Kosch în flancul stâng și din spate. 
Generalul Falkenhayn a contracarat planul de operații al Armatei I române căzând în spatele acesteia, la 3 decembrie 1916 militarii români începând retragerea organizată de pe frontul de luptă. Conform martorilor oculari, “toată noaptea s-au zguduit casele de zguduirile camioanelor care au trecut. (...) În multe căruțe sunt răniți, în altele ofițeri culcați în paie. E retragerea”. 
Bătălia pentru București reprezintă cea mai mare bătălie din Războiul de Întregire în care a fost implicată Armata română în anul 1916. Pierderea luptei pentru București a determinat retragerea acesteia din Muntenia și stabilirea pe linia Râmnicu-Sărat –Viziru, iar ulterior pe Siret. 

În timpul retragerii administrației române din București, la 4 decembrie 1916, în cursul unui schimb de focuri cu o patrulă germană care acționa în zona podului Băneasa, și-a pierdut viața sergentul cavalerist Nicolae Păianu. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost înmormântat chiar în apropierea locului unde s-a desfășurat lupta. 
În anul 1921, deasupra locului de veci al acestui erou, Societatea „Cultul Eroilor“ a ridicat un monument în memoria sa, creație a sculptorului Ernest Donneau. Cunoscut inițial sub numele de Monumentul ultimului apărător al Capitalei, monumentul a intrat în conștiința publică sub denumirea de Ultimul Străjer al Capitalei. 
În anul 2007, ca urmare a lucrărilor de fluidizare a traficului pe Drumul Național 1, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a coordonat activitatea de demontare și reamplasare a monumentului Ultimul Străjer în fața intrării Aeroportului Internațional „Aurel Vlaicu“ din cartierul Băneasa, osemintele sergentului erou Nicolae Păianu fiind reînhumate la baza monumentului. 
Ceremonia dezvelirii monumentului și de sfințire a mormântului, pe noul amplasament, a avut loc în data de 21 noiembrie 2007. Mormântul este marcat în prezent cu o placă din marmură albă, cu înscrisul: „Sergentul erou/Nicolae Păianu/m. 22 noiembrie/4 decembrie 1916“. 

Operă comemorativă de război este inclusă în Lista monumentelor istorice, având codul B-III-m-B-19967.
 


28.11.2016

Șarja la sacrificiu a Regimentului 2 Roșiori
 

 

Realizând un puternic cap de pod la Zimnicea, la 23 noiembrie 1916, trupele germane, turce și bulgare au început să înainteze spre București, ocupând satul Prunaru și încercuind Divizia 18 infanterie, la 28 noiembrie 1916. Generalul Referendaru, comandantul Diviziei 18 Infanterie, a ordonat o șarjă de cavalerie la sacrificiu, misiunea revenindu-i Regimentului 2 Roșiori, cu scopul reocupării satului Prunaru. 
Ordinul de atac a fost înmânat, în plic, colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, care, deși se afla în stare de convalescență, ca urmare a unei operații la Spitalul Militar, a refuzat să rămână în rezervă, pornind la atac. 
Apărați de ceață, roșiorii români au dat peste cap primele rânduri de infanteriști germani, însă, în momentul în care s-au apropiat de satul Prunaru au fost secerați de mitralierele germane, instalate la ferestrele și în podurile caselor. Cel puțin 250 de roșiori au murit în timpul șarjei, alți 60 de călăreți luptând pe jos, împreună cu militari din Regimentul 20 Teleorman. 
Colonelul Gheorghe Naumescu, rănit în timpul șarjei, a devenit prizonier al bulgarilor, fiind internat în lagărul de prizonieri din Sofia, unde a și decedat. Rămășițele pământești ale colonelului Gheorghe Naumescu au fost repatriate în perioada interbelică, fiind aduse în România și depuse în cavoul familiei.
*
În anul 1933, Societatea Cultul Eroilor a amenajat la Prunaru un Cimitir al eroilor români, împrejmuit cu gard din beton, compus dintr-un monument central, un osuar și din morminte individuale. Osuarul este situat la baza monumentului central, iar în jurul operei comemorative sunt amplasate 20 de morminte, în care au fost centralizate osemintele a 34 de eroi români. 
Monumentul reprezintă o frumoasă compoziție, străjuită de un vultur din bronz, cu deschiderea aripilor de 3 metri, așezat pe un soclu de forma unei stânci, având aplicată pe latura din față o placă din bronz pe care sunt inscripționate, cu text cursiv, cuvintele regelui Ferdinand I al României, referitoare la șarja de la Prunaru: „Pilde frumoase au fost înscrise în cartea de aur a Cavaleriei noastre în ultimul război. La Prunaru, atacul, pe care eu l-aș numi nebun, al regimentului 2 Roșiori, a adăugat noi lauri cavaleriei. Acel regiment care se găsea în fața tranșeelor inamice, a atacat cu adevărat spirit de călăreț, înscriind astfel un nou fapt de arme, de care cavaleria noastră se va putea, cu adevărat, întotdeuna făli”.


23.11.2016

Șarja nebunească de la Robănești
 

 
 

Pe frontul dintre Jiu și Olt, Regimentele 4 și 9 Roșiori au asigurat, la 20 noiembrie 1916, retragerea trupelor române, puternic presate de cavaleria germană.
La 23 noiembrie 1916, militarii germani din Divizia a 11-a Bavareză au început să tragă, din zona pădurii Pârșani și a satului Robănești, în militarii Regimentului 4 Roșiori, care au continuat lupta pe jos. 
Colonelul Călinescu, comandantul Regimentului 9 Roșiori, a ordonat o șarjă de cavalerie pentru distrugerea bateriei de artilerie germane, de la marginea pădurii Pârșani, sperând că manevra va sprijini Regimentul 4 Roșiori. 
Căpitanul Alexandru Filitti s-a oferit să conducă Escadronul 3 în șarjă. 
Escadronul a pornit la atac în strigăte de „Ura! ”. Deși artileriștii germani s-au retras, infanteria germană a rămas pe poziții, trăgând cu mitralierele în plin. 
Căpitanul Filitti a fost rănit, iar sergentul Gheorghe Donici - unchiul căpitanului Filitti și veteran al Războiului de Independență (1877-1878) și al Campaniei din 1913 - a fost împușcat mortal, ținându-și în timpul atacului sabia în teacă. 
Informat despre lupta de la Robănești, generalul-locotenent Kühne a considerat șarja „o nebunie”. 
În memoria eroilor Escadronului 3 din Regimentul 9 Roșiori a fost dezvelit la Robănești, în anul 1921, un monument care le glorifică faptele. 
Opera comemorativă a fost realizată de către un comitet de inițiativă, în dreptul actualului drum județean Craiova – Teslui. 
Monumentul este compus dintr-un piedestal din beton, în trei trepte, pe care se ridică un soclu de beton, de formă paralelipipedică, surmontat de un grup statuar din bronz, reprezentând un ostaș călare în plin asalt și o femeie cu aripi de vultur purtând o coroană în mână.


14.11.2016

Bogdănești – una din necropolele eroilor de la Oituz
 

 

La 15 noiembrie 1916, trupele germane și austro-ungare au încheiat a doua tentativă de rupere a frontului românesc în zona Oituz, fiind respinse dincolo de linia de frontieră. 
Mulți dintre militarii români care au murit în luptele din zona Oituz au fost înhumați în Cimitirul de campanie din comuna Bogdănești (jud. Bacău). 
Necropola a fost reamenajată în forma actuală, în anul 1931, de Societatea Cultul Eroilor. În cadrul cimitirului au fost centralizate osemintele a 3.033 de eroi români, germani (86) și a unei sore de caritate, în morminte individuale și în osuarul amplasat sub monumentul central. 
Evidența nominală a eroilor români înhumați în Cimitirul eroilor din Bogdănești poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


27.10.2016

Murind cu toții pe pozițiile noastre, înseamnă că am luptat!
 

 
 

Superioritatea militarilor germani a determinat Grupul Jiu să lupte în retragere, în perioada 23-26 octombrie 1916. 
Dorind să oprească intrarea în Târgu Jiu a trupelor germane, generalul I. Culcer, comandantul Armatei I-a, a trasat planul unei ofensive care să dea peste cap liniile inamice. Strategia a fost agreată și de generalul Dragalina, înlocuitorul generalului Culcer. Potrivit planului de operații, militarii Grupulu Jiu urmau să atace frontal trupele inamice, pentru a le fixa, iar Grupul Cerna, comandat de lt. col. I. Dejoianu, avea să atace trupele inamice din flanc și din spate, venind de la Baia de Aramă. Detașamentul Dejoianu a început marșul pentru a ajunge pe frontul de luptă la 25 octombrie 1916. 
Pentru a fi sigur că militarii Grupului Jiu nu vor părăsi pozițiile de luptă, la 26 octombrie 1916, colonelul I Atanasiu, comandantul Grupul Jiu, a emis un Ordin de zi, stabilind că militarii români trebuiau să reziste pe poziții până la ultima picătură de sânge:
Din Înalt Ordin al M.S. Regelui pozițiile nu se vor părăsi decât atunci când va rămâne un singur om
Murind cu toții pe pozițiile noastre, înseamnă că am luptat.
Subsemnatul va veni pe poziție cu ultima rezervă, pentru a muri împreună cu voi.
Rezistență până la ultima picătură de sânge.
Mobilizați de ordinul primit, militarii Grupul Jiu au luptat cu îndîrjire, iar după șase ore de luptă au respins inamicul de la podul peste Jiu, trecând la o luptă de urmărire. 
În schimb, Detașamentul Dejoianu a atacat cu întârziere, la șase ore de la implicarea în luptă a Grupului Jiu, retrăgându-se fără a mai lupta până la 3 noiembrie 1916. 
Victoria Armatei I-a române în lupta din 27 octombrie 1916 a generat inamicului pierderea unui important material de război, și a peste 1600 de prizonieri.

După succesul din 27 octombrie 1916, colonelul Atanasiu a consemnat în Ordinul de zi pe Unitate: Adresez cele mai călduroase mulțumiri, tuturor ofițerilor și soldaților, pentru bravura cu care au luptat astăzi, pentru îndepărtarea inamicului de țară. Nu mă îndoiesc că începutul acesta bun, va fi urmat de acum înainte, așa că înainte de sosirea zăpezii, un picior de inamic să nu se mai găsească în țară. 
Familiile voastre, pe care le-am scăpat de pângărirea dușmanului, Vă sunt veșnic recunoscătoare. 
Înainte, dar, pentru cinstirea tuturor trupelor din acest grup, care de luni de zile stau strajă neadormită, la granițele țării .
*
Militarii români și germani care au murit în luptele de la Jiu au fost înhumați în Cimitirul eroilor din municipiul Târgu Jiu. Necropola, amplasată în prezent pe strada Narciselor, a fost inaugurată de armata germană, la 17 noiembrie 1918, fiind amenajată pe un câmp de manevră, după planurile arhitectului peisagist R. Lange.


13.10.2016

Generalul David Praporgescu: A noastră este izbânda!

 
 

Generalul David Praporgescu, însoțit de ofițeri, urcă pe poteca ce șerpuiește spre Munții Coți, la 13 octombrie 1916, intenționând să inspecteze pozițiile apărate de militarii români. Sunt militarii care au luptat cu îndârjire în urmă cu câteva zile, respingând puternica ofensivă germană și înaintând 500 de m în pozițiile inamice, cu prețul morții locotenentului Ganovici și a 30 de grăniceri. 
Generalul Praporgescu ajunge în locul unde militarii Regimentului 2 Infanterie sunt în repaos și profită de ocazie pentru a discuta cu combatanții. 
Prin aer se aude șuierând un obuz. 
Mai mulți ofițeri strigă simultan: „La pământ, domnule general!” 
Soldații și ofițerii români s-au culcat la pământ din reflex. 
Obuzul lovește o stâncă și explodează în apropiere. 
Generalul David Praporgescu, rămas în picioare, întreabă dacă este cineva rănit și se prăbușește în mijlocul militarilor, cu sângele curgându-i pe gură și pe nas. Alți cinci ofițeri sunt răniți grav, iar 150 de soldați au răni minore. 
Generalul David Praporgescu este așezat pe o targă, spunându-le militarilor: „Nu slăbiți credința, a noastră este izbânda!”. 
Comandamentul Armatei 1 este anunțat, în scris, de șeful serviciului sanitar, despre decesul generalului Praporgescu, cauzat de o hemoragie internă în zona toracică. 
Vestea morții generalului Praporgescu este comunicată familiei acestuia, în mod verbal, de adjutantul său, știrea consternând-o pe Maria, fiica în vârstă de 9 ani a eroului. 
Marele Cartier General informează familia Praporgescu de moartea generalului prin intermediul unei telegrame: „Cu adâncă părere de rău vă aducem la cunoștință moartea în mod eroic, pe câmpul de luptă a generalului Praporgescu. Conform dorinței sale sunteți autorizați de a face înmormântarea rămășițelor sale pământești la București”. 
Generalul a fost înmormântat la cimitirul civil Bellu, la 16 octombrie 1916. La funeralii au participat ministrul de război, reprezentanți ai Marelui Cartier General, militari din Corpul 1 Armată și numeroși cetățeni. 
Pentru a-l omagia pe eroul de la Coți, casa din municipiul Turnu Măgurele în care s-a născut generalul Praporgescu a fost transformată în muzeu, iar strada Crinului din București, unde eroul a avut domiciliul, a primit numele general Praporgescu, la inițiativa edililor din municipiile menționate . 
În anul 1926, la 10 ani de la moartea sa, generalul Praporgescu a fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a 3-a, „pentru vitejia și destoinicia cu care a condus personal operațiunile trupelor de pe Valea Oltului și Munții Coți”. 
În memoria generalului Praporgescu au fost ridicate, în perioada 1925-1928, două opere comemorative de război.
Primul monument a fost dezvelit în satul Câinenii Mici (jud. Vâlcea). Monumentul are forma unei cruci creștine. Soclul este din piatră, iar la baza acestuia curge un izvor. Pe latura frontală este montat un basorelief din bronz, reprezentând scene de luptă, iar o inscripție menționează modul în care a murit generalul Praporgescu: „G-ral Praporgescu David eroul de la Olt comandant al Det. Lotru și apoi al Corp. I Arm. respinge inamicul la Olt și Coți. Cade vitejește în acest loc în mijlocul soldaților săi la 30 sept. 1916 lovit de o schijă de obuz“. 
Al doilea monument a fost realizat la inițiativa Societății Cultul Eroilor, în satul Câinenii Mari (jud. Vâlcea). Monumentul este realizat din marmură albă. Pe soclu sunt inscripționate cuvintele: „ În memoria și veșnica amintire a generalului David Praporgescu, mort în ziua de 30 septembrie 1916. În semn de veșnica amintire și ca îndemn pentru viitor, ca orice român să-și jertfească viață pentru neam si țară“. 
Însemnul comemorativ este înscris în Lista monumentelor istorice având codul VL-IV-m-B-10021.


12.10.2016

Pe aici nu se trece!


 

Tentativa a trei divizii germane și austro-ungare de a pătrunde în Valea Siretului, cu scopul de a da peste cap dispozitivul armatei române (tăierea comunicațiilor cu Moldova și primirea de sprijin de la trupele ruse) s-a soldat cu Prima bătălie de la Oituz (12-27 octombrie 1916). 
Grupul Oituz, comandat de generalul Eremia Grigorescu, a rezistat atacurilor trupelor germane și austro-ungare, respingând unitățile inamice peste frontieră. Militarii români au luptat folosind deviza Pe aici nu se trece!, iar Divizia 15 Infanterie a fost supranumită Divizia de Fier. A fost un prilej pentru generalul Alexandru Averescu de a recunoaște meritele Diviziei 15 Infanterie: Eroismul și disprețul morței dovedit cu prisosință, îi dă dreptul la admirațiunea și recunoștința mea
O a doua tentativă a trupelor germane și austro-ungare de a pătrunde în dispozitivul armatei române din trecătoarea Oituzului este consemnată în perioada 10-15 noiembrie 1916, când a avut loc A doua bătălie de la Oituz. 
Deși Divizia a 8-a bavareză a atacat în unele zile chiar și de opt ori, nu a reușit să obțină un succes considerabil, luptele desfășurându-se la baionetă, în noaptea de 13-14 noiembrie. Cel mai afectat a fost Regimentul 8 Vânători, care a pierdut patru comandanți de companie și patru sute de oameni. Militarii români, motivați de generalul Eremia Grigorescu, au rămas fideli devizei Pe aici nu se trece!, stopând planurile înaintării germane și austro-ungare în zona Oituzului. Potrivit unui medic german, militarii români au luptat disprețuind moartea, fiind îmbărbătați de comandant înaintea fiecărui atac: „Ori de câte ori pregătesc un atac se aude vocea unui comandant, care ține o cuvântare, apoi izbucnește un marș sălbatic, în sunetele căruia soldații se reped ca nebuni”. 
A treia bătălie de la Oituz s-a desfășurat în perioada 8-22 august 1917, trupele germane și austro-ungare având o superioritate de 20 de batalioane în comparație cu Corpul 4 Armată român, comandat de generalul Gheorghe Văleanu. 
Strategia ofensivei germane la Oituz a fost determinată de scopul de a pătrunde spre orașul Onești, considerându-se că forțele române de la Mărășești aveau să fie dislocate pentru a interveni în luptă. 
După o pregătire de artilerie, care a durat câteva ore, germanii au ocupat sectoarele Cireșoaia și Coșna. Contraatacul Corpului 4 armată român, deși s-a soldat cu reocuparea sectorului Coșna, a fost respins la Cireșoaia, lupte violente având loc la și Grozești (în prezent comuna Oituz). Deși militarii germani au reocupat dealul Coșna, forțele române nu au mai permis pătrunderea în adâncime a militarilor inamici, care au renunțat la ofensivă, nedispunând de forțe proaspete. 
Unul dintre militarii români care s-a remarcat în timpul Bătăliei de la Oituz a fost caporalul Constantin Mușat. Din cauza unei răni, în decembrie 1916, caporalului i-a fost amputat brațul drept, însă a refuzat să fie lăsat la vatră, motivând că va arunca grenade cu brațul valid. 
La 14 august 1917, germanii au atacat puternic poziția unde se afla caporalul Mușat, acesta murind în timp ce le striga camarazilor: Grenade, băieți, dați grenade!. 
O parte din militarii români, germani și austro-ungari, care au murit în luptele din zona Oituzului, au fost înhumați în cimitirul de campanie din satul Poiana Sărată. Comitetul central al Societatății Cultul Eroilor a reorganizat cimitirul de campanie, în anii 1927-1928, osemintele a peste 1.000 de eroi fiind depuse în morminte individuale și comune. 
A doua reorganizare a cimitirului eroilor de la Poiana Sărată, care i-a dat și configurația actuală, a avut loc în perioada 1928-1930. Osemintele a 107 eroi identificați - români, germani, austrieci, ungari, ruși, evrei și un turc - au fost depuse în morminte individuale, grupate în patru parcele. În osuarul cimitirului au fost centralizate osemintele a 1.940 de eroi identificați și neidentificați, exhumate în perioada 1928-1945. 
Pe fațada monumentului central din cimitirul eroilor s-au inscripționat cuvintele: „Nu vărsați lacrimi pe mormântul eroilor, ci mai curând slăviții. 
„Aici odihnesc eroii căzuți pe aceste locuri în războiul 1916-1918“. 
Cimitirul internațional de onoare din comuna Oituz, satul Poiana Sărată a fost restaurat, prin cofinanțare, de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și de primăria comunei Oituz, fiind reinaugurat și sfințit în ziua de 8 octombrie 2016, în prezența unei numeroase asistențe, în pofida timpului nefavorabil.


10.10.2016

Eroii români de la Bartolomeu
 


 

Noaptea se așterne peste linia ferată a gării Bartolomeu, la 10 octombrie 1916, după lupte crâncene, în care militarii români, aflați în retragere, au luptat contra unităților germane și austro-ungare. 
Sub scutul nopții, germanii forțează și trec linia ferată în flancul drept al gării Bartolomeu. O jumătate de companie românească se retrage din sector, însă nu anunță și cealaltă jumătate de companie, care rămâne pe poziții, în flancul stâng, de-a lungul căii ferate de la Bartolomeu. 
În zorii zilei, germanii montează două mitraliere la ferestra unui canton de cale ferată, trăgând din flanc în militarii români care sunt pe poziții, de-a lungul căii ferate. Cei care nu sunt secerați de focul mitralierelor încearcă să se retragă, fiind omorâți cu grenade de mână. Tranșeea improvizată de-a lungul căii ferate a devenit o tranșee a morții: 168 de eroi români au intrat în istorie, după o luptă de două zile în care au blocat înaintarea germanilor, cu scopul retragerii armatei române. 
Eroii de la Bartolomeu au fost înhumați lângă calea ferată. 
Ulterior, căpitanul de cavalerie Iorga a coordonat amenajarea, în dreapta căii ferate de la Bartolomeu, a unui cimitir al eroilor cu o suprafață de 750 mp. Osemintele a 595 de eroi români din 10 regimente de infanterie, morți în luptele de la Bartolomeu și în jurul Brașovului, au fost centralizate în 13 morminte comune, marcate cu î nsemne de că pătîi din beton și cruci metalice în terminație . Singurul erou identificat este c ă pitanul Sava Cristescu. 
Monumentul central al cimitirului a fost conceput în forma unei urne funerare, având în terminație un vultur, simbolul avântului în luptă. 
Pe latura frontală a operei comemorative s-a fixat stema Regatului României, menționându-se, prin dăltuire, regimentele din care au provenit eroii.
Cimitirul eroilor de la Bartolomeu a fost inaugurat în ploioasa zi de 7 iulie 1921, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, însoțiți de principele moștenitor Carol și de principesa Maria, primiți cu urale și aplauze de brașoveni. 
Regele Ferdinand I a trecut în revistă gărzile de onoare a 15 regimente prezente la serbare. Un sobor religios, format din 10 preoți, a oficiat slujba de pomenire a eroilor. 
În discursul din timpul ceremoniei, V. Mateescu, prefectul județului Brașov, a predat monumentul și cimitirul în grija municipiului Brașov. 
Regele Ferdinand I și Regina Maria, însoțiți de suită, au depus crini albi la gropile comune ale eroilor, ceremonia încheindu-se cu defilarea trupelor. 
Începând cu anul 1948, în contextul politic generat de sferele de influență stabilite după al Doilea Război Mondial, stema Regatului României a fost îndepărtată de pe monumentul eroilor din Bartolomeu, aceeași soartă având-o și textul care menționa regimentele din care au făcut parte eroii. 
În anul 1972, din „considerente urbanistice”, cimitirul eroilor de la Bartolomeu a fost desființat, cu scopul lărgirii căii ferate și a amenajării unui sens giratoriu. Oseminele eroilor au fost strămutate în cimitirul eroilor Șprenghi, monumentul central rămânând amplasat între șosea și calea ferată.


09.09.2016

Turtucaia – militarii români mor vitejește pentru țară



 

Declarația de război a României la adresa Austro-Ungariei (27 august 1916) a fost urmată, în scurt timp, de declarațiile de război ale Germaniei și Bulgariei, aliatele Austro-Ungariei, la adresa României (1 septembrie 1916). 
Militarii bulgari din Cadrilater i-au avertizat pe militarii români, încă din 26 august 1916, că vor începe să tragă cu muniție de război, fără a o face „în joacă”. 
În pofida avertizărilor, serviciul de contrainformații rus a informat ministerul de război român că, deși bulgarii și aliații acestora puteau concentra 40.000 de militari la frontierea Cadrilaterului, nu existau indicii pentru un atac iminent. 
Luând act de informările primite de la aliații ruși, conducerea Statului Major General român a asigurat în zona Cadrilaterului un număr de 40.000 de militari, proveniți mai ales dintre rezerviști, lipsiți de experiență, combativitate și dotări suficiente în materie de tehnică și muniții. 
Deși planul apărării Cadrialterului s-a axat pe capul de pod Turtucaia, în jurul căruia exista o linie principală de apărare și 15 centre de rezistență, dorindu-se să devină un al doilea Verdun, faptul că majoritatea militarilor români au fost rezerviști, iar materialele și munițiile avute la dispoziție au fost învechite și reduse din punct de vedere cantitativ au fost elementele care au făcut ca înfrângerea unităților militare române de la Turtucaia să devină previzibilă. 
Începând cu noaptea zilei de 31 august 1916, militarii bulgari au atacat posturile grănicerilor români din Cadrilater. Militarii români, considerând că sunt atacați de efective puternice s-au retras în liniile inferioare. 
Abia la 5 septembrie 1916, trupele inamice au atacat centura fortificată a orașului Turtucaia, încercând să împiedice unitățile române să se retragă sau să primească sprijin militar de la Silistra. Artileria bulgară a scos din luptă bateriile române din sectorul I, bateriile rămase intacte fiind retrase de pe poziții, în timp ce infanteria bulgară a atacat și a ocupat majoritatea centrelor de rezistență ale militarilor români. Deși locotenent-colonelul Popescu din cadrul Regimentului 79 Infanterie a încercat să contraatace, ofițerul român a fost împușcat în timpul asaltului, militarii retrăgându-se în pădurea Daidâr. 
După 8 ore de luptă, bulgarii sparg centrul apărării române, capturând întreaga artilerie fixă și mobilă a unităților române. Sunt momente dramatice, în care militarii români rezerviști, aflați în tranșee, se închină și se roagă la Dumnezeu pentru a opri înaintarea bulgarilor, trăgând în aer cu scopul de a-i speria. 
Un batalion de grăniceri român trece Dunărea, la 5 septembrie 1916, pornind la contraatac, iar lupta se dă vitejește la baionetă. Deși nesusținuți, grănicerii români produc pierderi mari trupelor bulgare, care fug și se retrag în pădurea Daidâr. În cele din urmă, grănicerii români se retrag, presărând drumul cu morți și răniți din armata bulgară. 
Bulgarii atacă decisiv capul de pot Turtucaia, la 6 septembrie 1916. Unitățile militare române cantonate la Silistra nu reușesc să vină în sprijinul camarazilor, iar trupele ruse refuză să execute ordinul de deplasare pentru sprijinirea militarilor români. 
Generalul Constantin Teodorescu, comandantul dispozitivului de apărare, își abandonează trupele, trecând Dunărea la bordul unei vedete. După câteva ore de luptă, apărătorii Turtucaiei, luptând în grupuri izolate, rămași fără muniție și fără legătură între sectoare se predau. 
Sunt luați prizonieri 480 ofițeri și 28.000 de soldați români. Alți 160 de ofițeri și 6.000 de soldați români sunt rămași pe câmpul de luptă, morți sau răniți. Reușesc să iasă din încercuire 5.500 de militari români, care se retrag spre Silistra sau trec Dunărea, ajutându-se de uși, bușteni sau numai cu forța brațelor.
Pentru prizonierii români din capul de pod Turtucaia începe calvarul. Civilii și militarii bulgari îi dezbracă cu forța de echipament, iar cei care se împotrivesc sunt împușcați. 
După câtzeva zile, coloane de prizonieri români sunt dirijate spre sudul Bulgariei, pentru a fi scoase de pe linia frontului. Prizonierii români trec prin sate răzlețe, prilej pentru civilii bulgari să tragă cu arma în militarii români sau să-i omoare cu cuțite și topoare pentru a răzbuna moartea în luptă a rudelor. Prizonierii români răniți, care nu țin pasul, sunt împușcați și abandonați la marginea drumului. 
Răniții români de pe câmpul de luptă sunt împunși cu baionetele în mod repetat. Soldatul Chebac, rănit și căzut la pământ, apucă baioneta unui militar bulgar și o pune în dreptul inimii. Soldatul bulgar refuză să-l înțepe în inimă și își înfige baioneta în mod repetat în picioarele și abdomenul soldatului român. În cele din urmă, bulgarul îl abandonează pe soldatul Chebac. Rănitul a reușit să supraviețuiască, menționând într-un raport modul în care s-au comportat militarii bulgari cu răniții români. 
Corpurile neînsuflețite ale militarilor români, bulgari, germani și turci au fost aruncate de civili în șantul de apărare al unei baterii de artilerie, improvizându-se, la două săptămâni de la lupte, un cimitir al eroilor. 
Ulterior, începând cu anul 1921, statul român prin intermediul Societății Mormintele Eroilor căzuți în Război a centralizat în cimitirul eroilor Daidâr osemintele militarilor români, bulgari, germani și turci care au fost înhumate pe raza orașului Turtucaia și în împrejurimi.
În prezent, cimitirul eroilor Daidâr este compus dintr-un monument central, două parcele cu morminte individuale - în care sunt înhumați 213 eroi – și două gropi comune în care au fost centralizate osemintele a 8.000 de eroi - din care nu au fost identificați numai după naționalitate numai 1.311 eroi români. În prezent, inscripția de pe monumentul central, în limbile română, bulgară, germană și turcă, amintește de dramatismul luptelor de la Turtucaia: „1916-1918/ONOARE ȘI ADMIRAȚIE/ CELOR CARE AU ȘTIUT SĂ‚/ MOARĂ‚ VITEJEȘTE/ PENTRU ȚARA LOR“.


06.06.2016

În amintirea eroilor români căzuți pentru eliberarea Ardealului
 


 

La 12 octombrie 1944, armata română intra în municipiul Oradea, eroii care au murit în luptele de eliberare a urbei fiind înhumați într-o parcelă aflată, la vremea respectivă, la marginea actualului cimitir Rulikovski. 
Despre modul în care sunt îngrijite în prezent mormintele eroilor români înhumați în cimitirul Rulikovski nu există decât cuvinte de laudă, însă nu se poate spune același lucru despre mormintele a 156 de eroi români înhumați în perioada octombrie 1944-18 iunie 1945 în cimitirul Olosig. 
Deși cimitirul Olosig a devenit închis în anii '70, febra retrocedărilor, începută în anii '90, a determinat primăria Oradea să desființeze cimitirul Olosig și să retrocedeze o suprafață însemnată din spațiul acestuia Episcopiei greco-catolice, Episcopiei romano-catolice și Bisericii reformate - în baza unor cereri de reîmproprietărire. Din cimitirul Olosig a rămas o suprafața de 14.000 m2, care a fost transformată în parc. 
Având în vedere că numărul militarilor români înhumați în cimitirul Rulikovski a rămas neschimbat, iar suprafața parcelei eroilor români din același cimitir nu s-a mărit, în contextul în care, în anii anii '90, nu a existat o instituție care să coordoneze aplicarea unor măsuri și strategii în domeniul mormintelor și operelor comeorative de război, s-a ajuns în situația în care retrocedarea terenului unde a existat cimitirul Olosig s-a realizat fără ca osemintele eroilor români din Al Doilea Război Mondial să fie centralizate în altă locație. 
Vag, unele documente postbelice consemnează că parcelele eroilor români din cimitirul Olosig ieșeau în evidență prin două cruci metalice, ambele fiind inscripționate cu același text: În amintirea eroilor români căzuți pentru eliberarea Ardealului. 
Având în vedere că numele celui care moare pentru țară rămâne nepieritor, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat numele militarilor români înhumați în fostul cimitir Olosig, evidența niminală a eroilor români putând fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.


16.05.2016

Aici odihnesc Sfinții Patriei!
 

 
 

La 3 noiembrie 1930, generalul Grigore Constandache, șeful Serviciului Istoric al Armatei a rostit la parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu un discurs deosebit de emoționant, apreciind ajutorul militar pe care Franța l-a oferit României în Primul Război Mondial: „Armata română salută pe eroii care au făcut ofrandă viața lor pentru România. (…) Lupta Marelui Război a fost dată între dreptate și forță, între libertate și încătușare, între spirit și materie; din această cauză acei care și-au dat viața, acei care au învins la Marna (...) ei au contribuit și la salvarea Patriei noastre. 
În acest mic cimitir, jertfa adusă morții este foarte mare. (...) Aici odihnesc o parte a campionilor celei mai mari cauze, luptătorii idealului, Sfinți ai Patriei. Nici o cinstire nu este prea mare pentru cei care mor în acest chip”. 
Militarii francezi care au murit pe teritoriul României în Primul Război Mondial au făcut parte din Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931). 
Membrii misiunii au fost trimiși în România în octombrie 1916, la solicitarea expresă a premierului Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), adresată Ministerului Afacerilor Externe al Franței în momentul în care politicianul român a constatat că armata română avea de luptat pe două fronturi: în Transilvania, pentru eliberarea teritoriilor românilor aflați în componența monarhiei austro-ungare și la Dunăre, unde armatele bulgaro-turco-germane au forțat capul de pod Turtucaia. În total, Misiunea Militară Franceză a fost compusă din 350 de ofițeri și 1000 de subofițeri și soldați, peste 400 de militari francezi murind pe teritoriul României până în anul 1919. 
Unul dintre cele mai impresionate locuri de înhumare a militarilor francezi din România a fost amenajat în incinta cimitirului militar Bellu, în anul 1921. Parcela a fost compusă inițial din 143 de morminte individuale, însemnele de căpătâi având forma unei săbii de luptă stilizate. 
În anul 2014, Ambasada Franței la București a reinaugurat parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, necropola fiind restaurată cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. În cadrul acesteia au fost centralizate și osemintele a 46 de eroi francezi din Primul Război Mondial, exhumate din cimitirul eroilor din municipiul Alexandria, jud. Teleorman. 
În prezent, în parcela eroilor francezi sunt amenajate mormintele individuale a 182 de eroi francezi, însemnele de căpătâi având forma unor stele musulmane (pentru militarii cu origini algeriene) și a crucilor de tip creștin. 
La intrarea în parcelă sunt montate, cu rol decorativ, patru modele de însemne de căpătâi care au marcat mormintele eroilor francezi în cimitirele eroilor de la Alexandria și București 
Monumentul central al necropolei este inclus in Lista Monumentelor Istorice (cod B-III-m-B-20049 ), fiind dedicat OSTAȘILOR FRANȚEI CĂ‚ZUȚI PE CÎMPUL DE ONOARE AL PĂ‚MÂNTULUI ROMÂNESC ÎN TIMPUL MARELUI RĂ‚ZBOI 1916-1919. Elementele decorative ale operei comemorative sun reprezentate de un cocoș din bronz, în partea superioară, și de frunze de lauri peste care sunt fixate arme medievale și specifice Primului Război Mondial, toate din bronz, pe latura frontală. 
În cadrul parcelei eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, Ambasada Franței la București organizează evenimente comemorative cu prilejul Zilei Armistițiului (11 noiembrie). 
Evidența nominală a militarilor francezi, înhumați în parcela eroilor din cimitirul militar Bellu, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 


Război și „pace” la Grivița
 





 

Starea de război instituită între Rusia și Imperiul Otoman, la 24 aprilie 1877, a determinat trecerea Dunării de armatele ruse la Zimnicea, la 26-28 iunie 1877, susținute de artileria română, care a bombardat pozițiile turcești de la sudul fluviului, prilej pentru principele Carol de a exclama, în momentul în care a auzit bubuitul tunurilor asupra Vidinului turcesc: „Asta-i muzica ce-mi place!”. 
Deși Independența României a fost proclamată în Parlament de Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, prin celebra frază „ Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!“ a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. 
Armata română a fost reorganizată, la 4 august 1877, creându-se o Armată de Operațiuni, cu un efectiv de 43.414 militari, comandată de generalul Alexandru Cernat. 
Incapacitatea trupelor ruse de a străpunge, în cursul a două atacuri, fortificațiile turcești care apărau Plevna a determinat implicarea armatei române în operațiunile de la sudul Dunării, la cererea părții ruse prin Marele Duce Nicolae. 
Trupele ruse de la Plevna și Armata română de operațiuni au format Armata de vest, comanda unică aparținându-i principelui Carol, șef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov. În acest scop, trei divizii române au ajuns la Plevna la 6 septembrie 1877. 
Botezul focului pentru armata română a avut loc la 8 septembrie 1877, când Regimentul 13 Dorobanți, a cucerit redanul din fața redutei Grivița 1, cu prețul a 40 de militari morți în luptă. Numărul militarilor români care au murit în lupta de la redan ar fi fost mult mai ridicat, însă turcii au refuzat să lupte la baionetă, părăsind poziția în momentul în care au constatat că nu pot opri prin focul carabinelor înaintarea tiraliorilor români. 
După cucerirea redutei Grivița 1, la 11 septembrie 1877, pozițiile române și cele turcești au devenit foarte apropiate, militarii români și cei turci vorbind între ei, un caz inedit fiind relatat de voluntarul Ion Lahovary: „Soldații noștri se amuzau adesea, interpelându-i pe turci:
- Hei, voi acolo, Mohamed, Soliman, cum merg treburile? 
Iar turcii ripostau. Noi nu înțelegeam ce ne spuneau. 
(...) Le aruncam câțiva biscuți, spunându-le:
- Iată ceva pentru voi, fiindcă crăpați de foame. Trimiteți-ne și voi câteva pachete din bunul vostru tabac turcesc. 
Iar ei ne aruncau biscuiții înapoi, spre a ne dovedi că înotau în abundență”.
După un asalt eșuat asupra redutei Grivița 2, la 18 septembrie 1877, trupele române au încercat cucerirea fortificației printr-un atac de noapte, la 19 octombrie 1877, misiunea fiind aprobată de principele Carol, însă numai după ce ofițerii l-au asigurat că atacul va avea loc prin surprindere, iar pierderile vor fi minime.
Militarii români, neavând pregătirea unor trupe de elită și lipsindu-le experiența unor lupte similare, au eșuat în tentativa de cucerire a redutei Grivița 2.
O altă problemă a atacului de noapte a fost numărul mare al morților rămași pe câmpul de luptă. Pentru prima dată în timpul războiului, românii și turcii au convenit să înceteze temporar ostilitățile pentru îngroparea eroilor. „Am sosit la ora convenită în tranșeea cea mai apropiată – a relatat peste timp voluntarul Ion Lahovary. Brancardierii erau gata, soldații au depus armele; colonelul Agiu, șeful Statului Major al Diviziei 2 s-a lipit de parapet, având grijă să nu-și arate capul, și a agitat un mic drapel alb. Imediat a apărut un alt drapel deasupra redutei turcești; împușcăturile și șuieratul gloanțelor s-a oprit instantaneu. 
Ne-am urcat, în picioare, pe parapet. Ofițerii turci apărură și ei, la rândul lor. (...) Acești oameni care, de două luni, schimbă între ei, îngropați cu grijă, gloanțe de pușcă se privesc acum cu curiozitate. Iar în ochii lor nu se mai citeau nici teama și nici furia. (...) Între timp, brancardiereii plecau și veneau într-un necontenit dute-vino. Vedeam cum trec, transportate, bietele trupuri ale soldaților noștri, cu brațele atârnând, picioarele spânzurând, figuri murdare de sânge și noroi. Însă noi am văzut atâția morți de șase săptămâni încoace, încât ne-am obi ș nuit cu oribilitățile și nu mai suntem încercați de emoțiile puternice din primele zile. 
În spate, în locul în care sunt îngropate cadravele, preoții spun deja rugăciunile pentru morți. 
În sfârșit, ultimele cadrave odată ridicate, ne întoarcem în liniile noastre și imediat reîncepe șuieratul obișnuit al gloanțelor în tranșee”. 
La 15 de ani de la luptele de la Grivița, la inițiativa regelui Carol I, a început amenajarea unui mausoleu în care să fie depuse osemintele eroilor români care au murit în luptele de la Grivița. Activitatea de exhumare a osemintelor a 1.300 de eroi români a fost coordonată de generalul Alexandru Averescu. Mausoleul, realizat în stil neoclasic și având forma unei capele, a fost inaugurat în anul 1902.


25.04.2016
Sufletul veteranului
 
 
Un vechi proverb românesc ne amintește că ochii care nu se văd se uită. 
Uneori, maxima amintită are și excepții dela regulă, un exemplu edificator fiind oferit de doi militari români, camarazi de arme pe Frontul de Vest, care au ajuns, luptând, până în fosta Cehoslovacie. Unul dintre cei doi militari, slt. Serian Ioan, a murit în luptă cu militarii germani, fiind înhumat la Pliesovce (1945). Ulterior, osemintele eroului au fost centralizate la Cimitirul eroilor români de la Zvolen (Slovacia). 
Reîntors în România, veteranul al cărui camarad a murit la Pliesovce a activat în armata română până în anul 1978, când a trecut în rezervă. A fost avansat la gradul de general de către președintele României, la 25 octombrie 2004, la propunerea ministrului apărării naționale, prin Decretul nr. 1053 din 7 decembrie 2004.
Deși timpul macină memoria evenimentelor și sentimentele oamenilor, veteranul de război nu și-a uitat camaradul căzut pe front, iar la mai bine de 65 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial a căutat și identificat mormântul eroului slt. Serian Ioan în Cimitirul eroilor români de la Zvolen, aprinzând o candelă la însemnul de căpătâi al acestuia.
*
Înainte de a-i menționa numele veteranului, a celui care împreună cu peste un milion de militari români au luptat pentru reîntregirea României (1941-1945), considerăm că nu este o pierdere de vreme pentru a face o scurtă incursiune în viața sa din perioada războiului.
În august 1944, un copil de 16 ani, înrolat ca voluntar în Regimentul 30 Dorobanți Muscel, împarte corespondența militarilor și le aduce mâncarea în cazarmă. Rutina zilnică este înlocuită, la 23 august 1944, cu ordinul de arestare a militarilor germani care îi antrenează pe militarii Regimentului 30 Dorobanți Muscel.
După un marș până la Brașov, unde dorobanții musceleni capturează un regiment german de artilerie, copilul de 16 ani pleacă pe Frontul de Vest ca voluntar, la cerere. Participă la lupte până la încheierea războiului, la 9 mai 1945, fiind cantonat la Nove Mesto, unde mă ocupam cu alți colegi de aprovizionarea unității cu alimente și muniție, duceam scrisorile, atât de așteptate, de acasă, ne ocupam de recuperarea răniților și a morților și de întocmirea formalităților pentru cei decedați sau avansați. Au fost zile întregi în care alergam între locurile în care ne instalaserăm, cu gloanțele suierând în spate sau pe lângă urechi. Nu mi se părea nimic anormal, eram tânăr, entuziat și curajos și vroiam să fiu cât mai util. Spre deosebire de mulți dintre ei, eu am avut noroc, nu am fost rănit și nici nu am murit, conform unei mărturisiri pentru cotidianului Adevărul. 
Militarii români din Ceholovacia au primit ordinul de a se întoarce în țară, veteranul de 17 ani mărșăluind 2000 de km, începînd cu ziua de 17 iunie 1945, în contextul în care militarii sovietici nu le-au permis soldaților români să folosească garniturile de tren. După parcurgerea a maxim 70 de kilometri /zi , indiferent de condițiile meteorologice, militarii români realizau o oprire după a treia zi de marș. 
Pînă la Budapesta, militarii români s-au folosit în timpul transportului și de căruțe, însă sovieticii ne-au luat din cai și ne-au ars coviltirele căruțelor, pentru că spuneau că numai țiganii procedează așa. Am rămas, astfel, fără singurele locuri în care ne mai puteam adăposti de ploaie.
*
Veteranul român din Al Doilea Război Mondial prezentat la rubrica Pași prin istorie, care ne dovedește că ochii care nu se văd nu se uită, atunci când sufletul omului este puternic, se numește Gheorghe Mihai Răucea, având în prezent gradul de general de brigadă (rtr) și ocupându-se, în calitate de președinte, de destinele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Prahova.
**
Cimitirul eroilor români de la Zvolen a fost amenajat în vecinătatea cimitirului central din Zvolen (Slovacia), în anul 1958, în cadrul acestuia fiind centralizate, în morminte individuale și în gropi comune, osemintele a 10.384 eroi români, care au murit în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea fostei Cehoslovacii.

18.04.2016
Tu ai murit pentru ca noi să trăim mai departe!
 
 
 
În Primul Război Mondial, în octombrie 1916, linia frontului în Maramureș a fost stabilizată pe Valea Vaserului, unde patru batalioane de vânători de munte germani s-au opus înaintării trupelor ruse. Din cauza provocărilor bolșevice din Rusia, ofițerii ruși au părăsit trupele, întorcându-se în țară, luptele de pe Valea Vaserului încetând. La 10 februarie 1917, germanii au început să amenajeze un cimitir al eroilor, prima înmormântare având loc la 20 februarie 1917. 
Cimitirul a fost proiectat de arhitecți germani, în cadrul acestuia fiind înhumați în total 105 militari. Pentru a se ajunge la cimitir se trecea peste un pod din lemn, construit peste râul Vaser. Accesul în cimitir se realiza intrându-se în Capela mântuirii, apoi se ajungea pe prima teresă a necropolei, unde au fost înhumați ofițerii superiori. Soldați și gradele inferioare au fost înhumați în a doua terasă a necropolei.
Cimitirul a fost inaugurat în iulie 1917, plutonierul Anton Schnmid dovedind, în anul 1918, cu prilejul unei mențiuni scrise, că spiritul de camaraderenie a rămas întipărit în sufletele veteranilor luptelor de pe Valea Vaserului: „Camarade, ai fost răpit de lângă mine! Câte am petrecut noi împreună! (...) Câte griji ți-ai făcut pentru cei dragi de acasă! Te-a înțeles cineva? Cât de viteaz ai fost! (...) Tu ai murit pentru ca noi să trăim mai departe. Lacrimi cad peste eroi când plouă. Nu-i așa că vă iubește natura care alină cu frumusețea ei mormintele voastre ? Pârâurile curg zgomotos, nu le mai auziți. Brazii privesc fix în lumina lunii. Nu mai știți când zăpada stă fix între tufe, când mușchiul crește din nou între rădăcini. Când foșnesc brazii, noaptea, se gândesc cei dragi la voi, din locul natal. În foșnetul ramurilor se găsesc fire ale iubirii. Acolo, departe sub molid, în Carpați se află cel prețuit. 
Din păcate, din cauza creșterii cursului apei care alimentează râul Vaser s-au produs dislocări majore ale terenului. Apa a măcinat în timp crucile din cimitir, capela și gardul împrejmuitor, realizate din lemn, necropola fiind distrusă integral la suprafață în anul 1950. 
La inițiativa primarului din Vișeul de Sus, pe locul cimitirului eroilor germani s-a dezvelit o troiță tradițională în stil maramureșean, realizată de meșterul Teodor Bârsan. Troița a fost sfințită, la 25 iulie 2011, de un sobor de preoți ortodocși.

15.02.2016
Eroii polonezi de la Berbești
 
 
În decembrie 1918, un grup de militari polonezi a luptat în comuna Giulești, sat Berbești (jud. Maramureș), pentru a apăra podul localității de militarii ruși bolșevizați.
Confruntarea s-a soldat cu cinci morți în rândul militarilor polonezi.
Protopopul localității i-a înmormântat pe cei cinci eroi polonezi într-o groapă comună, în cimitirul satului. Însemnul de căpătâi comun s-a deteriorat odată cu trecerea timpului, în locul acestuia fiind dezvelită o troiță tradițională din lemn, în anul 2013.
Troița a fost realizată prin contribuția financiară a cetățeanului Laurențiu Batin, fiind dezvelită „în memoria ostașilor polonezi căzuți în satul nostru în Primul Război Mondial și a tuturor berbeștenilor căzuți pentru întregirea neamului românesc”.
Ambasadorul Republicii Polonia în România a fost prezent la momentul inaugurării troiței, depunând o coroană de flori în memoria eroilor polonezi. 

21.01.2016
Eroii români de la Weil am Rhein
 
 
Militarii germani au intrat defilând în București, la 6 decembrie 1916, feldmareșalul Mackensen (1849-1945) supraveghind deplasarea trupelor, în timp ce guvernul român s-a retras la Iași, începând cu 3 decembrie 1916. 
Cercul Militar și Hotelul Imperial (aflat în apropierea Palatului Regal, fiind demolat ulterior prin extinderea acestuia) au devenit locuri de detenție pentru prizonierii români de război. 
Dacă ofițerii au fost internați și interogați la Cercul Militar, o serie de politicieni, funcționari din administrație, profesori, preoți sau ziariști au fost închiși la Hotelul Imperial, fiind obligați să-și plătească, cu banii primiți de la familii, cheltuielile de curățenie și de asigurare a hranei. 
Militarii și civilii internați la București au fost folosiți de feldmareșalul Mackensen ca un element de presiune pentru guvernul român, dorind să se asigure că prizonierii germani din lagărele administrate de partea română vor fi tratați corespunzător. 
În condițiile în care iarna din anii 1916-1917 nu a fost una ușoară, mai mulți prizonieri germani internați în Moldova au murit din cauza frigului, partea română fiind acuzată de premeditare (rapoartele ulterioare realizate de echipele de control ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii nu au confirmat acuzația). 
Necunoscând realitatea din lagărele prizonierilor germani din România, administrația germană a dispus ca internații civili din București să fie transferați în lagărul din comuna Săveni, jud. Ialomița (deplasarea s-a realizat cu bagajele depozitate în patru camioane trase de boi), iar militarii au fost transferați în lagărele din vestul Europei, fiind obligați să parcurgă distanței lungi pe jos, inclusiv de la locul unde se afla amplasat lagărul și până la locul unde au lucrat sub supraveghere. 
În această situație s-au aflat și prizonierii de război români care s-au deplasat în localitatea Haltingen (în prezent devenită cartier al orașului Weil am Rhein). 54 de prizonieri români au murit lucrând la amenajarea unei căi ferate, majoritatea în perioada ianuarie-martie 1917, fiind înmormântați individual în vestul cartierului Haltingen, la marginea unei păduri. 
Numele eroilor români au fost inscripționate pe cruci din lemn, însă materialul lemons nu a rezistat trecerii timpului.
În anul 2007, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat necropola în teren, aceasta fiind împrejmuită cu un zid din piatră cubică, înalt de 0.60 m. Accesul se realiza pe o poartă metalică, până la monumental central ajungându-se pe o alee compusă din plăci din granit. Pe monumental central, înalt de 1,12 m, sunt inscripționate cuvintele: „AICI ODIHNESC / 54 DE MILITARI / ROMÂNI DIN/ RĂ‚ZBOIUL / 1914-1916“.
Cu sprijinul primăriei din Weil am Rhein și a Consulatului României la Strasbourg, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a reamanajat cimitirul eroilor români din cartierul Haltingen. În acest context, o troiță tradițională în stil maramureșean, realizată de meșterul popular Ilie Bența, a fost montată în centrul parcelei, iar pe două plăci din bronz, fixate de o parte și de alta a monumentului central, s-au inscripționat numele celor 54 de eroi români. 
Cimitirul eroilor români de la Weil am Rhein a fost reinaugurat la 7 iunie 2008, în cadrul unui ceremonial militar și religios.
Lista erorilor români înhumați la Weil am Rhein poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

02.12.1015
Armata germană ocupă Târgoviștea
 
 
Primul Război Mondial (1916-1919) a însemnat în primul rând un amalgam de tragedii și suferințe, multe neștiute, marcând profund mentalitatea contemporanilor. 
Armata română a fost pusă, începând cu 1 septembrie 1916, în fața unui război, imposibil, având de luptat pe două fronturi: pe crestele Carpaților și la Dunăre, trecând de la entuziasmul ofensivei la retragere și la bătălii de apărare a teritoriului. 
Lupte deosebit de sângeroase s-au dus și pentru apărarea orașului Târgoviște, unde diviziile 12 și 22 Infanterie, subordonate generalului Averescu, s-au opus înaintării Corpului I german, aflat în urmărire acestora după luptele din zona Bran-Câmpulung. Documentele vremii au consemnat că operațiunile militare din jurul orașului, desfășurate în perioada 1-3 decembrie 1916, s-au soldat cu „mormane de răniți“, în timp ce militarii căzuți la datorie, români și germani deopotrivă, „zăceau în ploaie și noroi, de trei zile și trei nopți“. 
Lipsite de suportul artileriei, unitățile române au primit ordin de retragere, ziua ocupării Târgoviștei consemnând și eșecul tentativei de apărare a Bucureștiului. 
În scurt timp, la Teiș a răsărit o pădure de cruci, acestea marcând locul în care au fost înhumați eroii români care au murit în luptă sau din cauza rănilor, în cazarma regimentului 22 Târgoviște, la spitalul internat Georgescu, la spitalul din Teiș sau în lazaretul german. 
Lăudabil este faptul că arhimandritul Justin Șerbănescu din Regimentul 4 Ilfov, prizonier înlagărul german din Teiș, a oficiat serviciul religios pentru fiecare erou român înhumat. Înainte de a cădea prizonier, arhimandritul Șerbănescu a participat la luptele de apărare a orașului Târgoviște în calitate de preot militar, iar în lipsa comandantului a mobilizat trupa la atac, ridicând crucea în fața militarilor și strigând: „După mine, copii!“, moment în care o ploaie de schije s-a oprit în geanta cu cărți bisericești pe care o purta de gât. 
Fiecare erou înhumat la Teiș are propria istorie, multe dintre ele rămânând necunoscute și în prezent. În colbul arhivelor s-a păstrat o relatare despre destinul a doi frați care au luptat pentru apărarea Târgoviștei. Ambii au fost răniți grav de grenadele de mână germane. Au fost internați la spitalul din Teiș, iar din cauza numărului mare al răniților au fost înghesuiți în același pat. Au murit unul după celălalt, plângând din cauza rănilor, devenind nu doar frați deluptă ci și de suferință. Cei doi eroi au fost puși pe același catafalc în catedrala orașului, târgoviștenii acoperindu-i cu flori și însoțindu-i într-un cortegiu împresionant până la cimitirul eroilor, unde militarii germani le-au dat onorul. 
Frații au fost înhumați în morminte învecinate, dorind astfel să se transmită generațiilor viitoare că au luptat cu vitejie împreună. 
Din păcate, documentele vremii nu au păstrat numele celor doi frați, iar desele reorganizări ale cimitirului au făcut imposibilă identificarea acestora. 
Numărul militarilor români care au murit în lagărul prizonierilor din Teiș ar fi fost mai redus, dacă prizonierii nu ar fi fost folosiți la muncă înfometați, conform unei mărturii de epocă: „Erau scoși la corvezi grele: curățarea străzilor de noroi și zăpadă, ducerea mobilelor, transportarea greutăților, a lemnelor și bolnavilor pe gerul strașnic, goi și nemâncați. De prin toate părțile, inimile caritabile le întindeau pâine. Se repezeau ca fiarele, iar bastonul sau patul puștii nemțești lovea cu sete în grămada bolnavilor încovoiați sub povară“. 

Cimitirul eroilor de la Teiș a fost restaurat și inaugurat la la 25 octombrie 2015, prin contribuția financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, 359 de eroi români dormindu-și somnul e veci sub 334 de însemne de căpătâi. 
Lista militarilor români înhumați în cimitirul eroilor din Teiș, realizată de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.

16.11.2015
Înhumarea pilotului Clop N. Ioan la Duckla, Polonia
 
 
 
Sâmbătă, 14 noiembrie a.c., rămășițele pământești ale pilotului român Clop N. Ioan au fost înhumate în cimitirul militar din Duckla. 
La ceremonie au participat, printre alții, reprezentanții Muzeului Militar privat din Krosno, col. Romeo Mihail Tăbârcă, atașatul militar român în Polonia, Andrew Bytar, primarul orașului Dukla, și insp. Adam Pietrzkiewicz, comandantul poliției municipale din Krosno. 
În alocuțiunea sa, colonelul Romeo Mihail Tăbârcă a menționat: Suntem recunosc ători tuturor celor care au contribuit la organizarea ceremoniei, care ne permite după mai bine de 70 de ani de a aduce un omagiu unuia dintre soldații români care au murit în Polonia. În februarie 1944, când aviatorul Clop și-a pierdut viața, România era încă de partea Germaniei, dar această situație se va schimba în luna auust a aceluiași an. Prin urmare, aș dori să subliniez încă o dată recunoștința noastră pentru organizarea ceremoniei de astăzi, care crează o punte între trecut și prezent și este un semn de necontestat de prietenie între cetățenii națiunii române și poloneze.
 
Pilotul Clop N. Ioan s-a prăbușit în zona mlăștinoasă din apropierea localității KroÅ›cienko Wyżne, la 11.02.1944, la bordul unui avion de tip Junkers 87 Stuka. 
Locul prăbușirii a fost localizat pe baza unor fotografii de arhivă și cu ajutorul unui medic rezident din KroÅ›cienko, în prezent în vârstă de 90 de ani. 
Epava avionului a fost excavată de reprezentanții Muzeului Militar privat din Krosno, sprijiniți de arheologi.
 

13.11.2015 
Eroii români de la Ljubljana
 
 
În Primul Război Mondial, teritoriul actual al Sloveniei a făcut parte din cadrul Imperiului Austro-Ungar, stat dualist aflat sub conducerea împăraților dinastiei austriece de Habsburg, totodată, regi ai Ungariei – numindu-se, din acest motiv, și „Imperiul Cezaro-Crăiesc“ sau „Dubla Monarhie“. 
Întrucât Imperiul Austro-Ungar a administrat teritorii slovene și românești, în multe unități imperiale au fost înrolați și locuitori din acele provincii. În timpul luptelor, armata italiană a luat prizonieri din trupele cezaro-crăiești (k.u.k.), în cadrul cărora au fost înrolați și români. 
În afară prizonierilor români din truele cezaro-crăiești, o parte dintre soldații români luați prizonieri de Puterile Centrale, pe frontul românesc, au fost trimiși în lagărele aflate în apropierea frontului austro-ungaro-italian pentru a fi folosiți la muncă. 
În Mausoleul-osuar din cadrul Cimitirului Žale sunt înhumați militari de diferite naționalități, printre care și 80 de militari români care au murit în Primul Război Mondial.
În osuar mai odihnesc rămășițele pământești și ale altor ostași căzuți în luptă sau morți în prizonierat: 35 ofițeri și 4701 soldați din armata austro-ungară, 342 prizonieri de război ruși și 79 de prizonieri de război sârbi. 
Osuarul a fost inaugurat în anul 1939.
Lista morților de război români înhumați în Mausoleul-osuar din Cimitirul central Žale poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 
04.11.2015
Eroii români de la Stalingrad
 
 
Până în prezent, la Rossoșka (regiunea Volgograd, Federația Rusă) au fost centralizate, în iulie 2003, în cimitirul german vechi, osemintele a 1.209 eroi români, iar în cimitirul de onoare al eroilor români (la 25.10.2015 și la 25.10.2016), osemintele a 666 eroi români. Din totalul de 1.875 de eroi români, înhumați în groapa comună din cimitirul german vechi și în cimitirul de onoare, 84 identificați, iar 1.790 neidentificați.
Cimitirul de onoare a fost inaugurat la 25 octombrie 2015.
În cadrul ceremoniei din anul 2015 a fost dezvelit monumentul central, s-au depus coroane de flori, a fost oficiată o slujbă religioasă și au fost reînhumate osemintele a 72 de militarilor români.
La 25.10.2016, osemintele a 594 de eroi români, exhumte de la Gromki, au fost centralizate în cimitirul de onoare de la Rossoșka, cu prilejul unei ceremonii militare și religioase.
Lista morților de război români înhumați la Rossoșka poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

22 octombrie 2014
Eliberatorii Aradului
 
 
La 22 octombrie 1944, la două zile de la victoria de la Păuliș, Armata Română, cu sprijinul militarilor sovietici, a eliberat municipiul Arad, apărat de armata ungară. Unitățile române au intrat triumfătoare în urbe, fiind însoțite de uralele arădenilor, trecând pe Calea Radnei și strada Iuliu Maniu pe sub un Arc de Triumf amenajat din materiale vegetale.
Militarii români care au murit în timpul și din cauza luptelor duse pentru eliberarea municipiului Arad au fost înhumați în parcela eroilor din cimitirul arădean Pomenirea, amplasat în prezent pe str. Bodrogului.
Cu prilejul aniversării eliberării municipiului Arad, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor publică lista militarilor români nhumați în parcela eroilor din cimitirul Pomenirea, o dovadă a faptului că cinstirea memoriei celor care au murit și au luptat pentru țară se realizează în mod constant, transmițându-se din generație în generație.
În parcela eroilor din cimitirul Pomenirea sunt înhumați în total 667 de eroi.
Lista morților de război din parcela eroilor români din cimitirul arădean Pomenirea poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

12 octombrie 2015
Bătălia pentru Oradea

 
Vânătorii Diviziei 3 Munte, Divizia 337 infanterie sovietică și Divizia Tudor Vladimirescu au ajuns la porțile municipiului Oradea, la 27 septembrie 1944, demarând o serie de lupte în zona localităților Berechiu, Leș, Nojorid, Păușa, Sânicolau Român și Roit. Dispozitivul de apărare germano-ungar a fost sprijinit de tancuri, artilerie și aviație.
Militarii români au luptat cu o determinare crescută, în contextul în care, după eliberarea municipiului Beiuș, la 22 septembrie 1944, generalul Leonard Mociulschi a relatat despre modul în care militarii horthyști nu au respectat legile războiului: Trupurile vânătorilor de munte, căzuți în lupte, au fost așezate pe tancuri și plimbate pe străzile orașului pentru a intimida populația. Călcând legile războiului, horthyștii au ucis și schingiuit cetățeni nevinovați, s-au răfuit crunt mai ales cu cetățenii români bănuiți că a ajutat pe ostașii noștri în luptă. Acestora le-au devastat tot, le-au dat foc la case. În comuna Gepiu, de pildă, au înhămat la căruțe români și i-au biciuit. Unui fierar, tot de origine română, i-a pus în cap un ceaun înroșit.
Bătălia pentru Oradea a constat în atacuri și contraatacuri desfășurate de ambele părți, localitățile Leș și Nojorid fiind ocupate și eliberate de câte 2-3 ori și a rămas în anale ca cea mai mare confruntare de tancuri de pe teritoriul României.
Luptele s-au desfășurat inclusiv pe străzile Oradei, în centrul municipiului, la fostul sediu al Muzeului Țării Crișurilor și în zona Rogerius, bombardamentele afectând zona centrală și mai ales gara.
Armata 1 Română a concentrat 3 divizii în luptele din perioada 7-12 octombrie 1944, acestea având în componență un număr de 16.225 de militari, pierderile fiind de 1.154 de oameni. Divizia 3 Vânători de Munte, comandată de generalul Leonard Mociulschi (1889-1979), a fost citată prin Ordinul nr. 1/1944 al Armatei I pentru vitejia și curajul dovedite în luptele pentru eliberarea orașului Oradea, iar în anul 2007, Batalionului 21 Vânători de Munte al Armatei României i s-a acordat denumirea onorifică General Leonard Mociulschi.
În prezent, ziua de 12 octombrie, când Armata României a eliberat Oradea, este sărbătorită pe plan local ca Ziua Oradei.
210 militari români care au murit în luptele pentru eliberarea municipiului Oradea au fost înhumați în parcela eroilor din cimitirul Rulikovski.
Lista morților de război români din parcela eroilor români din cimitirul orădean Rulikovski poate fi accesată aici.

28 septembrie 2015
Ne gândim (...) la cei mai buni luptători care au căzut aici!
 
 
18 septembrie 1944.
Armata a IV-a română dispune trecerea în ofensivă a corpului de munte cu scopul eliberării municipiului Târgu Mureș și de a realiza un cap de pod la nord de Mureș.
La 28 septembrie, vânătorii de munte ajung la periferia municipiului Târgu Mureș. Atacul militarilor români începe în condiții de cer înnorat, iar deplasarea unităților se realizează pe drumuri desfundate.
Primul success înregistrat este ocuparea cu impetuozitate a Cotei 474 de Batalionul 3 Vânători de Munte, iar generalul Ion Bădiceanu, comandantul Diviziei 1 Munte, ordonă batalioanelor de vânători de munte să atace pe tot frontul.
Regimentul 4 Dorobanți trece Mureșul, iar inamicul trage în militarii români cu tot armamentul disponibil, însă dorobanții intră în localitate din direcția nord-vest. În același timp, Batalionul 3 Vânători de munte intră în localitate la est de străzile Mihai Viteazul și Călărașilor, iar Batalionul 7 Vânători de Munte ajunge la primărie. La ora 2 p.m., generalul Ion Bădiceanu își instalează punctul de comandă în Târgu Mureș, obiectivul fiind atins.
Vânătorii de munte arborează drapelul României la fereastrele casei Kendeffy, fostul sediu al Tribunalului Suprem al Transilvaniei, în semn de biruință.
În aceeași zi, Marele Stat Major consemnează într-un comunicat că, dupa două săptămâni de lupte înverșunate, trupele Armatei 4 Române au atins și au trecut Mureșul pe un front larg.
Generalul de divizie Ion Dumitrache, comandantul Corpului de Munte, se adresează prin Ordin de Zi pe Unitate militarilor care au luptat pentru eliberarea municipiului Târgu Mureș, mulțumindu-le printr-un mesaj înălțător pentru realizare.
Ostași, îndemnul meu este același de întotdeauna, înainte. Mai întâi peste Mureș! 
Militarii români care au murit în luptele pentru eliberarea municipiului Târgu Mureș au fost înhumați pe locul unde s-a aflat punctul de comandă al generalului Dumitrache.
În prezent, Cimitirul eroilor români din municipiul Târgu Mureș este situat în Parcul Eroilor din str. Gheorghe Marinescu, în cadrul acestuia fiind înhumați 453 de militari români (452 din Al Doilea Război Mondial, iar unul căzut în Teatrul de operații din Afganistan – mr. PM Petre Tiberius Marcel), din care 162 identificați nominal, iar 291 necunoscuți.
Lista morților de război români din cimitirul eroilor din municipiul Târgu Mureș poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la rubrica Lista morților de război.
 

03.09.2015
Ultima decolare a căpitanului aviator Alexandru Stârcea
 
 
                         
 
3 septembrie 1942.
La Escadrila 113 română de pe Frontul de Est se face apelul.
Un avion IAR 38 este raportat că a decolat și nu s-a întors din misiune.
La bordul acestuia se aflau locotenentul Alexandru Stârcea, adjutantul Ion Tomag și un mitralior.
Militarii români prezenți la apel au o strângere de inimă, sperând că echipajul avionului a aterizat într-o zonă prietenă.
 
* În anul 1941, când România a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial, Alexandru Stârcea profesa ca judecător. În contextul în care acesta a absolvit și cursurile Școlii de Ofițeri Aviatori, familia s-a opus plecării sale pe front, însă Alexandru Stârcea s-a înrolat cu gradul de locotenent în Flotila 3 din Escadrila 113, efectuând numeroase misiuni de recunoaștere în liniile inamice.
La 3 septembrie 1942, locotenentul Alexandru Stârcea și adjutantul Ion Tomag au decolat la bordul unui avion IAR 38 pentru a efectua o misiune de recunoaștere în sudul Kubanului. La Slavianskaia, piloții români au fost implicați într-o luptă aeriană cu aviația sovietică. Aparatul IAR 38 a fost lovit în plin, prăbușindu-se învăluit de flăcări. Locotenentul Alexandru Stârcea și adjutantul Ion Tomag au murit carbonizați, iar mitraliorul care deservea avionul a decedat după două zile, din cauza rănilor. Corpurile neînsuflețite ale eroilor au fost înhumate la locul prăbușirii.
Având în vedere că mormintele se aflau într-un loc izolat, care nu permitea efectuarea unor activități comemorative, aviatorul Ionescu Râmnic a ordonat sublocotenenților Ionică Voiculescu ș i Florian Buchiu să exhumeze corpurile eroilor și să le reînhumeze în cimitirul eroilor din zonă.
La insistențele familiei Stârcea, corpul eroului a fost identificat după un implant din aur la maxilar. Sicriul din zinc al locotenentului Stârcea a fost transportat în România la bordul unuiavion YU 52, fiind înmormântat în Bucovina, în altarul schitului din comuna Stârcea (în prezent în raionul Adâncata, regiunea Cernăuți, Ucraina), unde familia Stârcea deținea un conac.
În toamna anului 1942, odată cu ruperea frontului la Stalingrad (în prezent Volgograd, în Federația Rusă), sicriul eroului Alexandru Stârcea a fost exhumat de familie și depus la București în interiorul bisericii Sf. Visarion, din dorința de a nu rămâne într-o localitate care urma să fie evacuată, existând pericolul profanării de militarii sovietici.
Pentru faptele sale de arme, eroul Alexandru Stârcea a fost avansat post-mortem la gradul de căpitan și a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade.
În prezent, după ce se trece de ușa monumentală din lemn a Bisericii Sf. Visarion, o candelă a recunoștinței îndreaptă privirile spre o nișă din latura dreaptă, iar pe o placă din marmură albă se face trimitere la aviatorul pe care urmașii nu l-au uitat: EROU / CĂ‚PITAN AVIATOR / SANDU STÎRCEA / JUDECĂ‚TOR / 3 SEPT. 1942
Nișa este încadrată de un baldachin, coloanele acestuia, îmbrăcate în marmură albă și roșie, fiind în stil corintic. Pe latura frontală a baldachinului sunt inscripționate cuvintele: ”ÎNTOARCE-TE, SUFLETE LA ODIHNA TA / CĂ‚ DOMNUL BINE A FĂ‚CUT ȚIE”.
 
* Biserica Sfântul Visarion este amplasată pe strada cu același nume, lângă Piața Romană din București. A fost reamenajată în perioada 22 iunie 1910 – 14 octombrie 1913 (ziua Cuvioasei Parascheva) prin contribuția financiară a Elenei Eraclide, născută Stârcea (mătușa eroului Alexandru Stârcea), în timpul arhipăstoriei Mitropolitului Primat D.D. Conon Arămescu Donici.


PRIMELE ȘI ULTIMELE ONORURI

 

 

 

Ofensiva armatei germane în România, după declararea stării de război (30 august 1916) s-a soldat și cu mii de militari români care au căzut în captivitatea austro-ungară, bulgară, germană și turcă. 
Majoritatea prizonierilor români au fost internați în lagăre, localizate din Europa centrală și până în actualul teritoriu al Franței, fiind repartizați la amenajări de drumuri, căi ferate, tăierea stufului sau în mine. 
În schimb, ofițerii români care au căzut prizonieri, în virtutea tratatelor internaționale, nu au fost obligați să muncească. Cu toate acestea, mulți ofițeri români au murit în prizonierat, unii din cauza rănilor dobândite în luptă, prost sau insuficient tratate încaptivitate. 
Așa a fost și cazul sublocotenentului Angelescu Teodor din Regimentul 48 Infanterie, care a murit în lagărul din Dänholm (insulă germană la Marea Baltică). Potrivit memoriilor unui ofițer român, care a fost eliberat din captivitatea germană la 16 iunie 1918, peste constituția lui deja ofilită bătu bruma climei neîndurătoare și a unei îngrijiri inumane. Cele din urmă ceasuri i s-au scurs pe patul mohorâtului spital (...) până ce perdeaua morții eterne s-a lăsat în singurătatea aceea peste ochii lui nemângâiați. În capela mută a spitalului, fără de veghe și fără de lumânare sfântă, departe de pământul și de soția lui, el își dormea somnul veșnic. (...) E vrednic de notat atenția cu care s-au simțit datori nemții înșiși. Un pluton, în solemnă ținută, a urmat trupul adormit al prizonierului și, n cele trei salve de puști, deasupra mormântului deschis, s-au îndurat să dea primul și ultimul salut unui luptător.

Sublocotenentul Angelescu Teodor a fost înhumat în parcela prizonierilor de război din Dänholm, în sectorul prizonierilor ruși, la mormântul acestuia depunând coroane delegații ale prizonierilor români, francezi, germani și ruși.

 

Top