Noutati
  • Actualitate

    Noaptea Muzeelor la Castelul Ţepeş
    citeste...
  • Stire noua

    Noaptea Muzeelor la Castelul Ţepeş
    citeste...
  • Stire actuala

    Finanţarea restaurării mormintelor şi operelor comemorative de război
    citeste...

 

03.08.2017
Regele Ferdinand I:

Onoare celor care şi-au lăsat viaţa pentru apărarea patriei lor!
 
 
 

            În perioada 24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917 s-a desfăşurat cea mai importantă încleştare armată de pe frontul românesc, armata germană încercând să spargă, pe o lungime de 35 de km, defensiva armatei române şi ruse, în ceea ce a rămas în istorie cu numele de Bătălia de la Mărăşeşti.
           Apogeul luptei a avut loc la 6/19 august 1917, când 5 divizii de infanterie germane, comandate de generalul von Morgen, au atacat între Panciu şi Mărăşeşti, zonă apărată de diviziile române.
          La 12/25 august 1917, Regele Ferdinand s-a adresat militarilor care luptau la Mărăşeşti, mulţumindu-le pentru bravură şi onorându-i pe cei care au murit: Cu mândrie Mă uit la voi şi vă aduc mulţumirile Mele cele mai călduroase şi recunoştinţa Mea ofiţerilor şi trupei, care v-aţi purtat atât de bravi. Onoare celor care şi-au lăsat viaţa pentru apărarea patriei lor. (...)           Vitejia ce aţi arătat până aici îmi dă dreptul să privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru bunurile noastre cele mai sfinte şi cauza noastră e justă, de aceea şi biruinţa trebuie să fie a noastră.
           După 15 zile de luptă efectivă, în care au realizat peste 60 de contraatacuri, militarii români au rezistat pe poziţii cu preţul a 5.125 morţi, 12.467 răniţi şi 9.818 dispăruţi. Armata a IV-a rusă a înregistrat 7.083 morţi, 10.400 de răniţi şi 8.167 dispăruţi, iar Armata a IX-a germană a raportat pierderi de până la 65.000 de oameni (morţi, răniţi şi dispăruţi).
În memoria eroilor români de la Mărăşeşti s-a amenajat un mausoleu, cunoscut în epocă cu numele de Biserica Neamului, din iniţiativa Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Costurile au fost de cel puţin 5.500.000 lei aur.
          Mausoleul a fost inaugurat la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al-II-lea şi a unei impresionante asistenţe. La realizarea acestui impresionant monument şi-au adus contribuţia arhitecţii Constantin Pomponiu şi George Cristinel, pictorul Eduard Săulescu şi sculptorii Ion Jalea şi Corneliu Medrea.
           Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război s-a ocupat, începând din 7 august 1922, cu exhumarea osemintelor eroilor de pe frontul de la Mărăşeşti şi depunerea acestora în criptele mausoleului. Criptele au fost inaugurate în prezenţa reginei Maria, la 27 septembrie 1924.
            În septembrie 1924 a fost depus în capela centrală a mausoleului sarcofagul cu rămăşiţele pământeşti ale generalului Eremia Grigorescu (decedat la 21 iulie 1919), comandantul Armatei I-a române pe frontul de la Mărăşeşti.
            În mausoleu sunt depuse osemintele a cca. 5.073 eroi români, din care peste 1.800 sunt identificaţi nominal.
            Evidenţele nominale ale eroilor români identificaţi, ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul eroilor de la Mărăşești, pot fi consultate pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.

17.07.2017

Regele Ferdinand I:

Porniţi la luptă cu braţul oţelit!

 
În Bătălia de la Mărăşti, 11/24 iulie-19 iulie/1 august 1917, armata română a obţinut prima victorie ofensivă în Campania anului 1917, militarii români fiind motivaţi în luptă de mesajul regelui Ferdinand I: Mult aşteptata zi a sosit, când după luni de repaus şi refacere, iarăşi puteţi arăta duşmanului vitejia strămoşească. Porniţi la luptă cu braţul oţelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruinţă, purtaţi drapelele înainte. Alungaţi duşmanul din pământul strămoşesc, fiţi plini de vitejie, plini de toate virtuţile ostăşeşti.
Infanteriştii români au pătruns 20 de km în dispozitivul german, pe o lungime de 30 de km, luând prizonieri peste 2.700 de militari germani, alţi 15.000 de inamici fiind răniţi în luptă sau în bombardament.
Preţul succesului a fost plătit cu sângele a 1.469 de militari români, morţi în timpul atacului, ca urmare a luptelor care s-au dus pe alocuri la baionetă.
Pe locul desfăşurării luptelor, la iniţiativa Societăţii „Mărăşti“, înfiinţată la dorinţa mareşalului Alexandru Averescu, s-a amenajat Mausoleul eroilor de la Mărăşti.
Cu o suprafaţă de 1000 mp, mausoleul a fost construit după proiectul arhitectului Pandele Şerbănescu, sculptura fiind realizată de către Aurel Bordenache.
Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928, la ceremonie participând Regina Maria, Princepele Regent Nicolae, reprezentanţi ai Societăţii „Mărăşti“, delegaţi ai Marelui Stat Major şi ai regimentelor care au luptat la Mărăşti. Lucrările au fost încheiate în anul 1938.
La subsolul mausoleului sunt amenajate criptele în care sunt depuse osemintele a 5.396 eroi români, ruşi şi germani din Primul Război Mondial.
Lângă osuarele eroilor sunt amenajate criptele în care au fost depuse osemintele ofiţerilor români, căzuţi în Bătălia de la Mărăşti. Ulterior, aici s-au mai amenajat sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu şi criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu, participanţi la Bătălia de la Mărăşti.
Evidenţele nominale ale eroilor români identificaţi, ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul eroilor de la Mărăşti, pot fi consultate pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.


10.07.2017

Eroii de la Cluj-Napoca
 
 
 

În timpul Primului Război Mondial, eroii de diferite naţionalităţi care au murit pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost înhumaţi în cimitirul militar de garnizoană.
La finalul conflictului, cimitirul de garnizoană a fost transformat într-un cimitir al eroilor, lucrările de reamenajare fiind coordonate de Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război“. Cimitirul eroilor, amplasat în prezent pe Calea Turzii, nr. 116, a fost compus din 4 parcele, în care au fost amenajate 140 de morminte individuale, marcate prin cruci din beton.
În cripta amenajată sub troiţă – monumentul central al cimitirului în perioada interbelică - au fost centralizate osemintele a 602 eroi necunoscuţi. Ulterior, în cadrul cimitirului au mai fost înhumaţi militari care au murit în al Doilea Război Mondial, pentru militarii sovietici fiind amenajată o parcelă suplimentară.
În prezent, în cimitirul eroilor din municipiul Clu-Napoca îşi dorm somnul de veci 1.657 de eroi români, austrieci, germani, sovietici şi unguri, morţi în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Evidenţa nominală a eroilor români din Primul Război Mondial, inhumaţi în Cimitirul eroilor din municipiul Cluj-Napoca, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secţiunea Lista morţilor de război.



06.06.2017

Eroii din municipiul Bistriţa
 
 
 
 
            Peste 3.000 de eroi din Primul Război Mondial, morţi în spitalele de campanie din municipiul Bistriţa, au fost înhumaţi într-un cimitir al eroilor cu o suprafaţă de 1.200 m2.
            Din cauza costurilor ridicate de întreţinere a cimitirului, acesta a fost reorganizat în perioada 1936-1938, în criptele de la baza monumentului central fiind centralizate osemintele a 3.300 eroi români, austrieci, germani, ruşi şi unguri neidentificaţi, iar osemintele a 170 de eroi  identificaţi au fost depuse în 129 de morminte.
            În prezent, necropola eroilor din municipiul Bistriţa este situată în cadrul Cimitirului ortodox.
            Evidenţa nominală a eroilor român identificaţi, ale căror oseminte sunt centralizate în municipiul Bistriţa, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.


24.05.2017

Eroii români din municipiul Făgăraş
 

 

 

 
Eroii români care au murit în Primul Război Mondial pe raza municipiului Făgăraş au fost înhumaţi în cimitirul ortodox şi în cimitirul catolic.
În anul 1932, în cele două cimitire existau mormintele de război a 178 eroi români, majoritatea fiind marcate ulterior cu însemne de căpătâi metalice.
În anul 1940, primăria Făgăraş a planificat să centralizeze osemintele eroilor din cele două cimitire într-o parcelă a eroilor, în care osemintele eroiilor identificaţi să fie depuse în morminte individuale, iar osemintele eroilor necunoscuţi să fie aşezate în osuare, însă proiectul nu s-a concretizat.
În prezent, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a avizat amenajarea unei Parcele a eroilor în Cimitirul ortodox nou din municipiul Făgăraş, în cadrul acesteia fiind centralizate osemintele eroilor din Cimitirul ortodox vechi. Inaugurarea parcelei va avea loc mâine, 25 mai 2017, cu prilejul Zilei Eroilor.
Evidenţa nominală a eroilor români identificaţi, morţi în Primul Război Mondial şi înhumaţi în municipiul Făgăraş, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secţiunea Lista morţilor de război.


12.05.2017

Eroii români de la Şprenghi

 
 
 
În anul 1916, în cimitirul braşovean de garnizoană Şprenghi au fost înmormântaţi eroii români care au murit în luptele din Braşov şi în împrejurimile urbei. Potrivit mărturiilor scrise „în cimitirul Sprenghi, înaintea războiului se înmormântau soldaţii morţi de morburi lipicioase: holeră, tifos etc, iar în timpul războiului germanii au înhumat eroii căzuţi în războiu. Cu intrarea inamicului în Braşov soldaţii germani şi austrieci căzuţi au fost înhumaţi în cimitirul eroilor germani, iar eroii români....cei căzuţi la marginea oraşului şi pe străzile Braşovului erau înhumaţi în acest cimitir. L-am amenajat şi fiind proprietatea oraşului, l-au luat oraşul mai departe în primire“.
Din iniţiativa Societăţii „Cultul Eroilor“, necropola a fost reamenajată în anul 1929, context în care a fost amplasată o troiţă din beton. Astfel, în cimitirul Sprenghi au fost înhumaţi în total 570 eroi din Primul Război Mondial, iar în al Doilea Război Mondial au mai fost înhumaţi 78 de militari germani.
În perioada postbelică, numărul mormintelor de eroi a scăzut treptat, locul acestora fiind luat de morminte civile. Din cele 570 de morminte de eroi, în anul 1953 mai existau în cimitir doar 189 locuri de înhumare. În anul 1976, cimitirul eroilor mai cuprindea doar 107 morminte.
Evidenţa nominală a eroilor români care au fost înhumaţi în Cimitirul eroilor Şprenghi poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.


18.04.2017


Cimitirul eroilor din comuna Oituz (fostă Grozeşti)
 
 
 

Necropola este situată în centrul comunei Oituz, fostă Grozeşti (jud. Bacău) şi adăposteşte osemintele eroilor români şi de alte naţionalităţi, căzuţi în prima conflagraţie mondială. Cimitirul, a cărui construcţie a început în anul 1920, a fost reorganizat în perioada 1930-1931.
Eroii identificaţi sunt înhumaţi în două parcele, dispuse de o parte şi de alta aleii principale. Mormintele au la căpătâi cruci creştine din piatră, pe care sunt inscripţionate numele eroilor.
În centrul necropolei a fost construit un impozant monument, iar în faţa acestuia a fost amenajat un osuar în care sunt depuse osemintele eroilor necunoscuţi.
Pe latura din spate a zidului de incintă sunt montate patru plăci din marmură albă, pe care inscripţionate numele eroilor din comuna Grozeşti, morţi în Primul Război Mondial.
Evidenţa eroilor români identificaţi, înhumaţi în cimitirul eroilor din comuna Oituz, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.




7 aprilie 2017

Cimitirul eroilor din municipiul Piteşti
 


 

Cimitirul a fost amenajat în perioada 1923-1927, lângă cimitirul ortodox din municipiul Piteşti, de către „Societatea «Munţii Coţi» a Demobilizaţilor Grade Inferioare Piteşti” şi reinaugurat, în 1938, de Societatea „Cultul Eroilor”.
În cimitir sunt înhumaţi 197 de eroi români, germani, austrieci şi un francez, iar osemintele a 1.954 de eroi din Primul Război Mondial au fost depuse într-un osuar.
După anul 1945, în cimitir au fost amenajate mai multe însemne comemorative, dedicate unor militari români, decedaţi în al Doilea Război Mondial.
Evidenţa nominală a eroilor români înhumaţi în Cimitirul eroilor din municipiul Piteşti se poate consulta pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


13.03.2017

Eroii de la Curtea de Argeş
 


Armata germană a amenajat un cimitir de campanie, în anii 1917-1918, în dreptul şoselei Curtea de Argeş - Aref, în imediata apropiere a Mânăstirii Curtea de Argeş. Necropola a fost reamenajată în forma actuală, în anul 1931, de către Societatea Cultul Eroilor .
În cimitir sunt centralizate osemintele a 506 militari români, germani şi austrieci. 
Evidenţa nominală a eroilor români identificaţi, înhumaţi în Cimitirul eroilor de la Curtea de Argeş, poate fi consultată pe site-ul Oficiului la secţiunea Lista morţilor de război.


10.03.2017

Eroii de la Sebeş
 


 

În cimitirul ortodox din municipiul Sebeş, jud. Alba sunt înhumaţi 40 de eroi din Primul Război Mondial (38 sunt români şi 2 bosniaci) şi patru eroi români din Al Doilea Război Mondial. 
Mormintele sunt dispuse pe trei rînduri paralele, fiind delimitate cu borduri din beton. La căpătâiul mormintelor sunt fixate cruci din beton mozaicat, pe care sunt inscripţionate datele de identificare ale eroilor. Parcela a fost amenajată în anul 1916. 
Lista eroilor români identificaţi poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.


13.02.2017

Eroii români de la Mircea Vodă
 

 

 

În perioada anilor 1926-1941, Societatea Cultul Eroilor a amenajat lângă gara de cale ferată din comuna Mircea Vodă, jud. Constanţa, Cimitirul internaţional de onoare Mircea cel Bătrân, în cadrul acestuia fiind centralizate osemintele eroilor care au murit în luptele din Doborogea. 
În cadrul necropolei îşi dorm somnul de veci 5.360 eroi de diferite naţionalităţi, dintre aceştia 481 fiind înhumaţi în patru parcele: 120 români (100 identificaţi şi 20 neidentificaţi), 137 germani (125 identificaţi şi 12 neidentificaţi), 137 bulgari (125 identificaţi şi 12 neidentificaţi), 56 ruşi (identificaţi), 3 austrieci (identificaţi), 2 sârbi (identificaţi), 2 polonezi (identificaţi) şi 24 necunoscuţi. De asemenea, osemintele a 4.879 eroi necunoscuţi au fost depuse în cinci osuare – câte un osuar-monument în fiecare dintre cele patru parcele menţionate şi unul situat sub monumentul central. 
În anul 2007, Cimitirul internaţional de onoare Mircea cel Bătrân a fost restaurat, prin cofinanţare, de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Prefecturii şi Consiliului Judeţean Constanţa, Arhiepiscopiei Tomisului şi Primăriei Comunei Mircea Vodă. 
Evidenţa nominală a eroilor români identificaţi, ale căror oseminte sunt centralizate în Cimitirul internaţional de onoare Mircea cel Bătrân, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista Morţilor de Război.


31.01.2017

Eroii români înhumaţi în municipiul Bacău la Poligonul de tragere şi Lazaret
 

 

 

Începând cu toamna anului 1916, în contextul în care Bacăul s-a aflat în apropiere de linia frontului, zeci de case şi imobile private au fost transformate în spitale şi în infirmerii. De asemenea, din cauza spaţiului limitat, militarii valizi au fost încartiruiţi câte 10-15 în camere în care, în condiţii normale, locuiau maxim cinci persoane. În scurt timp, tifosul exantematic a crescut numărul militarilor care au murit în timpul şi din cauza Primului Război Mondial. 
Pe raza municipiului Bacău au fost amenajate două cimitire ale eroilor, Poligonul de tragere şi Lazaret. 
Eroii înhumaţi în Cimitirul eroilor Poligonul de tragere au murit în perioada octombrie 1916 - februarie 1918, în spitale de campanie sau în infirmerii, fiind înhumaţi în 234 de morminte comune. 
În cadrul necropolei au fost înhumaţi în total 9.607 eroi, din care sunt identificaţi nominal 4.056 români, 2 ruşi, un civil turc şi un prizonier german; 4.000 de ruşi sunt identificaţi după naţionalitate, iar 1.547 eroi sunt neidentificaţi. 
În Cimitirul Lazaret sunt înhumaţi 54 de eroi identificaţi nominal, majoritatea provenind din rândul medicilor militari, alte câteva sute de eroi fiind neidentificaţi. 
Evidenţele nominale ale eroilor români înhumaţi în cimitirele eroilor Poligonul de tragere şi Lazaret din municipiul Bacău, jud. Bacău, pot fi consultate pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


04.01.2017

Eroi români la Worms
 

 
 

Începând cu septembrie 1916, prizonierii români de pe frontul din Transilvania au fost încărcaţi în vagoane de marfă şi transportaţi în lagăre situate pe teritoriile Austriei, Franţei, Germaniei, Poloniei şi Ungariei. 
Uneori, prizonierii români au ajuns la destinaţie şi după o lună de zile, fiind obligaţi să aştepte, în vagoanele care staţionau în gări, zile la rând. 
Lagărul prizonierilor de la Worms, Germania, a fost folosit în special pentru internarea prizonierilor români şi ruşi. 
Hrana improprie şi lucrul la asfaltarea drumurilor, constuirea liniilor de cale ferată sau secarea unor mlaştini au fost condiţiile în care au murit o serie de prizonieri. 
Internaţi înaintea prizonierilor români, prizonierii ruşi au fost înmormântaţi individual, având şi un monument central cu rol comemorativ. 
În schimb, prizonierii români au fost înhumaţi în gropi comune. 
Până în prezent, în baza certificatelor de deces, specialiştii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor au identificat 168 de prizonieri români, care au fost înmormântaţi în Cimitirul eroilor din Worms. 
Evidenţa nominală a eroilor români înhumaţi la Worms poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război. 
Unul din proiectele Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în anul 2017 constă în amenajarea unui monument al eroilor români la Worms, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 821/2015, privind aprobarea Programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial.
 


12.12.2016

Trupele noastre împing pe inamic pas cu pas
 

 

Retragerea armatei române din Muntenia, la 6 decembrie 1916, şi stabilirea unor poziţii defensive pe Siret s-a soldat, în a treia decadă a lunii decembrie, cu Bătălia de la Caşin (22-31 decembrie 1916), germanii intenţionând să cadă în spatele şi în flancul trupelor române şi ruse de la Focşani şi Siret. 
Deşi militarii germani au beneficiat de un avantaj numeric covârşitor, terenul accidentat nu a permis desfăşurarea unor lupte pe tot frontul, atacurile şi contraatacurile realizându-se cu grupe izolate. 
După patru zile de luptă, germanii au considerat că, deşi terenul a fost nefavorabil, „trupele noastre împing pe inamic pas cu pas”, iar la 29 decembrie au concentrat toate forţele disponibile în sectorul Caşin. Militarii români au luptat cu îndârjire, în condiţii de ploaie torenţială, zăpadă şi viscol, unităţile înregistrând pierderi de 75 % , însă germanii au ocupat, la 31 decembrie, Măgura Caşinului. 
Militarii români care au murit în luptele din zona Caşinului au fost înhumaţi într-un cimitir de campanie. Societatea „Cultul Eroilor“ a reamenajat un cimitir al eroilor pe locul vechiului cimitir de campanie, inaugurându-l în anul 1932. În cadrul necropolei au fost centralizate osemintele a 128 de eroi români, în morminte individuale, iar osuarul, marcat printr-un monument central, conţine osemintele unui număr necunoscut de eroi români. 
În prezent, Cimitirul eroilor români din comuna Măgura Caşinului, jud. Bacău, este amplasat în zona de vest a localităţii. 
Lista morţilor de război români, înhumaţi în Cimitirul eroilor români din comuna Măgura Caşinului, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista Morţilor de Război.



Ultimul Străjer al Capitalei
 

 

 

Bătălia pentru Bucureşti (29 noiembrie-3 decembrie 1916), desfăşurată cu scopul de a apăra Capitala, a avut loc în condiţiile în care Grupul Krafft înainta pe ambele maluri ale Argeşului, Grupul Kühne înainta pe frontul Drăgăşani-Roşiorii de Vede, iar Grupul Kosh, după ce a trecut Dunărea, înainta spre Bucureşti. Generalul Presan a conceput planul bătăliei în zona Neajlov, cu scopul realizării unei defensive la nord şi la vest şi a unei ofensive spre sud, cu scopul respingerii inamicului peste Dunăre. 
Atacul decisiv al armatei române a fost planificat pentru ziua de 30 noiembrie 1916, începând cu ora 3 dimineaţa. 
În încheierea ordinului de atac, generalul Presan a transmis militarilor români: “Lupta care începe mâine, fiind singura de care depinde soarta Neamului, nu admit retragerea ; de la soldat p ână la general, toţi trebuie să moară atacând!”. 
După lupte violente, armata germană şi trupele bulgare şi turce venite de peste Dunăre au fost determinate să se retragă uşor în stânga Neajlovului, pe linia Mihăileşti-Bragadiru. 
La 1 decembrie 1916, la ora 5 dimineaţa, generalul Falkenhayn a intrat în posesia unui ordin de operaţii al Armatei I române, potrivit căruia Armata I rămânea în defensivă, iar 3 divizii ale sale şi Grupul Apărarea Dunării urmau să atace să atace Grupul Kosch în flancul stâng şi din spate. 
Generalul Falkenhayn a contracarat planul de operaţii al Armatei I române căzând în spatele acesteia, la 3 decembrie 1916 militarii români începând retragerea organizată de pe frontul de luptă. Conform martorilor oculari, “toată noaptea s-au zguduit casele de zguduirile camioanelor care au trecut. (...) În multe căruţe sunt răniţi, în altele ofiţeri culcaţi în paie. E retragerea”. 
Bătălia pentru Bucureşti reprezintă cea mai mare bătălie din Războiul de Întregire în care a fost implicată Armata română în anul 1916. Pierderea luptei pentru Bucureşti a determinat retragerea acesteia din Muntenia şi stabilirea pe linia Râmnicu-Sărat –Viziru, iar ulterior pe Siret. 

În timpul retragerii administraţiei române din Bucureşti, la 4 decembrie 1916, în cursul unui schimb de focuri cu o patrulă germană care acţiona în zona podului Băneasa, şi-a pierdut viaţa sergentul cavalerist Nicolae Păianu. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost înmormântat chiar în apropierea locului unde s-a desfăşurat lupta. 
În anul 1921, deasupra locului de veci al acestui erou, Societatea „Cultul Eroilor“ a ridicat un monument în memoria sa, creaţie a sculptorului Ernest Donneau. Cunoscut iniţial sub numele de Monumentul ultimului apărător al Capitalei, monumentul a intrat în conştiinţa publică sub denumirea de Ultimul Străjer al Capitalei. 
În anul 2007, ca urmare a lucrărilor de fluidizare a traficului pe Drumul Naţional 1, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a coordonat activitatea de demontare şi reamplasare a monumentului Ultimul Străjer în faţa intrării Aeroportului Internaţional „Aurel Vlaicu“ din cartierul Băneasa, osemintele sergentului erou Nicolae Păianu fiind reînhumate la baza monumentului. 
Ceremonia dezvelirii monumentului şi de sfinţire a mormântului, pe noul amplasament, a avut loc în data de 21 noiembrie 2007. Mormântul este marcat în prezent cu o placă din marmură albă, cu înscrisul: „Sergentul erou/Nicolae Păianu/m. 22 noiembrie/4 decembrie 1916“. 

Operă comemorativă de război este inclusă în Lista monumentelor istorice, având codul B-III-m-B-19967.
 


28.11.2016

Şarja la sacrificiu a Regimentului 2 Roşiori
 

 

Realizând un puternic cap de pod la Zimnicea, la 23 noiembrie 1916, trupele germane, turce şi bulgare au început să înainteze spre Bucureşti, ocupând satul Prunaru şi încercuind Divizia 18 infanterie, la 28 noiembrie 1916. Generalul Referendaru, comandantul Diviziei 18 Infanterie, a ordonat o şarjă de cavalerie la sacrificiu, misiunea revenindu-i Regimentului 2 Roşiori, cu scopul reocupării satului Prunaru. 
Ordinul de atac a fost înmânat, în plic, colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roşiori, care, deşi se afla în stare de convalescenţă, ca urmare a unei operaţii la Spitalul Militar, a refuzat să rămână în rezervă, pornind la atac. 
Apăraţi de ceaţă, roşiorii români au dat peste cap primele rânduri de infanterişti germani, însă, în momentul în care s-au apropiat de satul Prunaru au fost seceraţi de mitralierele germane, instalate la ferestrele şi în podurile caselor. Cel puţin 250 de roşiori au murit în timpul şarjei, alţi 60 de călăreţi luptând pe jos, împreună cu militari din Regimentul 20 Teleorman. 
Colonelul Gheorghe Naumescu, rănit în timpul şarjei, a devenit prizonier al bulgarilor, fiind internat în lagărul de prizonieri din Sofia, unde a şi decedat. Rămăşiţele pământeşti ale colonelului Gheorghe Naumescu au fost repatriate în perioada interbelică, fiind aduse în România şi depuse în cavoul familiei.
*
În anul 1933, Societatea Cultul Eroilor a amenajat la Prunaru un Cimitir al eroilor români, împrejmuit cu gard din beton, compus dintr-un monument central, un osuar şi din morminte individuale. Osuarul este situat la baza monumentului central, iar în jurul operei comemorative sunt amplasate 20 de morminte, în care au fost centralizate osemintele a 34 de eroi români. 
Monumentul reprezintă o frumoasă compoziţie, străjuită de un vultur din bronz, cu deschiderea aripilor de 3 metri, aşezat pe un soclu de forma unei stânci, având aplicată pe latura din faţă o placă din bronz pe care sunt inscripţionate, cu text cursiv, cuvintele regelui Ferdinand I al României, referitoare la şarja de la Prunaru: „Pilde frumoase au fost înscrise în cartea de aur a Cavaleriei noastre în ultimul război. La Prunaru, atacul, pe care eu l-aş numi nebun, al regimentului 2 Roşiori, a adăugat noi lauri cavaleriei. Acel regiment care se găsea în faţa tranşeelor inamice, a atacat cu adevărat spirit de călăreţ, înscriind astfel un nou fapt de arme, de care cavaleria noastră se va putea, cu adevărat, întotdeuna făli”.


23.11.2016

Şarja nebunească de la Robăneşti
 

 
 

Pe frontul dintre Jiu şi Olt, Regimentele 4 şi 9 Roşiori au asigurat, la 20 noiembrie 1916, retragerea trupelor române, puternic presate de cavaleria germană.
La 23 noiembrie 1916, militarii germani din Divizia a 11-a Bavareză au început să tragă, din zona pădurii Pârşani şi a satului Robăneşti, în militarii Regimentului 4 Roşiori, care au continuat lupta pe jos. 
Colonelul Călinescu, comandantul Regimentului 9 Roşiori, a ordonat o şarjă de cavalerie pentru distrugerea bateriei de artilerie germane, de la marginea pădurii Pârşani, sperând că manevra va sprijini Regimentul 4 Roşiori. 
Căpitanul Alexandru Filitti s-a oferit să conducă Escadronul 3 în şarjă. 
Escadronul a pornit la atac în strigăte de „Ura! ”. Deşi artileriştii germani s-au retras, infanteria germană a rămas pe poziţii, trăgând cu mitralierele în plin. 
Căpitanul Filitti a fost rănit, iar sergentul Gheorghe Donici - unchiul căpitanului Filitti şi veteran al Războiului de Independenţă (1877-1878) şi al Campaniei din 1913 - a fost împuşcat mortal, ţinându-şi în timpul atacului sabia în teacă. 
Informat despre lupta de la Robăneşti, generalul-locotenent Kühne a considerat şarja „o nebunie”. 
În memoria eroilor Escadronului 3 din Regimentul 9 Roşiori a fost dezvelit la Robăneşti, în anul 1921, un monument care le glorifică faptele. 
Opera comemorativă a fost realizată de către un comitet de iniţiativă, în dreptul actualului drum judeţean Craiova – Teslui. 
Monumentul este compus dintr-un piedestal din beton, în trei trepte, pe care se ridică un soclu de beton, de formă paralelipipedică, surmontat de un grup statuar din bronz, reprezentând un ostaş călare în plin asalt şi o femeie cu aripi de vultur purtând o coroană în mână.


14.11.2016

Bogdăneşti – una din necropolele eroilor de la Oituz
 

 

La 15 noiembrie 1916, trupele germane şi austro-ungare au încheiat a doua tentativă de rupere a frontului românesc în zona Oituz, fiind respinse dincolo de linia de frontieră. 
Mulţi dintre militarii români care au murit în luptele din zona Oituz au fost înhumaţi în Cimitirul de campanie din comuna Bogdăneşti (jud. Bacău). 
Necropola a fost reamenajată în forma actuală, în anul 1931, de Societatea Cultul Eroilor. În cadrul cimitirului au fost centralizate osemintele a 3.033 de eroi români, germani (86) şi a unei sore de caritate, în morminte individuale şi în osuarul amplasat sub monumentul central. 
Evidenţa nominală a eroilor români înhumaţi în Cimitirul eroilor din Bogdăneşti poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


27.10.2016

Murind cu toţii pe poziţiile noastre, înseamnă că am luptat!
 

 
 

Superioritatea militarilor germani a determinat Grupul Jiu să lupte în retragere, în perioada 23-26 octombrie 1916. 
Dorind să oprească intrarea în Târgu Jiu a trupelor germane, generalul I. Culcer, comandantul Armatei I-a, a trasat planul unei ofensive care să dea peste cap liniile inamice. Strategia a fost agreată şi de generalul Dragalina, înlocuitorul generalului Culcer. Potrivit planului de operaţii, militarii Grupulu Jiu urmau să atace frontal trupele inamice, pentru a le fixa, iar Grupul Cerna, comandat de lt. col. I. Dejoianu, avea să atace trupele inamice din flanc şi din spate, venind de la Baia de Aramă. Detaşamentul Dejoianu a început marşul pentru a ajunge pe frontul de luptă la 25 octombrie 1916. 
Pentru a fi sigur că militarii Grupului Jiu nu vor părăsi poziţiile de luptă, la 26 octombrie 1916, colonelul I Atanasiu, comandantul Grupul Jiu, a emis un Ordin de zi, stabilind că militarii români trebuiau să reziste pe poziţii până la ultima picătură de sânge:
Din Înalt Ordin al M.S. Regelui poziţiile nu se vor părăsi decât atunci când va rămâne un singur om
Murind cu toţii pe poziţiile noastre, înseamnă că am luptat.
Subsemnatul va veni pe poziţie cu ultima rezervă, pentru a muri împreună cu voi.
Rezistenţă până la ultima picătură de sânge.
Mobilizaţi de ordinul primit, militarii Grupul Jiu au luptat cu îndîrjire, iar după şase ore de luptă au respins inamicul de la podul peste Jiu, trecând la o luptă de urmărire. 
În schimb, Detaşamentul Dejoianu a atacat cu întârziere, la şase ore de la implicarea în luptă a Grupului Jiu, retrăgându-se fără a mai lupta până la 3 noiembrie 1916. 
Victoria Armatei I-a române în lupta din 27 octombrie 1916 a generat inamicului pierderea unui important material de război, şi a peste 1600 de prizonieri.

După succesul din 27 octombrie 1916, colonelul Atanasiu a consemnat în Ordinul de zi pe Unitate: Adresez cele mai călduroase mulţumiri, tuturor ofiţerilor şi soldaţilor, pentru bravura cu care au luptat astăzi, pentru îndepărtarea inamicului de ţară. Nu mă îndoiesc că începutul acesta bun, va fi urmat de acum înainte, aşa că înainte de sosirea zăpezii, un picior de inamic să nu se mai găsească în ţară. 
Familiile voastre, pe care le-am scăpat de pângărirea duşmanului, Vă sunt veşnic recunoscătoare. 
Înainte, dar, pentru cinstirea tuturor trupelor din acest grup, care de luni de zile stau strajă neadormită, la graniţele ţării .
*
Militarii români şi germani care au murit în luptele de la Jiu au fost înhumaţi în Cimitirul eroilor din municipiul Târgu Jiu. Necropola, amplasată în prezent pe strada Narciselor, a fost inaugurată de armata germană, la 17 noiembrie 1918, fiind amenajată pe un câmp de manevră, după planurile arhitectului peisagist R. Lange.


13.10.2016

Generalul David Praporgescu: A noastră este izbânda!

 
 

Generalul David Praporgescu, însoţit de ofiţeri, urcă pe poteca ce şerpuieşte spre Munţii Coţi, la 13 octombrie 1916, intenţionând să inspecteze poziţiile apărate de militarii români. Sunt militarii care au luptat cu îndârjire în urmă cu câteva zile, respingând puternica ofensivă germană şi înaintând 500 de m în poziţiile inamice, cu preţul morţii locotenentului Ganovici şi a 30 de grăniceri. 
Generalul Praporgescu ajunge în locul unde militarii Regimentului 2 Infanterie sunt în repaos şi profită de ocazie pentru a discuta cu combatanţii. 
Prin aer se aude şuierând un obuz. 
Mai mulţi ofiţeri strigă simultan: „La pământ, domnule general!” 
Soldaţii şi ofiţerii români s-au culcat la pământ din reflex. 
Obuzul loveşte o stâncă şi explodează în apropiere. 
Generalul David Praporgescu, rămas în picioare, întreabă dacă este cineva rănit şi se prăbuşeşte în mijlocul militarilor, cu sângele curgându-i pe gură şi pe nas. Alţi cinci ofiţeri sunt răniţi grav, iar 150 de soldaţi au răni minore. 
Generalul David Praporgescu este aşezat pe o targă, spunându-le militarilor: „Nu slăbiţi credinţa, a noastră este izbânda!”. 
Comandamentul Armatei 1 este anunţat, în scris, de şeful serviciului sanitar, despre decesul generalului Praporgescu, cauzat de o hemoragie internă în zona toracică. 
Vestea morţii generalului Praporgescu este comunicată familiei acestuia, în mod verbal, de adjutantul său, ştirea consternând-o pe Maria, fiica în vârstă de 9 ani a eroului. 
Marele Cartier General informează familia Praporgescu de moartea generalului prin intermediul unei telegrame: „Cu adâncă părere de rău vă aducem la cunoştinţă moartea în mod eroic, pe câmpul de luptă a generalului Praporgescu. Conform dorinţei sale sunteţi autorizaţi de a face înmormântarea rămăşiţelor sale pământeşti la Bucureşti”. 
Generalul a fost înmormântat la cimitirul civil Bellu, la 16 octombrie 1916. La funeralii au participat ministrul de război, reprezentanţi ai Marelui Cartier General, militari din Corpul 1 Armată şi numeroşi cetăţeni. 
Pentru a-l omagia pe eroul de la Coţi, casa din municipiul Turnu Măgurele în care s-a născut generalul Praporgescu a fost transformată în muzeu, iar strada Crinului din Bucureşti, unde eroul a avut domiciliul, a primit numele general Praporgescu, la iniţiativa edililor din municipiile menţionate . 
În anul 1926, la 10 ani de la moartea sa, generalul Praporgescu a fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a 3-a, „pentru vitejia şi destoinicia cu care a condus personal operaţiunile trupelor de pe Valea Oltului şi Munţii Coţi”. 
În memoria generalului Praporgescu au fost ridicate, în perioada 1925-1928, două opere comemorative de război.
Primul monument a fost dezvelit în satul Câinenii Mici (jud. Vâlcea). Monumentul are forma unei cruci creştine. Soclul este din piatră, iar la baza acestuia curge un izvor. Pe latura frontală este montat un basorelief din bronz, reprezentând scene de luptă, iar o inscripţie menţionează modul în care a murit generalul Praporgescu: „G-ral Praporgescu David eroul de la Olt comandant al Det. Lotru şi apoi al Corp. I Arm. respinge inamicul la Olt şi Coţi. Cade vitejeşte în acest loc în mijlocul soldaţilor săi la 30 sept. 1916 lovit de o schijă de obuz“. 
Al doilea monument a fost realizat la iniţiativa Societăţii Cultul Eroilor, în satul Câinenii Mari (jud. Vâlcea). Monumentul este realizat din marmură albă. Pe soclu sunt inscripţionate cuvintele: „ În memoria şi veşnica amintire a generalului David Praporgescu, mort în ziua de 30 septembrie 1916. În semn de veşnica amintire şi ca îndemn pentru viitor, ca orice român să-şi jertfească viaţă pentru neam si ţară“. 
Însemnul comemorativ este înscris în Lista monumentelor istorice având codul VL-IV-m-B-10021.


12.10.2016

Pe aici nu se trece!


 

Tentativa a trei divizii germane şi austro-ungare de a pătrunde în Valea Siretului, cu scopul de a da peste cap dispozitivul armatei române (tăierea comunicaţiilor cu Moldova şi primirea de sprijin de la trupele ruse) s-a soldat cu Prima bătălie de la Oituz (12-27 octombrie 1916). 
Grupul Oituz, comandat de generalul Eremia Grigorescu, a rezistat atacurilor trupelor germane şi austro-ungare, respingând unităţile inamice peste frontieră. Militarii români au luptat folosind deviza Pe aici nu se trece!, iar Divizia 15 Infanterie a fost supranumită Divizia de Fier. A fost un prilej pentru generalul Alexandru Averescu de a recunoaşte meritele Diviziei 15 Infanterie: Eroismul şi dispreţul morţei dovedit cu prisosinţă, îi dă dreptul la admiraţiunea şi recunoştinţa mea
O a doua tentativă a trupelor germane şi austro-ungare de a pătrunde în dispozitivul armatei române din trecătoarea Oituzului este consemnată în perioada 10-15 noiembrie 1916, când a avut loc A doua bătălie de la Oituz. 
Deşi Divizia a 8-a bavareză a atacat în unele zile chiar şi de opt ori, nu a reuşit să obţină un succes considerabil, luptele desfăşurându-se la baionetă, în noaptea de 13-14 noiembrie. Cel mai afectat a fost Regimentul 8 Vânători, care a pierdut patru comandanţi de companie şi patru sute de oameni. Militarii români, motivaţi de generalul Eremia Grigorescu, au rămas fideli devizei Pe aici nu se trece!, stopând planurile înaintării germane şi austro-ungare în zona Oituzului. Potrivit unui medic german, militarii români au luptat dispreţuind moartea, fiind îmbărbătaţi de comandant înaintea fiecărui atac: „Ori de câte ori pregătesc un atac se aude vocea unui comandant, care ţine o cuvântare, apoi izbucneşte un marş sălbatic, în sunetele căruia soldaţii se reped ca nebuni”. 
A treia bătălie de la Oituz s-a desfăşurat în perioada 8-22 august 1917, trupele germane şi austro-ungare având o superioritate de 20 de batalioane în comparaţie cu Corpul 4 Armată român, comandat de generalul Gheorghe Văleanu. 
Strategia ofensivei germane la Oituz a fost determinată de scopul de a pătrunde spre oraşul Oneşti, considerându-se că forţele române de la Mărăşeşti aveau să fie dislocate pentru a interveni în luptă. 
După o pregătire de artilerie, care a durat câteva ore, germanii au ocupat sectoarele Cireşoaia şi Coşna. Contraatacul Corpului 4 armată român, deşi s-a soldat cu reocuparea sectorului Coşna, a fost respins la Cireşoaia, lupte violente având loc la şi Grozeşti (în prezent comuna Oituz). Deşi militarii germani au reocupat dealul Coşna, forţele române nu au mai permis pătrunderea în adâncime a militarilor inamici, care au renunţat la ofensivă, nedispunând de forţe proaspete. 
Unul dintre militarii români care s-a remarcat în timpul Bătăliei de la Oituz a fost caporalul Constantin Muşat. Din cauza unei răni, în decembrie 1916, caporalului i-a fost amputat braţul drept, însă a refuzat să fie lăsat la vatră, motivând că va arunca grenade cu braţul valid. 
La 14 august 1917, germanii au atacat puternic poziţia unde se afla caporalul Muşat, acesta murind în timp ce le striga camarazilor: Grenade, băieţi, daţi grenade!. 
O parte din militarii români, germani şi austro-ungari, care au murit în luptele din zona Oituzului, au fost înhumaţi în cimitirul de campanie din satul Poiana Sărată. Comitetul central al Societatăţii Cultul Eroilor a reorganizat cimitirul de campanie, în anii 1927-1928, osemintele a peste 1.000 de eroi fiind depuse în morminte individuale şi comune. 
A doua reorganizare a cimitirului eroilor de la Poiana Sărată, care i-a dat şi configuraţia actuală, a avut loc în perioada 1928-1930. Osemintele a 107 eroi identificaţi - români, germani, austrieci, ungari, ruşi, evrei şi un turc - au fost depuse în morminte individuale, grupate în patru parcele. În osuarul cimitirului au fost centralizate osemintele a 1.940 de eroi identificaţi şi neidentificaţi, exhumate în perioada 1928-1945. 
Pe faţada monumentului central din cimitirul eroilor s-au inscripţionat cuvintele: „Nu vărsaţi lacrimi pe mormântul eroilor, ci mai curând slăviţii. 
„Aici odihnesc eroii căzuţi pe aceste locuri în războiul 1916-1918“. 
Cimitirul internaţional de onoare din comuna Oituz, satul Poiana Sărată a fost restaurat, prin cofinanţare, de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi de primăria comunei Oituz, fiind reinaugurat şi sfinţit în ziua de 8 octombrie 2016, în prezenţa unei numeroase asistenţe, în pofida timpului nefavorabil.


10.10.2016

Eroii români de la Bartolomeu
 


 

Noaptea se aşterne peste linia ferată a gării Bartolomeu, la 10 octombrie 1916, după lupte crâncene, în care militarii români, aflaţi în retragere, au luptat contra unităţilor germane şi austro-ungare. 
Sub scutul nopţii, germanii forţează şi trec linia ferată în flancul drept al gării Bartolomeu. O jumătate de companie românească se retrage din sector, însă nu anunţă şi cealaltă jumătate de companie, care rămâne pe poziţii, în flancul stâng, de-a lungul căii ferate de la Bartolomeu. 
În zorii zilei, germanii montează două mitraliere la ferestra unui canton de cale ferată, trăgând din flanc în militarii români care sunt pe poziţii, de-a lungul căii ferate. Cei care nu sunt seceraţi de focul mitralierelor încearcă să se retragă, fiind omorâţi cu grenade de mână. Tranşeea improvizată de-a lungul căii ferate a devenit o tranşee a morţii: 168 de eroi români au intrat în istorie, după o luptă de două zile în care au blocat înaintarea germanilor, cu scopul retragerii armatei române. 
Eroii de la Bartolomeu au fost înhumaţi lângă calea ferată. 
Ulterior, căpitanul de cavalerie Iorga a coordonat amenajarea, în dreapta căii ferate de la Bartolomeu, a unui cimitir al eroilor cu o suprafaţă de 750 mp. Osemintele a 595 de eroi români din 10 regimente de infanterie, morţi în luptele de la Bartolomeu şi în jurul Braşovului, au fost centralizate în 13 morminte comune, marcate cu î nsemne de că pătîi din beton şi cruci metalice în terminaţie . Singurul erou identificat este c ă pitanul Sava Cristescu. 
Monumentul central al cimitirului a fost conceput în forma unei urne funerare, având în terminaţie un vultur, simbolul avântului în luptă. 
Pe latura frontală a operei comemorative s-a fixat stema Regatului României, menţionându-se, prin dăltuire, regimentele din care au provenit eroii.
Cimitirul eroilor de la Bartolomeu a fost inaugurat în ploioasa zi de 7 iulie 1921, în prezenţa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, însoţiţi de principele moştenitor Carol şi de principesa Maria, primiţi cu urale şi aplauze de braşoveni. 
Regele Ferdinand I a trecut în revistă gărzile de onoare a 15 regimente prezente la serbare. Un sobor religios, format din 10 preoţi, a oficiat slujba de pomenire a eroilor. 
În discursul din timpul ceremoniei, V. Mateescu, prefectul judeţului Braşov, a predat monumentul şi cimitirul în grija municipiului Braşov. 
Regele Ferdinand I şi Regina Maria, însoţiţi de suită, au depus crini albi la gropile comune ale eroilor, ceremonia încheindu-se cu defilarea trupelor. 
Începând cu anul 1948, în contextul politic generat de sferele de influenţă stabilite după al Doilea Război Mondial, stema Regatului României a fost îndepărtată de pe monumentul eroilor din Bartolomeu, aceeaşi soartă având-o şi textul care menţiona regimentele din care au făcut parte eroii. 
În anul 1972, din „considerente urbanistice”, cimitirul eroilor de la Bartolomeu a fost desfiinţat, cu scopul lărgirii căii ferate şi a amenajării unui sens giratoriu. Oseminele eroilor au fost strămutate în cimitirul eroilor Şprenghi, monumentul central rămânând amplasat între şosea şi calea ferată.


09.09.2016

Turtucaia – militarii români mor vitejeşte pentru ţară



 

Declaraţia de război a României la adresa Austro-Ungariei (27 august 1916) a fost urmată, în scurt timp, de declaraţiile de război ale Germaniei şi Bulgariei, aliatele Austro-Ungariei, la adresa României (1 septembrie 1916). 
Militarii bulgari din Cadrilater i-au avertizat pe militarii români, încă din 26 august 1916, că vor începe să tragă cu muniţie de război, fără a o face „în joacă”. 
În pofida avertizărilor, serviciul de contrainformaţii rus a informat ministerul de război român că, deşi bulgarii şi aliaţii acestora puteau concentra 40.000 de militari la frontierea Cadrilaterului, nu existau indicii pentru un atac iminent. 
Luând act de informările primite de la aliaţii ruşi, conducerea Statului Major General român a asigurat în zona Cadrilaterului un număr de 40.000 de militari, proveniţi mai ales dintre rezervişti, lipsiţi de experienţă, combativitate şi dotări suficiente în materie de tehnică şi muniţii. 
Deşi planul apărării Cadrialterului s-a axat pe capul de pod Turtucaia, în jurul căruia exista o linie principală de apărare şi 15 centre de rezistenţă, dorindu-se să devină un al doilea Verdun, faptul că majoritatea militarilor români au fost rezervişti, iar materialele şi muniţiile avute la dispoziţie au fost învechite şi reduse din punct de vedere cantitativ au fost elementele care au făcut ca înfrângerea unităţilor militare române de la Turtucaia să devină previzibilă. 
Începând cu noaptea zilei de 31 august 1916, militarii bulgari au atacat posturile grănicerilor români din Cadrilater. Militarii români, considerând că sunt atacaţi de efective puternice s-au retras în liniile inferioare. 
Abia la 5 septembrie 1916, trupele inamice au atacat centura fortificată a oraşului Turtucaia, încercând să împiedice unităţile române să se retragă sau să primească sprijin militar de la Silistra. Artileria bulgară a scos din luptă bateriile române din sectorul I, bateriile rămase intacte fiind retrase de pe poziţii, în timp ce infanteria bulgară a atacat şi a ocupat majoritatea centrelor de rezistenţă ale militarilor români. Deşi locotenent-colonelul Popescu din cadrul Regimentului 79 Infanterie a încercat să contraatace, ofiţerul român a fost împuşcat în timpul asaltului, militarii retrăgându-se în pădurea Daidâr. 
După 8 ore de luptă, bulgarii sparg centrul apărării române, capturând întreaga artilerie fixă şi mobilă a unităţilor române. Sunt momente dramatice, în care militarii români rezervişti, aflaţi în tranşee, se închină şi se roagă la Dumnezeu pentru a opri înaintarea bulgarilor, trăgând în aer cu scopul de a-i speria. 
Un batalion de grăniceri român trece Dunărea, la 5 septembrie 1916, pornind la contraatac, iar lupta se dă vitejeşte la baionetă. Deşi nesusţinuţi, grănicerii români produc pierderi mari trupelor bulgare, care fug şi se retrag în pădurea Daidâr. În cele din urmă, grănicerii români se retrag, presărând drumul cu morţi şi răniţi din armata bulgară. 
Bulgarii atacă decisiv capul de pot Turtucaia, la 6 septembrie 1916. Unităţile militare române cantonate la Silistra nu reuşesc să vină în sprijinul camarazilor, iar trupele ruse refuză să execute ordinul de deplasare pentru sprijinirea militarilor români. 
Generalul Constantin Teodorescu, comandantul dispozitivului de apărare, îşi abandonează trupele, trecând Dunărea la bordul unei vedete. După câteva ore de luptă, apărătorii Turtucaiei, luptând în grupuri izolate, rămaşi fără muniţie şi fără legătură între sectoare se predau. 
Sunt luaţi prizonieri 480 ofiţeri şi 28.000 de soldaţi români. Alţi 160 de ofiţeri şi 6.000 de soldaţi români sunt rămaşi pe câmpul de luptă, morţi sau răniţi. Reuşesc să iasă din încercuire 5.500 de militari români, care se retrag spre Silistra sau trec Dunărea, ajutându-se de uşi, buşteni sau numai cu forţa braţelor.
Pentru prizonierii români din capul de pod Turtucaia începe calvarul. Civilii şi militarii bulgari îi dezbracă cu forţa de echipament, iar cei care se împotrivesc sunt împuşcaţi. 
După câtzeva zile, coloane de prizonieri români sunt dirijate spre sudul Bulgariei, pentru a fi scoase de pe linia frontului. Prizonierii români trec prin sate răzleţe, prilej pentru civilii bulgari să tragă cu arma în militarii români sau să-i omoare cu cuţite şi topoare pentru a răzbuna moartea în luptă a rudelor. Prizonierii români răniţi, care nu ţin pasul, sunt împuşcaţi şi abandonaţi la marginea drumului. 
Răniţii români de pe câmpul de luptă sunt împunşi cu baionetele în mod repetat. Soldatul Chebac, rănit şi căzut la pământ, apucă baioneta unui militar bulgar şi o pune în dreptul inimii. Soldatul bulgar refuză să-l înţepe în inimă şi îşi înfige baioneta în mod repetat în picioarele şi abdomenul soldatului român. În cele din urmă, bulgarul îl abandonează pe soldatul Chebac. Rănitul a reuşit să supravieţuiască, menţionând într-un raport modul în care s-au comportat militarii bulgari cu răniţii români. 
Corpurile neînsufleţite ale militarilor români, bulgari, germani şi turci au fost aruncate de civili în şantul de apărare al unei baterii de artilerie, improvizându-se, la două săptămâni de la lupte, un cimitir al eroilor. 
Ulterior, începând cu anul 1921, statul român prin intermediul Societăţii Mormintele Eroilor căzuţi în Război a centralizat în cimitirul eroilor Daidâr osemintele militarilor români, bulgari, germani şi turci care au fost înhumate pe raza oraşului Turtucaia şi în împrejurimi.
În prezent, cimitirul eroilor Daidâr este compus dintr-un monument central, două parcele cu morminte individuale - în care sunt înhumaţi 213 eroi – şi două gropi comune în care au fost centralizate osemintele a 8.000 de eroi - din care nu au fost identificaţi numai după naţionalitate numai 1.311 eroi români. În prezent, inscripţia de pe monumentul central, în limbile română, bulgară, germană şi turcă, aminteşte de dramatismul luptelor de la Turtucaia: „1916-1918/ONOARE ŞI ADMIRAŢIE/ CELOR CARE AU ŞTIUT SĂ/ MOARĂ VITEJEŞTE/ PENTRU ŢARA LOR“.


06.06.2016

În amintirea eroilor români căzuţi pentru eliberarea Ardealului
 


 

La 12 octombrie 1944, armata română intra în municipiul Oradea, eroii care au murit în luptele de eliberare a urbei fiind înhumaţi într-o parcelă aflată, la vremea respectivă, la marginea actualului cimitir Rulikovski. 
Despre modul în care sunt îngrijite în prezent mormintele eroilor români înhumaţi în cimitirul Rulikovski nu există decât cuvinte de laudă, însă nu se poate spune acelaşi lucru despre mormintele a 156 de eroi români înhumaţi în perioada octombrie 1944-18 iunie 1945 în cimitirul Olosig. 
Deşi cimitirul Olosig a devenit închis în anii '70, febra retrocedărilor, începută în anii '90, a determinat primăria Oradea să desfiinţeze cimitirul Olosig şi să retrocedeze o suprafaţă însemnată din spaţiul acestuia Episcopiei greco-catolice, Episcopiei romano-catolice şi Bisericii reformate - în baza unor cereri de reîmproprietărire. Din cimitirul Olosig a rămas o suprafaţa de 14.000 m2, care a fost transformată în parc. 
Având în vedere că numărul militarilor români înhumaţi în cimitirul Rulikovski a rămas neschimbat, iar suprafaţa parcelei eroilor români din acelaşi cimitir nu s-a mărit, în contextul în care, în anii anii '90, nu a existat o instituţie care să coordoneze aplicarea unor măsuri şi strategii în domeniul mormintelor şi operelor comeorative de război, s-a ajuns în situaţia în care retrocedarea terenului unde a existat cimitirul Olosig s-a realizat fără ca osemintele eroilor români din Al Doilea Război Mondial să fie centralizate în altă locaţie. 
Vag, unele documente postbelice consemnează că parcelele eroilor români din cimitirul Olosig ieşeau în evidenţă prin două cruci metalice, ambele fiind inscripţionate cu acelaşi text: În amintirea eroilor români căzuţi pentru eliberarea Ardealului. 
Având în vedere că numele celui care moare pentru ţară rămâne nepieritor, cercetătorii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor au identificat numele militarilor români înhumaţi în fostul cimitir Olosig, evidenţa niminală a eroilor români putând fi consultată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.


16.05.2016

Aici odihnesc Sfinţii Patriei!
 

 
 

La 3 noiembrie 1930, generalul Grigore Constandache, şeful Serviciului Istoric al Armatei a rostit la parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu un discurs deosebit de emoţionant, apreciind ajutorul militar pe care Franţa l-a oferit României în Primul Război Mondial: „Armata română salută pe eroii care au făcut ofrandă viaţa lor pentru România. (…) Lupta Marelui Război a fost dată între dreptate şi forţă, între libertate şi încătuşare, între spirit şi materie; din această cauză acei care şi-au dat viaţa, acei care au învins la Marna (...) ei au contribuit şi la salvarea Patriei noastre. 
În acest mic cimitir, jertfa adusă morţii este foarte mare. (...) Aici odihnesc o parte a campionilor celei mai mari cauze, luptătorii idealului, Sfinţi ai Patriei. Nici o cinstire nu este prea mare pentru cei care mor în acest chip”. 
Militarii francezi care au murit pe teritoriul României în Primul Război Mondial au făcut parte din Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931). 
Membrii misiunii au fost trimişi în România în octombrie 1916, la solicitarea expresă a premierului Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), adresată Ministerului Afacerilor Externe al Franţei în momentul în care politicianul român a constatat că armata română avea de luptat pe două fronturi: în Transilvania, pentru eliberarea teritoriilor românilor aflaţi în componenţa monarhiei austro-ungare şi la Dunăre, unde armatele bulgaro-turco-germane au forţat capul de pod Turtucaia. În total, Misiunea Militară Franceză a fost compusă din 350 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri şi soldaţi, peste 400 de militari francezi murind pe teritoriul României până în anul 1919. 
Unul dintre cele mai impresionate locuri de înhumare a militarilor francezi din România a fost amenajat în incinta cimitirului militar Bellu, în anul 1921. Parcela a fost compusă iniţial din 143 de morminte individuale, însemnele de căpătâi având forma unei săbii de luptă stilizate. 
În anul 2014, Ambasada Franţei la Bucureşti a reinaugurat parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, necropola fiind restaurată cu avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. În cadrul acesteia au fost centralizate şi osemintele a 46 de eroi francezi din Primul Război Mondial, exhumate din cimitirul eroilor din municipiul Alexandria, jud. Teleorman. 
În prezent, în parcela eroilor francezi sunt amenajate mormintele individuale a 182 de eroi francezi, însemnele de căpătâi având forma unor stele musulmane (pentru militarii cu origini algeriene) şi a crucilor de tip creştin. 
La intrarea în parcelă sunt montate, cu rol decorativ, patru modele de însemne de căpătâi care au marcat mormintele eroilor francezi în cimitirele eroilor de la Alexandria şi Bucureşti 
Monumentul central al necropolei este inclus in Lista Monumentelor Istorice (cod B-III-m-B-20049 ), fiind dedicat OSTAŞILOR FRANŢEI CĂZUŢI PE CÎMPUL DE ONOARE AL PĂMÂNTULUI ROMÂNESC ÎN TIMPUL MARELUI RĂZBOI 1916-1919. Elementele decorative ale operei comemorative sun reprezentate de un cocoş din bronz, în partea superioară, şi de frunze de lauri peste care sunt fixate arme medievale şi specifice Primului Război Mondial, toate din bronz, pe latura frontală. 
În cadrul parcelei eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, Ambasada Franţei la Bucureşti organizează evenimente comemorative cu prilejul Zilei Armistiţiului (11 noiembrie). 
Evidenţa nominală a militarilor francezi, înhumaţi în parcela eroilor din cimitirul militar Bellu, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.
 


Război şi „pace” la Griviţa
 





 

Starea de război instituită între Rusia şi Imperiul Otoman, la 24 aprilie 1877, a determinat trecerea Dunării de armatele ruse la Zimnicea, la 26-28 iunie 1877, susţinute de artileria română, care a bombardat poziţiile turceşti de la sudul fluviului, prilej pentru principele Carol de a exclama, în momentul în care a auzit bubuitul tunurilor asupra Vidinului turcesc: „Asta-i muzica ce-mi place!”. 
Deşi Independenţa României a fost proclamată în Parlament de Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, prin celebra frază „ Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!“ a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. 
Armata română a fost reorganizată, la 4 august 1877, creându-se o Armată de Operaţiuni, cu un efectiv de 43.414 militari, comandată de generalul Alexandru Cernat. 
Incapacitatea trupelor ruse de a străpunge, în cursul a două atacuri, fortificaţiile turceşti care apărau Plevna a determinat implicarea armatei române în operaţiunile de la sudul Dunării, la cererea părţii ruse prin Marele Duce Nicolae. 
Trupele ruse de la Plevna şi Armata română de operaţiuni au format Armata de vest, comanda unică aparţinându-i principelui Carol, şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov. În acest scop, trei divizii române au ajuns la Plevna la 6 septembrie 1877. 
Botezul focului pentru armata română a avut loc la 8 septembrie 1877, când Regimentul 13 Dorobanţi, a cucerit redanul din faţa redutei Griviţa 1, cu preţul a 40 de militari morţi în luptă. Numărul militarilor români care au murit în lupta de la redan ar fi fost mult mai ridicat, însă turcii au refuzat să lupte la baionetă, părăsind poziţia în momentul în care au constatat că nu pot opri prin focul carabinelor înaintarea tiraliorilor români. 
După cucerirea redutei Griviţa 1, la 11 septembrie 1877, poziţiile române şi cele turceşti au devenit foarte apropiate, militarii români şi cei turci vorbind între ei, un caz inedit fiind relatat de voluntarul Ion Lahovary: „Soldaţii noştri se amuzau adesea, interpelându-i pe turci:
- Hei, voi acolo, Mohamed, Soliman, cum merg treburile? 
Iar turcii ripostau. Noi nu înţelegeam ce ne spuneau. 
(...) Le aruncam câţiva biscuţi, spunându-le:
- Iată ceva pentru voi, fiindcă crăpaţi de foame. Trimiteţi-ne şi voi câteva pachete din bunul vostru tabac turcesc. 
Iar ei ne aruncau biscuiţii înapoi, spre a ne dovedi că înotau în abundenţă”.
După un asalt eşuat asupra redutei Griviţa 2, la 18 septembrie 1877, trupele române au încercat cucerirea fortificaţiei printr-un atac de noapte, la 19 octombrie 1877, misiunea fiind aprobată de principele Carol, însă numai după ce ofiţerii l-au asigurat că atacul va avea loc prin surprindere, iar pierderile vor fi minime.
Militarii români, neavând pregătirea unor trupe de elită şi lipsindu-le experienţa unor lupte similare, au eşuat în tentativa de cucerire a redutei Griviţa 2.
O altă problemă a atacului de noapte a fost numărul mare al morţilor rămaşi pe câmpul de luptă. Pentru prima dată în timpul războiului, românii şi turcii au convenit să înceteze temporar ostilităţile pentru îngroparea eroilor. „Am sosit la ora convenită în tranşeea cea mai apropiată – a relatat peste timp voluntarul Ion Lahovary. Brancardierii erau gata, soldaţii au depus armele; colonelul Agiu, şeful Statului Major al Diviziei 2 s-a lipit de parapet, având grijă să nu-şi arate capul, şi a agitat un mic drapel alb. Imediat a apărut un alt drapel deasupra redutei turceşti; împuşcăturile şi şuieratul gloanţelor s-a oprit instantaneu. 
Ne-am urcat, în picioare, pe parapet. Ofiţerii turci apărură şi ei, la rândul lor. (...) Aceşti oameni care, de două luni, schimbă între ei, îngropaţi cu grijă, gloanţe de puşcă se privesc acum cu curiozitate. Iar în ochii lor nu se mai citeau nici teama şi nici furia. (...) Între timp, brancardiereii plecau şi veneau într-un necontenit dute-vino. Vedeam cum trec, transportate, bietele trupuri ale soldaţilor noştri, cu braţele atârnând, picioarele spânzurând, figuri murdare de sânge şi noroi. Însă noi am văzut atâţia morţi de şase săptămâni încoace, încât ne-am obi ş nuit cu oribilităţile şi nu mai suntem încercaţi de emoţiile puternice din primele zile. 
În spate, în locul în care sunt îngropate cadravele, preoţii spun deja rugăciunile pentru morţi. 
În sfârşit, ultimele cadrave odată ridicate, ne întoarcem în liniile noastre şi imediat reîncepe şuieratul obişnuit al gloanţelor în tranşee”. 
La 15 de ani de la luptele de la Griviţa, la iniţiativa regelui Carol I, a început amenajarea unui mausoleu în care să fie depuse osemintele eroilor români care au murit în luptele de la Griviţa. Activitatea de exhumare a osemintelor a 1.300 de eroi români a fost coordonată de generalul Alexandru Averescu. Mausoleul, realizat în stil neoclasic şi având forma unei capele, a fost inaugurat în anul 1902.


25.04.2016
Sufletul veteranului
 
 
Un vechi proverb românesc ne aminteşte că ochii care nu se văd se uită. 
Uneori, maxima amintită are şi excepţii dela regulă, un exemplu edificator fiind oferit de doi militari români, camarazi de arme pe Frontul de Vest, care au ajuns, luptând, până în fosta Cehoslovacie. Unul dintre cei doi militari, slt. Serian Ioan, a murit în luptă cu militarii germani, fiind înhumat la Pliesovce (1945). Ulterior, osemintele eroului au fost centralizate la Cimitirul eroilor români de la Zvolen (Slovacia). 
Reîntors în România, veteranul al cărui camarad a murit la Pliesovce a activat în armata română până în anul 1978, când a trecut în rezervă. A fost avansat la gradul de general de către preşedintele României, la 25 octombrie 2004, la propunerea ministrului apărării naţionale, prin Decretul nr. 1053 din 7 decembrie 2004.
Deşi timpul macină memoria evenimentelor şi sentimentele oamenilor, veteranul de război nu şi-a uitat camaradul căzut pe front, iar la mai bine de 65 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial a căutat şi identificat mormântul eroului slt. Serian Ioan în Cimitirul eroilor români de la Zvolen, aprinzând o candelă la însemnul de căpătâi al acestuia.
*
Înainte de a-i menţiona numele veteranului, a celui care împreună cu peste un milion de militari români au luptat pentru reîntregirea României (1941-1945), considerăm că nu este o pierdere de vreme pentru a face o scurtă incursiune în viaţa sa din perioada războiului.
În august 1944, un copil de 16 ani, înrolat ca voluntar în Regimentul 30 Dorobanţi Muscel, împarte corespondenţa militarilor şi le aduce mâncarea în cazarmă. Rutina zilnică este înlocuită, la 23 august 1944, cu ordinul de arestare a militarilor germani care îi antrenează pe militarii Regimentului 30 Dorobanţi Muscel.
După un marş până la Braşov, unde dorobanţii musceleni capturează un regiment german de artilerie, copilul de 16 ani pleacă pe Frontul de Vest ca voluntar, la cerere. Participă la lupte până la încheierea războiului, la 9 mai 1945, fiind cantonat la Nove Mesto, unde mă ocupam cu alţi colegi de aprovizionarea unităţii cu alimente şi muniţie, duceam scrisorile, atât de aşteptate, de acasă, ne ocupam de recuperarea răniţilor şi a morţilor şi de întocmirea formalităţilor pentru cei decedaţi sau avansaţi. Au fost zile întregi în care alergam între locurile în care ne instalaserăm, cu gloanţele suierând în spate sau pe lângă urechi. Nu mi se părea nimic anormal, eram tânăr, entuziat şi curajos şi vroiam să fiu cât mai util. Spre deosebire de mulţi dintre ei, eu am avut noroc, nu am fost rănit şi nici nu am murit, conform unei mărturisiri pentru cotidianului Adevărul. 
Militarii români din Ceholovacia au primit ordinul de a se întoarce în ţară, veteranul de 17 ani mărşăluind 2000 de km, începînd cu ziua de 17 iunie 1945, în contextul în care militarii sovietici nu le-au permis soldaţilor români să folosească garniturile de tren. După parcurgerea a maxim 70 de kilometri /zi , indiferent de condiţiile meteorologice, militarii români realizau o oprire după a treia zi de marş. 
Pînă la Budapesta, militarii români s-au folosit în timpul transportului şi de căruţe, însă sovieticii ne-au luat din cai şi ne-au ars coviltirele căruţelor, pentru că spuneau că numai ţiganii procedează aşa. Am rămas, astfel, fără singurele locuri în care ne mai puteam adăposti de ploaie.
*
Veteranul român din Al Doilea Război Mondial prezentat la rubrica Paşi prin istorie, care ne dovedeşte că ochii care nu se văd nu se uită, atunci când sufletul omului este puternic, se numeşte Gheorghe Mihai Răucea, având în prezent gradul de general de brigadă (rtr) şi ocupându-se, în calitate de preşedinte, de destinele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Prahova.
**
Cimitirul eroilor români de la Zvolen a fost amenajat în vecinătatea cimitirului central din Zvolen (Slovacia), în anul 1958, în cadrul acestuia fiind centralizate, în morminte individuale şi în gropi comune, osemintele a 10.384 eroi români, care au murit în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea fostei Cehoslovacii.

18.04.2016
Tu ai murit pentru ca noi să trăim mai departe!
 
 
 
În Primul Război Mondial, în octombrie 1916, linia frontului în Maramureş a fost stabilizată pe Valea Vaserului, unde patru batalioane de vânători de munte germani s-au opus înaintării trupelor ruse. Din cauza provocărilor bolşevice din Rusia, ofiţerii ruşi au părăsit trupele, întorcându-se în ţară, luptele de pe Valea Vaserului încetând. La 10 februarie 1917, germanii au început să amenajeze un cimitir al eroilor, prima înmormântare având loc la 20 februarie 1917. 
Cimitirul a fost proiectat de arhitecţi germani, în cadrul acestuia fiind înhumaţi în total 105 militari. Pentru a se ajunge la cimitir se trecea peste un pod din lemn, construit peste râul Vaser. Accesul în cimitir se realiza intrându-se în Capela mântuirii, apoi se ajungea pe prima teresă a necropolei, unde au fost înhumaţi ofiţerii superiori. Soldaţi şi gradele inferioare au fost înhumaţi în a doua terasă a necropolei.
Cimitirul a fost inaugurat în iulie 1917, plutonierul Anton Schnmid dovedind, în anul 1918, cu prilejul unei menţiuni scrise, că spiritul de camaraderenie a rămas întipărit în sufletele veteranilor luptelor de pe Valea Vaserului: „Camarade, ai fost răpit de lângă mine! Câte am petrecut noi împreună! (...) Câte griji ţi-ai făcut pentru cei dragi de acasă! Te-a înţeles cineva? Cât de viteaz ai fost! (...) Tu ai murit pentru ca noi să trăim mai departe. Lacrimi cad peste eroi când plouă. Nu-i aşa că vă iubeşte natura care alină cu frumuseţea ei mormintele voastre ? Pârâurile curg zgomotos, nu le mai auziţi. Brazii privesc fix în lumina lunii. Nu mai ştiţi când zăpada stă fix între tufe, când muşchiul creşte din nou între rădăcini. Când foşnesc brazii, noaptea, se gândesc cei dragi la voi, din locul natal. În foşnetul ramurilor se găsesc fire ale iubirii. Acolo, departe sub molid, în Carpaţi se află cel preţuit. 
Din păcate, din cauza creşterii cursului apei care alimentează râul Vaser s-au produs dislocări majore ale terenului. Apa a măcinat în timp crucile din cimitir, capela şi gardul împrejmuitor, realizate din lemn, necropola fiind distrusă integral la suprafaţă în anul 1950. 
La iniţiativa primarului din Vişeul de Sus, pe locul cimitirului eroilor germani s-a dezvelit o troiţă tradiţională în stil maramureşean, realizată de meşterul Teodor Bârsan. Troiţa a fost sfinţită, la 25 iulie 2011, de un sobor de preoţi ortodocşi.

15.02.2016
Eroii polonezi de la Berbeşti
 
 
În decembrie 1918, un grup de militari polonezi a luptat în comuna Giuleşti, sat Berbeşti (jud. Maramureş), pentru a apăra podul localităţii de militarii ruşi bolşevizaţi.
Confruntarea s-a soldat cu cinci morţi în rândul militarilor polonezi.
Protopopul localităţii i-a înmormântat pe cei cinci eroi polonezi într-o groapă comună, în cimitirul satului. Însemnul de căpătâi comun s-a deteriorat odată cu trecerea timpului, în locul acestuia fiind dezvelită o troiţă tradiţională din lemn, în anul 2013.
Troiţa a fost realizată prin contribuţia financiară a cetăţeanului Laurenţiu Batin, fiind dezvelită „în memoria ostaşilor polonezi căzuţi în satul nostru în Primul Război Mondial şi a tuturor berbeştenilor căzuţi pentru întregirea neamului românesc”.
Ambasadorul Republicii Polonia în România a fost prezent la momentul inaugurării troiţei, depunând o coroană de flori în memoria eroilor polonezi. 

21.01.2016
Eroii români de la Weil am Rhein
 
 
Militarii germani au intrat defilând în Bucureşti, la 6 decembrie 1916, feldmareşalul Mackensen (1849-1945) supraveghind deplasarea trupelor, în timp ce guvernul român s-a retras la Iaşi, începând cu 3 decembrie 1916. 
Cercul Militar şi Hotelul Imperial (aflat în apropierea Palatului Regal, fiind demolat ulterior prin extinderea acestuia) au devenit locuri de detenţie pentru prizonierii români de război. 
Dacă ofiţerii au fost internaţi şi interogaţi la Cercul Militar, o serie de politicieni, funcţionari din administraţie, profesori, preoţi sau ziarişti au fost închişi la Hotelul Imperial, fiind obligaţi să-şi plătească, cu banii primiţi de la familii, cheltuielile de curăţenie şi de asigurare a hranei. 
Militarii şi civilii internaţi la Bucureşti au fost folosiţi de feldmareşalul Mackensen ca un element de presiune pentru guvernul român, dorind să se asigure că prizonierii germani din lagărele administrate de partea română vor fi trataţi corespunzător. 
În condiţiile în care iarna din anii 1916-1917 nu a fost una uşoară, mai mulţi prizonieri germani internaţi în Moldova au murit din cauza frigului, partea română fiind acuzată de premeditare (rapoartele ulterioare realizate de echipele de control ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii nu au confirmat acuzaţia). 
Necunoscând realitatea din lagărele prizonierilor germani din România, administraţia germană a dispus ca internaţii civili din Bucureşti să fie transferaţi în lagărul din comuna Săveni, jud. Ialomiţa (deplasarea s-a realizat cu bagajele depozitate în patru camioane trase de boi), iar militarii au fost transferaţi în lagărele din vestul Europei, fiind obligaţi să parcurgă distanţei lungi pe jos, inclusiv de la locul unde se afla amplasat lagărul şi până la locul unde au lucrat sub supraveghere. 
În această situaţie s-au aflat şi prizonierii de război români care s-au deplasat în localitatea Haltingen (în prezent devenită cartier al oraşului Weil am Rhein). 54 de prizonieri români au murit lucrând la amenajarea unei căi ferate, majoritatea în perioada ianuarie-martie 1917, fiind înmormântaţi individual în vestul cartierului Haltingen, la marginea unei păduri. 
Numele eroilor români au fost inscripţionate pe cruci din lemn, însă materialul lemons nu a rezistat trecerii timpului.
În anul 2007, cercetătorii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor au identificat necropola în teren, aceasta fiind împrejmuită cu un zid din piatră cubică, înalt de 0.60 m. Accesul se realiza pe o poartă metalică, până la monumental central ajungându-se pe o alee compusă din plăci din granit. Pe monumental central, înalt de 1,12 m, sunt inscripţionate cuvintele: „AICI ODIHNESC / 54 DE MILITARI / ROMÂNI DIN/ RĂZBOIUL / 1914-1916“.
Cu sprijinul primăriei din Weil am Rhein şi a Consulatului României la Strasbourg, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a reamanajat cimitirul eroilor români din cartierul Haltingen. În acest context, o troiţă tradiţională în stil maramureşean, realizată de meşterul popular Ilie Benţa, a fost montată în centrul parcelei, iar pe două plăci din bronz, fixate de o parte şi de alta a monumentului central, s-au inscripţionat numele celor 54 de eroi români. 
Cimitirul eroilor români de la Weil am Rhein a fost reinaugurat la 7 iunie 2008, în cadrul unui ceremonial militar şi religios.
Lista erorilor români înhumaţi la Weil am Rhein poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

02.12.1015
Armata germană ocupă Târgoviştea
 
 
Primul Război Mondial (1916-1919) a însemnat în primul rând un amalgam de tragedii şi suferinţe, multe neştiute, marcând profund mentalitatea contemporanilor. 
Armata română a fost pusă, începând cu 1 septembrie 1916, în faţa unui război, imposibil, având de luptat pe două fronturi: pe crestele Carpaţilor şi la Dunăre, trecând de la entuziasmul ofensivei la retragere şi la bătălii de apărare a teritoriului. 
Lupte deosebit de sângeroase s-au dus şi pentru apărarea oraşului Târgovişte, unde diviziile 12 şi 22 Infanterie, subordonate generalului Averescu, s-au opus înaintării Corpului I german, aflat în urmărire acestora după luptele din zona Bran-Câmpulung. Documentele vremii au consemnat că operaţiunile militare din jurul oraşului, desfăşurate în perioada 1-3 decembrie 1916, s-au soldat cu „mormane de răniţi“, în timp ce militarii căzuţi la datorie, români şi germani deopotrivă, „zăceau în ploaie şi noroi, de trei zile şi trei nopţi“. 
Lipsite de suportul artileriei, unităţile române au primit ordin de retragere, ziua ocupării Târgoviştei consemnând şi eşecul tentativei de apărare a Bucureştiului. 
În scurt timp, la Teiş a răsărit o pădure de cruci, acestea marcând locul în care au fost înhumaţi eroii români care au murit în luptă sau din cauza rănilor, în cazarma regimentului 22 Târgovişte, la spitalul internat Georgescu, la spitalul din Teiş sau în lazaretul german. 
Lăudabil este faptul că arhimandritul Justin Şerbănescu din Regimentul 4 Ilfov, prizonier înlagărul german din Teiş, a oficiat serviciul religios pentru fiecare erou român înhumat. Înainte de a cădea prizonier, arhimandritul Şerbănescu a participat la luptele de apărare a oraşului Târgovişte în calitate de preot militar, iar în lipsa comandantului a mobilizat trupa la atac, ridicând crucea în faţa militarilor şi strigând: „După mine, copii!“, moment în care o ploaie de schije s-a oprit în geanta cu cărţi bisericeşti pe care o purta de gât. 
Fiecare erou înhumat la Teiş are propria istorie, multe dintre ele rămânând necunoscute şi în prezent. În colbul arhivelor s-a păstrat o relatare despre destinul a doi fraţi care au luptat pentru apărarea Târgoviştei. Ambii au fost răniţi grav de grenadele de mână germane. Au fost internaţi la spitalul din Teiş, iar din cauza numărului mare al răniţilor au fost înghesuiţi în acelaşi pat. Au murit unul după celălalt, plângând din cauza rănilor, devenind nu doar fraţi deluptă ci şi de suferinţă. Cei doi eroi au fost puşi pe acelaşi catafalc în catedrala oraşului, târgoviştenii acoperindu-i cu flori şi însoţindu-i într-un cortegiu împresionant până la cimitirul eroilor, unde militarii germani le-au dat onorul. 
Fraţii au fost înhumaţi în morminte învecinate, dorind astfel să se transmită generaţiilor viitoare că au luptat cu vitejie împreună. 
Din păcate, documentele vremii nu au păstrat numele celor doi fraţi, iar desele reorganizări ale cimitirului au făcut imposibilă identificarea acestora. 
Numărul militarilor români care au murit în lagărul prizonierilor din Teiş ar fi fost mai redus, dacă prizonierii nu ar fi fost folosiţi la muncă înfometaţi, conform unei mărturii de epocă: „Erau scoşi la corvezi grele: curăţarea străzilor de noroi şi zăpadă, ducerea mobilelor, transportarea greutăţilor, a lemnelor şi bolnavilor pe gerul straşnic, goi şi nemâncaţi. De prin toate părţile, inimile caritabile le întindeau pâine. Se repezeau ca fiarele, iar bastonul sau patul puştii nemţeşti lovea cu sete în grămada bolnavilor încovoiaţi sub povară“. 

Cimitirul eroilor de la Teiş a fost restaurat şi inaugurat la la 25 octombrie 2015, prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, 359 de eroi români dormindu-şi somnul e veci sub 334 de însemne de căpătâi. 
Lista militarilor români înhumaţi în cimitirul eroilor din Teiş, realizată de cercetătorii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secţiunea Lista morţilor de război.

16.11.2015
Înhumarea pilotului Clop N. Ioan la Duckla, Polonia
 
 
 
Sâmbătă, 14 noiembrie a.c., rămăşiţele pământeşti ale pilotului român Clop N. Ioan au fost înhumate în cimitirul militar din Duckla. 
La ceremonie au participat, printre alţii, reprezentanţii Muzeului Militar privat din Krosno, col. Romeo Mihail Tăbârcă, ataşatul militar român în Polonia, Andrew Bytar, primarul oraşului Dukla, şi insp. Adam Pietrzkiewicz, comandantul poliţiei municipale din Krosno. 
În alocuţiunea sa, colonelul Romeo Mihail Tăbârcă a menţionat: Suntem recunosc ători tuturor celor care au contribuit la organizarea ceremoniei, care ne permite după mai bine de 70 de ani de a aduce un omagiu unuia dintre soldaţii români care au murit în Polonia. În februarie 1944, când aviatorul Clop şi-a pierdut viaţa, România era încă de partea Germaniei, dar această situaţie se va schimba în luna auust a aceluiaşi an. Prin urmare, aş dori să subliniez încă o dată recunoştinţa noastră pentru organizarea ceremoniei de astăzi, care crează o punte între trecut şi prezent şi este un semn de necontestat de prietenie între cetăţenii naţiunii române şi poloneze.
 
Pilotul Clop N. Ioan s-a prăbuşit în zona mlăştinoasă din apropierea localităţii Krościenko Wyżne, la 11.02.1944, la bordul unui avion de tip Junkers 87 Stuka. 
Locul prăbuşirii a fost localizat pe baza unor fotografii de arhivă şi cu ajutorul unui medic rezident din Krościenko, în prezent în vârstă de 90 de ani. 
Epava avionului a fost excavată de reprezentanţii Muzeului Militar privat din Krosno, sprijiniţi de arheologi.
 

13.11.2015 
Eroii români de la Ljubljana
 
 
În Primul Război Mondial, teritoriul actual al Sloveniei a făcut parte din cadrul Imperiului Austro-Ungar, stat dualist aflat sub conducerea împăraţilor dinastiei austriece de Habsburg, totodată, regi ai Ungariei – numindu-se, din acest motiv, şi „Imperiul Cezaro-Crăiesc“ sau „Dubla Monarhie“. 
Întrucât Imperiul Austro-Ungar a administrat teritorii slovene şi româneşti, în multe unităţi imperiale au fost înrolaţi şi locuitori din acele provincii. În timpul luptelor, armata italiană a luat prizonieri din trupele cezaro-crăieşti (k.u.k.), în cadrul cărora au fost înrolaţi şi români. 
În afară prizonierilor români din truele cezaro-crăieşti, o parte dintre soldaţii români luaţi prizonieri de Puterile Centrale, pe frontul românesc, au fost trimişi în lagărele aflate în apropierea frontului austro-ungaro-italian pentru a fi folosiţi la muncă. 
În Mausoleul-osuar din cadrul Cimitirului Žale sunt înhumaţi militari de diferite naţionalităţi, printre care şi 80 de militari români care au murit în Primul Război Mondial.
În osuar mai odihnesc rămăşiţele pământeşti şi ale altor ostaşi căzuţi în luptă sau morţi în prizonierat: 35 ofiţeri şi 4701 soldaţi din armata austro-ungară, 342 prizonieri de război ruşi şi 79 de prizonieri de război sârbi. 
Osuarul a fost inaugurat în anul 1939.
Lista morţilor de război români înhumaţi în Mausoleul-osuar din Cimitirul central Žale poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.
 
04.11.2015
Eroii români de la Stalingrad
 
 
Până în prezent, la Rossoşka (regiunea Volgograd, Federaţia Rusă) au fost centralizate, în iulie 2003, în cimitirul german vechi, osemintele a 1.209 eroi români, iar în cimitirul de onoare al eroilor români (la 25.10.2015 şi la 25.10.2016), osemintele a 666 eroi români. Din totalul de 1.875 de eroi români, înhumaţi în groapa comună din cimitirul german vechi şi în cimitirul de onoare, 84 identificaţi, iar 1.790 neidentificaţi.
Cimitirul de onoare a fost inaugurat la 25 octombrie 2015.
În cadrul ceremoniei din anul 2015 a fost dezvelit monumentul central, s-au depus coroane de flori, a fost oficiată o slujbă religioasă şi au fost reînhumate osemintele a 72 de militarilor români.
La 25.10.2016, osemintele a 594 de eroi români, exhumte de la Gromki, au fost centralizate în cimitirul de onoare de la Rossoşka, cu prilejul unei ceremonii militare şi religioase.
Lista morţilor de război români înhumaţi la Rossoşka poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

22 octombrie 2014
Eliberatorii Aradului
 
 
La 22 octombrie 1944, la două zile de la victoria de la Păuliş, Armata Română, cu sprijinul militarilor sovietici, a eliberat municipiul Arad, apărat de armata ungară. Unităţile române au intrat triumfătoare în urbe, fiind însoţite de uralele arădenilor, trecând pe Calea Radnei şi strada Iuliu Maniu pe sub un Arc de Triumf amenajat din materiale vegetale.
Militarii români care au murit în timpul şi din cauza luptelor duse pentru eliberarea municipiului Arad au fost înhumaţi în parcela eroilor din cimitirul arădean Pomenirea, amplasat în prezent pe str. Bodrogului.
Cu prilejul aniversării eliberării municipiului Arad, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor publică lista militarilor români nhumaţi în parcela eroilor din cimitirul Pomenirea, o dovadă a faptului că cinstirea memoriei celor care au murit şi au luptat pentru ţară se realizează în mod constant, transmiţându-se din generaţie în generaţie.
În parcela eroilor din cimitirul Pomenirea sunt înhumaţi în total 667 de eroi.
Lista morţilor de război din parcela eroilor români din cimitirul arădean Pomenirea poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

12 octombrie 2015
Bătălia pentru Oradea

 
Vânătorii Diviziei 3 Munte, Divizia 337 infanterie sovietică şi Divizia Tudor Vladimirescu au ajuns la porţile municipiului Oradea, la 27 septembrie 1944, demarând o serie de lupte în zona localităţilor Berechiu, Leş, Nojorid, Păuşa, Sânicolau Român şi Roit. Dispozitivul de apărare germano-ungar a fost sprijinit de tancuri, artilerie şi aviaţie.
Militarii români au luptat cu o determinare crescută, în contextul în care, după eliberarea municipiului Beiuş, la 22 septembrie 1944, generalul Leonard Mociulschi a relatat despre modul în care militarii horthyşti nu au respectat legile războiului: Trupurile vânătorilor de munte, căzuţi în lupte, au fost aşezate pe tancuri şi plimbate pe străzile oraşului pentru a intimida populaţia. Călcând legile războiului, horthyştii au ucis şi schingiuit cetăţeni nevinovaţi, s-au răfuit crunt mai ales cu cetăţenii români bănuiţi că a ajutat pe ostaşii noştri în luptă. Acestora le-au devastat tot, le-au dat foc la case. În comuna Gepiu, de pildă, au înhămat la căruţe români şi i-au biciuit. Unui fierar, tot de origine română, i-a pus în cap un ceaun înroşit.
Bătălia pentru Oradea a constat în atacuri şi contraatacuri desfăşurate de ambele părţi, localităţile Leş şi Nojorid fiind ocupate şi eliberate de câte 2-3 ori şi a rămas în anale ca cea mai mare confruntare de tancuri de pe teritoriul României.
Luptele s-au desfăşurat inclusiv pe străzile Oradei, în centrul municipiului, la fostul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor şi în zona Rogerius, bombardamentele afectând zona centrală şi mai ales gara.
Armata 1 Română a concentrat 3 divizii în luptele din perioada 7-12 octombrie 1944, acestea având în componenţă un număr de 16.225 de militari, pierderile fiind de 1.154 de oameni. Divizia 3 Vânători de Munte, comandată de generalul Leonard Mociulschi (1889-1979), a fost citată prin Ordinul nr. 1/1944 al Armatei I pentru vitejia şi curajul dovedite în luptele pentru eliberarea oraşului Oradea, iar în anul 2007, Batalionului 21 Vânători de Munte al Armatei României i s-a acordat denumirea onorifică General Leonard Mociulschi.
În prezent, ziua de 12 octombrie, când Armata României a eliberat Oradea, este sărbătorită pe plan local ca Ziua Oradei.
210 militari români care au murit în luptele pentru eliberarea municipiului Oradea au fost înhumaţi în parcela eroilor din cimitirul Rulikovski.
Lista morţilor de război români din parcela eroilor români din cimitirul orădean Rulikovski poate fi accesată aici.

28 septembrie 2015
Ne gândim (...) la cei mai buni luptători care au căzut aici!
 
 
18 septembrie 1944.
Armata a IV-a română dispune trecerea în ofensivă a corpului de munte cu scopul eliberării municipiului Târgu Mureş şi de a realiza un cap de pod la nord de Mureş.
La 28 septembrie, vânătorii de munte ajung la periferia municipiului Târgu Mureş. Atacul militarilor români începe în condiţii de cer înnorat, iar deplasarea unităţilor se realizează pe drumuri desfundate.
Primul success înregistrat este ocuparea cu impetuozitate a Cotei 474 de Batalionul 3 Vânători de Munte, iar generalul Ion Bădiceanu, comandantul Diviziei 1 Munte, ordonă batalioanelor de vânători de munte să atace pe tot frontul.
Regimentul 4 Dorobanţi trece Mureşul, iar inamicul trage în militarii români cu tot armamentul disponibil, însă dorobanţii intră în localitate din direcţia nord-vest. În acelaşi timp, Batalionul 3 Vânători de munte intră în localitate la est de străzile Mihai Viteazul şi Călăraşilor, iar Batalionul 7 Vânători de Munte ajunge la primărie. La ora 2 p.m., generalul Ion Bădiceanu îşi instalează punctul de comandă în Târgu Mureş, obiectivul fiind atins.
Vânătorii de munte arborează drapelul României la fereastrele casei Kendeffy, fostul sediu al Tribunalului Suprem al Transilvaniei, în semn de biruinţă.
În aceeaşi zi, Marele Stat Major consemnează într-un comunicat că, dupa două săptămâni de lupte înverşunate, trupele Armatei 4 Române au atins şi au trecut Mureşul pe un front larg.
Generalul de divizie Ion Dumitrache, comandantul Corpului de Munte, se adresează prin Ordin de Zi pe Unitate militarilor care au luptat pentru eliberarea municipiului Târgu Mureş, mulţumindu-le printr-un mesaj înălţător pentru realizare.
Ostaşi, îndemnul meu este acelaşi de întotdeauna, înainte. Mai întâi peste Mureş! 
Militarii români care au murit în luptele pentru eliberarea municipiului Târgu Mureş au fost înhumaţi pe locul unde s-a aflat punctul de comandă al generalului Dumitrache.
În prezent, Cimitirul eroilor români din municipiul Târgu Mureş este situat în Parcul Eroilor din str. Gheorghe Marinescu, în cadrul acestuia fiind înhumaţi 453 de militari români (452 din Al Doilea Război Mondial, iar unul căzut în Teatrul de operaţii din Afganistan – mr. PM Petre Tiberius Marcel), din care 162 identificaţi nominal, iar 291 necunoscuţi.
Lista morţilor de război români din cimitirul eroilor din municipiul Târgu Mureş poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la rubrica Lista morţilor de război.
 

03.09.2015
Ultima decolare a căpitanului aviator Alexandru Stârcea
 
 
                         
 
3 septembrie 1942.
La Escadrila 113 română de pe Frontul de Est se face apelul.
Un avion IAR 38 este raportat că a decolat şi nu s-a întors din misiune.
La bordul acestuia se aflau locotenentul Alexandru Stârcea, adjutantul Ion Tomag şi un mitralior.
Militarii români prezenţi la apel au o strângere de inimă, sperând că echipajul avionului a aterizat într-o zonă prietenă.
 
* În anul 1941, când România a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial, Alexandru Stârcea profesa ca judecător. În contextul în care acesta a absolvit şi cursurile Şcolii de Ofiţeri Aviatori, familia s-a opus plecării sale pe front, însă Alexandru Stârcea s-a înrolat cu gradul de locotenent în Flotila 3 din Escadrila 113, efectuând numeroase misiuni de recunoaştere în liniile inamice.
La 3 septembrie 1942, locotenentul Alexandru Stârcea şi adjutantul Ion Tomag au decolat la bordul unui avion IAR 38 pentru a efectua o misiune de recunoaştere în sudul Kubanului. La Slavianskaia, piloţii români au fost implicaţi într-o luptă aeriană cu aviaţia sovietică. Aparatul IAR 38 a fost lovit în plin, prăbuşindu-se învăluit de flăcări. Locotenentul Alexandru Stârcea şi adjutantul Ion Tomag au murit carbonizaţi, iar mitraliorul care deservea avionul a decedat după două zile, din cauza rănilor. Corpurile neînsufleţite ale eroilor au fost înhumate la locul prăbuşirii.
Având în vedere că mormintele se aflau într-un loc izolat, care nu permitea efectuarea unor activităţi comemorative, aviatorul Ionescu Râmnic a ordonat sublocotenenţilor Ionică Voiculescu ş i Florian Buchiu să exhumeze corpurile eroilor şi să le reînhumeze în cimitirul eroilor din zonă.
La insistenţele familiei Stârcea, corpul eroului a fost identificat după un implant din aur la maxilar. Sicriul din zinc al locotenentului Stârcea a fost transportat în România la bordul unuiavion YU 52, fiind înmormântat în Bucovina, în altarul schitului din comuna Stârcea (în prezent în raionul Adâncata, regiunea Cernăuţi, Ucraina), unde familia Stârcea deţinea un conac.
În toamna anului 1942, odată cu ruperea frontului la Stalingrad (în prezent Volgograd, în Federaţia Rusă), sicriul eroului Alexandru Stârcea a fost exhumat de familie şi depus la Bucureşti în interiorul bisericii Sf. Visarion, din dorinţa de a nu rămâne într-o localitate care urma să fie evacuată, existând pericolul profanării de militarii sovietici.
Pentru faptele sale de arme, eroul Alexandru Stârcea a fost avansat post-mortem la gradul de căpitan şi a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade.
În prezent, după ce se trece de uşa monumentală din lemn a Bisericii Sf. Visarion, o candelă a recunoştinţei îndreaptă privirile spre o nişă din latura dreaptă, iar pe o placă din marmură albă se face trimitere la aviatorul pe care urmaşii nu l-au uitat: EROU / CĂPITAN AVIATOR / SANDU STÎRCEA / JUDECĂTOR / 3 SEPT. 1942
Nişa este încadrată de un baldachin, coloanele acestuia, îmbrăcate în marmură albă şi roşie, fiind în stil corintic. Pe latura frontală a baldachinului sunt inscripţionate cuvintele: ”ÎNTOARCE-TE, SUFLETE LA ODIHNA TA / CĂ DOMNUL BINE A FĂCUT ŢIE”.
 
* Biserica Sfântul Visarion este amplasată pe strada cu acelaşi nume, lângă Piaţa Romană din Bucureşti. A fost reamenajată în perioada 22 iunie 1910 – 14 octombrie 1913 (ziua Cuvioasei Parascheva) prin contribuţia financiară a Elenei Eraclide, născută Stârcea (mătuşa eroului Alexandru Stârcea), în timpul arhipăstoriei Mitropolitului Primat D.D. Conon Arămescu Donici.


PRIMELE ŞI ULTIMELE ONORURI

 

 

 

Ofensiva armatei germane în România, după declararea stării de război (30 august 1916) s-a soldat şi cu mii de militari români care au căzut în captivitatea austro-ungară, bulgară, germană şi turcă. 
Majoritatea prizonierilor români au fost internaţi în lagăre, localizate din Europa centrală şi până în actualul teritoriu al Franţei, fiind repartizaţi la amenajări de drumuri, căi ferate, tăierea stufului sau în mine. 
În schimb, ofiţerii români care au căzut prizonieri, în virtutea tratatelor internaţionale, nu au fost obligaţi să muncească. Cu toate acestea, mulţi ofiţeri români au murit în prizonierat, unii din cauza rănilor dobândite în luptă, prost sau insuficient tratate încaptivitate. 
Aşa a fost şi cazul sublocotenentului Angelescu Teodor din Regimentul 48 Infanterie, care a murit în lagărul din Dänholm (insulă germană la Marea Baltică). Potrivit memoriilor unui ofiţer român, care a fost eliberat din captivitatea germană la 16 iunie 1918, peste constituţia lui deja ofilită bătu bruma climei neîndurătoare şi a unei îngrijiri inumane. Cele din urmă ceasuri i s-au scurs pe patul mohorâtului spital (...) până ce perdeaua morţii eterne s-a lăsat în singurătatea aceea peste ochii lui nemângâiaţi. În capela mută a spitalului, fără de veghe şi fără de lumânare sfântă, departe de pământul şi de soţia lui, el îşi dormea somnul veşnic. (...) E vrednic de notat atenţia cu care s-au simţit datori nemţii înşişi. Un pluton, în solemnă ţinută, a urmat trupul adormit al prizonierului şi, n cele trei salve de puşti, deasupra mormântului deschis, s-au îndurat să dea primul şi ultimul salut unui luptător.

Sublocotenentul Angelescu Teodor a fost înhumat în parcela prizonierilor de război din Dänholm, în sectorul prizonierilor ruşi, la mormântul acestuia depunând coroane delegaţii ale prizonierilor români, francezi, germani şi ruşi.

 

Top