Noutati
  • Actualitate

    Noaptea Muzeelor la Castelul Ţepeş
    citeste...
  • Stire noua

    Noaptea Muzeelor la Castelul Ţepeş
    citeste...
  • Stire actuala

    Finanţarea restaurării mormintelor şi operelor comemorative de război
    citeste...

 
Pastila de istorie



În ziua de 11 iulie 1917, Regimentul 17 Infanterie a cucerit punctele de rezistenţă germane de pe Dealul Mărăşeştilor şi a contribuit la ocuparea poziţiei de pe Poaiana Înţărcătoarea, capturând zeci de prizonieri şi un bogat material de război. În zilele următoare, combatanţii acestei unităţi şi-au dovedit înalta bravura în dramaticele confruntări cu inamicul de pe Dealul Mare, Dealul Ciobotaru, Dealurile Coasei şi Faţa Schitului. Pentru faptele de arme remarcabile ale acestora, drapelul regimentului a fost decorat, în data de 15 noiembrie 1917, cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa III-a. 
Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat neîntrerupt timp de 29 de zile, timp în care eroismul militarilor români a fost legendar, fapt reliefat cu admiraţie în ordinul de zi dat de către generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române, la sfârşitul bătăliei: „Prin rezistenţa ce aţi opus-o cu piepturile voastre (...) aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a patriei (...) Aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a faptelor strămoşilor noştri. (...) Din sângele vostru se va ridica curat şi măreţ, o ţară românească a tuturor românilor”. 
În perioada octombrie 1916 – februarie 1917, Dobrogea a fost pusă de către Puterile Centrale sub administraţia militară provizorie a trupelor bulgare. Un fost prefect de poliţie bulgar a fost numit guvernator al Dobrogei, limba bulgară a fost declarată limbă oficială pentru autorităţi, a fost introdus sistemul de impozitare bulgar, au fost schimbate inscripţiile cu denumirile şi numerele aplicate pe străzi şi clădirile publice. La primăria oraşului Constanţa fusese pusă inscripţia: „Regatul Bulgariei, comuna urbană Constanţa”. 
Ştiaţi că la Primul Război Mondial au participat 28 de state, timp de 1551 de zile, perioadă în care au murit peste 25.000.000 de oameni?
În Primul Război Mondial, în oraşul Bacău, în cartierul numit „Câmpul Poştii“, începând cu toamna anului 1916, a fost construit din scânduri un spital pentru contagioşi, în care au fost trataţi militarii răniţi sau cei bolvani de tifos exantematic. Până la sfârşitul războiului, în spitalul din Bacău au fost îngrijiţi peste 12.000 de militari şi civili exantematici. Şeful spitalului a fost colonelul medic Imbert, care a făcut parte din Misiunea Militară Franceză. 
„Sărmană Românie!” a spus Elena Văcărescu într-o convorbire cu generalul Pershing, şeful misiunii militare americane în Franţa, la care generalul american a răspuns: „Nu spuneţi sărmana, ci marea şi glorioasa Românie (...) Admir splendidul eroism al armatei româneşti, care şi-a apărat cu îndârjire pământul patriei. Nu vă temeţi de nimic. Îl va recuceri şi va vedea visul împlinit ”.
„Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea”, a spus Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani care a servit ca observator pentru o baterie de tunuri. Urcată într-un copac, ea a transmis, în ziua de 6 august 1917, poziţa duşmanului, precizia tirului artileriei fiind asigurată în segmentul de front deservit de Măriuca. A murit în aceeaşi zi, în urma unei explozii. Este singurul copil care îşi doarme somnul de veci în Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti.
În ziua de 27 august 1916, în timp ce înainta în fruntea companiei sale, lt.Gh. Bălăceanu, din Regimenul 18 Gorj, a fost răpus datorită unui şiretlic. Inamicul a ridicat o năframă albă, semnalând că se predă. Ofiţerul român a dat ordin de încetare a focului şi a mers către el, însă o ploaie de gloanţe l-a lovit în piept. Lupta a reînceput, iar corpul locotenentului Bălăceanu a rămas ore întregi pe teatrul de luptă, abia seara fiind dus în satul Merişor, unde a fost inmormântat.
Neamul Goleştilor a rămas în istoria neamului ca neîntrecuţi cărturari şi patrioţi. În toamna anului 1916, magistratul Dumitru Golescu, fiul marelui patriot Alecu Golescu, soldat – voluntar în Regimentul 70 Câmpulung, a murit în primele rânduri în luptele de la Cocargea, Dobrogea. Fratele său, inginerul Nicolae Golescu, locotenent de rezervă, a căzut în fruntea companiei sale în luptele de la Poiana Spinului, consfinţind prin jertfa lor eroică trecutul măreţ al familiei.
La 27 octombrie 1916, trupele germane au atacat Podul Jiului. Comisarul de poliţie Ioan C. Popilian a dat alarma şi a ordonat oamenilor săi să apere oraşul cu preţul vieţii. A luat armele vechi şi praf de puşcă, a eşalonat femeile şi sergenţii de-a lungul digului Jiului şi le-a pus să tragă când apar trupele germane. Aşa au reuşit să sperie santinelele germane, care au crezut că oraşul e apărat de armată.
Mobilizarea din anul 1916 la chemat pe călugărul Bâscoveanu din liniştea mănăstirii în rândurile armatei, pentru a-şi face datoria pentru ţară. A căzut prizonier şi a fost internat la Gdansk (ex- Danzing) unde şi-a făcut datoria, îngrijind bolnavii şi săpând mormintele eroilor. Eliberat din prizonierat, când trecea prin Munţii Carpaţi a văzut osemintele unor eroi. Timp de doi ani, neîntrerupt, călugărul Bâscoveanu a cercetat pădurile şi a strâns rămăşiţele eroilor, cărându-le în spate pâna la biserica din comuna Câineni, Vâlcea, necerând nimic în schimb. 
Trăiască România! au fost ultimele cuvinte rostite de Nicu Brăiloiu, tânar avocat, mort vitejeşte în septembrie 1916, în luptele de la Braşov. Sublocotenentul Brăiloiu îşi căra singur obuzele la tunuri, când o primă lovitură inamică i-a lovit pieptul. Când un camarad s-a aplecat să-l panseze, un alt obuz a căzut în apropiere, omorându-l.
Locotenentul în rezervă Neferescu Ioan, din Regimentul 18 Infanterie, a fost decorat în ziua de 18 octombrie 1917 cu Ordinul Mihai Viteazul cls. III pentru avântul şi vitejia cu care a comandat Compania a 11-a în luptele de pe Dealul Mărăşeştilor, în iulie 1917, capturând prizonieri germani şi o baterie de obuziere de 100 mm.
În ziua de 14 octombrie 1916, fiind însărcinat să-l respingă pe inamic, deşi compania sa avea un efectiv redus, sublocotenentul Pătrăşcoiu Nicolae, din Regimentul 18 Infanterie, a pornit la atac, reuşind cu ajutorul a doi tunari români să captureze două baterii complete de obuziere din Regimentul 21 Bavarez. Pentru fapta sa, sublocotenentul Pătrăşcoiu Nicolae a fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul cls. III.
Căpitanul poet Nicolae Vulovici rămâne în literatură pentru frumuseţea versurilor în care şi-a îmbrăcat credinţele sale ostăşeşti. Imnul de război scris în ziua mobilizării a fost publicat în ziarul Universul în preziua morţii sale: 
Doamne, ne-ascultă ruga fierbinte,
În bătălie ne ocroteşte
Braţul pe armă Tu ne-ntăreşte
Tată Prea Sfinte! 
Cu toţi muri-vom în sfânta lege, 
Căci datoria în foc ne cheamă: 
E pentru Neam şi Patria-Mamă
Şi pentru Rege!

Istoria Primului Război Mondial consemnează paginile de mare eroism ale cavaleriei române. Cavaleriştii au şarjat inamicul în bătălii memorabile, aşa cum au fost cele de la Robăneşti şi Prunaru. Pe câmpul de luptă de la Robăneşti, ostaşii Escadronului 3 din Regimentul 9 Roşiori, comandat de căpitanul Alexandru Fillitti, au şarjat inamicul în timpul replierii forţelor militare române pentru apărarea Bucureştiului (23 noiembrie 1916). Cel care s-a oferit să conducă escadronul în şarjă a fost căpitanul Fillitti, care alături de sergentul Gheorghe Donici, veteran al Războiului de Independenţă, s-au avântat asupra bateriei de artilerie inamice. Căpitanul Fillitti a fost rănit, iar sergentul Donici a murit, din efectivul de 110 călăreţi fiind recuperaţi doar 18 militari.
În Cimitirul Şerban Vodă-Bellu din Bucureşti îşi dorm somnul de veci o serie de artilerişti români, care au făcut cinste de-a lungul timpului armei, armatei şi ţării în Marele Război. Astfel, generalul Gheorghe Jitianu s-a remarcat la conducerea grupării de artilerie grea de la Zimnicea; generalul Constantin Cristescu, şef al Marelui Stat Major, a comandat provizoriu ofensiva de la Nămoloasa; generalul Constantin Costescu, comandant de divizie, a căzut prizonier la germani, după bătălia pierdută a Bucureştilor; colonelul Gheorghe Constantinidi a căzut eroic în luptele de la Perşani, la 22 septembrie 1916; generalul Radu R. Rosetti a comandat Regimentul 47/72 Infanterie în luptele de la Mărăşeşti, unde a şi fost rănit. 
Ştiaţi că în Cimitirul „Eternitatea“ din municipiul Iaşi (în cripta cu nr. 116) este înhumat Laurenţiu O. Teodoreanu (mort la 14 aprilie 1918), fratele mai mic al scriitorilor Ionel şi Păstorel Teodoreanu, fost elev al Şcolii de aviaţie de la Avord, Franţa? Înrolat ca voluntar, în anul 1917, în aviaţia militară franceză, Laurenţiu O. Teodoreanu a căzut departe de patrie. Trupul său a fost adus la Iaşi în anul 1919.
Sublocotenentul Paul Panţu, din Regimentul 58 Infanterie a ajuns, în 1916, cu primele efective armate româneşti la Obârşia Merişor, după care şi-a continuat înaintarea, intenţionând să treacă pasul Surduc. Aici, subunitatea sa a fost întâmpinată cu foc. Mitraliorii nu s-au oprit, hotărâţi să ajungă la Petroşani. În frunte, sublocotenentul Panţu şi-a încurajat ostaşii. Un glonţ l-a rănit şi pe bravul ofiţer. În cele din urmă, trupele române au eliberat Petroşanii. Acolo, sub umbra unor sălcii a fost îngropat sublocotenentul. În memoria sublocotenentul Paul Panţu, primul ofiţer erou al Regimentului 58 Infanterie, o stradă din Petroşani îi poartă numele.
La data decretării mobilizării, în august 1916, Ion Cuţui a fost numit comandantul companiei a 7-a din Batalionul II al Regimentului 4 Infanrterie. Căpitanul Ion Cuţui a murit eroic în data de 13 octombrie 1916, în luptele din Munţii Coţi, fiind avansat post-mortem la gradul de căpitan. 
Ion Cuţui s-a născut la 04.03.1881, în comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi. Absolvent de institut de învăţământ superior, a efectuat stagiul militar, redus la 6 luni, la Regimentul 21 Infanterie-Ilfov. A fost detaşat la Regimentul Mehedinţi nr. 17, unde a fost avansat sublocotenent în rezervă. A activat ca profesor la Liceul I. C. Brătianu din Piteşti, iar în anul 1913 a fost înscris în evidenţele Regimentului 4 Argeş, fiind avansat locotenent în rezervă. 
Cimitirul eroilor de la Tabla Buţii (județul Prahova) a fost amenajat în timpul luptelor din octombrie 1916, în partea de jos a colinei Tabla Buţii, la marginea pădurii. În cimitir sunt înhumaţi 166 de militari români şi de alte naţionalităţi. Un merit deosebit l-a avut preotul Ion Vasilescu din Slon, în operaţiunea de centralizare a osemintelor eroilor, care a umblat cu căruţa pe munte, a adunat morţii şi i-a îngropat creştineşte, cu slujbă religioasă, indiferent de naţionalitate. 
Ştiaţi că medalia „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1917“ a fost instituită la 8 lulie 1918 şi a fost conferită tuturor militarilor şi civililor care au participat la Războiul pentru Întregirea Neamului? Pe panglică s-au ataşat barete pe care au fost înscrise numele localităţilor sau a zonelor de conflict şi anii desfăşurării bătăliilor. 
Locotenent-colonelul Vasile Stamate, comandantul Regimentului 32 „Mircea “ din Ploieşti a a fost unul dintre bravii eroi care şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial.
În dimineaţa zilei de 25 iulie 1917, Regimentul 32 „Mircea“ acţiona pe malul stâng al Siretului, în prima linie. Regimentul a ocupat poziţii de luptă în raionul Moara Albă-Moara Roşie, liziera de vest a satului Străjescu, asigurând rezistenţa în capul de pod de la Şuşiţa Seacă. Toţii ostaşii regimentului, în frunte cu comandantul lor, au luptat cu dârzenie şi sacrificiu. Locotenent-colonelul Vasile Stamate a căzut omorât de un glonte care l-a lovit în abdomen, în timp ce îmbărbăta, în picioare, ofiţerii şi trupa. Pentru faptele sale de arme i s-a acordat post-mortem Ordinul „Steaua României“ cu spade în grad de ofiţer. 
Culegerea şi transmiterea, de către o parte a populaţiei civile din apropierea frontului, a informaţiilor despre potenţialul armatelor inamice a constituit un sprijin util al efortului de război românesc. Astfel, în ţinutul Vrancei s-a remarcat Alexandru Macavei, ţăran din satul Voloş, care a reuşit să intercepteze convorbiri ale comandamentelor germane şi să le transmită armatei române, peste linia frontului. Prins de inamic, Alexandru Macavei a fost deportat într-un lagăr din Ungaria şi condamnat la moarte, însă a reuşit să se salveze evadând. 
La 6 august 1917, în lupta de la Răzoare, Regimentul 51 Infanterie a fost atacat, pe ambele flancuri, de trupe germane superioare numeric. Luptând cu o furie exemplară şi dovedind dispreţ faţă de moarte, ofiţerii şi trupa acestei unităţi au reuşit să stăvilească puternicul asalt al inamicului. S-a remarcat în mod special Compania 1 Mitraliere, comandată de căpitanul Grigore Ignat, ai cărei combatanţi au fost găsiţi, după luptă, acoperiţi lângă mitralierelor lor de cadavrele vrăjmaşe. Pentru actele de bravură, Ministerul de Război a conferit drapelului regimentului Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa a III-a. 
La atacul de la Soveja, la 13 iulie 1917, locotenentul Popescu C. Constantin, din Regimentul 31 Infanterie, aflat la comanda Companiei a 9-a, a capturat cu unitatea sa 7 tunuri, 5 mitraliere şi aproape 300 prizonieri germani, iar în ziua de 29 august, la asaltul poziţiei inamice de la Cireşoaia, acesta a reuşit să treacă primele reţele de sârmă ghimpată. Pentru bravura sa, locotenentul a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. 
Succesele Armatei române pe câmpurile de luptă ale Marele Război au fost apreciate de o serie de personalităţi politice ale lumii. Referindu-se la vitejia românilor, Theodore Roosevelt, preşedintele Statelor Unite ale Americii (1901-1909), a declarat în 1917: „Dacă astăzi mai e vreun punct sigur pe frontul răsăritean e locul unde se află armata românească”.
Faptele de eroism săvârşite de militarii români, în vara anului 1917, în bătăliile de pe frontul din Moldova, au fost elogiate în scris de către populaţia satelor aflate în zona de ocupaţie, un exemplu concludent fiind versurile următoare:
„Foaie verde meri domneşti
Lupte ca la Mărăşeşti, 
Pământul n-a mai văzut,
Şi nici nemţii n-au avut, 
C-aşa iad de foc şi fum, 
N-a fost decât la Verdun” .

Faptele de arme ale militarilor români pe fronturile Primului Război Mondial au fost descrise şi de doctorul Ioan Severineanu, care a luptat în mijlocul ostaşilor. Referindu-se la luptele de la Dragoslavele, doctorul Ioan Severineanu a menţionat: „Soldatul nostru, imediat ce auzea comanda de atac, se avânta în grup compact, cu furie, strigând şi chiuind ca la nuntă”. 
În ziua de 3 iulie 1917, sublocotenentul observator Teodor Radu, din Corpul aviaţiei, s-a evidenţiat în timpul unui zbor de reglaj al artileriei. Pentru fapta de a fi salvat viaţa pilotului său, grav rănit, bandajându-i rana în condiţiile unui zbor aflat sub focul inamic şi permiţându-i astfel să conducă avionul până în liniile româneşti, acesta a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de cavaler. 
Referindu-se la vitejia armatei române, care la 24 iulie 1917 a reuşit să dejoace tentativa trupelor germane de a trece Siretul în Moldova, ziarul englez „The Earth” a consemnat: „Românii pot fi mândri de succesul lor. Ofensiva lor din 24 iulie (...) formează un record de curaj, de rezistenţă şi de hotărâre, care, rareori au fost întrecute în acest război şi a restaurat complet creditul datorat armatelor române”. 
În luptele pentru cucerirea poziţiei germane de la cota 771, de pe înălţimea Cireşoaia (jud. Bacău), la 29 august 1917, maiorul Stereşin Constantin, din Regimentul 17 Infanterie, a fost îngropat de un obuz, care i-a provocat o puternică comoţie cerebrală. Cu toate că a fost rănit grav, ofiţerul a continuat să-şi conducă în luptă unităţile pe care le comanda, luptătorii săi tăind reţelele de sârmă ghimpată şi pătrunzând în tranşeele inamice. Pentru vitejia sa, maiorul Stereşin a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”.
Între formele de rezistenţă ale intelectualilor români din teritoriul ocupat de Puterile Centrale, s-a remarcat şi acţiunea profesorului universitar Ioan Bogdan, care, în ianuarie 1917, a protestat împotriva confiscării, de către o echipă de militari din trupele de ocupaţie, a unor documente de la Biblioteca Academiei Române. În urma protestului ferm al acestuia şi temându-se de un ecou nefavorabil dincolo de graniţe, autorităţile de ocupaţie au înapoiat documentele confiscate.
Ştiaţi că maiorul Caracaş Petre, din Regimentul 2 Grăniceri, a murit la 31 iulie 1917, în luptele de pe frontul Oituzului (cota Chioşurile), la exact 10 ani de la data decretului de înaintare la gradul de sublocotenent, decret semnat de generalul Alexandru Averescu?
În lagărul din Tulovo (Bulgaria), prizonierii români din Primul Război Mondial au fost internaţi, în octombrie 1916, împreună cu prizonieri francezi şi sârbi. Prizonierii francezi au fost singurii dotaţi cu paturi şi pături, în virtutea faptului că militarilor bulgari le-a fost frică de „Franţa cea mare”.
Voluntarul bucovinean Ion Grămadă a căzut la datorie în fruntea unuia din valurile de atac ale regimentului 8 Vînători, la Cireşoaia. Doctor în litere al Universităţii din Viena şi scriitor de talent, om de caracter şi de acţiune, Ion Grămadă ar fi putut să evite prima linie a frontului, dacă rămânea în funcţia de profesor la şcoala militară, dar aceast lucru nu se potrivea cu firea lui dârză şi cu idealurile sale. 
Cu două săptămâni înainte de moartea sa eroică, Ion Grămadă a menţionat într-o scrisoare: „Mă gândesc foarte puţin la moarte şi nu mă tem deloc de ea. Sunt pregătit să o înfrunt. Nu mă sperie nici mulţimea păcatelor pe care le-am comis, căci aşa de sfântă şi de dreaptă înaintea lui Dumnezeu este cauza pentru care atâta tineret s-a îmbrăcat cu cămaşa morţii, încât pe toţi ne aşteaptă viaţa de veci. De asta sunt sigur. Războiul nostru este sfânt.“
Fire mândră, curajos, ambiţios, destoinic, patriot desăvârşit, acestea sunt câteva dintre calităţile pe care le-a probat pe câmpul de luptă căpitanul Valeriu Valdemar Lăscărescu, din Regimentul 39 „Petru Rareş“. Fiind rănit în luptele din Dobrogea, la 8 septembrie 1916, pe când comanda avangarda regimentului, a refuzat să se ducă la ambulanţă, rămânând pe linia de luptă până ce a fost rănit de încă două gloanţe. A murit, în Bucureşti, la 12 septembrie 1916, din cauza rănilor căpătate pe front.
Locotenentul Dincă Ştefan, comandantul Companiei a 5-a din Regimentul 48 Infanterie, la 19 august 1917, a primit ordinul de a ataca satul Muncelu, judeţul Vrancea, ocupat de inamic. Recunoscut pentru curajul său, locotenentul a primit însărcinarea de a face legătura cu Regimentul 47. Bravul ofiţer şi-a îndeplinit misiunea cu succes, însă inamicul a dezlănţuit o ploaie de foc asupra trupelor române. Unul dintre obuze i-a zdrobit picioarele viteazului locotenent. Îmbărbătările către soldaţii săi nu s-au oprit nici în aceste împrejurări. Îndemnul: „Înainte băieţi! Înainte, este victoria noastră!“ s-a auzit până ce şi-a dat sufletul.
Vasile C. Arghir, judecător la Broşteni, judeţul Suceava, a fost mobilizat ca soldat în cadrul Regimentul 56 Suceava. Fiind trimis în recunoaştere, acesta a atacat cu patrula pe care o conducea mitraliera unei companii ungare, murind în luptă, ca urmare a rănilor provocate de trei gloanţe şi de loviturile de baionetă. 
Încorporat în regimentul de artilerie „Maria Luiza“, locotenentul Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, a fost decorat cu „Medalia de aur pentru vitejie“, pentru meritele de pe frontul italian. Este cea mai mare decoraţie de război care a fost acordată unui militar român, pe câmpul de luptă, de către comandamentul austriac. Adus cu regimentul pe frontul românesc, în zona Ghimeş, locotenentul a fost prins pe când voia să treacă frontul în liniile româneşti. Deşi sfătuit de comandantul său să declare că s-a rătăcit, pentru a scăpa de pedeapsă, acest adevărat martir al românismului a refuzat cu mândrie, mărturisindu-şi dorinţa de a fi împuşcat, mai bine, decât să fie obligat să lupte contra fraţilor săi români. Experienţa sa a stat la baza conceperii, de către Liviu Rebreanu, a romanului „Pădurea spânzuraţilor”.
Generalul Eremia Grigorescu, figură emblematică a eroismului românesc, a fost înzestrat şi cu un optimism molipsitor. Deviza sa: „Pe aici nu se trece!“, devenită celebră pe frontul Oituzului, a fost folosită de general şi pe frontul de la Mărăşeşti. Printr-un calm impecabil, generalul şi-a păstrat optimismul în cele mai grele situaţii de pe câmpul de luptă. Atunci când un obuz de mare calibru a explodat în apropierea sa, generalul i-a liniştit pe ofiţerii din jurul său: „N-aveţi nici o teamă când sunteţi lângă mine; nu s-a turnat obuzul care să ucidă pe generalul Grigorescu“.
În noaptea de 13/14 septembrie 1916, zeppelinul german nr. 181 a survolat Bucureştiul, pe traiectul Calea Dorobanţilor - Ateneul Român - Grădina Cişmigiu - Cheiul Dâmboviţei. Deşi artileria antiaeriană română a lovit aeronava, personalul navigant a reuşit să o piloteze la baza din Bulgaria, fiind apoi scoasă din serviciu.
Plutonierul de marină aviator pilot Ion Muntenescu, din escadrila Nieuport N. 11 „Bébé“, din Grupul II aeronautic, a participat la Bătălia de la Mărăşeşti. La 12 octombrie 1917, pilotul Muntenescu a doborât în luptă aeriană două avioane inamice. Rănit grav, la 10 noiembrie 1917, într-o luptă aeriană cu trei avioane germane, pilotul Muntenescu a încercat să aterizeze pe aerodromul din Tecuci, eşuând. Avionul s-a prăbuşit pe pistă, pilotul murind în misiune.
Preoţii mobilizaţi pe front în Primul Război Mondial sunt demni de tot respectul pentru faptele de eroism de care au dat dovadă. Preotul Justin Şerbănescu, călugăr la Mănăstirea Cernica, a luat parte cu Regimentul 21 Infanterie „Feldioara“, al cărui confesor a fost, la luptele din Transilvania. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că regimentul a pierdut în luptă majoritatea ofiţerilor, iar comandantul a fost rănit, a luat comanda unităţii, ţinând piept inamicului timp de o zi şi o noapte şi împiedicându-l să ocupe oraşul Azuga.
Ziaristul Profiriu Nicolae nu a rămas indiferent la războiul pentru Întregirea Neamului. Deşi a fost unicul fiul al unei mame văduve, fiind scutit de serviciu militar, Profiriu a fost înrolat ca voluntar în Regimentul 86 Infanterie. A murit în august 1917, în Bătălia de la Oituz, în primele tranşee de trăgători.
Căpitanul Văsescu Constantin, din Regimentul 8 Cavalerie, a murit în luptele de la Magheruş. Corpul eroului a fost transportat de un soldat cu căruţa până în municipiul Bacău, fiind înmormântat de rudele sale.
În luptele de pe înălţimea Pietrosu, sublocotenentul Stoleriu Nicolae a luptat în fruntea Regimentului 56 Infanterie Suceava. Deşi a capturat cu plutonul pe care îl conducea 270 de prizonieri, sublocotenentul Stoleriu a fost împuşcat de germani la 12 septembrie 1916, înainte de încheierea luptei.
Dragu G. Ştefan, student la medicină, a fost mobilizat în august 1916, fiind repartizat la spitalul Sinaia. Trimis la trenul sanitar nr. 6, studentul Dragu a evacuat de pe câmpul de luptă mii de răniţi. În noaptea de 22-23 ianuarie 1917, pe un ger cumplit, studentul Dragu a murit asfixiat în cabina trenului sanitar, de gazul otrăvitor al unei lămpi Sirius, pe care a folosit-o pentru a se încălzi.
Cei mai afectaţi de tifosul exantematic, în iarna anului 1917, au fost militarii români care a încartiruiţi în casele oamenilor de pe Valea Stemnicului.
La 5 decembrie 1916, în timpul nopţii, armata română a aruncat în aer Pulberăria Dudeşti pentru a nu cădea în mâinile germanilor, care au intrat în Capitală a doua zi.
În lupta de la Neajlov (1916), singura divizie română care a rămas să lupte cu inamicul a fost Divizia 9/19, condusă de generalul Constantin Scărişoreanu, care a avut la finalul luptei un efectiv de numai 1.375 de oameni.
Ştiați că, la 11 noiembrie 1916, patru divizii inamice au trecut Dunărea (două bulgare, una turcă şi una germană), înaintând spre Bucureşti, concomitent cu patru divizii de cavalerie germane, care au rupt frontul de la Jiu şi au traversat apoi Oltul?
Ofiţerii români care au fost luaţi prizonieri de bulgari, la 6 septembrie 1916, au fost transportaţi cu trenul până la Tulovo (Bulgaria). Din cauză că bulgarii nu au avut vagoane suficiente, cca.85-90 de prizonieri români au fost înghesuiţi în vagoane de vite, în care nu intrau în mod normal mai mult de 42 de oameni sau 4 cai.
Ştiaţi că după ce armata germană a cucerit ieşirea din Defileul Jiului (11 noiembrie 1916), germanii au trecut în două zile prin defileul de 40 de km cu 60.000 de oameni şi 30.000 de cai?
La 2 decembrie 1916, militarii români luptau pentru apărarea Bucureştiului, nemaifiind aprovizionaţi cu hrană de trei zile. Cu toate astea, militarii francezi care au fost detaşaţi pe lângă diviziile române au constatat că deşi „oamenii luptau în fiecare zi în condiţile cele mai demoralizante (...) cu toate acestea n-am văzut niciodată soldaţi întîrziaţi şi niciodată n-am auzit plângeri”, elogiind în acest mod rezistenţa soldatului român.
La 5 decembrie 1916, ofiţerii români au discutat cu ofiţerii germani, în Cazarma Geniului de la Cotroceni, modul de predare a Bucureştiului. La încheierea discuţiilor, toţi ofiţerii români i-au salutat regulamentar pe ofiţerii germani. Singurul ofiţer care le-a întors spatele ofiţerilor germani, ţinându-şi mâinile în buzunare în mod premeditat, în timp ce lacrimile i se scurgeau pe mustaţa aspră şi blondă, a fost colonelul de Roincé.
La 3 decembrie 1916, trupele aflate în subordinea generalului Socec au plecat în galop de pe linia frontului şi s-au oprit la Iepureşti (jud. Giurgiu), generalul Socec fiind identificat seara în apropierea Bucureştiului. Pentru fapta sa, generalul Socec a fost condamnat la moarte de un Consiliu de Război, pedeapsa fiind comutată la degradare şi la cinci ani de detenţie.
Deşi trupele ruse se aflau în Dobrogea, în anul 1916, cu scopul de a lupta împotriva militarilor germani, turci şi bulgari, mai mulţi ofiţeri ruşi au declarat fără echivoc: „Noi n-am venit să ne batem împotriva bulgarilor. De îndată ce ei vor recunoaşte mantaua soldaţilor noştri se vor arunca în braţele noastre!”
În timpul manevrei de la Flămânda, sublocotenentul Manoliu N. Pompiliu din Regimentul 10 Artilerie a fost lovit de o schijă de obuz la mâna stângă. Deşi comandantul său l-a trimis la ambulanţă, sublocotenentul s-a pansat singur, revenind la baterie. Lovit de o altă schijă de obuz în inimă, sublocotenentul Manoliu a murit lângă tunul pe care îl deservea. După 40 de zile, familia a adus corpul eroului la Bucureşti şi l-a reînhumat la Cimitirul militar Bellu.
În timpul unei lupte la baionetă, locotenentul Săndulescu Gheorghe din Regimentul 24 Tecuci a fost înconjurat de militarii germani, fiind somat să se predea. Atât de mare i-a fost mândria de ostaş care se vedea dezarmat şi excortat de duşman încât cu un glonţ şi-a pus capăt vieţii.
Sublocotenentul Chindilidi Bebe a fost rănit grav în luptele din anul 1916, fiind internat în spitalul din Craiova. Înainte de a muri, sublocotenentul a cerut permisiunea celorlalţi răniţi să-l lase să cânte fragmente din Eroica lui Beethoven, ca un ultim omagiu adus ţării şi camarazilor din Gorj.

10 aprilie 2017

Sublocotenent (r) preot Furnică V. Nicolaie din Regimentul 75 Infanterie Urziceni a participat la luptele de la Turtucaia, îmbărbătându-i pe militari şi luptând cot la cot cu ei. Preotul a murit luptând cu arma în mână. Corpul eroului nu a fost identificat pe câmpul de luptă.

7 aprilie 2017

Studentul la medicină Ionescu Ionel a lucrat cu devotament la îngrijirea răniţilor internaţi în Spitalul Crucii Roşii din Fălticeni (jud. Suceava). În ianuarie 1917, voluntarul Ionescu a primit în îngrijire un soldat bolnav de tifos exantematic. Cum boala nu se cunoştea, studentul a fost nelipsit de la capul suferindului, înbolnăvindu-se. Cu toate îngrijirile medicale, acesta a murit la 18 februarie 1917, fiind înmormântat în cimitirul oraşului Fălticeni.

6 aprilie 2017

În seara zilei de 14 noiembrie 1916, căpitanul Virgil N. Şerbănescu a pleacat într-o misiune de recunoaştere, din care nu s-a mai întors, trecând în rândul făuritorilor României Mari cu refrenul cântecului favorit din copilărie: Sus ţara mea! Ia spada în mână şi spre război păşeşte! 

5 aprilie 2017

Locotenentul Dumitrescu G. Ioan a condus Compania a IV-a din Regimentul 7 Infanterie Calafat în luptele din vara anului 1916. La 3 septembrie 1916, la al nouălea atac de la Merişor- Petroşani, locotenentul Dumitrescu a fost răpus de mitralierele duşmane, ultimele lui cuvinte fiind Copii şi soţia. 

4 aprilie 2017

Căpitanul Nestor V. Constantin din Regimentul 53 Infanterie Iaşi s-a remarcat în luptele de la Topraisar, în Dobrogea, iar pentru curajul său din luptele de la Oituz a fost decorat cu Steaua României în grad de Cavaler cu spade. După refacerea armatei în Moldova, căpitanul Constantin a luptat la Mărăşeşti, murind în timpul unui bombardament (iunie 1917). 

3 aprilie 2017

În toiul luptei de la Megheluş, pentru a-i îmbărbăta pe soldaţi, căpitanul Petre Carp s-a ridicat din transee cu binoclul la ochi pentru a observa aşezarea inamicului. În momentul în care un soldat i-a atras atenţia că un glonte i-a găurit căciula, căpitanul Carp a răspuns: De ce vă temeţi băieţi, nu vedeţi că nemţii trag prost? Dacă trăgeau mai bine m-ar fi nimerit! În acel moment însă, căpitanul Carp a cazut la pământ, cu zâmbetul pe buze ca şi când ar fi vrut să le spună soldaţilor o glumă. Medicul a constatat decesul căpitanului.

31 martie 2017

La solicitarea Reginei Maria, mormântul eroului sublocotenent Obreja Xenofon a fost amenajat în incinta Mănăstirii Caşin (1917), pe însemnul de căpătâi inscripţionându-se: Ostaşului care nu a ştiut ce este primejdia, întru apărarea pământului iubit al ţării sale, acelui pe care, biruitor contra rănilor, fatalitatea singură l-a răpit.

30 martie 2017

Locotenentul Obreja Xenofon din R 13 I s-a remarcat în luptele de la Caşin. Deşi a fost rănit şi bandajat la umăr, sublocotenentul a urcat panta muntelui susţinut de brancardieri, îndemnându-i pe soldaţi să nu renunţe la luptă. La 5 februarie 1917, moartea a sărutat fruntea locotenentului Xenofon la porţile Caşinului.

29 martie 2017

Locotenentul Petrovici Ştefan şi-a condus unitatea în luptă cu un avânt exemplar, respingând coloanele trimise la atac de feldmareşalul Mackensen, la Sticlării (Valea Oituzului). În timpul luptei, un obuz venind cu un vâjâit de crivăţ şi spărgându-se cu zgomot asurzitor în linia de luptă, a rupt trupul tânărului locotenent în mai multe bucăţi.

28 martie 2017

Panaitescu Gheorghe s-a remarcat în luptele de la Oituz. Deşi a fost rănit, militarul nu a renunţat la luptă, urcând coama dealului Cernica pentru a participa la lupta de la Brezoiu. Atacând unităţile inamice cu un avânt fără seamăn a crezut că poate copleşi pe duşmani cu puţinii lui soldaţi, însă sufletul eroului Panaitescu Gheorghe odihneşte alături de sufletele eroilor de la Oituz.

27 martie 2017

Ştiaţi că eroul col. Tiberiu Robescu, după ce s-a remarcat în Manevra de la Flâmânda (1916) şi în luptele din zona Bran-Dragoslavele a murit lovit de glonţ la Podul Ţigănia, la 17 noiembrie 1916, în timp ce asigura retragerea armatei române ?

24 martie 2017

Locotenentul Constantinescu Toma a murit în capul de pod de la Turtucaia, la 6 septembrie 1916, trăgând cu tunul în infanteriştii bulgari până când a fost omorât cu baionetele. Maiorul Toma l-a informat pe tatăl locotenentului despre trista veste, menţionând: Ai pierdut băiatul, domnule Creţu, dar fii mândru că ai avut astfel de erou!

23 martie 2017

Prizonierii români care au fost eliberaţi din lagărul german Zwikau au dezvelit, în decembrie 1918, un monument în memoria camarazilor care au murit în prizonierat. Opera comemorativă a fost restaurată de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor la 5 decembrie 2006.

22 martie 2017

Lăzile prizonierilor români, transferaţi în Germania din lagărul Beeskow în lazaretul din Schwarmstedt, au ajuns la destinaţie cu o întâziere de 15 zile. 

În octombrie 1917, când prizonierii români au întrebat santinelele germane de ce le-au fost predate lăzile sparte şi cu toate conservele furate, replica a fost fără echivoc: "Germanii nu fură! Lăzile au fost rău împachetate" .

21 martie 2017

În toamna anului 1916, o serie de militari români care au dezertat de pe front sau care au evadat din lagărele germane s-au ascuns în păduri. Pentru a-i prinde, germanii au folosit militari camuflați în ciobani.

20 martie 2017

Foametea și tifosul au afectat unitățile române aflate în Moldova. În februarie 1917, Regimentul 2 Infanterie înregistra 1.800 de bolnavi din totalul de 2.200 de oameni care formau efectivul complet. Trupurile neînsuflețite, în care moartea s-a strecurat în cursul nopții, se aruncau dimineața în căruțe, la grămadă, fiind transportate la gropile comune.

17 martie 2017

Turtucaia, 6 septembrie 1916.

28.000 de soldaţi şi 480 de ofiţeri români sunt luaţi prizonieri de bulgari. Maiorul Ioan Dervescu se află pe malul Dunării.
Un soldat bulgar îi cere ceasul pe care îl are asupra lui. Ofiţerul român refuză şi îi arată bulgarului motivul - pe capacul ceasului are fotografia soţiei şi a copiilor.Supărat, bulgarul îl masacrează cu baioneta. Iar masacrele asupra prizonierilor români au continuat şi în zilele următoare...

Top